Oposição à Reconstrução
1Quando Sambalate soube que estávamos reconstruindo o muro, ficou furioso. Ridicularizou os judeus 2e, na presença de seus compatriotas e dos poderosos de Samaria, disse: “O que aqueles frágeis judeus estão fazendo? Será que vão restaurar o seu muro? Irão oferecer sacrifícios? Irão terminar a obra num só dia? Será que vão conseguir ressuscitar pedras de construção daqueles montes de entulho e de pedras queimadas?”
3Tobias, o amonita, que estava ao seu lado, completou: “Pois que construam! Basta que uma raposa suba lá, para que esse muro de pedras desabe!”
4Ouve-nos, ó Deus, pois estamos sendo desprezados. Faze cair sobre eles a zombaria. E sejam eles levados prisioneiros como despojo para outra terra. 5Não perdoes os seus pecados nem apagues as suas maldades, pois provocaram a tua ira diante dos construtores.
6Nesse meio tempo fomos reconstruindo o muro, até que em toda a sua extensão chegamos à metade da sua altura, pois o povo estava totalmente dedicado ao trabalho.
7Quando, porém, Sambalate, Tobias, os árabes, os amonitas e os homens de Asdode souberam que os reparos nos muros de Jerusalém tinham avançado e que as brechas estavam sendo fechadas, ficaram furiosos. 8Todos juntos planejaram atacar Jerusalém e causar confusão. 9Mas nós oramos ao nosso Deus e colocamos guardas de dia e de noite para proteger-nos deles.
10Enquanto isso, o povo de Judá começou a dizer: “Os trabalhadores já não têm mais forças e ainda há muito entulho. Por nós mesmos não conseguiremos reconstruir o muro”.
11E os nossos inimigos diziam: “Antes que descubram qualquer coisa ou nos vejam, estaremos bem ali no meio deles; vamos matá-los e acabar com o trabalho deles”.
12Os judeus que moravam perto deles dez vezes nos preveniram: “Para onde quer que vocês se virarem, saibam que seremos atacados de todos os lados”.
13Por isso posicionei alguns do povo atrás dos pontos mais baixos do muro, nos lugares abertos, divididos por famílias, armados de espadas, lanças e arcos. 14Fiz uma rápida inspeção e imediatamente disse aos nobres, aos oficiais e ao restante do povo: Não tenham medo deles. Lembrem-se de que o Senhor é grande e temível e lutem por seus irmãos, por seus filhos e por suas filhas, por suas mulheres e por suas casas.
15Quando os nossos inimigos descobriram que sabíamos de tudo e que Deus tinha frustrado a sua trama, todos nós voltamos para o muro, cada um para o seu trabalho.
16Daquele dia em diante, enquanto a metade dos meus homens fazia o trabalho, a outra metade permanecia armada de lanças, escudos, arcos e couraças. Os oficiais davam apoio a todo o povo de Judá 17que estava construindo o muro. Aqueles que transportavam material faziam o trabalho com uma das mãos e com a outra seguravam uma arma, 18e cada um dos construtores trazia na cintura uma espada enquanto trabalhava; e comigo ficava um homem pronto para tocar a trombeta.
19Então eu disse aos nobres, aos oficiais e ao restante do povo: A obra é grande e extensa, e estamos separados, distantes uns dos outros, ao longo do muro. 20Do lugar de onde ouvirem o som da trombeta, juntem-se a nós ali. Nosso Deus lutará por nós!
21Dessa maneira prosseguimos o trabalho com metade dos homens empunhando espadas desde o raiar da alvorada até o cair da tarde. 22Naquela ocasião, eu também disse ao povo: Cada um de vocês e o seu ajudante devem ficar à noite em Jerusalém, para que possam servir de guarda à noite e trabalhar durante o dia. 23Eu, os meus irmãos, os meus homens de confiança e os guardas que estavam comigo nem tirávamos a roupa, e cada um permanecia de arma na mão.
