Iefta
1Iefta, ghiladitul, era un războinic viteaz. El era fiul unei prostituate. Iefta i se născuse lui Ghilad. 2Soția lui Ghilad îi născuse și ea fii. Când fiii soției lui au crescut mari, l‑au alungat pe Iefta și i‑au zis: „Tu nu vei avea moștenire în casa tatălui nostru pentru că ești fiul unei alte femei!“ 3Iefta a fugit dinaintea fraților săi și a locuit în țara Tob. Acolo, niște bărbați de nimic3 Vezi nota de la 9:4. s‑au adunat pe lângă Iefta și l‑au însoțit.
4După câteva zile, fiii lui Amon au luptat împotriva lui Israel. 5În timp ce fiii lui Amon se luptau cu Israel, bătrânii5 Vezi nota de la 8:14 [peste tot în capitol]. Ghiladului s‑au dus să‑l aducă pe Iefta din regatul Tob.
6Ei i‑au zis lui Iefta:
– Vino să ne fii conducător, ca să ne luptăm cu fiii lui Amon.
7Dar Iefta le‑a zis bătrânilor Ghiladului:
– Oare nu voi sunteți aceia care m‑ați urât și m‑ați alungat din familia tatălui meu? De ce ați venit la mine acum când sunteți în pericol?
8Bătrânii Ghiladului i‑au răspuns lui Iefta:
– Ne întoarcem la tine pentru că am dori să vii cu noi și să lupți împotriva fiilor lui Amon. După aceea, tu vei fi căpetenia noastră, a tuturor locuitorilor Ghiladului!
9Iefta le‑a zis bătrânilor Ghiladului:
– Dacă mă aduceți înapoi ca să lupt împotriva fiilor lui Amon, și Domnul îi dă în mâna mea, voi deveni eu căpetenia voastră?
10Bătrânii Ghiladului i‑au răspuns lui Iefta:
– Domnul să fie martor între noi, dacă nu vom face întocmai cum ai zis!
11Iefta a plecat cu bătrânii Ghiladului, iar poporul l‑a pus în fruntea lui drept căpetenie și conducător. Apoi Iefta a rostit din nou aceste cuvinte, înaintea Domnului, la Mițpa.
Iefta îi învinge pe amoniți
12După aceea, Iefta a trimis niște mesageri la regele fiilor lui Amon ca să‑i spună:
– Ce ai cu mine, de ai venit să lupți împotriva țării mele?
13Regele fiilor lui Amon le‑a răspuns mesagerilor lui Iefta:
– Pentru că atunci când s‑a suit din Egipt, Israel mi‑a luat țara, de la Arnon până la Iabok și până la Iordan. Acum, înapoiază‑mi‑o pe cale pașnică!
14Iefta a trimis din nou mesageri regelui fiilor lui Amon 15ca să‑i spună:
– Așa vorbește Iefta: „Nu Israel a luat țara Moabului și țara fiilor lui Amon 16pentru că, atunci când s‑a suit din Egipt, Israel a mers prin pustie până la Marea Roșie16 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26. și apoi și‑a continuat drumul până la Kadeș. 17Israel a trimis atunci mesageri regelui Edomului, zicând: «Lasă‑mă, te rog, să trec prin țara ta!» Dar regele Edomului nu i‑a îngăduit. A mai trimis mesageri și regelui Moabului, dar nici acesta nu a acceptat. Astfel, Israel a rămas la Kadeș.
18Apoi au călătorit prin pustie, au înconjurat țara Edomului și țara Moabului, au ajuns în partea de răsărit și și‑au așezat tabăra dincoace de Arnon. Deci n‑au intrat în teritoriul Moabului, întrucât Arnon era hotarul Moabului.
19Atunci Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, rege al Heșbonului. Israel i‑a zis: «Lasă‑ne, te rugăm, să trecem prin țara ta ca să ajungem la locul nostru!» 20Dar Sihon n‑a avut încredere în Israel ca să‑l lase să îi traverseze teritoriul, ci și‑a adunat poporul, și‑a așezat tabăra la Iahaț și s‑a luptat cu Israel.
21Însă Domnul, Dumnezeul lui Israel, l‑a dat pe Sihon și pe toți oamenii săi în mâna lui Israel. Ei i‑au învins și astfel Israel a luat în stăpânire tot teritoriul amoriților care locuiau în această țară. 22Ei au moștenit tot teritoriul amoriților de la Arnon până la Iabok și din pustie până la Iordan.
