Pilda nunții fiului de împărat
(Lc. 14:16-24)
1Isus, răspunzând din nou, le-a vorbit în pilde și a zis:
2– Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care i-a făcut nuntă fiului său. 3El și-a trimis sclavii să-i cheme pe cei invitați la nuntă, dar aceștia n-au vrut să vină. 4A trimis din nou alți sclavi, zicând: „Spuneți-le celor invitați: «Iată, am pregătit masa! Boii și animalele îngrășate au fost tăiate și toate sunt pregătite! Veniți deci la nuntă!»“ 5Dar ei, nepăsători, au plecat, unul la ogorul lui, iar altul la afacerea lui. 6Ceilalți i-au înșfăcat pe sclavi, i-au chinuit și i-au omorât.
7Atunci împăratul s-a mâniat și, trimițându-și armatele, i-a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea. 8Apoi le-a zis sclavilor săi: „Nunta este pregătită, dar cei invitați n-au fost vrednici de ea. 9Mergeți, așadar, la răspântiile drumurilor și chemați-i la nuntă pe toți aceia pe care îi găsiți!“ 10Sclavii aceia au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți aceia pe care i-au găsit, și răi, și buni, așa că sala de nuntă s-a umplut de oaspeți.
11Când împăratul a venit să-și vadă oaspeții, a observat acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă 12și l-a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?“ Acesta a amuțit. 13Atunci împăratul le-a zis slujitorilor: „Legați-l de mâini și de picioare și alungați-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“
14Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.
Tributul datorat Cezarului
(Mc. 12:13-17; Lc. 20:20-26)
15Atunci fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să-L prindă în cursă cu vorba.
16I-au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii16 Susținători ai dinastiei irodiene (37 î.Cr.–93 d.Cr.). Irodienii erau partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană, deci erau favorabili tributului, pe când fariseii erau niște naționaliști moderați, care nu agreau tributul., care I-au zis:
– Învățătorule, știm că ești adevărat16 Sau: știm că ești sincer. și-i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr și că nu-Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor16 Expresia nu Te uiți la fața oamenilor înseamnă nu ești părtinitor.. 17Așadar, spune-ne ce crezi: se cuvine să-i plătim tribut Cezarului17, 21 Titlu purtat de împărații romani, preluat de la Gaius (sau Caius) Julius Caesar (100–44 î.Cr.), cel care a jucat un rol cheie în evenimentele care au dus la desființarea Republicii Romane și începutul Imperiului Roman. Octavian/Augustus (27 î.Cr.–14 d.Cr.), primul împărat roman, își ia titlul de Imperator Caesar Augustus, titlu pe care îl vor purta și împărații de mai târziu. sau nu?
18Isus însă, cunoscând răutatea lor, le-a zis:
– De ce Mă puneți la încercare, ipocriților? 19Arătați-Mi moneda pentru tribut!
Ei I-au adus un denar19 Moneda romană cea mai comună în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 20:2..
20El le-a zis:
– Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?
21Ei I-au zis:
– Ale Cezarului.
Atunci El le-a zis:
– Așadar, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!21 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la 22:19.
22Ei au rămas uimiți când au auzit aceste cuvinte. Și astfel, L-au lăsat și au plecat.
Despre înviere
(Mc. 12:18-27; Lc. 20:27-40)
23În aceeași zi, s-au apropiat de El saducheii, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat, 24zicând:
– Învățătorule, Moise a zis: „Dacă cineva moare fără să aibă copii, fratele lui să se căsătorească cu văduva și să-i ridice un urmaș fratelui său.“24 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, care înseamnă cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a-i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a-i asigura văduvei un trai liniștit. 25Erau deci printre noi șapte frați. Primul, după ce s-a căsătorit, a murit. Și, neavând niciun urmaș, i-a lăsat-o pe soția sa fratelui său. 26Așa s-a întâmplat și cu al doilea, și cu al treilea, până la al șaptelea. 27La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 28Așadar, la înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut-o de soție!
29Isus, răspunzând, le-a zis:
– Sunteți rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din cer. 31Iar cu privire la învierea celor morți, n-ați citit ce v-a spus Dumnezeu, când zice: 32„Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“?32 Vezi Ex. 3:6. El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii!
33Auzind aceste lucruri, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui.
Cea mai mare poruncă
(Mc. 12:28-31; Lc. 10:25-28)
34Când fariseii au auzit că Isus le închisese gura saducheilor, s-au strâns la un loc.
35Unul dintre ei, un învățător al Legii, ca să-L pună la încercare, a întrebat:
36– Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?
37Isus i-a spus:
– „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea37 Sau: cu tot cugetul tău. ta“37 Vezi textul din Deut. 6:5, acolo unde TM conține: inima, sufletul, puterea. Unele mss ale LXX adaugă, în Deut. 6:5, și termenul mintea. Vezi Mc. 12:30, unde se regăsesc toți acești patru termeni.. 38Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. 39Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“39 Vezi Lev. 19:18.. 40Toată Legea și Profeții40 Vezi nota de la 5:17. atârnă de40 Lit.: sunt atârnate în. Sau: se țin de. aceste două porunci.
Al cui fiu este Cristos?
