Israeliții își mărturisesc păcatele
1În a douăzeci și patra zi a aceleiași luni, fiii lui Israel, încinși cu saci și având țărână pe cap, s‑au strâns laolaltă pentru ținerea unui post. 2Cei din sămânța lui Israel s‑au separat de toți străinii și, stând în picioare, și‑au mărturisit păcatele lor și nelegiuirile părinților lor. 3S‑au așezat la locurile lor și, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii Domnului, Dumnezeul lor. Apoi, într‑un alt sfert din zi, și‑au mărturisit păcatele și s‑au închinat Domnului, Dumnezeul lor.
4Iosua, Bani, Kadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s‑au urcat pe estrada leviților și au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. 5Leviții Iosua, Kadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia au zis:
„Ridicați‑vă și binecuvântați‑L pe Domnul, Dumnezeul vostru, Care este din veșnicie în veșnicie!5 Sau: Ridicați‑vă și binecuvântați‑L pe Domnul, Dumnezeul vostru, pentru totdeauna! Binecuvântat să‑Ți fie Numele cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare și laudă! 6Tu ești Domnul și în afară de Tine nu este un altul! Tu ai făcut cerurile și cerurile cerurilor cu toată oștirea lor, pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce este în ele. Tu dai viață tuturor acestora, iar oștirea cerurilor Ți se închină.
7Tu ești Domnul, Dumnezeul Care l‑ai ales pe Avram, Care l‑ai scos din Ur, din Caldeea, și i‑ai pus numele Avraam. 8Tu i‑ai găsit inima credincioasă înaintea Ta și ai încheiat cu el un legământ, potrivit căruia îi vei da seminței8 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a periziților, a iebusiților și a ghirgașiților. Ți‑ai ținut promisiunile, căci Tu ești drept.
9Apoi ai văzut asuprirea părinților noștri în Egipt și le‑ai auzit strigătul la Marea Roșie9 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26.. 10Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor săi și împotriva întregului popor din țara sa, căci ai știut cât de arogant s‑au purtat cu aceștia și Ți‑ai făcut un Nume, cum se știe astăzi. 11Ai despărțit marea înaintea lor, și ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat; pe urmăritorii lor însă i‑ai aruncat în adâncuri ca pe o piatră în ape mari. 12Apoi i‑ai condus printr‑un stâlp de nor ziua, și printr‑un stâlp de foc noaptea, ca să le luminezi calea pe care mergeau.
13Ai coborât pe muntele Sinai și le‑ai vorbit din ceruri. Le‑ai dat reguli drepte, legi adevărate, hotărâri și porunci bune. 14Le‑ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt și le‑ai dat porunci, hotărâri și o Lege prin mâna lui Moise, robul Tău. 15Le‑ai dat pâine din cer, atunci când le era foame, le‑ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete și le‑ai spus să vină să ia în stăpânire țara pe care juraseși că le‑o vei da.
16Însă ei, părinții noștri, s‑au îngâmfat, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat de poruncile Tale. 17Au refuzat să asculte și nu și‑au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le‑ai înfăptuit printre ei. Și‑au înțepenit ceafa și, în răzvrătirea lor, și‑au numit o căpetenie, ca să se întoarcă la robia lor. Dar Tu ești un Dumnezeu iertător, plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare și nu i‑ai părăsit. 18Chiar și atunci când și‑au făcut un vițel turnat, zicând: «Acesta este Dumnezeul tău, Care te‑a scos din Egipt!» și s‑au făcut vinovați de multă blasfemie, 19Tu, în marea Ta îndurare, nu i‑ai părăsit în pustie. Stâlpul de nor n‑a încetat să‑i călăuzească ziua pe drum, iar stâlpul de foc n‑a încetat să le lumineze noaptea drumul pe care mergeau. 20Le‑ai dat chiar și Duhul Tău cel bun ca să‑i instruiască. Nu Ți‑ai retras mana de la gura lor și ai continuat să le dai apă ca să‑și potolească setea. 21Timp de patruzeci de ani le‑ai asigurat hrana în pustie și n‑au dus lipsă de nimic; hainele nu li s‑au învechit, iar picioarele nu li s‑au umflat.
