Luca 10 – NTLR & NRT

Nouă Traducere În Limba Română

Luca 10:1-42

Trimiterea celor șaptezeci și doi de ucenici

(Mt. 11:21-24)

1După toate acestea, Domnul a numit alți șaptezeci și doi1, 17 Unele mss conțin: șaptezeci. de ucenici și i‑a trimis, doi câte doi, să se ducă înaintea Lui în orice cetate și în orice loc pe unde urma să meargă El.

2El le‑a zis:

– Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Deci, rugați‑L fierbinte pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său! 3Duceți‑vă! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. 4Să nu luați cu voi nici săculeț cu bani, nici traistă, nici sandale și să nu faceți urări4 În sensul de a nu te întinde la discuții cu nimeni; întârzieri fără rost la vorbă. nimănui pe drum.

5În orice casă intrați, să spuneți mai întâi: „Pacea să fie peste această casă!“ 6Dacă se află acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, dar dacă nu, se va întoarce la voi. 7Rămâneți în casa aceea și mâncați și beți ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata lui! Să nu vă mutați dintr‑o casă într-alta.

8În orice cetate în care intrați și vă primesc, să mâncați ce vi se va pune înainte. 9Vindecați‑i pe cei bolnavi de acolo și spuneți‑le: „S‑a apropiat de voi Împărăția lui Dumnezeu!“ 10Dacă însă în cetatea în care intrați, oamenii nu vă primesc, să ieșiți pe străzile ei și să ziceți: 11„Până și praful din cetatea voastră, care ni s‑a lipit de picioare, îl ștergem împotriva voastră! Totuși, să știți aceasta: s‑a apropiat Împărăția lui Dumnezeu!“ 12Vă spun că, în ziua aceea, va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea!

13Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tyr și Sidon minunile care au fost făcute în voi, demult s‑ar fi pocăit stând în sac și cenușă! 14Dar la judecată va fi mai ușor pentru Tyr și Sidon decât pentru voi! 15Iar tu, Capernaume,

vei fi înălțat oare până la cer?

Nu, ci vei coborî până în Locuința Morților15 Gr.: Hades. Cele două versuri fac trimitere la Is. 14:13, 15.!

16Cel ce vă ascultă pe voi, Mă ascultă pe Mine și cel ce vă respinge pe voi, Mă respinge pe Mine, iar cel ce Mă respinge pe Mine Îl respinge pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine.

Întoarcerea celor șaptezeci și doi de ucenici

(Mt. 11:25-27; 13:16-17)

17Cei șaptezeci și doi s‑au întors plini de bucurie și I‑au zis:

– Doamne, chiar și demonii ne sunt supuși în Numele Tău!

18Însă El le‑a zis:

– L‑am văzut pe Satan18 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând vrăjmaș sau acuzator. Ulterior acesta a devenit un nume propriu folosit cu referire la cel care este acuzatorul, în mod special în perioada NT. Termenul diabolos este traducerea grecească a lui Satan. căzând din cer ca un fulger. 19Iată, v‑am dat autoritate să călcați peste șerpi, peste scorpioni și peste toată puterea dușmanului și nimic nu vă va răni! 20Totuși, nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați‑vă că numele voastre sunt scrise în ceruri!

21În ceasul acela, Isus S‑a bucurat nespus în Duhul Sfânt și a zis: „Te laud21 Sau: Îți mulțumesc., Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le‑ai descoperit copilașilor. Da, Tată, pentru că așa a fost plăcut înaintea Ta!

22Toate lucrurile Mi‑au fost încredințate Mie de către Tatăl Meu. Și nimeni nu știe cine este Fiul, în afară de Tatăl, sau cine este Tatăl, în afară de Fiul și de cel căruia dorește Fiul să i‑L descopere.“

23Apoi S‑a întors spre ucenici și le‑a zis doar lor:

– Fericiți sunt ochii care văd lucrurile pe care le vedeți voi! 24Vă spun că mulți profeți și regi au dorit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n‑au văzut, și au dorit să audă ceea ce auziți voi, dar n‑au auzit!

Pilda samariteanului milostiv

(Mt. 22:34-40; Mc. 12:28-31)

25Dar iată că un învățător al Legii s‑a ridicat să‑L pună la încercare pe Isus, zicând:

– Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?

26Isus i‑a zis:

– Ce este scris în Lege? Ce citești acolo?

27El, răspunzând, a zis:

– „Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată mintea ta27 Vezi textul din Deut. 6:5, acolo unde TM conține: inima, sufletul, puterea. Unele mss ale LXX adaugă, în Deut. 6:5, și termenul mintea. Vezi Mc. 12:30, unde se regăsesc toți acești patru termeni., și pe semenul tău ca pe tine însuți.“27 Vezi Lev. 19:18.

