Pilda cu oaia pierdută
(Mt. 18:12-14)
1Toți vameșii1 Vezi nota de la 3:12. și păcătoșii1 Vezi nota de la 5:30. se apropiau de El ca să‑L asculte.
2Dar fariseii și cărturarii murmurau și ziceau:
– Acest Om îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei!
3El însă le‑a spus următoarea pildă:
4– Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una din ele, nu le lasă pe câmp pe celelalte nouăzeci și nouă și nu se duce după cea pierdută, până când o găsește?! 5Iar când o găsește, o pune bucuros pe umeri, 6vine acasă și‑și cheamă prietenii și vecinii, zicându‑le: „Bucurați‑vă împreună cu mine, fiindcă mi‑am găsit oaia pierdută!“ 7Tot așa, vă spun că va fi mai mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n‑au nevoie de pocăință!
Pilda cu moneda pierdută
8Sau care femeie, dacă are zece drahme8-9 O drahmă era aproximativ echivalentul unui denar (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 7:41). și pierde una din ele, nu aprinde o candelă, nu mătură casa și nu caută cu atenție până când o găsește?! 9Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele și le spune: „Bucurați‑vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!“ 10Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește!
Pilda fiului risipitor
11El a mai zis:
– Un om avea doi fii. 12Cel mai tânăr dintre ei i‑a zis tatălui: „Tată, dă‑mi partea de avere care mi se cuvine!“ Și tatăl a împărțit între ei avuția.12 Cf. Deut. 21:17, fiul mai tânăr primea de două ori mai puțin decât întâiul născut. 13Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul și a plecat într‑o țară îndepărtată, iar acolo și‑a risipit averea, trăind într‑un mod destrăbălat. 14După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15S‑a dus și s‑a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări, iar acesta l‑a trimis pe câmpurile lui ca să‑i pască porcii.15 Un lucru înjositor pentru un iudeu, dat fiind că porcii erau considerați animale necurate (cf. Lev. 11:7). 16El tânjea să se sature din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. 17Atunci și‑a venit în fire și a zis: „Câți angajați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! 18Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și‑i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta 19și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă‑mă ca pe unul dintre angajații tăi!»“ 20Și s‑a ridicat și s‑a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă de el. A alergat la el, l‑a îmbrățișat și l‑a sărutat mult. 21Fiul i‑a zis: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău!“ 22Dar tatăl le‑a zis sclavilor săi: „Aduceți repede cea mai bună robă și îmbrăcați‑l cu ea! Puneți‑i un inel în deget și sandale în picioare! 23Aduceți apoi vițelul cel îngrășat și tăiați‑l!23 Cea mai bună haină, inelul în deget, sandalele în picioare (fiii purtau sandale, sclavii erau desculți) – semn al poziției și al acceptării (vezi Gen. 41:42; Zah. 3:4). Vițelul cel îngrășat era pregătit și păstrat pentru ocazii deosebite. Să mâncăm și să ne înveselim, 24pentru că acest fiu al meu era mort, și trăiește iarăși, era pierdut, și a fost găsit!“ Și au început să se înveselească.
25Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit și s‑a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri 26și l‑a chemat pe unul dintre slujitori ca să‑l întrebe ce se întâmplă. 27Acesta i‑a răspuns: „A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‑a primit înapoi sănătos.“ 28Atunci el s‑a mâniat și n‑a vrut să intre. Tatăl lui a ieșit afară și l‑a rugat să intre, 29însă el, răspunzând, i‑a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc de atâția ani și niciodată nu ți‑am încălcat porunca! Și mie nu mi‑ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei! 30Dar când a venit acest fiu al tău, care ți‑a mâncat averea cu prostituatele, lui i‑ai tăiat vițelul cel îngrășat!“
31Tatăl i‑a zis: „Copile, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău. 32Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“
Gelijkenissen van Jezus
1De tolontvangers en andere mensen met een slechte reputatie kwamen vaak naar Jezus luisteren. 2Dat lokte de kritiek van de Farizeeën en de bijbelgeleerden uit. Zij vonden het een schande dat Hij Zich met zulk soort mensen bemoeide. Hij ging zelfs met hen eten! 3Om hun duidelijk te maken waarom Hij dat deed, zei Hij: 4‘Als u nu eens honderd schapen had en één ervan raakte verdwaald, wat zou u dan doen? Het zoeken! Net zolang tot u het vond. De andere negenennegentig zou u gewoon laten grazen. 5Als u het verdwaalde schaap dan vond, 6zou u uw vrienden en buren bij elkaar roepen en zeggen: “Luister. Mijn schaap was verdwaald en ik heb het teruggevonden. Zijn jullie ook niet blij?” 7Zo is ook in de hemel meer blijdschap over één zondaar die bij God terugkomt dan over negenennegentig anderen die niet verdwaald waren.