22Le‑ai dat regate și popoare și ai împărțit între ei fiecare ținut.22 Lit.: colț. Astfel, ei au luat în stăpânire țara lui Sihon, adică țara regelui din Heșbon, și țara lui Og, regele Bașanului. 23Le‑ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor și i‑ai adus în țara în care le‑ai zis părinților lor să intre ca s‑o ia în stăpânire. 24Fiii lor au intrat și au luat în stăpânire țara, iar Tu i‑ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, pe canaaniți, și ai dat în mâinile lor pe regii acestora și popoarele țării, ca să le faci pe plac. 25Au cucerit cetăți fortificate, pământuri roditoare, au luat în stăpânire case pline cu tot felul de bunuri, puțuri deja săpate, vii, măslini și o mulțime de pomi fructiferi. Au mâncat, s‑au săturat, s‑au îngrășat și s‑au desfătat datorită bunătății Tale celei mari.
26Dar apoi s‑au arătat neascultători, s‑au răzvrătit împotriva Ta, au aruncat înapoia lor Legea Ta, i‑au ucis pe profeții Tăi, care mărturiseau împotriva lor pentru a‑i întoarce la Tine, și s‑au făcut astfel vinovați de multă blasfemie. 27Atunci i‑ai dat pe mâna vrăjmașilor lor, care i‑au asuprit. Totuși, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri. În marea Ta îndurare le‑ai dat izbăvitori care i‑au izbăvit din mâna vrăjmașilor lor.
28Când au avut odihnă însă, au săvârșit iarăși ce este rău înaintea Ta. Atunci i‑ai lăsat pe mâna dușmanilor lor, care au domnit peste ei. Dar ei s‑au întors și au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri și, în îndurarea Ta, i‑ai eliberat în numeroase rânduri.
29I‑ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta, dar ei s‑au îngâmfat, n‑au ascultat de poruncile Tale și au păcătuit împotriva hotărârilor Tale, pe care, dacă omul le face va trăi prin ele. Și‑au întors umărul cu încăpățânare, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat. 30I‑ai îngăduit așa mulți ani, i‑ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeții Tăi, dar ei tot nu au luat aminte, astfel că i‑ai dat pe mâna popoarelor străine. 31Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i‑ai nimicit, nici nu i‑ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu plin de har și milostiv.
32Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare, Puternic și Înfricoșător, Cel Care ții legământul și îndurarea32 Sau: păstrezi cu loialitate legământul; sau: păstrezi legământul dragostei., nu privi ca puțin lucru toate greutățile prin care am trecut, atât noi, cât și regii noștri, conducătorii noștri, preoții noștri, profeții noștri și părinții noștri, tot poporul Tău, din zilele împăraților Asiriei și până în ziua aceasta! 33Cu privire la tot ce a venit peste noi, Tu ai fost drept, căci ai lucrat cu credincioșie, dar noi am făcut ceea ce este rău! 34Regii, conducătorii, preoții și părinții noștri nu au împlinit Legea Ta. N‑au dat ascultare poruncilor și înștiințărilor Tale prin care i‑ai avertizat. 35În regatul lor, în mijlocul multor bunătăți primite de la Tine, în țara cea întinsă și bogată pe care le‑o dăduseși, ei nu Ți‑au slujit și nu s‑au întors de la faptele lor cele rele.
36Și iată‑ne astăzi robi în țara pe care le‑ai dat‑o părinților noștri, ca să‑i mănânce roadele și bunătățile! Iată‑ne robi chiar în ea! 37Rodul ei îi îmbogățește pe împărații pe care i‑ai pus stăpâni peste noi din cauza păcatelor noastre. Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre și asupra vitelor noastre, iar noi ne aflăm într‑un mare necaz.“
Poporul încheie o înțelegere
38Cu privire la toate acestea, noi am încheiat în scris o înțelegere de neclintit, pe document punându‑și pecetea conducătorii, leviții și preoții.