23Acum, după ce Domnul, Dumnezeul lui Israel, i‑a alungat pe amoriți dinaintea poporului Său Israel, tu să‑i iei în stăpânire teritoriul? 24Oare nu vei moșteni tu ceea ce îți dă în stăpânire zeul tău Chemoș24 Zeul suprem la moabiți. Fie în acea vreme regele amonit stăpânea și Moabul, fie exista o alianță militară între cele două state.? Deci și noi vom lua în stăpânire pe toți cei alungați de Domnul, Dumnezeul nostru, dinaintea noastră! 25Crezi că ești mai puternic decât Balak, fiul lui Țipor, regele Moabului? S‑a certat el oare vreodată cu Israel sau s‑a luptat el împotriva lui? 26Israel locuiește de trei sute de ani în Heșbon și în satele dimprejurul lui, în Aroer și în satele dimprejurul lui și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului. De ce nu le‑ați luat înapoi în tot acest timp? 27Eu nu ți‑am greșit cu nimic, iar tu îmi faci rău luptându‑te cu mine. Domnul să judece astăzi! El să fie Judecător între fiii lui Israel și fiii lui Amon!“
28Regele fiilor lui Amon n‑a luat în seamă mesajul pe care i l‑a trimis Iefta.
29Atunci Duhul Domnului a venit peste Iefta. El a străbătut Ghiladul și Manase, a trecut prin Mițpa Ghiladului și din Mițpa Ghiladului a înaintat împotriva fiilor lui Amon. 30Iefta a făcut un jurământ Domnului, zicând: „Dacă îi vei da în mâna mea pe fiii lui Amon, 31atunci ceea ce va ieși pe porțile casei mele, când mă voi întoarce în pace de la fiii lui Amon, va fi al Domnului și îl voi aduce ca ardere‑de‑tot!“
32Iefta a traversat spre fiii lui Amon ca să lupte împotriva lor și Domnul i‑a dat în mâna lui. 33El i‑a lovit de la Aroer până la intrarea în Minit, douăzeci de cetăți, provocând o mare înfrângere până la Abel-Cheramim. Astfel, fiii lui Amon au fost supuși înaintea fiilor lui Israel.
34Iefta s‑a întors acasă, la Mițpa. Și iată că fiica sa i‑a ieșit în întâmpinare cu tamburine și dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea niciun alt fiu sau fiică.
35Când a văzut‑o, și‑a sfâșiat hainele și a zis:
– Vai, fiica mea! Mă îndurerezi atât de tare! Ai ajuns asemenea celor ce mă tulbură. Mi‑am deschis gura înaintea Domnului și nu pot să‑mi retrag jurământul!
36Ea i‑a răspuns:
– Tată, dacă ți‑ai deschis gura înaintea Domnului, fă‑mi potrivit cu ceea ce ți‑a ieșit din gură, mai ales acum când Domnul te‑a răzbunat pe fiii lui Amon, dușmanii tăi.
37Apoi i‑a zis tatălui său:
– Fă‑mi însă favoarea aceasta! Lasă‑mă singură două luni, ca să mă duc, să cobor înspre munți și să‑mi plâng fecioria împreună cu prietenele mele!
38El a răspuns:
– Du‑te!
Și a lăsat‑o singură două luni. Ea s‑a dus cu prietenele ei și și‑a plâns fecioria în munți. 39La sfârșitul celor două luni, s‑a întors la tatăl ei, și el i‑a făcut potrivit cu jurământul pe care l‑a rostit. Ea fusese fecioară. De atunci s‑a statornicit în Israel obiceiul 40ca în fiecare an, fiicele lui Israel s‑o jelească pe fiica ghiladitului Iefta timp de patru zile.
1Jephthah was a mighty warrior. He was from the land of Gilead. His father’s name was Gilead. Jephthah’s mother was a prostitute. 2Gilead’s wife also had sons by him. When they had grown up, they drove Jephthah away. “You aren’t going to get any share of our family’s property,” they said. “You are the son of another woman.” 3So Jephthah ran away from his brothers. He made his home in the land of Tob. A group of men who weren’t good for anything gathered around him there. And they followed him.
4Some time later, the Ammonites were fighting against Israel. 5So the elders of Gilead went to get Jephthah from the land of Tob. 6“Come with us,” they said. “Be our commander. Then we can fight against the Ammonites.”
7Jephthah said to them, “Didn’t you hate me? Didn’t you drive me away from my father’s house? Why are you coming to me only when you are in trouble?”
8The elders of Gilead replied to him. “You are right,” they said. “That’s why we’re turning to you now. Come with us and fight against the Ammonites. Then you will rule over all of us who live in Gilead.”
