Despre divorț
(Mt. 19:1-9)
1Apoi a plecat de acolo și a venit în hotarele Iudeei și1 Unele mss nu conțin această conjuncție. dincolo de Iordan. Mulțimile s‑au adunat din nou în jurul Lui, iar El, după cum Îi era obiceiul, a început iarăși să‑i învețe.
2Niște farisei au venit la El ca să‑L pună la încercare și L‑au întrebat dacă îi este îngăduit unui soț să divorțeze de soția lui.
3Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Ce v‑a poruncit Moise?
4Ei au zis:
– Moise a dat voie ca soțul să‑i scrie soției o scrisoare de despărțire și să divorțeze de ea4 O aluzie la Deut. 24:1..
5Dar Isus le‑a zis:
– Din cauza inimilor voastre împietrite v‑a scris el această poruncă, 6însă la începutul creației Dumnezeu „i‑a făcut bărbat și femeie“6 Vezi Gen. 1:27.. 7„De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, 8iar cei doi vor fi un singur trup.“7-8 Vezi Gen. 2:24. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. 9Deci, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă!
10În casă, ucenicii L‑au întrebat iarăși cu privire la aceasta. 11El le‑a zis: „Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta comite adulter împotriva ei. 12Și dacă o soție divorțează de soțul ei și se căsătorește cu altul, comite adulter.“
Isus și copilașii
(Mt. 19:13-15; Lc. 18:15-17)
13I‑au adus niște copilași, ca să Se atingă de ei, dar ucenicii i‑au mustrat. 14Isus însă, când a văzut acest lucru, S‑a indignat și le‑a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine! Nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 15Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“ 16Apoi i‑a luat în brațe și i‑a binecuvântat punându‑Și mâinile peste ei.
Isus și tânărul bogat
(Mt. 19:16-30; Lc. 18:18-30)
17Tocmai când pornea la drum, a alergat la El un om care a căzut în genunchi înaintea Lui și L‑a întrebat:
– Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?
18Isus i‑a zis:
– De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.18 Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: 1) unii comentatori consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. 2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. 3) O altă categorie de comentatori sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a‑l determina pe tânăr să‑și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt.“ Această interpretare se încadrează bine în logica întregului context (v. 17-31): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s‑ar adresa astfel, de ce L‑ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și‑ar vinde toată averea ca să‑L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune, – că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu –, atunci se merită să facă orice sacrificiu ca să‑L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul evangheliei lui Marcu (vezi și 2:7, 10; 12:36-37; 14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se afirmă explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de ex., In. 1:1; 10:30; 14:9; Flp. 2:5-9; Evr. 1:3 etc.). 19Cunoști poruncile: „Să nu ucizi“, „Să nu comiți adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu păgubești pe nimeni“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“19 Vezi Ex. 20:12-16; Deut. 5:16-20; 24:14.
20El I‑a spus:
– Învățătorule, pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea.
21Uitându‑Se la el, Isus l‑a îndrăgit și i‑a zis:
– Îți lipsește un singur lucru: du‑te, vinde tot ce ai și dă săracilor, și vei avea astfel o comoară în cer. Apoi vino, urmează‑Mă!
22Mâhnit de aceste cuvinte, a plecat întristat, pentru că avea multe averi.
23Isus a privit în jur și le‑a zis ucenicilor Săi:
– Cât de greu va fi pentru cei bogați să intre în Împărăția lui Dumnezeu!
24Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui.
Isus le‑a zis iarăși:
– Copii, cât de greu este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25Este mai ușor să treacă o cămilă prin gaura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!
26Ei au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții:
– Atunci cine poate fi mântuit?
27Uitându‑Se la ei, Isus a zis:
– Este imposibil pentru oameni, dar nu și pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.
28Petru a început să‑I zică:
– Iată, noi am lăsat totul și Te‑am urmat.