A Confissão do Pecado
1No vigésimo quarto dia do mês, os israelitas se reuniram, jejuaram, vestiram pano de saco e puseram terra sobre a cabeça. 2Os que eram de ascendência israelita tinham se separado de todos os estrangeiros. Levantaram-se nos seus lugares, confessaram os seus pecados e a maldade dos seus antepassados. 3Ficaram onde estavam e leram o Livro da Lei do Senhor, do seu Deus, durante três horas, e passaram outras três horas confessando os seus pecados e adorando o Senhor, o seu Deus. 4Em pé, na plataforma, estavam os levitas Jesua, Bani, Cadmiel, Sebanias, Buni, Serebias, Bani e Quenani, que em alta voz clamavam ao Senhor, o seu Deus. 5E os levitas Jesua, Cadmiel, Bani, Hasabneias, Serebias, Hodias, Sebanias e Petaías conclamavam o povo, dizendo: “Levantem-se e louvem o Senhor, o seu Deus, que vive para todo o sempre.
“Bendito seja o teu nome glorioso! A tua grandeza está acima de toda expressão de louvor. 6Só tu és o Senhor. Fizeste os céus, e os mais altos céus, e tudo o que neles há, a terra e tudo o que nela existe, os mares e tudo o que neles existe. Tu deste vida a todos os seres, e os exércitos dos céus te adoram.
7“Tu és o Senhor, o Deus que escolheu Abrão, trouxe-o de Ur dos caldeus e deu-lhe o nome de Abraão. 8Viste que o coração dele era fiel, e fizeste com ele uma aliança, prometendo dar aos seus descendentes a terra dos cananeus, dos hititas, dos amorreus, dos ferezeus, dos jebuseus e dos girgaseus. E cumpriste a tua promessa porque tu és justo.
9“Viste o sofrimento dos nossos antepassados no Egito, e ouviste o clamor deles no mar Vermelho. 10Fizeste sinais e maravilhas contra o faraó e todos os seus oficiais e contra todo o povo da sua terra, pois sabias com quanta arrogância os egípcios os tratavam. Alcançaste renome, que permanece até hoje. 11Dividiste o mar diante deles, para que o atravessassem a seco, mas lançaste os seus perseguidores nas profundezas, como uma pedra em águas agitadas. 12Tu os conduziste de dia com uma nuvem e de noite com uma coluna de fogo, para iluminar o caminho que tinham que percorrer.
13“Tu desceste ao monte Sinai; dos céus lhes falaste. Deste-lhes ordenanças justas, leis verdadeiras, decretos e mandamentos excelentes. 14Fizeste que conhecessem o teu sábado santo e lhes deste ordens, decretos e leis por meio de Moisés, teu servo. 15Na fome deste-lhes pão do céu, e na sede tiraste para eles água da rocha; mandaste-os entrar e tomar posse da terra que, sob juramento, tinhas prometido dar-lhes.
16“Mas os nossos antepassados tornaram-se arrogantes e obstinados, e não obedeceram aos teus mandamentos. 17Eles se recusaram a ouvir-te e esqueceram-se dos milagres que realizaste entre eles. Tornaram-se obstinados e, na sua rebeldia, escolheram um líder a fim de voltarem à sua escravidão. Mas tu és um Deus perdoador, um Deus bondoso e misericordioso, muito paciente e cheio de amor. Por isso não os abandonaste, 18mesmo quando fundiram para si um ídolo na forma de bezerro e disseram: ‘Este é o seu deus, que os tirou do Egito’, ou quando proferiram blasfêmias terríveis.
