Despre divorț
(Mt. 19:1-9)
1Apoi a plecat de acolo și a venit în hotarele Iudeei și1 Unele mss nu conțin această conjuncție. dincolo de Iordan. Mulțimile s‑au adunat din nou în jurul Lui, iar El, după cum Îi era obiceiul, a început iarăși să‑i învețe.
2Niște farisei au venit la El ca să‑L pună la încercare și L‑au întrebat dacă îi este îngăduit unui soț să divorțeze de soția lui.
3Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Ce v‑a poruncit Moise?
4Ei au zis:
– Moise a dat voie ca soțul să‑i scrie soției o scrisoare de despărțire și să divorțeze de ea4 O aluzie la Deut. 24:1..
5Dar Isus le‑a zis:
– Din cauza inimilor voastre împietrite v‑a scris el această poruncă, 6însă la începutul creației Dumnezeu „i‑a făcut bărbat și femeie“6 Vezi Gen. 1:27.. 7„De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, 8iar cei doi vor fi un singur trup.“7-8 Vezi Gen. 2:24. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. 9Deci, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă!
10În casă, ucenicii L‑au întrebat iarăși cu privire la aceasta. 11El le‑a zis: „Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta comite adulter împotriva ei. 12Și dacă o soție divorțează de soțul ei și se căsătorește cu altul, comite adulter.“
Isus și copilașii
(Mt. 19:13-15; Lc. 18:15-17)
13I‑au adus niște copilași, ca să Se atingă de ei, dar ucenicii i‑au mustrat. 14Isus însă, când a văzut acest lucru, S‑a indignat și le‑a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine! Nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 15Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“ 16Apoi i‑a luat în brațe și i‑a binecuvântat punându‑Și mâinile peste ei.
Isus și tânărul bogat
(Mt. 19:16-30; Lc. 18:18-30)
17Tocmai când pornea la drum, a alergat la El un om care a căzut în genunchi înaintea Lui și L‑a întrebat:
– Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?
18Isus i‑a zis:
– De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.18 Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: 1) unii comentatori consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. 2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. 3) O altă categorie de comentatori sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a‑l determina pe tânăr să‑și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt.“ Această interpretare se încadrează bine în logica întregului context (v. 17-31): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s‑ar adresa astfel, de ce L‑ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și‑ar vinde toată averea ca să‑L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune, – că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu –, atunci se merită să facă orice sacrificiu ca să‑L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul evangheliei lui Marcu (vezi și 2:7, 10; 12:36-37; 14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se afirmă explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de ex., In. 1:1; 10:30; 14:9; Flp. 2:5-9; Evr. 1:3 etc.). 19Cunoști poruncile: „Să nu ucizi“, „Să nu comiți adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu păgubești pe nimeni“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“19 Vezi Ex. 20:12-16; Deut. 5:16-20; 24:14.
20El I‑a spus:
– Învățătorule, pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea.
21Uitându‑Se la el, Isus l‑a îndrăgit și i‑a zis:
– Îți lipsește un singur lucru: du‑te, vinde tot ce ai și dă săracilor, și vei avea astfel o comoară în cer. Apoi vino, urmează‑Mă!
22Mâhnit de aceste cuvinte, a plecat întristat, pentru că avea multe averi.
23Isus a privit în jur și le‑a zis ucenicilor Săi:
– Cât de greu va fi pentru cei bogați să intre în Împărăția lui Dumnezeu!
24Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui.
Isus le‑a zis iarăși:
– Copii, cât de greu este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25Este mai ușor să treacă o cămilă prin gaura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!
26Ei au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții:
– Atunci cine poate fi mântuit?
27Uitându‑Se la ei, Isus a zis:
– Este imposibil pentru oameni, dar nu și pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.
28Petru a început să‑I zică:
– Iată, noi am lăsat totul și Te‑am urmat.
29Isus a răspuns:
– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ogoare de dragul Meu și de dragul Evangheliei 30și care să nu primească acum, în vremea aceasta, de o sută de ori mai mult case, frați, surori, mame, copii și ogoare, împreună cu persecuții, iar în veacul care vine, viață veșnică. 31Dar mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 20:17-19; Lc. 18:31-34)
32Ei erau pe drum și se suiau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau uimiți, iar cei care‑L urmau erau speriați. Isus i‑a luat din nou deoparte pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre ce urma să I se întâmple: 33„Iată că ne suim spre Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoților și a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte și‑L vor da pe mâna neamurilor, 34care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și‑L vor omorî. Dar după trei zile va învia.“
Cererea fiilor lui Zebedei
(Mt. 20:20-28; Lc. 22:24-27)
35Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, au venit la El și I‑au zis:
– Învățătorule, dorim să faci pentru noi orice‑Ți vom cere.
