Mânia Domnului revărsată asupra lui Iuda
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum a acoperit‑o Stăpânul, cu norul mâniei Lui,1 Sensul versului este nesigur. Sau Cum a umilit‑o Stăpânul, în mânia Sa.
pe fiica Sionului!
A aruncat măreția lui Israel
din cer pe pământ.
În ziua mâniei Lui nu Și‑a adus aminte
de scăunașul1 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). picioarelor Sale.
2Stăpânul a spulberat fără milă
toate locuințele lui Iacov.
În furia Lui, a dărâmat
fortărețele fiicei lui Iuda;
a aruncat la pământ, în ocară,
regatul și pe conducătorii lui.
3În mânia Lui aprigă, a retezat
fiecare corn3, 17 Coarnele sunt armele de bază și ornamentele unui animal, mărimea și condiția acestora fiind indiciul puterii, al poziției și al sănătății/virilității lui. Prin urmare, cornul a ajuns să reprezinte în Biblie puterea, demnitatea și autoritatea, precum și victoria în luptă. În multe basoreliefuri mesopotamieme regii și zeitățile apar purtând coroane cu coarne pe ele. De asemenea, cornul se referă și la posteritate, la urmașii cuiva (vezi 2 Sam. 2:1; 1 Cron. 25:5; Ps. 132:17). al lui Israel.
La apropierea dușmanului,
Și‑a retras dreapta de la el.
El a ars în Iacov, ca o văpaie
ce mistuie totul în jurul ei.
4Asemenea unui dușman, Și‑a încordat arcul
și Și‑a ridicat dreapta.
Asemenea unui vrăjmaș, a distrus
tot ce era plăcut privirilor.
Și‑a revărsat mânia ca un foc
peste cortul4 Cu referire la orașul Ierusalim. fiicei Sionului.
5Stăpânul a ajuns asemenea unui dușman.
L‑a spulberat pe Israel;
i‑a spulberat toate palatele,
i‑a distrus fortărețele
și a înmulțit în mijlocul fiicei lui Iuda
bocetul și vaietul.
6Și‑a devastat coliba6 Cu referire la Templu. ca pe o grădină;
a distrus locul Lui de întâlnire.
Domnul a făcut să fie uitate în Sion
sărbătorile și Sabatele.
În indignarea Lui aprigă, i‑a îndepărtat
pe rege și pe preot.
7Stăpânul Și‑a respins Altarul;
Și‑a abandonat Sfântul Lăcaș.
A dat în mâna dușmanului
zidurile palatelor lui.
Ei au strigat în Casa Domnului
ca într‑o zi de sărbătoare.
8Domnul a hotărât să distrugă
zidul fiicei Sionului.
El a întins o linie de măsurat
și nu Și‑a retras mâna de la distrugere.
El a făcut întăritura și zidul să bocească;
ele suferă împreună.
9Porțile ei au fost îngropate în pământ,
iar zăvoarele i‑au fost rupte și distruse.
Regele și conducătorii ei sunt exilați printre neamuri,
Legea nu mai este,
iar profeții ei nu mai primesc
nicio vedenie de la Domnul.
10Bătrânii fiicei Sionului
stau pe pământ tăcuți;
și‑au presărat țărână deasupra capului
și s‑au îmbrăcat cu saci.
Fecioarele Ierusalimului
și‑au plecat capul în pământ.
11Ochii mei s‑au sfârșit de atâta plâns,
iar măruntaiele‑mi fierb.
Ficatul mi se varsă pe pământ,
din cauza zdrobirii fiicei poporului meu.
Copiii și cei alăptați
sunt leșinați pe străzile cetății.
12Ei zic către mamele lor:
„Unde este pâinea și vinul?“
și cad leșinați, asemenea răniților,
pe străzile cetății,
dându‑și ultima suflare
la pieptul mamelor lor.
13Ce să mărturisesc despre tine?
Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului?
Cu ce să te compar și cum să te alin,
fiică fecioară a Sionului?
Căci rana ta este mare, este asemenea mării!
Cine te va vindeca?
14Profeții tăi au avut pentru tine viziuni
false și amăgitoare.