8Of denk eens aan een vrouw die tien zilveren muntjes had en één ervan verloor. Zou ze niet een lamp aansteken en overal zoeken en het hele huis aanvegen tot ze de munt vond? 9Ze zou haar vriendinnen en buurvrouwen bij elkaar roepen en zeggen: “Zijn jullie ook niet blij dat ik de zilveren munt die ik kwijt was, weer heb gevonden?” 10Ik zeg u dat er bij de engelen van God grote blijdschap is als één zondaar bij God terugkomt.’
11Jezus vertelde nog een gelijkenis. ‘Een man had twee zonen. 12Op een dag zei de jongste: “Vader, ik wil mijn deel van de erfenis nu al hebben.” De vader verdeelde zijn bezit tussen zijn twee zonen. 13Een paar dagen later pakte de jongste zoon zijn bezittingen en ging op reis naar een ver land. Daar verbraste hij zijn hele hebben en houden. 14Juist toen hij niets meer over had, werd het land getroffen door een vreselijke hongersnood. 15Het zag er heel slecht voor hem uit. Hij wist een baantje te krijgen bij een boer en moest naar het land om op de varkens te passen. 16Hij had zoʼn honger dat hij graag wat van het varkensvoer had gegeten, maar dat mocht niet. 17Eindelijk kwam hij tot bezinning en dacht bij zichzelf: “Bij mijn vader thuis hebben zelfs de knechts meer dan genoeg te eten. En kijk mij hier nu eens zitten! Ik sterf bijna van de honger. 18Ik weet wat! Ik ga naar mijn vader en zal hem zeggen: ‘Vader, ik heb gezondigd tegen God en tegen u. 19Ik ben het niet waard nog langer uw zoon genoemd te worden. 20Wilt u mij aannemen als knecht?’ ” Zo ging hij op weg naar het huis van zijn vader. Die zag hem al in de verte aankomen en had erg met hem te doen. De man holde hem tegemoet, viel hem om de hals en kuste hem. 21“Vader,” zei de zoon, “ik heb gezondigd tegen God en tegen u. Ik ben het niet langer waard uw zoon genoemd te worden…” 22Maar de vader liet hem niet eens uitspreken en zei tegen de knechten: “Vlug! Haal de mooiste kleren die we in huis hebben en geef hem die om aan te trekken. Geef hem een ring voor zijn vinger en een paar sandalen. 23Slacht het kalf dat we hebben vetgemest. Wij gaan feestvieren. 24Want mijn jongste zoon was dood en is weer levend geworden. Ik was hem kwijt en heb hem weer terug.” En zij vierden feest.
25Ondertussen was de oudste zoon op het land aan het werk. Toen hij thuiskwam, hoorde hij dansmuziek. 26Hij riep een knecht en vroeg wat er aan de hand was. 27“Uw broer is terug,” antwoordde de knecht, “en uw vader heeft het mestkalf laten slachten. Hij is zo blij dat uw broer weer gezond en wel thuis gekomen is.” 28De oudste broer werd kwaad en wilde niet naar binnen gaan. Zijn vader kwam naar buiten en probeerde hem mee te krijgen. 29Maar hij antwoordde: “Luister, vader! Al die jaren heb ik mij voor u uitgesloofd. Ik heb altijd gedaan wat u zei. Maar u hebt mij nog nooit een bokje gegeven om te slachten en feest te vieren met mijn vrienden. 30Nu komt die zoon van u thuis, hij heeft eerst uw geld er bij de hoeren doorgejaagd en wat doet u? U slacht voor hem het beste kalf dat we hebben!” 31“Maar jongen,” zei de vader, “jij en ik zijn altijd samen. Alles wat van mij is, is van jou. 32Wij kunnen niet anders dan feestvieren. Het is je eigen broer. Hij was dood en is weer levend geworden. We waren hem kwijt en hebben hem nu terug.” ’
