Numeri 10 – NTLR & TNCV

Nouă Traducere În Limba Română

Numeri 10:1-36

Trâmbițele din argint

1Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 2„Fă‑ți două trâmbițe din argint. Să le faci din argint bătut și să le folosești pentru chemarea comunității și pentru pornirea taberelor. 3Când se va suna din ele, toată comunitatea să vină înaintea ta, la intrarea în Cortul Întâlnirii. 4Când se va suna doar dintr‑una singură, să vină la tine doar conducătorii, căpeteniile miilor lui Israel. 5Când veți suna alarma, să pornească taberele din partea de răsărit. 6Când veți suna a doua alarmă, să pornească taberele din partea de sud. Să se sune alarma ori de câte ori pornesc. 7Când veți strânge laolaltă adunarea, să sunați, dar să nu sunați ca la alarmă.

8Fiii lui Aaron, preoții, să sune din trâmbițe. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru voi de‑a lungul generațiilor voastre. 9Când veți merge la război în țara voastră, împotriva vrăjmașului care vă asuprește, să sunați alarma din trâmbițe și Domnul, Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte de voi și veți fi izbăviți de dușmanii voștri. 10De asemenea, în zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre periodice, să sunați din trâmbițe peste arderile voastre de tot și peste jertfele de pace10 Vezi nota de la 6:14.. Ele vor face ca Domnul, Dumnezeul vostru, să‑Și aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.“

Poporul părăsește Sinaiul

11În al doilea an, în luna a doua, în a douăzecea zi a lunii, norul s‑a ridicat de pe Tabernaculul Mărturiei. 12Atunci fiii lui Israel au pornit din pustia Sinai în călătoriile lor. Și norul s‑a așezat în pustia Paran. 13Era pentru prima oară când porneau la porunca Domnului dată prin Moise.

14Steagul taberei fiilor lui Iuda a pornit primul, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Iuda era Nahșon, fiul lui Aminadab. 15Peste oștirea seminției fiilor lui Isahar era Netanel, fiul lui Țuar, 16iar peste oștirea seminției fiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon. 17După ce a fost coborât Tabernaculul, fiii lui Gherșon și fiii lui Merari au pornit, ducând Tabernaculul.

18Apoi a pornit steagul taberei lui Ruben, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Ruben era Elițur, fiul lui Ședeur. 19Peste seminția fiilor lui Simeon era Șelumiel, fiul lui Țurișadai, 20iar peste oștirea seminției fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel. 21După aceea au pornit chehatiții, care duceau Sfântul Lăcaș. Tabernaculul fusese pregătit înainte ca ei să sosească.

22Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Efraim, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Efraim era Elișama, fiul lui Amihud. 23Peste oștirea seminției fiilor lui Manase era Gamaliel, fiul lui Pedahțur, 24iar peste oștirea seminției fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghidoni.

25Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Dan, care forma ariergarda tuturor taberelor, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Dan era Ahiezer, fiul lui Amișadai. 26Peste oștirea seminției fiilor lui Așer era Paghiel, fiul lui Ocran, 27iar peste oștirea seminției fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan. 28Aceasta a fost ordinea de marș a fiilor lui Israel, potrivit oștirilor lor, când au pornit la drum.

29Moise i‑a zis lui Hobab, fiul midianitului Reuel, socrul lui Moise:

– Pornim către locul despre care Domnul a zis: „Vi‑l voi da vouă!“ Vino cu noi și‑ți vom face bine, căci Domnul i‑a promis binele lui Israel.

30Dar el i‑a răspuns:

– Nu, eu nu voi merge, ci mă voi întoarce în țara mea și la rudele mele.

31Moise însă i‑a zis:

– Te rog, nu ne părăsi, pentru că tu știi unde putem să ne așezăm tabăra în pustie și astfel vei fi ca ochii pentru noi. 32Dacă vei merge cu noi, te vom face părtaș la orice bine pe care ni‑l va face Domnul.

33Și astfel, ei au pornit de la muntele Domnului și au mers cale de trei zile. Chivotul Legământului Domnului a mers înaintea lor cale de trei zile ca să le caute un loc de odihnă. 34Norul Domnului era peste ei în ziua când au pornit din tabără.

