Israeliții salvează seminția lui Beniamin
1Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa, zicând: „Niciunul din noi să nu‑și dea fata de soție celor din Beniamin!“
2Poporul s‑a dus la Betel și a rămas acolo, în prezența lui Dumnezeu, până seara. Și‑au ridicat glasul, s‑au jelit 3și au zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, de ce s‑a întâmplat așa ceva în Israel? Să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?“
4A doua zi poporul s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a zidit acolo un altar și a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace4 Vezi nota de la 20:26.. 5Apoi fiii lui Israel au zis: „Care dintre semințiile lui Israel nu s‑a suit la adunare, înaintea Domnului?“ Făcuseră un jurământ ferm ca oricine nu se va sui înaintea Domnului, la Mițpa, să fie pedepsit cu moartea.
6Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel! 7Ce să facem pentru aceia care au rămas fără soții, fiindcă am jurat pe Domnul că nu le vom da de soții pe fetele noastre?“ 8Apoi au zis: „Este vreuna dintre semințiile lui Israel care nu s‑a suit înaintea Domnului, la Mițpa?“ Și iată că niciun bărbat din Iabeșul Ghiladului nu venise la adunare. 9Au numărat poporul și iată că acolo nu era niciun bărbat dintre locuitorii Iabeșului Ghiladului.
10Atunci comunitatea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de războinici și le‑a poruncit, zicând: „Duceți‑vă și treceți prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabeșul Ghiladului, cu tot cu femei și copii! 11Iată ce să faceți: să dați spre nimicire11 Vezi nota de la 1:17. orice bărbat și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat!“ 12Au găsit printre locuitorii din Iabeșul Ghiladului patru sute de fete fecioare și le‑au adus în tabără la Șilo, în țara Canaan.
13Toată comunitatea a trimis mesageri ca să le vorbească fiilor lui Beniamin care se aflau la Stânca lui Rimon și să le vestească pacea. 14În acea vreme, cei din Beniamin s‑au întors și li s‑au dat de soții dintre acelea care au fost lăsate în viață – dintre femeile din Iabeșul Ghiladului. Totuși, nu erau destule pentru ei.
15Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o ruptură în semințiile lui Israel. 16Atunci bătrânii comunității au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămași, căci femeile au fost nimicite din Beniamin?“ 17Apoi au zis: „Să fie o moștenire pentru supraviețuitorii lui Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel! 18Dar noi nu putem să le dăm de soții pe fiicele noastre, căci toți fiii lui Israel au jurat, zicând: «Blestemat este cel ce va da vreo femeie lui Beniamin!»“ 19După aceea au zis: „Iată că în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Șilo, la nord de Betel, în partea de răsărit a drumului care duce de la Betel la Șechem și la sud de Lebona!“
20Apoi le‑au poruncit fiilor lui Beniamin, zicând: „Duceți‑vă și stați la pândă în vii! 21Urmăriți ce se întâmplă și când le veți vedea pe fetele din Șilo că vor ieși să danseze, să ieșiți din vii și să vă răpiți fiecare câte o soție dintre fetele din Șilo. Apoi să vă duceți în teritoriul lui Beniamin. 22Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «Arătați bunăvoință față de noi și dați‑ni‑le nouă, căci în luptă n‑am reușit să luăm pradă câte o femeie pentru fiecare om. Dacă ni le dați acum, nu veți fi vinovați de încălcarea jurământului!»“
23Fiii lui Beniamin au făcut întocmai: și‑au luat soții după numărul lor dintre dansatoarele pe care le‑au răpit. Apoi au plecat și s‑au întors la moștenirea lor; au zidit din nou cetăți și au locuit în ele. 24Tot atunci, fiii lui Israel au plecat de acolo, fiecare la seminția și la clanul lui. Și astfel, fiecare om s‑a dus la proprietatea lui.
25În zilele acelea nu era rege în Israel și fiecare făcea ce era drept în ochii săi.
Esposas para los benjaminitas
1Los israelitas habían jurado en Mizpa: «Ninguno de nosotros dará su hija en matrimonio a un benjaminita».
