Pilda viticultorilor
(Mt. 21:33-46; Lc. 20:9-19)
1Apoi a început să le vorbească în pilde:
– Un om a plantat o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a construit un turn de pază.1 Vezi Is. 5:1-2, 7. Apoi a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie. 2La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei. 3Viticultorii însă l‑au apucat, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 4Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l‑au lovit peste cap și l‑au umilit. 5A trimis apoi un altul, dar pe acela l‑au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât.
6Singurul pe care‑l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l‑a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ 7Dar viticultorii aceia și‑au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să‑l omorâm și moștenirea va fi a noastră!“ 8Și l‑au apucat, l‑au omorât și l‑au scos afară din vie.
9Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și‑i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. 10N‑ați citit cuvântul acesta în Scriptură:
„Piatra pe care au respins‑o zidarii
a devenit Piatra din capul unghiului.
11Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri!“?10-11 Vezi Ps. 118:22, 23.
12Ei căutau să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L‑au lăsat și au plecat.
Tributul datorat Cezarului
(Mt. 22:15-22; Lc. 20:20-26)
13I‑au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni13 Susținători ai dinastiei irodiene (37 î.Cr.–93 d.Cr.) și partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană. Irodienii erau favorabili tributului, pe când fariseii erau niște naționaliști moderați, care nu agreau tributul. ca să‑L prindă în cursă cu vorba.
14Ei au venit și I‑au zis:
– Învățătorule, știm că ești adevărat14 Sau: știm că ești sincer. și că nu‑Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor,14 Cu sensul de: nu ești părtinitor. ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului14, 16-17 Titlu purtat de împărații romani, preluat de la Gaius (sau Caius) Julius Caesar (100–44 î.Cr.), cel care a jucat un rol cheie în evenimentele care au dus la desființarea Republicii Romane și începutul Imperiului Roman. Octavian/Augustus (27 î.Cr.–14 d.Cr.), primul împărat roman, își ia titlul de Imperator Caesar Augustus, titlu pe care îl vor purta și împărații de mai târziu. sau nu? Să plătim sau să nu plătim?
15El însă, înțelegând ipocrizia lor, le‑a zis:
– De ce Mă puneți la încercare? Aduceți‑Mi un denar15 Moneda romană obișnuită în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37., să‑l văd!
16Ei I‑au adus.
Isus le‑a zis:
– Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?
Ei I‑au zis:
– Ale Cezarului.
17Isus le‑a zis:
– Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!17 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la v. 15.
Ei erau foarte uimiți de El.
Despre înviere
(Mt. 22:23-33; Lc. 20:27-40)
18Apoi au venit la El saducheii18 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi F.A. 23:8 și Flavius Josephus, Istoria II.8.14; Antichități XVIII.1.4)., care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat:
19– Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș19-22 Lit.: o sămânță. fratelui său.“19 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, care înseamnă cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a‑i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a‑i asigura văduvei un trai liniștit. 20Erau deci șapte frați. Primul și‑a luat o soție, dar, când a murit, n‑a lăsat niciun urmaș. 21Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s‑a întâmplat și cu al treilea. 22Și niciunul dintre cei șapte n‑a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 23La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție!
24Isus le‑a zis:
– Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. 26Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n‑ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i‑a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.“26 Vezi Ex. 3:6.? 27El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți!
Cea mai mare poruncă
(Mt. 22:34-40; Lc. 10:25-28)
28Unul dintre cărturari venise și‑i auzise discutând.
Când a văzut că Isus le‑a răspuns bine, L‑a întrebat:
– Care este cea dintâi poruncă dintre toate?
29Isus a răspuns:
– Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.29 Sau: Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul. 30Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta.“30 Vezi Deut. 6:4-5. Aceasta este cea dintâi poruncă. 31A doua este: „Să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți.“31 Vezi Lev. 19:18. Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.
32Cărturarul I‑a zis:
– Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33și că a‑L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a‑l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile‑de‑tot și decât toate jertfele.
34Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i‑a zis:
– Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.
Și nimeni nu mai îndrăznea să‑L întrebe nimic.
Al cui fiu este Cristos?
(Mt. 22:41-46; Lc. 20:41-44)
35În timp ce dădea învățătură în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? 36David însuși, prin36 Sau: în. Duhul Sfânt, a spus:
«Domnul I‑a zis Domnului meu:36 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I‑a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I‑a zis Domnului (Kurios) meu.
‘Șezi la dreapta Mea,
până‑i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!’»36 Vezi Ps. 110:1.