35Ori de câte ori Chivotul pornea, Moise zicea:

„Ridică‑Te, Doamne!

Dușmanii Tăi să fie împrăștiați

și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea feței Tale!“

36Și când se odihnea, zicea:

„Întoarce‑Te, Doamne,

la mulțimea miilor lui Israel!“

Thai New Contemporary Bible

กันดารวิถี 10:1-36

แตรเงิน

1องค์พระผู้เป็นเจ้าตรัสกับโมเสสว่า 2“จงทำแตรเงินคู่หนึ่งสำหรับเป่าเรียกชุมนุมและเป็นสัญญาณให้เคลื่อนย้ายค่าย 3เมื่อเป่าแตรทั้งสองด้วยเสียงยาว ประชากรทั้งหมดจะมาชุมนุมกันต่อหน้าเจ้าตรงทางเข้าเต็นท์นัดพบ 4หากเป่าคันเดียว ให้เฉพาะผู้นำตระกูลต่างๆ ของอิสราเอลมาชุมนุมกันต่อหน้าเจ้า 5เมื่อเป่าสัญญาณเสียงสั้นเพื่อจะออกเดินทาง ตระกูลที่ตั้งค่ายพักแรมด้านทิศตะวันออกของพลับพลาจะออกเดินทางก่อน 6เมื่อเป่าสัญญาณเสียงสั้นครั้งที่สอง ตระกูลต่างๆ ด้านทิศใต้จะออกเดินทาง เสียงแตรนี้เป็นสัญญาณออกเดินทาง 7เมื่อจะเรียกชุมนุมประชากรจงเป่าแตรทั้งสองด้วยเสียงยาว

8“บรรดาปุโรหิตบุตรของอาโรนเป็นผู้เป่าแตร นี่ต้องเป็นข้อปฏิบัติถาวรสำหรับเจ้าสืบไปทุกชั่วอายุ 9เมื่อเจ้าสู้รบกับศัตรูที่มาข่มเหงเจ้าในดินแดนของเจ้า จงเป่าแตรทั้งสอง แล้วพระยาห์เวห์พระเจ้าของเจ้าจะทรงระลึกถึงเจ้า และช่วยเจ้าให้พ้นจากเหล่าศัตรู 10จงเป่าแตรทั้งสองในเทศกาลรื่นเริงของเจ้าด้วย ในเทศกาลต่างๆ ตามเวลาที่กำหนดและวันต้นเดือน เพื่อฉลองเครื่องเผาบูชาและเครื่องสันติบูชา เป็นอนุสรณ์ให้นึกถึงเจ้าต่อหน้าพระเจ้าของเจ้า เราคือพระยาห์เวห์พระเจ้าของเจ้า”

อิสราเอลเคลื่อนย้ายค่ายจากภูเขาซีนาย

11เมฆซึ่งอยู่เหนือพลับพลาแห่งพันธสัญญาลอยขึ้นในวันที่ยี่สิบเดือนที่สองของปีที่สอง 12ชาวอิสราเอลจึงออกจากถิ่นกันดารซีนาย ติดตามเมฆจนเมฆนั้นมาหยุดอยู่ที่ถิ่นกันดารปาราน 13พวกเขาออกเดินทางเป็นครั้งแรกตามที่องค์พระผู้เป็นเจ้าทรงบัญชาผ่านทางโมเสส

14หมู่เหล่าของค่ายยูดาห์ออกเดินทางก่อนภายใต้ธงประจำกองของพวกเขา โดยมีนาห์โชนบุตรอัมมีนาดับเป็นผู้นำ 15ถัดจากนั้นคือเผ่าอิสสาคาร์ นำโดยเนธันเอลบุตรศุอาร์ 16ถัดไปคือเผ่าเศบูลุน นำโดยเอลีอับบุตรเฮโลน 17เมื่อรื้อพลับพลาลงแล้ว คนเกอร์โชนและคนเมรารีก็นำส่วนประกอบของพลับพลาขึ้นเกวียน แล้วติดตามเป็นกลุ่มต่อไป

