1Și le‑a zis: „Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.“1 Posibil ca această predicție să se refere la episodul „schimbării la față“ (vezi v. 2-3; 2 Pet. 1:16) sau la episodul „coborârii Duhului Sfânt“, din F.A. 2.
Schimbarea la față
(Mt. 17:1-13; Lc. 9:28-36)
2După șase zile, Isus i‑a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i‑a dus deoparte, pe ei singuri, pe un munte înalt. Acolo I s‑a schimbat înfățișarea înaintea lor. 3Hainele Lui au devenit strălucitoare, foarte albe, așa cum niciun înălbitor de pe pământ nu le‑ar putea înălbi. 4Și iată că li s‑au arătat Ilie împreună cu Moise; ei stăteau de vorbă cu Isus.
5Petru I‑a zis5 Lit.: Petru, răspunzând, I‑a zis. lui Isus „Rabbi5 Rabbi înseamnă mai marele meu, iar în acest context se referă la o autoritate spirituală; sau Învățătorule, Maestre., este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie.“ 6Căci nu știa ce să zică6 Unele mss conțin: răspundă., fiindcă erau îngroziți. 7Un nor a venit și i‑a acoperit, iar din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați!7 Vezi Deut. 18:15.“
8Ei s‑au uitat deodată în jur, dar n‑au mai văzut pe nimeni altcineva decât pe Isus singur cu ei.
9În timp ce coborau de pe munte, Isus le‑a poruncit să nu povestească nimănui ceea ce au văzut, până când nu va învia Fiul Omului dintre cei morți. 10Ei au ținut pentru ei lucrul acesta și au discutat ce înseamnă învierea dintre cei morți.
11Apoi L‑au întrebat, zicând:
– De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
12El le‑a răspuns:
– Într-adevăr, Ilie vine primul pentru a reașeza toate lucrurile. Totuși, cum de este scris despre Fiul Omului că El trebuie să sufere multe și să fie disprețuit? 13Dar Eu vă spun că Ilie a și venit, însă ei au făcut cu el tot ce‑au vrut, așa cum este scris despre el.
Vindecarea unui băiat demonizat
(Mt. 17:14-19; Lc. 9:37-42)
14Când au ajuns la ceilalți ucenici, au văzut o mare mulțime în jurul lor și pe niște cărturari care discutau aprins cu ei. 15Imediat ce întreaga mulțime L‑a văzut pe Isus, au rămas uimiți și au alergat la El să‑L salute.
16El i‑a întrebat:
– Despre ce discutați atât de aprins cu ei?
17Un om din mulțime I‑a răspuns:
– Învățătorule, l‑am adus la Tine pe fiul meu, care are în el un duh de muțenie. 18Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. El face spume la gură, scrâșnește din dinți și devine țeapăn. Le‑am spus ucenicilor Tăi să‑l alunge, dar n‑au putut.
19Isus, răspunzând, le‑a zis:
– O, generație necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai îngădui? Aduceți‑l la Mine!
20Și ei l‑au adus la El. Imediat ce L‑a văzut pe Isus, duhul l‑a aruncat pe băiat în spasme. Acesta a căzut la pământ și se rostogolea, făcând spume la gură.
21Isus l‑a întrebat pe tatăl acestuia:
– De cât timp i se întâmplă așa?
El I‑a răspuns:
– Din copilărie. 22Și de multe ori îl aruncă în foc și în ape, ca să‑l omoare. Dar, dacă poți face ceva, ai milă de noi și ajută‑ne!
23Isus i‑a zis:
– „Dacă poți…“?! Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede!
24Imediat tatăl băiatului a strigat, zicând:
– Cred! Ajută necredinței mele!
25Când a văzut Isus că mulțimea vine în fuga mare, a mustrat duhul necurat, zicându‑i: „Duh mut și surd, ție îți poruncesc: ieși afară din el și să nu mai intri în el!“ 26Duhul a strigat și apoi a ieșit, aruncându‑l pe băiat în convulsii puternice. Băiatul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau că a murit. 27Isus însă l‑a apucat de mână și l‑a ridicat. Și el s‑a sculat în picioare.