29Isus a răspuns:
– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ogoare de dragul Meu și de dragul Evangheliei 30și care să nu primească acum, în vremea aceasta, de o sută de ori mai mult case, frați, surori, mame, copii și ogoare, împreună cu persecuții, iar în veacul care vine, viață veșnică. 31Dar mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 20:17-19; Lc. 18:31-34)
32Ei erau pe drum și se suiau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau uimiți, iar cei care‑L urmau erau speriați. Isus i‑a luat din nou deoparte pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre ce urma să I se întâmple: 33„Iată că ne suim spre Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoților și a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte și‑L vor da pe mâna neamurilor, 34care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și‑L vor omorî. Dar după trei zile va învia.“
Cererea fiilor lui Zebedei
(Mt. 20:20-28; Lc. 22:24-27)
35Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, au venit la El și I‑au zis:
– Învățătorule, dorim să faci pentru noi orice‑Ți vom cere.
36El i‑a întrebat:
– Ce doriți să fac pentru voi?
37Ei I‑au zis:
– Dă‑ne voie să ședem unul la dreapta și altul la stânga Ta, în slava Ta.
38Isus le‑a zis:
– Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care îl beau Eu38-39 Figură de stil care se referă la a împărtăși soarta cuiva. Paharul simbolizează aici suferința cauzată de păcatul omenirii și de judecata lui Dumnezeu, pe care Isus avea să le ia asupra Lui (vezi, de ex., Is. 51:17; Ier. 25:15; Eze. 23:32-33 și Mc. 14:36; 15:34). sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu38 Vezi Lc. 12:50.?
39Ei I‑au zis:
– Putem!
Isus le‑a zis:
– Veți bea paharul pe care‑l voi bea Eu și veți fi botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu, 40dar dreptul de a sta la dreapta sau la stânga Mea nu ține de Mine să‑l dau, ci este pentru aceia cărora le‑a fost pregătit.
41Ceilalți zece, când au auzit, au început să fie indignați din cauza lui Iacov și a lui Ioan. 42Atunci Isus i‑a chemat la El și le‑a zis: „Știți că aceia care sunt considerați domnitorii neamurilor stăpânesc peste ele, iar mai marii lor își exercită autoritatea asupra lor. 43Dar între voi nu este așa! Dimpotrivă, oricine vrea să fie mai mare între voi, va fi slujitorul vostru, 44iar cel ce vrea să fie primul între voi, va fi sclavul tuturor. 45Căci Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.“
Vindecarea orbului Bartimeu
(Mt. 20:29-34; Lc. 18:35-43)
46Au ajuns în Ierihon. Când a ieșit Isus din Ierihon, împreună cu ucenicii Lui și cu o mulțime mare de oameni, un cerșetor orb, pe nume Bartimeu, fiul lui Timeu, ședea lângă drum.
47Când a auzit el că este Isus din Nazaret, a început să strige și să zică:
– Fiul lui David47-48 Titlu mesianic. Vezi 2 Sam. 7:12-16; Is. 9:6-7. În iudaism exista o tradiție care spunea că Fiul lui David (Solomon, și mai târziu Mesia) are mari puteri de a vindeca (vezi Flavius Josephus, Antichități, 8.2.5)., Isuse, ai milă de mine!
48Mulți îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare:
– Fiul lui David, ai milă de mine!
49Isus S‑a oprit și a zis: „Chemați‑l!“ Ei l‑au chemat pe orb și i‑au zis: „Îndrăznește! Ridică‑te, căci te cheamă!“ 50El și‑a aruncat haina, a sărit în picioare și a venit la Isus.
51Atunci Isus, răspunzându‑i, a întrebat:
– Ce dorești să fac pentru tine?
Orbul I‑a zis:
– Rabuni51 Gr.: rabbouni. Unii comentatori sunt de părere că rabuni este un epitet reverențios, probabil forma de superlativ a lui rabbi; vezi nota de la 9:5. În textele din In. 1:38 și 20:16 atât rabbi, cât și rabbouni sunt traduse prin didaskalos (învățător), fără a se face vreo diferență între cei doi termeni. În literatura evreiască însă, rabbouni este folosit atât cu referire la Dumnezeu (Stăpânul, Domnul meu), cât și în sens secular, pentru a desemna anumiți lideri, nu neapărat învățători., să‑mi recapăt vederea!
