Criza socială și economică
1Cei din popor și soțiile lor au avut o mare plângere împotriva fraților lor iudei. 2Erau unii care ziceau:
– Noi, fiii și fiicele noastre suntem mulți. Să ni se dea grâne, ca să avem ce mânca și să trăim.
3Alții ziceau:
– Ne punem garanție ogoarele, viile și casele, ca să avem grâne în timpul foametei.
4Mai erau încă unii care ziceau:
– A trebuit să împrumutăm argint, dându‑ne ogoarele și viile în schimbul birului imperial. 5Deși suntem carne din carnea fraților noștri, iar fiii noștri sunt ca și fiii lor, iată că suntem pe cale să ne dăm fiii și fiicele în robie. Câteva din fetele noastre au și fost luate în robie. Suntem fără putere, iar ogoarele și viile noastre aparțin altora!
6M‑am mâniat foarte tare când le‑am auzit plângerea și cuvintele acestea.
7După ce m‑am gândit, i‑am mustrat pe nobili și pe dregători, zicându‑le:
– Voi împrumutați cu dobândă pe frații voștri?!
Am strâns o mare adunare împotriva lor 8și le‑am zis:
– Noi, după puterile noastre, am răscumpărat pe frații noștri iudei, care fuseseră vânduți neamurilor. Iar acum voi vă vindeți frații, ca apoi să ne fie dați chiar nouă de vânzare?
Ei tăceau, neavând ce să răspundă.
9Atunci eu am zis:
– Ce faceți voi nu este bine. N‑ar trebui să umblați în teamă de Dumnezeul nostru, ca să nu fiți de rușinea neamurilor, a dușmanilor noștri? 10Atât eu, cât și frații și slujitorii mei le‑am împrumutat argint și grâne. Să le iertăm, vă rog, datoria aceasta! 11Vă rog, dați‑le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii și casele, precum și a suta parte din argintul, din grânele, din mustul și din uleiul pe care le‑ați cerut de la ei ca dobândă.
12Ei au răspuns:
– Le vom da înapoi și nu vom mai cere nimic de la ei. Vom face întocmai precum ai zis.
Atunci am chemat preoții și i‑am pus să jure înaintea lor că vor face precum au promis. 13Mi‑am scuturat mantaua și am zis:
– Așa să scuture Dumnezeu din familia lui și din proprietatea lui pe orice om care nu se va ține de cuvânt! Așa să fie scuturat și lăsat fără nimic!
Toată adunarea a răspuns:
– Amin!
Și L‑au lăudat pe Domnul. Poporul a făcut întocmai cum a promis.
14Din ziua în care am fost numit guvernatorul lor în țara lui Iuda, adică din al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes și până în al treizeci și doilea an al său14 martie-aprilie 445 î.Cr. – aprilie 433–aprilie 432 î.Cr., deci timp de doisprezece ani, nici eu, nici frații mei nu am trăit din veniturile de guvernator. 15Înainte de mine, cei dintâi guvernatori împovărau poporul, luând de la ei pâine și vin, în afară de cei patruzeci de șecheli15 Aproximativ 0,5 kg. de argint. Chiar și slujitorii lor asupreau poporul. Eu însă nu am făcut așa, din teamă de Dumnezeu. 16Ba încă, am stăruit în lucrarea de restaurare a acestui zid și nu mi‑am cumpărat ogoare. De altfel, toți slujitorii mei erau adunați acolo pentru lucrare. 17Mai mult, aveam la masa mea o sută cincizeci de bărbați dintre iudei și dintre dregători, în afară de cei care veneau dintre neamurile dimprejur. 18În fiecare zi mi se pregătea un bou, șase oi alese și păsări, iar la fiecare zece zile se aducea vin din belșug, de toate felurile. Cu toate acestea, eu nu am căutat să primesc plată ca guvernator, căci lucrarea apăsa greu asupra acestui popor. 19Adu‑Ți aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine, pentru tot ce am făcut pentru acest popor!
Néhémie règle le problème des injustices sociales
1A cette époque, des hommes du peuple et leurs femmes se plaignirent vivement de certains de leurs compatriotes juifs. 2Certains disaient : Nous avons beaucoup de fils et de filles, nous voudrions recevoir du blé pour manger et survivre.
3D’autres déclaraient : Nous sommes obligés de donner nos champs, nos vignes et même nos maisons en gage pour nous procurer du blé lorsqu’il y a une famine.