28Când a intrat El în casă, ucenicii Lui L‑au întrebat deoparte:
– Noi de ce n‑am putut să‑l alungăm?
29El le‑a zis:
– Acest fel de demoni nu poate ieși afară prin nimic, decât prin rugăciune și post.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 17:22-23; Lc. 9:43-45)
30Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni lucrul acesta, 31pentru că îi învăța pe ucenici și le zicea: „Fiul Omului urmează să fie predat31 Verbul poate însemna și a trăda. Totuși, sensul literal este a preda. în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar la trei zile după ce‑L vor fi omorât, va învia.“ 32Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea și se temeau să‑L întrebe.
Cine este cel mai mare?
(Mt. 18:1-5; Lc. 9:46-48)
33Apoi au ajuns în Capernaum.
În timp ce Se afla în casă, Isus i‑a întrebat:
– Despre ce ați discutat pe drum?
34Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră unii cu alții cu privire la cine este cel mai mare.
35Isus S‑a așezat, i‑a chemat pe cei doisprezece și le‑a zis:
– Dacă vrea cineva să fie primul, va fi ultimul dintre toți și slujitorul tuturor.
36Isus a luat un copilaș, l‑a pus să stea în mijlocul lor și, luându‑l în brațe, le‑a zis:
37– Oricine primește în Numele Meu pe unul dintre astfel de copilași, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine, nu Mă primește de fapt pe Mine, ci pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine.
De partea lui Isus
(Mt. 10:42; Lc. 9:49-50)
38Ioan I‑a zis:
– Învățătorule, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu ne urma.
39Dar Isus a zis:
– Nu‑l opriți, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu și care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea. 40Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră. 41Căci oricine vă dă un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu‑și va pierde răsplata.
Cauze de păcătuire
(Mt. 18:8-9; Lc. 17:1-2)
42Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s‑ar atârna de gât o piatră mare de moară și ar fi aruncat în mare. 43Dacă mâna ta te face să păcătuiești, taie‑o! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod, decât să ai două mâini și să mergi în Gheenă43, 45, 47 Gr.: gheenna, termen ce desemna Valea (fiilor lui) Hinom (ebr.: ghe‑hinom), o vale situată la sud de Ierusalim, loc unde, în vremea lui Ahaz și Manase, îi erau aduse sacrificii umane zeului amonit Moleh (2 Cron. 28:3; 33:6). Iosia a profanat valea (2 Regi 23:10), aceasta ajungând ulterior un loc în care deșeurile ardeau continuu. Valea a devenit o imagine a locului pedepsei finale., în focul care nu se stinge, 44unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 45Și dacă piciorul tău te face să păcătuiești, taie‑l! Este mai bine pentru tine să intri în viață olog, decât să ai două picioare și să fii aruncat în Gheenă, 46unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 47Dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate‑l! Este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în Gheenă,
48unde viermele lor nu moare,
iar focul nu se stinge.48 Vezi Is. 66:24.
49Căci orice om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare49 Vezi Lev. 2:13..
50Sarea este bună, dar dacă sarea și‑a pierdut puterea de a săra, prin ce o veți face din nou sărată?! Aveți deci sare în voi înșivă și trăiți în pace unii cu alții!
1Et il ajouta : Vraiment, je vous le déclare, quelques-uns de ceux qui sont ici présents ne mourront pas avant d’avoir vu le règne de Dieu venir avec puissance.
La révélation du royaume
(Mt 17.1-9 ; Lc 9.28-36)
2Six jours plus tard, Jésus prit avec lui Pierre, Jacques et Jean, et les emmena sur une haute montagne, à l’écart, eux seuls. Là, il fut transfiguré devant eux : 3ses vêtements devinrent éblouissants et si parfaitement blancs que personne sur la terre ne peut produire une telle blancheur. 4Alors Elie leur apparut, avec Moïse ; ils parlaient tous deux avec Jésus.