9Jephthah said, “Suppose you take me back to fight against the Ammonites. And suppose the Lord gives me victory over them. Then will I really be your leader?”
10The elders of Gilead replied, “The Lord is our witness. We’ll certainly do as you say.” 11So Jephthah went with the elders of Gilead. And the people made him their leader and commander. He went to Mizpah. There he repeated to the Lord everything he had said.
12Then Jephthah sent messengers to the king of Ammon. They asked, “What do you have against me? Why have you attacked my country?”
13The king of Ammon answered Jephthah’s messengers. He said, “Israel came up out of Egypt. At that time they took my land away. They took all the land between the Arnon River and the Jabbok River. It reached all the way to the Jordan River. Now give it back. Then there will be peace.”
14Jephthah sent messengers back to the king of Ammon. 15They said,
“Here is what Jephthah says to you. Israel didn’t take the land of Moab. They didn’t take the land of Ammon. 16When Israel came up out of Egypt, they went through the desert to the Red Sea. From there they went on to Kadesh. 17Then Israel sent messengers to the king of Edom. They said, ‘Please let us go through your country.’ But the king of Edom wouldn’t listen to them. They sent the same message to the king of Moab. But he refused too. So Israel stayed at Kadesh.
18“Next, they traveled through the desert. They traveled along the borders of the lands of Edom and Moab. They passed along the east side of the country of Moab. They camped on the other side of the Arnon River. They didn’t enter the territory of Moab. The Arnon River was Moab’s border.
19“Then Israel sent messengers to Sihon. He was the king of the Amorites. He ruled in Heshbon. They said to him, ‘Let us pass through your country to our own land.’ 20But Sihon didn’t trust Israel to pass through his territory. Instead, he gathered all his troops together. They camped at Jahaz. And they fought against Israel.
21“Then the Lord, the God of Israel, handed Sihon and his whole army over to Israel. Israel won the battle over them. Amorites were living in the country at that time. And Israel took over all their land. 22Israel captured all the land between the Arnon River and the Jabbok River. It reached from the desert all the way to the Jordan River.
23“The Lord, the God of Israel, has driven the Amorites out to make room for his people. So what right do you have to take it over? 24You will take what your god Chemosh gives you, won’t you? In the same way, we will take over what the Lord our God has given us. 25Are you any better than Balak, the son of Zippor? Balak was the king of Moab. Did he ever argue with Israel? Did he ever fight against them? 26For 300 years Israel has been living in Heshbon and Aroer. They have been living in the settlements around those cities. They have also been living in all the towns along the Arnon River. Why didn’t you take those places back during that time? 27I haven’t done anything wrong to you. But you are doing something wrong to me. You have gone to war against me. The Lord is the Judge. So let him decide our case today. Let him settle matters between the Israelites and the Ammonites.”
28But the king of Ammon didn’t pay any attention to the message Jephthah sent him.
29Then the Spirit of the Lord came on Jephthah. He went across the territories of Gilead and Manasseh. He passed through Mizpah in the land of Gilead. From there he attacked the people of Ammon. 30Jephthah made a promise to the Lord. Jephthah said, “Hand the Ammonites over to me. 31If you do, here’s what I’ll do when I come back from winning the battle. Anything that comes out the door of my house to meet me will belong to the Lord. I will sacrifice it as a burnt offering.”
32Then Jephthah went over to fight against the Ammonites. The Lord handed them over to him. 33Jephthah destroyed 20 towns between Aroer and the area of Minnith. He destroyed them all the way to Abel Keramim. So Israel brought Ammon under their control.
34Jephthah returned to his home in Mizpah. And guess who came out to meet him. It was his daughter! She was dancing to the beat of tambourines. She was his only child. He didn’t have any other sons or daughters. 35When Jephthah saw her, he was so upset that he tore his clothes. He cried out, “Oh no, my daughter! You have filled me with trouble and sorrow. I’ve made a promise to the Lord. And I can’t break it.”
36“My father,” she replied, “you have given your word to the Lord. So do to me just what you promised to do. The Ammonites were your enemies. And the Lord has paid them back for what they did to you. 37But please do one thing for me,” she continued. “Give me two months to wander around in the hills. Let me weep there with my friends. I want to do that because I’ll never get married.”
38“You may go,” he said. He let her go for two months. She and her friends went into the hills. They were filled with sadness because she would never get married. 39After the two months were over, she returned to her father. He did to her just what he had promised to do. And she was a virgin.
So that became a practice in Israel. 40Each year the young women of Israel go away for four days. They do it in honor of the daughter of Jephthah. He was from the land of Gilead.