(Mc. 12:35-37; Lc. 20:41-44)
41În timp ce fariseii erau strânși la un loc, Isus i-a întrebat:
42– Ce credeți voi despre Cristos? Al cui Fiu este El?
Ei I-au răspuns:
– Al lui David.
43El le-a zis:
– Cum atunci David, prin43 Sau: în. Duhul, Îl numește „Domn“, când spune:
44„Domnul I-a zis Domnului meu:44 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I-a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I-a zis Domnului (Kurios) meu.
«Șezi la dreapta Mea,
până-i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!»“?44 Vezi Ps. 110:1.
45Deci, dacă David Îl numește „Domn“, cum este El fiul lui?
46Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt și, din ziua aceea, nimeni n-a mai îndrăznit să-L întrebe nimic.
Прича о свадбеној гозби
1Исус им је поново говорио у причама. Рекао је: 2„Царство небеско је слично неком цару који је приредио свадбу за свога сина. 3Онда је послао своје слуге да позову званице на свадбу, али нико није хтео да дође.
4Цар је изнова послао своје слуге, рекавши: ’Реците званицама: „Ево, приправио сам трпезу. Заклао сам своје волове, товљене јунце и све је приправљено. Дођите на свадбу!“’
5Али званице не марећи одоше: један на своју њиву, други за својом трговином. 6Остали су ухватили цареве слуге, злостављали их и побили. 7Цар се на то разбеснео, послао своју војску, те побио оне убице, а њихов град спалио.
8Затим је цар рекао својим слугама: ’Свадба је, ево, приређена, али званице нису биле достојне. 9Стога, идите на раскршћа, и кога год нађете, позовите на свадбу!’ 10Слуге изађоше на путеве и сакупише све које су нашли, зле и добре, тако да је свадбена дворана била пуна гостију.
11Кад је цар ушао да види званице, угледао је једног човека који није био свечано одевен за свадбу. 12Цар му рече: ’Пријатељу, како си ушао овамо а ниси одевен како приличи за свадбу?’ Човек занеми.
13Тада цар рече својим слугама: ’Свежите му ноге и руке па га избаците у таму најкрајњу.’ Онде ће бити плач и шкргут зуба. 14Много је званих, али је мало изабраних.“
Порез цару
15Тада су фарисеји отишли и на свом Већу сковали план како да Исуса ухвате у речи. 16Потом су послали своје ученике и иродовце који му рекоше: „Учитељу, знамо да говориш истину и да по истини учиш о путу Божијем, да никоме не угађаш, јер не правиш разлике међу људима. 17Реци нам шта мислиш: да ли је допуштено давати порез цару или не?“
18Исус је прозрео њихову опакост, па је рекао: „Зашто ме искушавате, лицемери? 19Покажите ми новац за плаћање пореза!“ Дали су му сребрњак. 20Исус их упита: „Чији је ово лик и натпис?“ 21Они одговоре: „Царев22,21 Мисли се на цезара то јест, римског цара..“ „Онда, дајте цару царево, а Богу Божије.“ 22Када су чули ово, задивили су се, па су га оставили и отишли.
О васкрсу мртвих
23Истог дана приступе му и садукеји, који говоре да нема васкрсења, 24и упитају га: „Учитељу, Мојсије је рекао: ’Ако неки човек умре и иза себе остави жену, а нема деце, онда нека се његов брат ожени удовицом и подигне потомство своме брату.’ 25Било тако у нас седморо браће. Први се оженио и умро, па како није имао потомства, његова жена остане његовом брату. 26Исто је било и са другим и трећим, и тако све до седмога. 27На крају умре и жена. 28Кад приликом васкрсења буду васкрсли, коме ће, дакле, припасти жена, будући да су сва седморица била њоме ожењена?“
29Исус им одговори: „У заблуди сте, јер не познајете ни Писмо ни силу Божију. 30Јер кад наступи васкрса, људи се неће ни женити ни удавати, него ће бити као анђели на небу. 31А што се тиче васкрса из мртвих, зар нисте читали шта је рекао Бог? 32’Ја сам Бог Аврахамов, Бог Исаков и Бог Јаковљев.’ Он није Бог мртвих, него живих.“
33Када је мноштво то чуло, било је задивљено његовим учењем.
Највећа заповест
34Када су фарисеји видели да је Исус ућуткао садукеје, окупише се, 35а један од њих, зналац Светог писма, упита га, с намером да га искуша: 36„Учитељу, која је заповест највећа у Закону?“ 37Исус му одговори: „Воли Господа, Бога свога, свим срцем својим, свом душом својом и свим умом својим.’ 38Ово је највећа и најважнија заповест. 39Друга је једнако важна: ’Воли ближњега свога као самога себе. 40На овим двема заповестима почива сав Закон и Пророци.“
Христ – Давидов Син и Господ
41Када су се фарисеји окупили, Исус их упита: 42„Шта мислите о Христу? Чији је он син?“
Они му одговоре: „Давидов.“
43Он их упита: „Како га онда Давид, посредством Духа, назива Господом кад говори:
44’Рече Господ Господу моме:
„Седи мени с моје десне стране,
док душмане не положим твоје,
за твоје ноге подножје да буду“’?
45Дакле, ако га Давид назива Господом, како онда може да буде његов син?“
46Нико није могао да му одговори ни речи, и нико се од тада није усудио да га пита било шта.