52Isus i‑a zis:
– Du‑te! Credința ta te‑a vindecat.
Imediat el și‑a recăpătat vederea și L‑a urmat pe Isus pe drum.
El divorcio
10:1-12 – Mt 19:1-9
1Jesús partió de aquel lugar y se fue a la región de Judea y al otro lado del Jordán. Otra vez se reunieron las multitudes y, como era su costumbre, les enseñaba.
2Algunos fariseos se acercaron y, para ponerlo a prueba, le preguntaron:
—¿Está permitido que un hombre se divorcie de su esposa?
3—¿Qué les mandó Moisés? —respondió Jesús.
4—Moisés permitió que un hombre le escribiera un certificado de divorcio y la despidiera —contestaron ellos.
5—Ese mandamiento lo escribió Moisés para ustedes por lo obstinados que son10:5 por lo obstinados que son. Lit. por su dureza de corazón. —respondió Jesús—. 6Pero al principio de la creación Dios “los creó hombre y mujer”.10:6 Gn 1:27. 7“Por eso dejará el hombre a su padre y a su madre, se unirá a su mujer10:7 Var. no incluye: se unirá a su mujer. 8y los dos llegarán a ser uno solo”.10:8 Gn 2:24. Así que ya no son dos, sino uno solo. 9Por tanto, lo que Dios ha unido, que no lo separe el hombre.
10Vueltos a casa, los discípulos preguntaron a Jesús sobre este asunto.
11—El que se divorcia de su esposa y se casa con otra comete adulterio contra la primera —respondió—. 12Y, si la mujer se divorcia de su esposo y se casa con otro, comete adulterio.
Jesús y los niños
10:13-16 – Mt 19:13-15; Lc 18:15-17
13Empezaron a llevarle niños a Jesús para que los tocara, pero los discípulos reprendían a quienes los llevaban. 14Cuando Jesús se dio cuenta, se indignó y dijo: «Dejen que los niños vengan a mí; no se lo impidan, porque el reino de Dios es de quienes son como ellos. 15Les aseguro que el que no reciba el reino de Dios como un niño, de ninguna manera entrará en él». 16Y después de abrazarlos, los bendecía poniendo las manos sobre ellos.
El joven rico
10:17-31 – Mt 19:16-30; Lc 18:18-30
17Cuando Jesús estaba ya para irse, un hombre llegó corriendo y se arrodilló delante de él.
—Maestro bueno —le preguntó—, ¿qué debo hacer para heredar la vida eterna?
18—¿Por qué me llamas bueno? —respondió Jesús—. Nadie es bueno sino solo Dios. 19Ya sabes los mandamientos: “No mates, no cometas adulterio, no robes, no presentes falso testimonio, no defraudes, honra a tu padre y a tu madre”.10:19 Éx 20:12-16; Dt 5:16-20.
20—Maestro —dijo el hombre—, todo eso lo he cumplido desde que era joven.
21Jesús lo miró con amor y añadió:
—Una sola cosa te falta: anda, vende todo lo que tienes y dáselo a los pobres, y tendrás tesoro en el cielo. Luego ven y sígueme.
22Al oír esto, el hombre se desanimó y se fue triste porque tenía muchas riquezas.
23Jesús miró alrededor y comentó a sus discípulos:
—¡Qué difícil es para los ricos entrar en el reino de Dios!
24Los discípulos se asombraron de sus palabras.
—Hijos, ¡qué difícil es entrar10:24 es entrar. Var. es para los que confían en las riquezas entrar. en el reino de Dios! —repitió Jesús—. 25Le resulta más fácil a un camello pasar por el ojo de una aguja que a un rico entrar en el reino de Dios.
26Los discípulos se asombraron aún más y decían entre sí: «Entonces, ¿quién podrá salvarse?».
27—Para los hombres es imposible —aclaró Jesús, mirándolos fijamente—, pero no para Dios; de hecho, para Dios todo es posible.