Reacții dușmănoase
1Când Sanbalat a auzit că reconstruim zidul, s‑a mâniat și s‑a supărat foarte tare.
I‑a batjocorit pe iudei 2și a zis înaintea fraților2 În acest context, cuvântul frați face referire la cei de același neam sau membri ai aceluiași popor. săi și a oștirii Samariei:
– Ce fac amărâții aceștia de iudei? Vor reface ei zidul? Vor aduce ei jertfe? Vor termina ei într‑o zi? Vor da ei viață unor pietre acoperite de grămezi de moloz și arse de foc?
3Amonitul Tobia, care era în preajma lui, a zis:
– Și chiar dacă zidesc, până și o vulpe, dacă se va sui pe el, le va putea dărâma zidul lor de piatră!
4„Ascultă‑ne, Dumnezeul nostru, căci suntem disprețuiți! Fă să cadă jignirile lor asupra capului lor și dă‑i pradă unei țări în care să fie captivi! 5Nu le acoperi nelegiuirea și nu le șterge păcatele dinaintea Ta, căci i‑au jignit5 Sau: Ți‑au stârnit mânia înaintea celor ce zidesc! pe cei ce zidesc!“ 6Am continuat să reconstruim zidul și l‑am ridicat până la jumătate din înălțimea lui, iar poporul lucra cu inimă.
7Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodiții au auzit că restaurarea zidurilor Ierusalimului avansează și că spărturile începeau să fie astupate, s‑au mâniat foarte tare. 8S‑au aliat cu toții ca să vină să lupte împotriva Ierusalimului și să‑i facă stricăciuni. 9Ne‑am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă ca să ne apere de ei zi și noapte. 10Însă cei din Iuda ziceau: „Puterea cărăușilor slăbește, iar molozul este mult. Nu vom putea să reconstruim zidul!“
11Totodată vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic, până când vom ajunge în mijlocul lor! Îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea!“ 12Iudeii care locuiau în preajma lor au venit de zece ori și ne‑au înștiințat despre toate locurile prin care aceștia urmau să vină împotriva noastră. 13Prin urmare, am așezat oameni de‑a lungul părților mai joase ale locului din spatele zidului, în locurile libere. Am așezat poporul pe clanuri, alături de săbiile, sulițele și arcurile lor. 14După ce m‑am uitat, m‑am ridicat și le‑am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți‑vă aminte de Stăpânul, Cel Care este mare și de temut, și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri, pentru fiicele voastre, pentru soțiile voastre și pentru casele voastre.“
15Când dușmanii noștri au auzit că am fost înștiințați, Dumnezeu le‑a zădărnicit planurile, astfel încât ne‑am putut întoarce cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui. 16Din ziua aceea, jumătate din slujitorii mei lucrau, iar cealaltă jumătate dintre ei erau înarmați cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Conducătorii se așezaseră înapoia întregii case a lui Iuda, 17care reconstruia zidul. Cei ce purtau poverile, cu o mână lucrau, iar cu cealaltă țineau arma. 18Fiecare ziditor își avea sabia încinsă la brâu în timp ce zidea. Cel ce suna din trâmbiță18 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război [peste tot în capitol]. stătea lângă mine. 19Le‑am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Lucrarea este mare și întinsă, iar noi suntem împrăștiați pe zid, departe unii de ceilalți. 20În locul în care veți auzi sunetul trâmbiței, acolo să vă alăturați nouă. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!“
21Am continuat să facem lucrarea cu jumătate dintre ei înarmați cu sulițe, de la ivirea zorilor până la apariția stelelor. 22Tot în perioada aceea am mai zis poporului: „Fiecare om să înnopteze în Ierusalim împreună cu slujitorul lui, ca să ne slujească drept strajă noaptea, iar ziua să poată lucra!“ 23Și nu ne‑am mai dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei și nici bărbații care stăteau de strajă înapoia mea. Iar când mergeau la apă, fiecare avea arma la el.23 Sensul frazei este nesigur.