Nu ți‑au scos la iveală nelegiuirea,
ca să te scape astfel de captivitate.
Ei ți‑au spus rostiri
false și înșelătoare.
15Toți trecătorii bat din palme înaintea ta.
Ei fluieră și dau din cap
în fața fiicei Ierusalimului, zicând:
„Aceasta este cetatea care era numită
întruchiparea perfectă a frumuseții
și bucuria întregului pământ?!“
16Toți dușmanii tăi
își deschid larg gura împotriva ta.
Fluieră, scrâșnesc din dinți
și spun: „Am înghițit‑o!
Da, aceasta este ziua pe care am așteptat‑o!
Am ajuns s‑o vedem!“
17Domnul a înfăptuit ceea ce plănuise;
Și‑a împlinit cuvântul pe care îl poruncise
încă din zilele din vechime.
Te‑a distrus fără milă,
a făcut din tine bucuria dușmanilor tăi
și a înălțat cornul vrăjmașilor tăi.
18Inima lor strigă către Stăpânul.
O, zid al fiicei Sionului!
Lasă18 Sau: Inima poporului strigă către Domnul / O, zid al fiicei Sionului, / lasă. lacrimile să curgă ca un șuvoi18 Lit.: ued; Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar sau un șuvoi, ca în cazul acesta.
ziua și noaptea!
Nu‑ți oferi niciun răgaz!
Ochii tăi, fiică, să nu aibă odihnă!
19Ridică‑te! Plângi în noapte,
la începutul străjilor!19 În V.T., noaptea era împărțită în trei străji: (1) apus-22:00; (2) 22:00-2:00; (3) 2:00-răsărit (vezi și Jud. 7:19; 1 Sam. 11:11; Ps. 63:6; Ps. 119:148).
Varsă‑ți inima, asemenea apei,
înaintea Stăpânului!
Ridică‑ți mâinile spre El
pentru viața copiilor tăi,
care sunt leșinați de foame
la capătul fiecărei străzi.
20Privește, Doamne, și ia aminte!
Cui i‑ai mai făcut Tu așa ceva?
Să‑și mănânce femeile rodul lor,
copiii pe care i‑au dezmierdat?!
Să fie uciși preoții și profeții
în Sfântul Lăcaș al Stăpânului?!
21Tânărul și bătrânul
zac întinși pe pământ, pe străzi.
Fecioarele și tinerii mei
au căzut loviți de sabie.
I‑ai ucis în ziua mâniei Tale
și i‑ai înjunghiat fără milă.
22Ai chemat teroarea peste mine,
din toate părțile, ca la o zi de sărbătoare!
În ziua mâniei Domnului nimeni n‑a scăpat,
nici n‑a supraviețuit!
Pe cei îngrijiți și crescuți de mine
i‑a mistuit dușmanul meu.
Jeremia pleit voor het volk
1Met een wolk van toorn heeft de Here Jeruzalem overschaduwd. De prachtigste stad van Israël ligt in het stof van de aarde en is op zijn bevel uit de hemelse hoogten neergeworpen. Op de dag van zijn vreselijke toorn kende Hij zelfs geen genade voor zijn tempel.
2Zonder enig medelijden heeft de Here elk huis in Israël verwoest. In zijn toorn heeft Hij alle versterkte muren van Jeruzalem omvergeworpen. Hij heeft het koninkrijk in het stof vernederd, samen met al zijn heersers.
3Alle kracht van Israël verdwijnt als sneeuw voor de zon onder zijn toorn. Toen de vijand aanviel, trok Hij zijn beschermende hand terug. Als een storm van vuur raasde God door het land Israël.
4Hij spande zijn boog tegen zijn volk alsof het zijn vijand was. Allen die er jong en aantrekkelijk uitzagen, doodde Hij. Zijn vreselijke toorn is als vuur over hen uitgegoten.
5Ja, de Here heeft Israël verslagen als een vijand. Haar forten en paleizen heeft Hij verwoest. Hij bezorgt Jeruzalem kwellende zorgen en tranen.