36El i‑a întrebat:
– Ce doriți să fac pentru voi?
37Ei I‑au zis:
– Dă‑ne voie să ședem unul la dreapta și altul la stânga Ta, în slava Ta.
38Isus le‑a zis:
– Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care îl beau Eu38-39 Figură de stil care se referă la a împărtăși soarta cuiva. Paharul simbolizează aici suferința cauzată de păcatul omenirii și de judecata lui Dumnezeu, pe care Isus avea să le ia asupra Lui (vezi, de ex., Is. 51:17; Ier. 25:15; Eze. 23:32-33 și Mc. 14:36; 15:34). sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu38 Vezi Lc. 12:50.?
39Ei I‑au zis:
– Putem!
Isus le‑a zis:
– Veți bea paharul pe care‑l voi bea Eu și veți fi botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu, 40dar dreptul de a sta la dreapta sau la stânga Mea nu ține de Mine să‑l dau, ci este pentru aceia cărora le‑a fost pregătit.
41Ceilalți zece, când au auzit, au început să fie indignați din cauza lui Iacov și a lui Ioan. 42Atunci Isus i‑a chemat la El și le‑a zis: „Știți că aceia care sunt considerați domnitorii neamurilor stăpânesc peste ele, iar mai marii lor își exercită autoritatea asupra lor. 43Dar între voi nu este așa! Dimpotrivă, oricine vrea să fie mai mare între voi, va fi slujitorul vostru, 44iar cel ce vrea să fie primul între voi, va fi sclavul tuturor. 45Căci Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.“
Vindecarea orbului Bartimeu
(Mt. 20:29-34; Lc. 18:35-43)
46Au ajuns în Ierihon. Când a ieșit Isus din Ierihon, împreună cu ucenicii Lui și cu o mulțime mare de oameni, un cerșetor orb, pe nume Bartimeu, fiul lui Timeu, ședea lângă drum.
47Când a auzit el că este Isus din Nazaret, a început să strige și să zică:
– Fiul lui David47-48 Titlu mesianic. Vezi 2 Sam. 7:12-16; Is. 9:6-7. În iudaism exista o tradiție care spunea că Fiul lui David (Solomon, și mai târziu Mesia) are mari puteri de a vindeca (vezi Flavius Josephus, Antichități, 8.2.5)., Isuse, ai milă de mine!
48Mulți îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare:
– Fiul lui David, ai milă de mine!
49Isus S‑a oprit și a zis: „Chemați‑l!“ Ei l‑au chemat pe orb și i‑au zis: „Îndrăznește! Ridică‑te, căci te cheamă!“ 50El și‑a aruncat haina, a sărit în picioare și a venit la Isus.
51Atunci Isus, răspunzându‑i, a întrebat:
– Ce dorești să fac pentru tine?
Orbul I‑a zis:
– Rabuni51 Gr.: rabbouni. Unii comentatori sunt de părere că rabuni este un epitet reverențios, probabil forma de superlativ a lui rabbi; vezi nota de la 9:5. În textele din In. 1:38 și 20:16 atât rabbi, cât și rabbouni sunt traduse prin didaskalos (învățător), fără a se face vreo diferență între cei doi termeni. În literatura evreiască însă, rabbouni este folosit atât cu referire la Dumnezeu (Stăpânul, Domnul meu), cât și în sens secular, pentru a desemna anumiți lideri, nu neapărat învățători., să‑mi recapăt vederea!
52Isus i‑a zis:
– Du‑te! Credința ta te‑a vindecat.
Imediat el și‑a recăpătat vederea și L‑a urmat pe Isus pe drum.
Om ægteskab og skilsmisse
Matt. 19,1-12; Luk. 16,18
1Derefter satte Jesus og disciplene kursen mod Judæa og kom undervejs gennem området øst for Jordanfloden. Som sædvanlig samledes store folkeskarer omkring ham, og han underviste dem, som han plejede.
