Psalmul 95
1Veniți să strigăm de bucurie către Domnul,
să strigăm către Stânca mântuirii noastre!
2Să ne înfățișăm înaintea Lui cu laude
și să strigăm către El prin cântări!
3Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
este un împărat mare, mai presus de toți dumnezeii!
4El ține în mână adâncimile pământului,
iar înălțimile munților sunt ale Lui.
5A Lui este marea, – El a făcut‑o –,
iar uscatul, mâinile Lui l‑au întocmit.
6Veniți să ne închinăm și să ne plecăm,
să îngenunchem înaintea Domnului, Creatorul nostru!
7Căci El este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pășunii Lui,
turma mâinii Sale!
Astăzi, dacă auziți glasul Lui,7 Sau: O, dacă ați asculta astăzi glasul Său!
8„nu vă împietriți inimile ca la Meriba8 Meriba înseamnă ceartă.,
ca în ziua de la Masa8 Masa înseamnă testare, încercare., în pustie,
9unde strămoșii voștri M‑au pus la încercare9 Același verb este folosit atât în cazul lui Dumnezeu, Care pune la încercare omul/poporul (Gen. 22:1; Ex. 15:25; 16:4), cât și în cazul omului/poporului, care Îl pune la încercare (Îl ispitește) pe Dumnezeu (Ex. 17:2, 7). Vezi și Mt. 4:1; Mc. 1:13 și Lc. 4:2, unde verbul în limba greacă este folosit și în cazul Satanei, care Îl ispitește pe Isus.,
M‑au ispitit, deși Îmi văzuseră lucrarea.
10Timp de patruzeci de ani am fost scârbit de acea generație
și am zis: «Ei sunt un popor care se rătăcește în inima lui.
N‑au cunoscut căile Mele.»
11Așa că am jurat în mânia Mea:
«Nu vor intra în odihna Mea!»“
Psalm 95
En uppmaning att hylla och lyda Herren
1Kom, låt oss sjunga till Herrens ära,
jubla inför vår frälsnings klippa!
2Kom till honom med tacksamhet!
Låt oss sjunga lovsånger till honom,
3för Herren är en stor Gud,
en stor kung över alla gudar.
4I hans hand är jordens djup,
och honom tillhör bergstopparna.
5Hans är havet, för han har gjort det,
och det torra landet, som hans händer har format.
6Kom, låt oss tillbe, falla ner och böja knä
inför Herren, vår skapare,
7för han är vår Gud! Vi är hans folk,
fåren i hans hjord och i hans omsorg.
Om ni idag hör hans röst:
8”Förhärda inte era hjärtan,
som vid Meriva, som den där dagen i Massa i öknen,
9där era fäder satte mig på prov,
de prövade mig, fastän de hade sett mina gärningar.
10I fyrtio år var jag förbittrad på detta släkte,
och jag sa:
’Detta folk far vilse i sina hjärtan.
De känner inte mina vägar.’
11Därför svor jag i min vrede:
’De ska aldrig komma in i min vila.’ ”