28Isus i‑a zis:

– Ai răspuns corect. Fă așa și vei trăi!

29Dar el, care voia să se îndreptățească, L‑a întrebat pe Isus:

– Și cine este semenul meu?

30Isus, răspunzând, a zis:

– Un om cobora de la Ierusalim spre Ierihon30 Un drum de aproximativ 27 km, coborând de la aproximativ 850 m deasupra nivelului mării la aproximativ 260 m sub nivelul mării, un drum ce traversa un teritoriu stâncos și pustiu, un adăpost veritabil pentru bandele de tâlhari. și a căzut în mâinile tâlharilor, care, după ce l‑au dezbrăcat și i‑au dat multe lovituri, au plecat, lăsându‑l pe jumătate mort. 31Din întâmplare, pe acel drum cobora un preot. Dar când l‑a văzut, preotul a trecut înainte, ocolindu‑l. 32Tot așa și un levit, când a ajuns în locul acela și l‑a văzut, a trecut înainte, ocolindu‑l. 33Însă un samaritean33 Vezi nota de la 9:52., care călătorea și el pe acolo, când a ajuns în dreptul lui și l‑a văzut, i s‑a făcut milă de el. 34S‑a apropiat, i‑a bandajat rănile și a turnat peste ele ulei de măsline și vin. Apoi l‑a pus pe propriul lui animal de povară, l‑a dus la un han și a continuat să‑l îngrijească. 35În ziua următoare, a scos doi denari35 Vezi nota de la 7:41., i‑a dat hangiului și a zis: „Ai grijă de el, iar când mă voi întoarce, îți voi plăti eu orice vei mai cheltui.“

36Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost semenul celui căzut în mâinile tâlharilor?

37El a răspuns:

– Cel ce și‑a făcut milă de el.

Isus i‑a zis:

– Du‑te și fă și tu la fel!

Acasă la Marta și Maria

38În timp ce‑și continuau călătoria, Isus a intrat într‑un sat oarecare. Acolo, o femeie pe nume Marta L‑a primit ca oaspete în casa ei. 39Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s‑a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui. 40Marta însă era copleșită de atât de multă slujire.

Ea a venit și a zis:

– Doamne, nu‑Ți pasă că sora mea m‑a lăsat să slujesc singură? Spune‑i deci să mă ajute!

41Domnul însă, răspunzând, i‑a zis:

– Marto, Marto, tu te îngrijorezi și te necăjești cu privire la multe lucruri, 42însă de unul singur este nevoie!42 Unele mss conțin: însă de câteva lucruri este nevoie – sau numai de unul! Căci Maria și‑a ales partea cea bună, care nu i se va lua!

New Russian Translation

Луки 10:1-42

Иисус посылает семьдесят вестников

(Мат. 11:21-24)

1После этого Господь назначил еще семьдесят10:1 В некоторых древних рукописях «семьдесят два». Также в ст. 17. учеников и послал их по два впереди Себя в каждый из городов и в каждое место, куда Он Сам собирался прийти. 2Он сказал им:

– Жатвы много, а работников мало. Поэтому просите Хозяина жатвы, чтобы Он выслал работников на Свою жатву.

3Идите! Вот, Я посылаю вас, как ягнят в волчью стаю. 4Не берите с собой ни кошелька, ни сумки, ни сандалий и по дороге никого не приветствуйте. 5Когда вы войдете в дом, скажите вначале: «Мир этому дому». 6Если в том доме живет человек мира10:6 Букв.: «сын мира»., то ваш мир будет на нем, если же нет, то он вернется к вам. 7Оставайтесь в этом доме, ешьте и пейте то, что вам дадут, потому что работник заслуживает вознаграждения. Не переходите из дома в дом.

8Если вы войдете в город и вас там примут, то ешьте все, что вам предложат, 9исцеляйте их больных, которые там есть, и говорите им: «Царство Божье уже близко к вам». 10А если вы войдете в какой-либо город и там вас не примут, то идите по улицам этого города и говорите: 11«Даже пыль вашего города, что пристала к нашим ногам, мы отряхиваем на вас, но все же знайте: Царство Божье уже близко!» 12Говорю вам, что в тот День Содому10:12 См. Быт. 19:1-29. будет легче, чем этому городу.