37David însuși Îl numește «Domn». Deci cum este El fiul lui?“
Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Modul de viață ipocrit al cărturarilor
(Mt. 23:1-7; Lc. 11:43-46; 20:45-47)
38În învățătura Lui spunea: „Feriți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, 39scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 40Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă și dărnicia ei
(Lc. 21:1-4)
41S‑a așezat în fața vistieriei41, 43 Cu referire la locul unde se aflau cutiile pentru daruri, daruri ce luau drumul vistieriei. Mișna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiție: 300 î.Cr.–200 d.Cr.) atestă existența a 13 astfel de cutii, în formă de cornuri de suflat, în Templu (tratatul Shekalim 6). Templului și Se uita cum punea mulțimea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. 42A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni42 Un lepton (monedă grecească din cupru) era jumătate de codrant (pentru valoarea codrantului, vezi nota următoare) și a 128-a parte dintr‑un denar (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37)., care fac împreună un codrant42 Cea mai mică monedă romană din bronz; a 4-a parte dintr‑un as (vezi nota de la Mt. 10:29) și a 64-a dintr‑un denar (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37)..
43Isus i‑a chemat pe ucenicii Lui și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie, 44pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai.“
Jesus afslører de jødiske lederes ondskab
Matt. 21,33-46; Luk. 20,9-19
1Jesus begyndte nu at tale til dem i billeder: „Der var en mand, som ville dyrke vindruer på sin mark. Han tilplantede marken, omgav den med et stengærde og byggede et vagttårn for at beskytte den mod røvere. Så udhuggede han et bassin i klippegrunden, hvor saften kunne presses af druerne. Derefter lejede han sin vinmark ud til nogle forpagtere og rejste selv til udlandet. 2Ved høsttid sendte han en af sine folk hen for at få udleveret den del af druehøsten, som tilfaldt ham. 3Men forpagterne overfaldt ham og sendte ham tomhændet tilbage. 4Ejeren sendte så en anden af sine folk af sted, men han blev mødt med hån og blev slået i hovedet. 5Den næste, der blev sendt, slog de ihjel, og de efterfølgende blev enten slået eller dræbt. 6Ejeren havde nu kun én tilbage, han kunne sende. Det var hans egen elskede søn. Da han endelig sendte ham af sted, var det med den tanke: ‚Min søn må de da respektere!’ 7Men nej, tværtimod. Forpagterne sagde nu til hinanden: ‚Der har vi ham, der skal arve det hele. Kom, lad os gøre det af med ham, så vi kan få arven.’ 8De fik fat i ham, slog ham ihjel og smed hans lig uden for muren.
9Hvad mon ejeren nu vil gøre? Jo, han vil komme og gøre det af med de onde forpagtere og leje sin vinmark ud til andre. 10Har I aldrig læst følgende skriftord:
‚Den sten, bygmestrene kasserede,
er blevet selve hjørnestenen.
11Det er Herren, der har gjort det,
og det er forunderligt at se.’12,11 Sl. 118,22-23.”
12De jødiske ledere ville gerne have arresteret Jesus på stedet, for de var godt klar over, hvem han hentydede til, når han talte om forpagtere. Men de lod ham være og gik deres vej, fordi de var bange for folkemængden.
De jødiske ledere søger at fange Jesus i ord
Matt. 22,15-22; Luk. 20,20-26
13Senere sendte de jødiske ledere nogle af farisæerne og herodianerne hen til Jesus for at provokere ham til at sige et eller andet, som han kunne arresteres for.
14Da udsendingene kom til Jesus, sagde de: „Mester! Vi ved, at du ikke er bange for at sige sandheden, og du snakker ikke folk efter munden. Du lader dig ikke påvirke af menneskers meninger, men underviser sandfærdigt om Guds vilje. Sig os derfor: Skal vi betale skat til den romerske kejser eller ej?”
15Jesus gennemskuede deres hykleri. „Hvorfor sætter I fælder for mig?” sagde han. „Ræk mig en mønt!” 16De rakte en mønt frem. „Hvem er der billede af på mønten?” spurgte han. „Og hvad er det for et navn, der er indridset i den?”
„Det er kejserens navn og billede,” svarede de.
17„Så giv kejseren det, der er hans, og giv Gud det, der er hans.”12,17 Da jøderne vidste, at Gud havde skabt mennesket i sit billede, og at Guds væsen er præget ind i enhver af hans skabninger, forstod de, at Jesus dermed sagde, at de skulle overgive deres liv til Gud. De var målløse over hans svar.