5Pierre s’adressa à Jésus et lui dit : Maître, il est bon que nous soyons ici. Nous allons dresser trois tentes, une pour toi, une pour Moïse et une pour Elie.
6En fait, il ne savait ce qu’il disait, car ils étaient tous les trois remplis de peur.
7Une nuée se forma alors et les enveloppa. Une voix en sortit : Celui-ci est mon Fils bien-aimé. Ecoutez-le !
8Aussitôt les disciples regardèrent autour d’eux, et ils ne virent plus personne, sinon Jésus, qui était seul avec eux.
9Pendant qu’ils descendaient de la montagne, il leur ordonna de ne raconter à personne ce qu’ils venaient de voir, jusqu’à ce que le Fils de l’homme ressuscite. 10Ils obéirent à cet ordre, mais discutaient entre eux sur ce que « ressusciter » voulait dire.
(Mt 17.10-13)
11Ils lui demandèrent alors : Pourquoi les spécialistes de la Loi disent-ils qu’Elie doit venir d’abord ?
12– Oui, leur dit-il, Elie vient d’abord pour remettre toutes choses en ordrea. Pourquoi l’Ecriture annonce-t-elle aussi que le Fils de l’homme souffrira beaucoup et sera traité avec mépris ?
13En fait, je vous le déclare : Elie est venu et ils l’ont traité comme ils ont voulu, comme l’Ecriture l’a annoncé à son sujet9.13 Allusion au ministère de Jean-Baptiste..
La guérison d’un enfant
(Mt 17.14-20 ; Lc 9.37-43)
14Lorsqu’ils revinrent vers les disciples, ils virent une grande foule qui les entourait et des spécialistes de la Loi qui discutaient avec eux. 15Dès que tous ces gens aperçurent Jésus, ils furent très surpris et se précipitèrent à sa rencontre pour le saluer.
16– De quoi discutez-vous avec eux ? leur demanda-t-il.
17De la foule, quelqu’un lui répondit : Maître, je t’ai amené mon fils car il est sous l’emprise d’un esprit qui le rend muet. 18Partout où cet esprit s’empare de lui, il le jette par terre, de l’écume sort de la bouche de l’enfant, qui grince des dents ; puis il devient tout raide. J’ai demandé à tes disciples de chasser ce mauvais esprit, mais ils n’ont pas pu le faire.
19Jésus s’adressa à eux et leur dit : Gens incrédules ! Jusqu’à quand devrai-je encore rester avec vous ? Jusqu’à quand devrai-je vous supporter ? Amenez-moi l’enfant !
20On le lui amena. Mais, dès qu’il vit Jésus, l’esprit mauvais agita convulsivement l’enfant et le jeta par terre. Celui-ci se roula sur le sol, de l’écume à la bouche.
21– Depuis combien de temps cela lui arrive-t-il ? demanda Jésus à son père.
– Depuis qu’il est tout petit. 22Souvent même, l’esprit mauvais le pousse à se jeter dans le feu ou dans l’eau pour le faire mourir. Si tu peux faire quelque chose, aie pitié de nous et viens à notre aide !
23– Si tu peux ! répliqua Jésus. Tout est possible à celui qui croit.
24Aussitôt le père de l’enfant s’écria : Je crois, mais aide-moi, car je manque de foi !
25Jésus, voyant la foule affluer, commanda avec sévérité à l’esprit mauvais : Esprit qui rends sourd et muet, lui dit-il, je te l’ordonne, sors de cet enfant et ne rentre plus jamais en lui !
26L’esprit poussa un grand cri, secoua l’enfant avec violence et sortit de lui. L’enfant resta comme mort, si bien que la plupart des témoins disaient : « Il est mort. »
27Mais Jésus, prenant l’enfant par la main, le fit lever, et celui-ci se tint debout.