6De Here heeft zijn tempel omvergegooid alsof het een hut van bladeren en takken was! Het volk kan daardoor de heilige feesten en sabbatten niet meer vieren. Koningen en priesters zijn het slachtoffer van zijn toorn.
7De Here heeft zijn eigen altaar afgewezen, omdat Hij een afkeer heeft van de valse verering door zijn volk. Hij heeft hun paleizen aan hun vijanden gegeven, die nu in de tempel hun overwinningskreet laten horen. Vroeger kon men daar de geluiden horen van het volk Israël tijdens de heilige feesten.
8De Here besloot Jeruzalem te verwoesten. Hij trok een lijn voor de vernietiging, waaraan niet meer was te ontkomen. Zo vielen de stadsmuren en wallen voor Hem neer.
9Jeruzalems poorten zijn ingestort. Hun sloten en grendels zijn vernield door de Here. Haar koningen en prinsen zijn nu slaven in verre landen, zonder een tempel en zonder de heilige wet die over hen regeert. En er zijn ook geen profeten meer die hun leiding kunnen geven.
10De leiders van Jeruzalem dragen rouwkleding en zitten zwijgend op de grond. Zij gooien stof op hun hoofd, vertwijfeld en bedroefd als zij zijn. De jonge vrouwen van Jeruzalem laten beschaamd hun hoofd hangen.
11Ik heb gehuild tot er geen tranen meer waren, mijn hart is gebroken en mijn geest uitgeput als ik zie wat er met mijn volk is gebeurd. Babyʼs en kleine kinderen vallen neer in de straten en sterven.
12‘Wij willen eten,’ roepen ze en liggend in de armen van hun moeder vloeit het leven langzaam uit hen weg.
13Is er ooit op de wereld zo geleden? Och Jeruzalem, waarmee kan ik uw vertwijfeling vergelijken? Hoe kan ik u troosten? Want uw wond is zo diep als de zee. Wie kan u genezen?
14Uw profeten hebben zoveel onwaarheden verkondigd, zoveel onzin. Zij hebben niet geprobeerd u van de slavernij te redden door u op uw zonden te wijzen. Zij logen en zeiden dat alles in orde was.
15Ieder die voorbijkomt, schudt spottend het hoofd en zegt: ‘Is dit de stad die voor de mooiste stad ter wereld moet doorgaan, die “Vreugde van de hele aarde” wordt genoemd?’
16Uw vijanden lachen u honend uit. Zij fluiten en knarsen met hun tanden en zeggen: ‘Uiteindelijk hebben we haar dan toch eronder gekregen! Op dit moment hebben we lang gewacht en nu is het dan zover! Met onze eigen ogen hebben wij haar nederlaag gezien.’
17Maar de Here heeft dit gedaan. Precies zoals Hij ons waarschuwend had voorzegd. De vervloekingen die Hij ons lang geleden in het vooruitzicht stelde, heeft Hij nú uitgevoerd. Hij heeft Jeruzalem meedogenloos verwoest, zodat haar vijanden nu feestvieren en brallen over hun grote kracht.
18Vanuit het diepst van hun hart roepen de mensen de Here om hulp. Och muren van Jeruzalem, laat uw tranen stromen als een rivier, gun uzelf geen rust en huil dag en nacht.
19Sta ʼs nachts op en roep naar uw God. Stort uw hart als water uit voor de Here, hef uw handen naar Hem op en pleit voor uw kinderen, die in de straten neervallen van de honger.
20Och Here, denk toch aan ons! Dit zijn uw eigen mensen wie U zulke dingen aandoet. Moeten moeders soms hun eigen kleine kinderen opeten die zij eens op schoot hielden? Is het nodig dat priesters en profeten sterven in de tempel van de Here?
21Kijk hen eens liggen in de straten: oud en jong, jongens en meisjes, gedood door het zwaard van de vijand. U hebt hen in uw toorn gedood, Here, U hebt hen meedogenloos afgemaakt.
22U hebt deze verwoesting opzettelijk laten plaatsvinden, op de dag van uw toorn was er niemand die ontsnapte of achterbleef. Mijn kinderen, voor wie ik altijd goed heb gezorgd, worden nu onder de voeten van de vijand vertrapt.