2Nogle farisæere prøvede at stille fælde for ham og spurgte: „Har en mand lov til at skille sig fra sin kone?”
3Jesus begyndte med et modspørgsmål: „Hvad sagde Moses om skilsmisse?”
4„Moses gav manden lov til at udstede et skilsmissebrev og sende konen bort,” svarede de.10,4 5.Mos. 24,1.
5„Moses gav den tilladelse på grund af menneskers uforsonlige holdning,” sagde Jesus. 6„Men det var ikke Guds mening fra begyndelsen, for der står skrevet, at han ‚skabte dem som mand og kvinde’.10,6 1.Mos. 1,27. 7Der står også skrevet: ‚Derfor skal en mand forlade sin far og mor og knytte sig til sin kone, 8og de to skal blive ét.’10,8 1.Mos. 2,24. Altså er de ikke længere to, men en enhed. 9Det, som Gud på den måde har sammenføjet, må intet menneske splitte ad.”
10Da Jesus senere var alene med sine disciple inden døre, bragte de atter emnet på bane. 11Han sagde da til dem: „Hvis en mand skiller sig fra sin kone og derefter gifter sig med en anden, er han skyldig i ægteskabsbrud mod sin første kone. 12Og hvis en kone går fra sin mand og gifter sig med en anden, er det hende, som begår ægteskabsbrud mod sin første mand.”
Hvordan man får adgang til Guds rige
Matt. 19,13-15; Luk. 18,15-17
13På et tidspunkt bragte nogle forældre deres børn hen til Jesus, for at han skulle velsigne dem. Men disciplene ville jage dem bort. 14Da Jesus så det, blev han vred og sagde: „Lad børnene komme til mig. I må ikke hindre dem, for det er sådan nogle som dem, der får adgang til Guds rige. 15Det siger jeg jer: Den, der ikke tager imod Guds rige på samme måde, som et barn tager imod, kommer slet ikke ind i det.” 16Så tog han børnene ind til sig, lagde hænderne på dem og velsignede dem.
Hvordan man får det evige liv
Matt. 19,16-26; Luk. 18,18-27
17Da Jesus ville gå videre, kom en mand løbende og faldt på knæ foran ham. „Mester, du er et godt menneske,” sagde han. „Fortæl mig, hvad jeg skal gøre for at få del i det kommende liv?”
18„Hvorfor kalder du mig god?” spurgte Jesus. „Det ord kan jo kun bruges om Gud. 19Og med hensyn til det, du spørger om, så kender du budene: Du må ikke begå drab, du må ikke bryde ægteskabet, du må ikke stjæle, du må ikke anklage nogen på falsk grundlag, du må ikke bedrage nogen, og du skal ære din far og din mor.”
20„Jamen, Mester,” svarede manden, „alle de bud har jeg overholdt, fra jeg var ganske ung.”
21Jesus så kærligt på ham. „Du mangler én ting,” sagde han. „Gå hjem, sælg alt, hvad du har, og giv pengene til de fattige. Så skal du få del i Himlens rigdom—og kom så og følg mig.”
22Manden blev ilde til mode over det svar og gik nedslået bort. Han var nemlig meget rig.
23Jesus kiggede rundt på disciplene. „Hvor er det dog svært for rige folk at komme ind i Guds rige,” sagde han. 24De stirrede forfærdet på ham. Jesus gentog: „Det er ikke let at komme ind i Guds rige, når man er bundet af sin rigdom.10,24 Nogle af de ældste håndskrifter mangler den sidste ledsætning. 25Ja, faktisk er det lettere for en kamel at gå gennem et nåleøje, end det er for en rig at gå ind i Guds rige.”
26Disciplene var rystede. De kunne ikke tro deres egne ører, men sagde til hinanden: „Hvem kan så få det evige liv?”
27Jesus så på dem og sagde: „Hvad intet menneske kan gøre, det kan Gud, for Gud kan gøre alt.”
Lønnen for at følge Jesus
Matt. 19,27-30; Luk. 18,28-30
28„Hvad så med os?” spurgte Peter. „Vi har jo forladt alt for at følge dig.”