13Горе тебе, Хоразин! Горе тебе, Вифсаида! Ведь если бы в Тире и Сидоне были совершены те же чудеса, что в вас, то они бы давно раскаялись, одевшись в рубище и сидя в пепле. 14Но Тиру и Сидону будет легче на Суде, чем вам. 15И ты, Капернаум, думаешь, что будешь вознесен до небес? Нет, ты будешь сброшен в ад.

16Потом Он сказал ученикам:

– Кто слушает вас, слушает Меня, и кто отвергает вас, тот отвергает Меня; а кто отвергает Меня, отвергает Пославшего Меня.

Возвращение семидесяти вестников

(Мат. 11:25-27; 13:16-17)

17Семьдесят учеников возвратились к Иисусу радостные:

– Господи, – говорили они, – даже демоны подчиняются нам, когда мы приказываем им Твоим именем!

18Иисус ответил:

– Я видел, как сатана упал с неба, словно молния! 19Вот, Я дал вам власть наступать без вреда для вас на змей и скорпионов и преодолевать всю силу врага. 20Но радуйтесь не тому, что духи вам подчиняются, а тому, что ваши имена записаны на небесах.

21Тут Иисус возликовал в Святом Духе и сказал:

– Я славлю Тебя, Отец, Господь неба и земли, за то, что Ты, утаив от мудрецов и ученых, открыл это младенцам. Да, Отец, это было угодно Тебе! 22Отец вверил Мне все. Никто не знает, кто есть Сын, кроме Отца, и никто не знает, кто есть Отец, кроме Сына и того, кого Сын избирает, чтобы открыть ему Отца.

23Потом Он повернулся к Своим ученикам и сказал так, чтобы слышали только они:

– Блаженны глаза, видящие то, что вы видите. 24Я говорю вам, что много пророков и царей хотели увидеть то, что вы видите, но не увидели, хотели услышать то, что вы слышите, но не услышали.

Притча о милосердном самарянине

(Мат. 22:34-40; Мк. 12:28-31)

25Тут встал один учитель Закона и задал Иисусу вопрос, чтобы испытать Его.

– Учитель, – спросил он, – что мне делать, чтобы наследовать вечную жизнь?

26– А что сказано в Законе? – спросил в Свою очередь Иисус. – Что ты там читаешь?

27Тот ответил:

– «Люби Господа, Бога твоего, всем сердцем твоим и всей душой твоей, всей силой твоей и всем разумом твоим»10:27 Втор. 6:5., и «ближнего твоего, как самого себя»10:27 Лев. 19:18..

28– Правильно ты ответил, – сказал ему Иисус. – Делай так, и ты будешь жить.

29Но учитель Закона, желая как-то оправдать себя, спросил:

– А кто мой ближний?

30В ответ Иисус сказал ему:

– Один человек шел из Иерусалима в Иерихон. По дороге на него напали разбойники, которые раздели его, избили до полусмерти и ушли. 31Случайно по той же дороге проходил священник и, увидев этого человека, прошел мимо по другой стороне дороги. 32Так же поступил и левит: дойдя до этого места и увидев пострадавшего, он обошел его стороной. 33Но вот к тому месту, где он лежал, подошел проезжавший мимо самарянин10:33 Самарянин – самаряне были народом со смешанным происхождением. Потомки десяти северных родов Израиля и переселенцев из других частей Ассирийской империи, они признают только Пятикнижие но не другие книги Писания. Между самарянами и иудеями существовала давняя вражда.. Он увидел беднягу и сжалился над ним. 34Он подошел и перевязал его раны, промыв их маслом и вином. Затем он посадил пострадавшего на своего осла, привез его в гостиницу и там еще ухаживал за ним. 35На следующий день он дал хозяину гостиницы два динария и сказал: «Присмотри за ним, а когда я буду возвращаться, то оплачу все дополнительные расходы». 36Кто из этих трех был, по-твоему, ближним человеку, пострадавшему от рук разбойников?

37Учитель Закона ответил:

– Тот, кто проявил к нему милость.

Тогда Иисус сказал ему:

– Иди и ты поступай так же.

Что на самом деле нужно человеку

38По пути Иисус с учениками пришли в одно селение. Там женщина, по имени Марфа, пригласила Его в свой дом. 39У нее была сестра, которую звали Мария. Мария сидела у ног Иисуса и слушала, что Он говорил. 40Марфа же была занята приготовлением обеда. Она подошла к Иисусу и сказала:

– Господи, Тебе нет дела до того, что моя сестра оставила всю работу на меня одну? Скажи ей, чтобы она помогла мне!

41– Марфа, Марфа, – ответил Господь, – ты тревожишься и заботишься о многом, 42а нужно ведь только одно. Мария выбрала лучшее, и это у нее не отнимется.