Neemia 6 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Neemia 6:1-19

Planuri de asasinat politic și denigrare morală

1Sanbalat, Tobia, arabul Gheșem și ceilalți dușmani ai noștri au fost înștiințați că am reconstruit zidul și că nu au mai rămas spărturi în el (pe vremea aceea încă nu pusesem ușile la porți). 2Atunci Sanbalat și Gheșem mi‑au trimis următorul mesaj: „Vino să ne întâlnim într-unul din satele2 Sau: în Chefirim. din valea Ono!“ Aveau însă de gând să‑mi facă rău. 3Le‑am trimis mesageri cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut și nu pot să vin. De ce să se oprească lucrul cât timp lipsesc ca să vin la voi?“

4Au trimis același mesaj de patru ori și le‑am răspuns la fel. 5A cincea oară, Sanbalat mi‑a trimis mesajul acesta prin slujitorul său, care ținea în mână o scrisoare deschisă. 6În ea scria:

„Se zvonește printre neamuri – iar Gheșem spune la fel – că tu și iudeii plănuiți să vă răsculați și de aceea reconstruiești zidul. Potrivit aceluiași zvon, tu plănuiești să fii regele lor 7și chiar ai pus profeți să dea de veste despre tine la Ierusalim și să zică: «Este un rege în Iuda!» Vezi că lucrurile acestea vor ajunge la cunoștința împăratului, așa că vino să ne sfătuim!“

8Atunci i‑am trimis următorul răspuns: „Nu sunt adevărate cuvintele pe care le spui! Tu le născocești din inima ta!“ 9Ei toți voiau să ne facă să ne temem, zicând: „Vor lăsa lucrarea din mâini și ea nu se va mai face!“ „Acum, Dumnezeule, întărește‑mi brațele!“

10M‑am dus la Șemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel, care se închisese în casă, și el mi‑a zis:

– Să ne întâlnim la Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, și să închidem porțile Templului, căci vor veni să te ucidă! Da, noaptea vor veni să te ucidă!

11Eu i‑am zis:

– Un om ca mine să fugă?! Un om ca mine să intre în Templu, ca să‑și scape viața?! Nu voi intra!

12Mi‑am dat seama că nu Dumnezeu îl trimisese, ci rostise profeția împotriva mea, fiind plătit de Tobia și de Sanbalat. 13El fusese plătit pentru ca, făcându‑mă să mă tem, să fac după spusele lui și să păcătuiesc. Atunci ei mi‑ar fi scos nume rău pentru a mă face de rușine. 14„Dumnezeul meu, adu‑Ți aminte de Tobia și de Sanbalat, precum și de aceste fapte ale lor! Adu‑Ți aminte și de profetesa Noadia, precum și de ceilalți profeți care au vrut să mă facă să mă tem!“

Finalizarea construcției zidului

15Zidul a fost încheiat în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul15 Luna a șasea în calendarul babilonian, ce corespunde lunilor august-septembrie., în cincizeci și două de zile. 16Toți dușmanii noștri au auzit de lucrul acesta și toate neamurile dimprejurul nostru s‑au temut, s‑au smerit foarte mult și au recunoscut că lucrarea aceasta a fost făcută cu ajutorul Dumnezeului nostru.

17În acele zile, scrisorile multora dintre nobilii lui Iuda erau trimise lui Tobia, iar scrisorile lui Tobia ajungeau la ei. 18Căci mulți din Iuda erau legați cu el prin jurământ, deoarece era ginerele lui Șecania, fiul lui Arah, iar fiul său, Iehohanan, era căsătorit cu fiica lui Meșulam, fiul lui Berechia. 19Aceștia vorbeau despre faptele lui bune în prezența mea, după care îl înștiințau ce spuneam. Iar Tobia îmi trimitea scrisori ca să mă facă să mă tem.