Proverbe 12 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Proverbe 12:1-28

1Cine iubește disciplinarea iubește cunoștința,

dar cel ce urăște mustrarea este fără minte.

2Cel bun obține bunăvoință de la Domnul,

dar El condamnă pe omul cu intenții rele.

3Omul nu se poate întări prin răutate,

dar cel drept nu poate fi dezrădăcinat.

4O soție virtuoasă este coroana soțului ei,

dar cea care‑i aduce rușine este ca putrezirea în oasele lui.

5Gândurile celor drepți sunt dreptate.

Îndrumările celor răi sunt înșelăciune.

6Cuvintele celor răi stau la pândă după sânge,

dar gura celor drepți îi scapă.

7Cei răi sunt doborâți și nu mai sunt,

dar casa celor drepți rămâne în picioare.

8Un om este lăudat potrivit chibzuinței lui,

dar cel cu inima sucită este disprețuit.

9Mai bine lipsit de importanță, și să ai un slujitor,

decât fudul și fără mâncare!

10Celui drept îi pasă de nevoile animalului său,

dar faptele binevoitoare ale celor răi sunt nemiloase.

11Cel ce‑și lucrează pământul se va sătura de pâine,

dar cel ce umblă după deșertăciuni este fără minte.

12Cel rău poftește prada celor ticăloși,

dar rădăcina celor drepți va rodi.12 Lit.: va da.

13Cursa celui rău este în fărădelegea buzelor,

dar cel drept iese din necaz.

14Prin rodul gurii lui, omul va fi săturat de bunătăți

și fiecare va fi răsplătit după lucrul mâinilor lui.

15Calea nebunului este dreaptă în ochii lui,

dar cel înțelept ascultă sfaturile.

16Mânia unui nebun este cunoscută imediat,

dar cel chibzuit ignoră insulta.

17Cel ce răsuflă adevărul rostește ce este drept,

dar un martor mincinos rostește înșelătoria.

18Cuvintele necugetate sunt ca străpungerile unei săbii,

dar limba celui înțelept aduce vindecare.

19Buzele care rostesc adevărul sunt întărite pentru totdeauna,

dar limba mincinoasă rezistă doar pentru o clipă.

20Înșelătoria este în inima celor ce plănuiesc răul,

dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace.

21Cel drept nu are parte de nicio nenorocire,

dar cel rău este copleșit de necazuri.

22Buzele mincinoase sunt o urâciune înaintea Domnului,

dar cei credincioși adevărului Îi sunt plăcuți.

23Omul chibzuit își ascunde cunoștința,

dar inima nesăbuiților vestește nebunia.

24Mâna celor harnici va stăpâni,

dar leneșul va sfârși la corvoadă.

25Neliniștea inimii omului duce la descurajare,

dar o vorbă bună îl înveselește.

26Cel drept își alege cu grijă prietenii,26 Sau: este o călăuză pentru semenul său.

dar calea celor răi îi duce în rătăcire.

27Leneșul nu‑și frige27 Sensul termenului ebraic este nesigur. vânatul,

dar omul harnic își prețuiește bunurile.

28Pe cărarea dreptății este viață;

de‑a lungul ei nu este moarte.