19“Foi por tua grande compaixão que não os abandonaste no deserto. De dia a nuvem não deixava de guiá-los em seu caminho, nem de noite a coluna de fogo deixava de brilhar sobre o caminho que deviam percorrer. 20Deste o teu bom Espírito para instruí-los. Não retiveste o teu maná que os alimentava, e deste-lhes água para matar a sede. 21Durante quarenta anos tu os sustentaste no deserto; nada lhes faltou, as roupas deles não se gastaram nem os seus pés ficaram inchados.
22“Deste-lhes reinos e nações, cuja terra repartiste entre eles. Eles conquistaram a terra de Seom, rei de Hesbom, e a terra de Ogue, rei de Basã. 23Tornaste os seus filhos tão numerosos como as estrelas do céu, e os trouxeste para entrar e possuir a terra que prometeste aos seus antepassados. 24Seus filhos entraram e tomaram posse da terra. Tu subjugaste diante deles os cananeus, que viviam na terra, e os entregaste nas suas mãos, com os seus reis e com os povos daquela terra, para que os tratassem como bem quisessem. 25Conquistaram cidades fortificadas e terra fértil; apossaram-se de casas cheias de bens, poços já escavados, vinhas, olivais e muitas árvores frutíferas. Comeram até fartar-se e foram bem alimentados; eles desfrutaram de tua grande bondade.
26“Mas foram desobedientes e se rebelaram contra ti; deram as costas para a tua Lei. Mataram os teus profetas, que os tinham advertido que se voltassem para ti; e fizeram-te ofensas detestáveis. 27Por isso tu os entregaste nas mãos de seus inimigos, que os oprimiram. Mas, quando foram oprimidos, clamaram a ti. Dos céus tu os ouviste, e na tua grande compaixão deste-lhes libertadores, que os livraram das mãos de seus inimigos.
28“Mas, tão logo voltavam a ter paz, de novo faziam o que tu reprovas. Então tu os abandonavas às mãos de seus inimigos, para que dominassem sobre eles. E, quando novamente clamavam a ti, dos céus tu os ouvias e na tua compaixão os livravas vez após vez.
29“Tu os advertiste que voltassem à tua Lei, mas eles se tornaram arrogantes e desobedeceram aos teus mandamentos. Pecaram contra as tuas ordenanças, pelas quais o homem vive se lhes obedece. Com teimosia, deram-te as costas, tornaram-se obstinados e recusaram ouvir-te. 30E durante muitos anos foste paciente com eles. Por teu Espírito, por meio dos profetas, os advertiste. Contudo, não te deram atenção, de modo que os entregaste nas mãos dos povos vizinhos. 31Graças, porém, à tua grande misericórdia, não os destruíste nem os abandonaste, pois és Deus bondoso e misericordioso.
32“Agora, portanto, nosso Deus, ó Deus grande, poderoso e temível, fiel à tua aliança e misericordioso, não fiques indiferente a toda a aflição que veio sobre nós, sobre os nossos reis e sobre os nossos líderes, sobre os nossos sacerdotes e sobre os nossos profetas, sobre os nossos antepassados e sobre todo o teu povo, desde os dias dos reis da Assíria até hoje. 33Em tudo o que nos aconteceu foste justo; agiste com lealdade mesmo quando fomos infiéis. 34Nossos reis, nossos líderes, nossos sacerdotes e nossos antepassados não seguiram a tua Lei; não deram atenção aos teus mandamentos nem às advertências que lhes fizeste. 35Mesmo quando estavam no reino deles, desfrutando da tua grande bondade, na terra espaçosa e fértil que lhes deste, eles não te serviram nem abandonaram os seus maus caminhos.
36“Vê, porém, que hoje somos escravos, escravos na terra que deste aos nossos antepassados para que usufruíssem dos seus frutos e das outras boas coisas que ela produz. 37Por causa de nossos pecados, a sua grande produção pertence aos reis que puseste sobre nós. Eles dominam sobre nós e sobre os nossos rebanhos como bem lhes parece. É grande a nossa angústia!
O Acordo do Povo
38“Em vista disso tudo, estamos fazendo um acordo, por escrito, e assinado por nossos líderes, nossos levitas e nossos sacerdotes”.