18จากนั้นคือหมู่เหล่าของค่ายรูเบน เคลื่อนขบวนออกไปภายใต้ธงประจำกองของพวกเขา โดยมีเอลีซูร์บุตรเชเดเออร์เป็นผู้นำ 19ถัดไปคือเผ่าสิเมโอนนำโดยเชลูมิเอลบุตรศูริชัดดัย 20แล้วถึงเผ่ากาดนำโดยเอลียาสาฟบุตรเดอูเอล 21จากนั้นคือคนโคฮาทซึ่งแบกของบริสุทธิ์ประจำพลับพลาพลับพลาจะถูกตั้งขึ้นเรียบร้อยแล้วก่อนที่พวกเขาจะไปถึง

22ถัดไปคือหมู่เหล่าของค่ายเอฟราอิมเคลื่อนขบวนออกไปภายใต้ธงประจำกองของพวกเขา โดยมีเอลีชามาบุตรอัมมีฮูดเป็นผู้นำ 23แล้วถึงเผ่ามนัสเสห์นำโดยกามาลิเอลบุตรเปดาซูร์ 24และเผ่าเบนยามินนำโดยอาบีดันบุตรกิเดโอนี

25ท้ายขบวนคือกลุ่มระวังหลัง หมู่เหล่าของค่ายดานเคลื่อนขบวนออกไปภายใต้ธงประจำกองของพวกเขา โดยมีอาหิเยเซอร์บุตรอัมมีชัดดัยเป็นผู้นำ 26เผ่าอาเชอร์นำโดยปากีเอลบุตรโอคราน 27และเผ่านัฟทาลีนำโดยอาหิราบุตรเอนัน 28ลำดับขบวนการเดินทางของชาวอิสราเอลเป็นไปตามนี้

29ครั้งนั้นโมเสสพูดกับโฮบับบุตรเรอูเอลชาวมีเดียนพ่อตาของโมเสสว่า “เราทั้งหลายจะออกเดินทางไปยังดินแดนที่องค์พระผู้เป็นเจ้าตรัสไว้ว่า ‘เราจะให้เจ้า’ เชิญมาร่วมเดินทางกับเราเถิด เราจะปฏิบัติต่อท่านอย่างดี เพราะองค์พระผู้เป็นเจ้าได้ทรงสัญญาจะประทานสิ่งดีแก่อิสราเอล”

30เขาตอบว่า “ข้าพเจ้าจะไม่ไป ข้าพเจ้าจะกลับภูมิลำเนาไปหาพวกพ้องของข้าพเจ้า”

31แต่โมเสสกล่าวว่า “อย่าจากเราไปเลย ท่านชำนาญลู่ทางในการตั้งค่ายพักแรมกลางถิ่นกันดาร ท่านจะได้ช่วยเป็นหูเป็นตาให้พวกเรา 32ถ้าท่านไปกับเรา เราจะแบ่งปันสิ่งดีทุกอย่างที่องค์พระผู้เป็นเจ้าประทานแก่เราให้กับท่าน”

33ดังนั้นพวกเขาจึงออกเดินทางจากภูเขาแห่งองค์พระผู้เป็นเจ้าและเดินทางเป็นเวลาสามวัน ในระหว่างนั้นมีหีบพันธสัญญาขององค์พระผู้เป็นเจ้านำหน้าเพื่อหาสถานที่ตั้งค่ายพักสำหรับพวกเขา 34เมื่อพวกเขาออกเดินทางจากค่าย เมฆขององค์พระผู้เป็นเจ้าอยู่เหนือพวกเขาในเวลากลางวัน

35ทุกครั้งที่หีบพันธสัญญานำหน้าไป โมเสสกล่าวว่า

“ข้าแต่องค์พระผู้เป็นเจ้าขอทรงลุกขึ้น!

ให้ศัตรูทั้งหลายของพระองค์กระจัดกระจายไป

ให้บรรดาข้าศึกเตลิดหนีไปต่อหน้าพระองค์”

36และเมื่อวางหีบพันธสัญญาลง เขากล่าวว่า

“ข้าแต่องค์พระผู้เป็นเจ้าขอทรงเสด็จกลับมา

สู่ประชากรอิสราเอลนับแสนนับล้านนี้เถิด”