4D’autres encore se plaignaient : Nous devons emprunter de l’argent en hypothéquant nos champs et nos vignes pour payer l’impôt impérial. 5Et pourtant, nous sommes bien de la même race que nos compatriotes : nos enfants ne sont pas différents des leurs ; et voici que nous en sommes réduits à vendre nos fils et nos filles comme esclaves : certaines de nos filles ont déjà été réduites à l’esclavage et nous sommes impuissants à les défendre, car déjà nos champs et nos vignes appartiennent à d’autres.
6Lorsque j’entendis leurs plaintes et toutes ces réclamations, je fus saisi d’une violente colère 7et je pris la décision d’adresser de vifs reproches aux notables et aux chefs du peuple. Je leur dis : Quand vous prêtez de l’argent à vos compatriotes, vous leur demandez des intérêts5.7 Voir Ex 22.24-26 ; Lv 25.36 ; Dt 23.20. !
Je convoquai une grande assemblée pour traiter leur cas. 8Je leur déclarai : Dans la mesure de nos moyens, nous avons racheté nos compatriotes juifs vendus comme esclaves à des étrangers5.8 A Babylone, les Juifs fortunés rachetèrent aux païens ceux de leurs compatriotes qui avaient dû se vendre comme esclaves (ne pouvant pas rembourser leurs dettes) afin qu’ils puissent retourner au pays d’Israël (voir Lv 25.47-48).. Et maintenant vous vendez vous-mêmes vos compatriotes, et cela à des gens de notre peuple.
Ils ne trouvèrent rien à répondre et gardèrent le silence. 9J’ajoutai : Ce que vous faites là n’est pas bien. Ne devriez-vous pas vivre comme des gens qui craignent notre Dieu pour ne pas donner à nos ennemis des autres peuples, l’occasion de nous couvrir de honte ? 10Moi aussi, mes proches et mes collaborateurs, nous leur avons prêté de l’argent et du blé. Remettons-leur donc cette dette ! 11Rendez-leur aujourd’hui même leurs champs, leurs vignes, leurs oliviers et leurs maisons, et remettez-leur la part de l’argent, du blé, du vin et de l’huile que vous avez exigée d’eux comme intérêt.
12Ils répondirent : Nous ferons ce que tu demandes, nous rendrons ce que nous avons pris et nous n’exigerons rien d’eux.
Alors j’appelai les prêtres devant lesquels je fis prêter serment à ces gens d’agir comme ils l’avaient dit. 13Puis je secouai les pans de mon vêtement en déclarant : Que Dieu secoue de cette manière loin de sa maison et de ses biens celui qui n’aura pas tenu cette promesse et qu’ainsi il soit secoué et laissé sans rien !
Toute l’assemblée répondit : Amen ! et loua l’Eternel. Et le peuple se conforma à la décision prise.
14Depuis le jour où j’avais été nommé gouverneur du district de Juda, c’est-à-dire depuis la vingtième année jusqu’à la trente-deuxième année du règne d’Artaxerxès, soit pendant douze ans, ni moi ni mes proches nous n’avons vécu des revenus dus au gouverneur5.14 De 445 à 433 av. J.-C.. 15Mes prédécesseurs dans cette charge avaient pressuré le peuple, exigeant qu’on leur remette chaque jour, outre le pain et le vin, quarante pièces d’argent.
Même leurs fonctionnaires exerçaient leur domination sur le peuple. Pour moi, je n’ai jamais agi de la sorte, car je craignais Dieu. 16Au contraire, j’ai travaillé personnellement à la réparation de la muraille et mes collaborateurs se sont aussi mis à l’œuvre, et nous n’avons jamais acheté de terres. 17D’autre part, j’ai reçu régulièrement à ma table cent cinquante chefs juifs, sans compter ceux qui venaient vers nous des peuples des régions environnantes. 18Chaque jour, on apprêtait pour cela un taureau, six moutons de choix et des volailles, et tous les dix jours, on me livrait de grandes quantités de vin. Malgré cela, je n’ai pas demandé les revenus alloués au gouverneur car je savais que les travaux pesaient lourdement sur le peuple.
19Tiens compte de moi, ô mon Dieu, et accorde-moi ta bienveillance à cause de tout ce que j’ai fait pour ce peuple !