2El pueblo fue a Betel,21:2 Betel. Alt. la casa de Dios. y allí permanecieron hasta el anochecer, clamando y llorando amargamente en presencia de Dios. 3«Oh Señor, Dios de Israel —clamaban—, ¿por qué le ha sucedido esto a Israel? ¡Hoy ha desaparecido una de nuestras tribus!»
4Al día siguiente, el pueblo se levantó de madrugada, construyó allí un altar, y presentaron holocaustos y sacrificios de comunión.
5Luego preguntaron los israelitas: «¿Quién de entre todas las tribus de Israel no se presentó a la asamblea del Señor?» Porque habían pronunciado un juramento solemne contra cualquiera que no se presentara ante el Señor en Mizpa, diciendo: «Tendrá que morir».
6Los israelitas se afligieron por sus hermanos, los benjaminitas. «Hoy ha sido arrancada una tribu de Israel —dijeron ellos—. 7¿Cómo podemos proveerles esposas a los que quedan, si ya hemos jurado ante el Señor no darles ninguna de nuestras hijas en matrimonio?» 8Entonces preguntaron: «¿Cuál de las tribus de Israel no se presentó ante el Señor en Mizpa?» Y resultó que ninguno de Jabés Galaad había llegado al campamento para la asamblea, 9porque al pasar revista al pueblo notaron que de los habitantes de Jabés Galaad no había allí ninguno.
10Así que la asamblea envió doce mil de los mejores guerreros con la siguiente orden: «Id y matad a filo de espada a los habitantes de Jabés Galaad. Matad también a las mujeres y a los niños. 11Esto es lo que vais a hacer: Exterminaréis a todos los hombres y a todas las mujeres que no sean vírgenes». 12Entre los habitantes de Jabés Galaad encontraron a cuatrocientas muchachas que no habían tenido relaciones sexuales con ningún hombre, y las llevaron al campamento de Siló, que está en la tierra de Canaán.
13Entonces toda la comunidad envió una oferta de paz a los benjaminitas que estaban en la peña de Rimón. 14En esa ocasión regresaron los benjaminitas, y les entregaron las mujeres de Jabés Galaad que habían dejado con vida. Pero no hubo mujeres para todos.
15El pueblo todavía se afligía por Benjamín, porque el Señor había dejado un vacío en las tribus de Israel. 16Y los ancianos de la asamblea dijeron: «¿Cómo podemos darles mujeres a los hombres que quedaron, si las mujeres de Benjamín fueron exterminadas? 17¡Los sobrevivientes benjaminitas deben tener herederos —exclamaron—, para que no sea aniquilada una tribu de Israel! 18Pero nosotros no podemos darles nuestras hijas como esposas, porque hemos jurado diciendo: “Maldito sea el que dé una mujer a un benjaminita”. 19Pero mirad, se acerca la fiesta del Señor que todos los años se celebra en Siló, al norte de Betel, y al este del camino que va de Betel a Siquén, y al sur de Leboná».
20Así que dieron estas instrucciones a los de Benjamín: «Id, escondeos en los viñedos 21y estad atentos. Cuando las muchachas de Siló salgan a bailar, salid vosotros de los viñedos y raptad cada uno de vosotros una de esas muchachas para esposa, e id a la tierra de Benjamín. 22Y, si sus padres o sus hermanos vienen a reclamarnos algo, les diremos: “Sed bondadosos con ellos, porque no conseguimos esposas para todos ellos durante la guerra. Además, vosotros sois inocentes, ya que no os dieron sus hijas”».
23Así lo hicieron los de la tribu de Benjamín. Mientras bailaban las muchachas, cada uno de ellos raptó a una y se la llevó. Luego regresaron a sus propias tierras, reconstruyeron las ciudades y se establecieron en ellas.
24Después de eso, los israelitas también se fueron de aquel lugar y regresaron a sus tribus y a sus clanes, cada uno a su propia tierra.
25En aquella época no había rey en Israel; cada uno hacía lo que le parecía mejor.