29Jesus svarede: „Det siger jeg jer: Alle, som har forladt deres hjem, brødre, søstre, far, mor, børn eller deres job for at følge mig og forkynde mit budskab, 30skal få det 100 gange igen nu her i det jordiske liv: nye hjem, nye brødre, søstre, mødre, børn og nyt arbejde—men også forfølgelser. Desuden får de det evige liv i den kommende verden. 31Men mange, der her på jorden regnes blandt de store, vil i Guds rige være de mindste. Og mange af dem, der her er blandt de mindste, vil dér være de største.”
Tiden nærmer sig, hvor Messias skal lide og dø
Matt. 20,17-19; Luk. 18,31-34
32Jesus og disciplene fortsatte nu deres vandring ind mod Jerusalem. Jesus gik forrest, mens hans ledsagere sakkede bagud. Disciplene var stadig rystede, og de andre, som fulgte med, var bange. Jesus kaldte nu de Tolv til sig og fortalte dem igen om det, der skulle ske med ham.
33„Når vi kommer til Jerusalem,” sagde han, „vil Menneskesønnen blive forrådt og udleveret til ypperstepræsterne og de skriftlærde. De vil dømme mig til døden og udlevere mig til romerne, 34som vil håne mig og spytte på mig. Jeg vil blive pisket og til sidst slået ihjel. Men på den tredje dag vil jeg genopstå fra de døde.”
Lederskab i Guds rige
Matt. 20,20-28; Luk. 22,24-27
35Lidt senere gik Zebedæussønnerne, Jakob og Johannes, hen til Jesus og sagde: „Mester, vi vil bede dig gøre noget for os.”
36„Hvad vil I have, jeg skal gøre for jer?” spurgte Jesus.
37„Når du bliver konge i Guds rige, vil vi gerne sidde på de troner, der står nærmest ved din. Den ene af os på højre side og den anden på venstre side.”
38„I ved ikke, hvad I beder om. Kan I tømme det lidelsens bæger, som jeg skal tømme? Kan I følge mig i den smertefulde dåb, som jeg skal igennem?”
39„Ja, det kan vi.”
„Godt, I skal få lov at tømme samme bæger og døbes med samme dåb som jeg, 40men det er ikke mig, der afgør, hvem der skal sidde ved min højre og venstre side. Gud har allerede bestemt, hvem der skal sidde der.”
41Da de andre ti disciple hørte, hvad Jakob og Johannes havde bedt om, blev de vrede. 42Men Jesus kaldte dem sammen og sagde: „I ved, hvordan magthaverne i denne verden holder af at herse og hundse med folk, og hvordan de store nyder at vise deres magt over for de små. 43-44Sådan må det ikke være hos jer. De, som gerne vil være store og betydningsfulde iblandt jer, skal være tjenere for alle de andre. 45Menneskesønnen kom heller ikke for at lade sig betjene, men for selv at tjene og give sit liv som løsesum, for at mange kan blive sat fri.”
En blind bliver helbredt og slutter sig til Jesus
Matt. 20,29-34; Luk. 18,35-43
46Jesus og disciplene nåede så frem til Jeriko. Da de senere forlod byen, blev de fulgt af en skare af mennesker. Ved vejkanten sad der en blind tigger ved navn Bartimæus, Timæus’ søn. 47Da han hørte, at Jesus fra Nazaret nærmede sig, begyndte han at råbe: „Jesus, du Davids Søn,10,47 På hebraisk betyder „søn” ofte „efterkommer”. Udtrykket „Davidssønnen” var en af titlerne på den ventede Messias, idet Messias skulle blive en mægtig konge, der var endnu større end jødernes hidtil største konge, David, der levede ca. 1000 år, før Jesus kom. forbarm dig over mig!”
48Der var mange, der skældte ham ud og sagde, at han skulle tie stille. Men han var ikke til at standse. Højere og højere råbte han: „Du Davids Søn, forbarm dig over mig!”
49Jesus standsede og sagde: „Bring ham herhen!”
Så var der nogle, der gik hen og sagde til den blinde: „Vær ved godt mod! Rejs dig og kom. Jesus kalder på dig.”
50Bartimæus kastede sin kappe til side, sprang op og gik hen mod Jesus.
51„Hvad vil du, at jeg skal gøre for dig?” spurgte Jesus.
„Mester! Jeg vil gerne kunne se,” svarede den blinde.
52„Din bøn er hørt! Det var din tro, der reddede10,52 Eller: „frelste dig” eller „helbredte dig”. dig!”
Straks fik manden sit syn igen og fulgte derefter med Jesus.