Saddukæernes spørgsmål om genopstandelsen fra de døde
Matt. 22,23-33; Luk. 20,27-40
18Derefter kom der nogle saddukæere, som jo påstår, at ingen kan genopstå fra de døde. De stillede Jesus følgende spørgsmål: 19„Mester, Moses gav os jo den forordning, at hvis en mand dør barnløs, skal hans bror gifte sig med enken, så hun kan få en søn, der kan føre den dødes slægt videre. 20Nu var der syv brødre, og den ældste giftede sig, men døde uden at have fået nogle børn. 21Derfor giftede den næste af brødrene sig med enken, men også han døde barnløs. Så giftede den tredje sig med hende, men døde også uden at have fået børn. 22Sådan blev det ved, indtil alle de syv brødre var døde. Til sidst døde også enken. 23Hvem af brødrene skal være hendes mand, når de genopstår fra de døde? Alle syv har jo været gift med hende.”
24Jesus svarede: „I tager fejl, fordi I hverken forstår Skriftens ord eller Guds kraft. 25Når mennesker genopstår fra de døde, vil de ikke længere gifte sig. På det område bliver de ligesom englene i Himlen. 26Og hvad angår det at genopstå fra de døde, har I så aldrig læst det sted i Toraen, hvor Moses står foran den brændende tornebusk? Der nævner Gud hans afdøde forfædre, idet han siger: ‚Jeg er Abrahams Gud, Isaks Gud og Jakobs Gud!’12,26 2.Mos. 3,6. 27Men Gud er ikke de dødes Gud. Han er Gud for dem, der lever. I er helt på vildspor.”
Det vigtigste bud i Toraen
Matt. 22,34-40
28En af de skriftlærde, der stod og lyttede, syntes, at Jesus havde givet et godt svar. Derfor kom også han frem med sit spørgsmål: „Hvilket bud er det vigtigste?”
29Jesus svarede: „Det vigtigste bud lyder således:
‚Israels folk, hør efter! Herren er vores Gud—Herren alene. 30Du skal elske Herren, din Gud, af hele dit hjerte, med liv og sjæl, med alle dine tanker og al din styrke!’12,30 5.Mos. 6,4-5.
31Et andet bud lyder således:
‚Du skal elske din næste som dig selv.’12,31 3.Mos. 19,18.
Det er de to vigtigste bud.”
32„Ja, Mester,” svarede den skriftlærde. „Det er rigtigt, når du siger, at Herren alene er Gud, og der er ingen anden Gud. 33Og det med at elske ham af hele sit hjerte, med alle sine tanker og al sin styrke og så det med at elske sin næste som sig selv—det er større og vigtigere end alle brændofre og slagtofre.”
34Da Jesus hørte mandens svar, udbrød han: „Du er ikke langt fra Guds rige!” Derefter var der ingen, der havde mod på at stille Jesus flere spørgsmål.
Messias som Davids søn
Matt. 22,41-46; Luk. 20,41-44
35Mens Jesus underviste folk inde på templets område, spurgte han: „Hvorfor siger de skriftlærde, at Messias skal være en søn12,35 På hebraisk bruges „søn” også om en efterkommer. af David? 36-37David kalder jo Messias for sin herre—og han var inspireret af Helligånden, da han sagde det:
‚Herren sagde til min herre:
Sæt dig ved min højre side,
imens jeg overvinder dine fjender.’12,36-37 Sl. 110,1.
Når David her kalder ham sin herre, hvordan kan han så samtidig være hans søn?”
Den store skare lyttede til ham med begejstring.
Jesus advarer imod de skriftlærdes hykleri
Matt. 23,1-12; Luk. 20,45-47
38Jesus fortsatte: „Tag jer i agt for de skriftlærde! De elsker at gå klædt som fornemme og lærde mænd, og de nyder, at man hilser ærbødigt på dem, når de går gennem byens gader. 39De kappes om de bedste pladser i synagogen, og de elsker at være æresgæster ved de fine middage. 40Men samtidig svindler de sig til enkers ejendom, og de fremsiger lange bønner for at se fromme ud. De vil få en hård dom.”
Forskellen mellem at give og at ofre
Luk. 21,1-4
41Så satte Jesus sig lige over for templets indsamlingsbøsse og iagttog de folk, der lagde penge i den. Mange rige gav store beløb, 42men der kom også en fattig enke, som lagde to småmønter deri. 43Jesus kaldte på disciplene. „Så I den fattige enke der?” spurgte han. „Det siger jeg jer: Hun gav mere end alle de andre. 44De gav af deres overflod, men hun gav simpelthen alt, hvad hun ejede og havde.”