28—¿Qué de nosotros, que lo hemos dejado todo y te hemos seguido? —comenzó a decirle Pedro.
29—Les aseguro —respondió Jesús— que todo el que por mi causa y la del evangelio haya dejado casa, hermanos, hermanas, madre, padre, hijos o terrenos 30recibirá cien veces más ahora en este tiempo (casas, hermanos, hermanas, madres, hijos y terrenos, aunque con persecuciones); y en la edad venidera, la vida eterna. 31Pero muchos de los primeros serán últimos y los últimos serán primeros.
Jesús predice de nuevo su muerte
10:32-34 – Mt 20:17-19; Lc 18:31-33
32Iban de camino subiendo a Jerusalén y Jesús se les adelantó. Los discípulos estaban asombrados y los otros que venían detrás tenían miedo. De nuevo tomó aparte a los doce y comenzó a decirles lo que sucedería. 33«Ahora vamos subiendo a Jerusalén y el Hijo del hombre será entregado a los jefes de los sacerdotes y a los maestros de la Ley. Ellos lo condenarán a muerte y lo entregarán a los gentiles. 34Se burlarán de él, le escupirán, lo azotarán y lo matarán. Pero al tercer día resucitará».
La petición de Santiago y Juan
10:35-45 – Mt 20:20-28
35Se acercaron Santiago y Juan, hijos de Zebedeo.
—Maestro —dijeron—, queremos que nos concedas lo que te vamos a pedir.
36—¿Qué quieren que haga por ustedes?
37—Concédenos que en tu glorioso reino uno de nosotros se siente a tu derecha y el otro a tu izquierda.
38—Ustedes no saben lo que están pidiendo —respondió Jesús—. ¿Pueden acaso beber el trago amargo de la copa que yo bebo o pasar por la prueba del bautismo con el que voy a ser bautizado?
39Ellos dijeron:
—Sí, podemos.
—Ustedes beberán de la copa que yo bebo —respondió Jesús— y pasarán por la prueba del bautismo con el que voy a ser bautizado, 40pero el sentarse a mi derecha o a mi izquierda no me corresponde concederlo. Eso ya está decidido.10:40 concederlo. … decidido. Lit. concederlo, sino para quienes está preparado.
41Cuando lo oyeron los otros diez, se indignaron con Santiago y Juan. 42Así que Jesús los llamó y dijo:
—Como ustedes saben, los que se consideran gobernantes de las naciones oprimen al pueblo y los altos oficiales abusan de su autoridad. 43Pero entre ustedes no debe ser así. Al contrario, el que quiera hacerse grande entre ustedes deberá ser su servidor, 44y el que quiera ser el primero deberá ser esclavo de todos. 45Porque ni aun el Hijo del hombre vino para que le sirvan, sino para servir y para dar su vida en rescate por muchos.
El ciego Bartimeo recibe la vista
10:46-52 – Mt 20:29-34; Lc 18:35-43
46Después llegaron a Jericó. Más tarde, salió Jesús de la ciudad acompañado de sus discípulos y de una gran multitud. Un mendigo ciego llamado Bartimeo (el hijo de Timeo) estaba sentado junto al camino. 47Al oír que el que venía era Jesús de Nazaret, se puso a gritar:
—¡Jesús, Hijo de David, ten compasión de mí!
48Muchos lo reprendían para que se callara, pero él se puso a gritar aún más fuerte:
—¡Hijo de David, ten compasión de mí!
49Jesús se detuvo y dijo:
—Llámenlo.
Así que llamaron al ciego.
—¡Ánimo! —le dijeron—. ¡Levántate! Te llama.
50Él, arrojando la capa, dio un salto y se acercó a Jesús.
51—¿Qué quieres que haga por ti? —le preguntó.
—Raboni, quiero ver —respondió el ciego.
52—Puedes irte —dijo Jesús—, tu fe te ha sanado.
Al instante recobró la vista y comenzó a seguir a Jesús por el camino.