28Jésus rentra à la maison ; ses disciples, qui étaient seuls avec lui, lui demandèrent alors : Pourquoi n’avons-nous pas réussi, nous, à chasser cet esprit ?
29Jésus leur répondit : Des esprits comme celui-là, on ne peut les chasser que par la prière9.29 Plusieurs manuscrits ajoutent : et par le jeûne..
Nouvelle annonce de la mort et de la résurrection de Jésus
(Mt 17.22-23 ; Lc 9.43-45)
30En partant de là, ils traversèrent la Galilée, mais Jésus ne voulait pas qu’on le sache. 31Car il se consacrait à l’enseignement de ses disciples. Il leur disait : Le Fils de l’homme va être livré aux mains des hommes ; ils le feront mourir mais, trois jours après sa mort, il ressuscitera.
32Eux, cependant, ne comprenaient pas ces paroles et ils avaient peur de lui demander des explications.
L’accueil des « petits »
(Mt 18.1-5 ; Lc 9.46-48)
33Ils arrivèrent à Capernaüm. Quand ils furent rentrés à la maison, Jésus leur demanda : De quoi avez-vous discuté en route ?
34Mais ils se taisaient car, durant le trajet, ils avaient discuté pour savoir lequel d’entre eux était le plus grand.
35Jésus s’assit, appela les Douze et leur dit : Si quelqu’un désire être le premier, qu’il se fasse le dernier de tous, et le serviteur de tous.
36Puis il prit un petit enfant par la main, le plaça au milieu d’eux et, après l’avoir serré dans ses bras, il leur dit : 37Si quelqu’un accueille, en mon nom, un enfant comme celui-ci, il m’accueille moi-même. Et celui qui m’accueille, ce n’est pas moi seulement qu’il accueille, mais aussi celui qui m’a envoyé.
(Lc 9.49-50)
38Jean lui dit : Maître, nous avons vu quelqu’un qui chassait les démons en ton nom, et nous lui avons dit de ne plus le faire, parce qu’il ne nous suit pas.
39– Ne l’en empêchez pas, répondit Jésus, car personne ne peut accomplir un miracle en mon nom et, aussitôt après, dire du mal de moi. 40Celui qui n’est pas contre nous est pour nous. 41Et même, si quelqu’un vous donne à boire en mon nom, ne serait-ce qu’un verre d’eau, parce que vous appartenez au Messie, vraiment, je vous l’assure, il ne perdra pas sa récompense.
(Mt 18.6-9 ; Lc 17.1-2)
42Mais si quelqu’un devait causer la chute de l’un de ces petits qui croient en moi, il vaudrait bien mieux pour lui qu’on lui attache au cou une de ces pierres de meule que font tourner les ânes et qu’on le jette dans le lac.
43Si ta main cause ta chute, coupe-la ; car il vaut mieux pour toi entrer dans la vie avec une seule main que de garder les deux mains et d’être jeté en enfer dans le feu qui ne s’éteint jamais9.43 Quelques manuscrits ajoutent : 44 Là, le ver rongeur ne meurt point et le feu ne s’éteint jamais.. 45Si ton pied cause ta chute, coupe-le ; car il vaut mieux pour toi entrer dans la vie avec un seul pied que de garder les deux pieds et d’être jeté en enfer9.45 Quelques manuscrits ajoutent : dans le feu qui ne s’éteint pas. 46 Là, le ver rongeur ne meurt point et le feu ne s’éteint pas.. 47Si ton œil cause ta chute, jette-le au loin ; car il vaut mieux pour toi entrer avec un seul œil dans le royaume de Dieu que de garder les deux yeux et d’être jeté en enfer, 48où le ver rongeur ne meurt point et où le feu ne s’éteint jamais9.48 Es 66.24..
49En effet, chacun doit être salé de feu. 50Le sel est utile, mais s’il perd son goût, avec quoi lui rendrez-vous sa saveur ? Ayez du sel en vous-mêmes et vivez en paix entre vous.
