Semnul lui Emanuel
1În perioada când Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Uzia, era rege peste Iuda, Rețin, regele Aramului, împreună cu Pekah, fiul lui Remalia și rege peste Israel, au asediat Ierusalimul, dar n‑au reușit să‑l cucerească. 2Când i s‑a spus Casei lui David: „Aram s‑a aliat cu Efraim!“, inima lui Ahaz și a poporului său a tremurat așa cum tremură copacii din pădure din cauza vântului.
3Atunci Domnul i‑a zis lui Isaia:
– Du‑te împreună cu fiul tău Șear-Iașub3 Șear-Iașub înseamnă O rămășiță se va întoarce. ca să‑l întâlnești pe Ahaz, la capătul canalului de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Ogorul Spălătorului 4și spune‑i: „Ai grijă, stai liniștit și nu te teme! Să nu ți se înmoaie inima din cauza acestor doi tăciuni fumegânzi, din cauza mâniei aprige a lui Rețin, a lui Aram și a fiului lui Remalia. 5Într-adevăr, Aram, împreună cu Efraim și cu fiul lui Remalia uneltesc împotriva ta, zicând: 6«Să ne suim împotriva lui Iuda, s‑o sfâșiem și s‑o împărțim între noi, iar pe fiul lui Tabeel să‑l facem rege peste ea!» 7Stăpânul Domn însă spune astfel:
«Așa ceva nu se va întâmpla
și nu va avea loc.
8Căci Damascul este capitala Aramului,
iar căpetenia Damascului este Rețin.
În șaizeci și cinci de ani,
Efraim va fi prea zdrobit ca să mai fie un popor.
9Samaria este capitala lui Efraim,
iar căpetenia Samariei este fiul lui Remalia.
Dacă nu credeți,
nu veți fi întăriți!»“
10Domnul i‑a vorbit lui Ahaz din nou, zicând:
11– Cere‑I Domnului, Dumnezeul tău, un semn, fie acesta în adâncimile Locuinței Morților, fie în înălțimile cerurilor.
12Dar Ahaz a răspuns:
– Nu voi cere! Nu‑L voi pune la încercare12 Același verb este folosit atât în cazul lui Dumnezeu, Care pune la încercare omul/poporul (Gen. 22:1; Ex. 15:25; 16:4), cât și în cazul omului/poporului, care Îl pune la încercare (Îl ispitește) pe Dumnezeu (Ex. 17:2, 7). Vezi și Mt. 4:1; Mc. 1:13 și Lc. 4:2, unde verbul în limba greacă este folosit și în cazul Satanei, care Îl ispitește pe Isus. pe Domnul!
13Atunci Isaia a zis:
– Ascultați, Casă a lui David! Nu vă ajunge că încercați răbdarea oamenilor? O veți încerca și pe a Dumnezeului meu? 14De aceea Însuși Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu, și îi va pune numele Emanuel14 Ebr.: Immanu‑El, care înseamnă Dumnezeu este cu noi.. 15El va mânca smântână și miere până va ști cum să respingă răul și să aleagă binele:15 Sau: Când va ajunge să mănânce smântână și miere, va ști să respingă răul și să aleagă binele. 16fiindcă, înainte de a ști copilul cum să respingă răul și să aleagă binele, țara celor doi regi de care te temi va fi pustiită. 17Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău și peste casa ta vremuri cum n‑au mai fost din perioada când Efraim s‑a despărțit de Iuda – El îl va aduce pe împăratul Asiriei.
18Se va‑ntâmpla în ziua aceea că Domnul va fluiera după muștele de la izvoarele râurilor Egiptului și după albinele care sunt în țara Asiriei. 19Ele vor veni și se vor așeza, toate, în râpele abrupte, în crăpăturile stâncilor, pe toți mărăcinii și pe toate fântânile. 20În ziua aceea, Stăpânul va rade cu un brici împrumutat de dincolo de Râu20 Eufrat., cu împăratul Asiriei, capul și părul de pe picioare. Va înlătura chiar și barba. 21În ziua aceea, un om va ține în viață o juncană din cireadă și două oi, 22dar, pentru că vor da lapte din belșug, el va avea smântână să mănânce. Oricine va fi lăsat în țară va mânca smântână și miere. 23În ziua aceea, în orice loc unde erau o mie de butuci de vie, valorând o mie de șecheli de argint23 Aproximativ 12 kg., vor fi doar mărăcini și spini. 24Oamenii vor intra acolo cu arcuri și săgeți, pentru că toată țara va fi numai mărăcini și spini. 25În ce privește toate dealurile, care odinioară erau cultivate, nu vei mai merge pe acolo de teama mărăcinilor și a spinilor; acestea vor fi păscute de vite și călcate în picioare de oi.
Der Herr wendet die drohende Gefahr von Jerusalem ab
1Als Ahas, der Sohn Jotams und Enkel Usijas, König von Juda war, versuchten König Rezin von Syrien und König Pekach von Israel, der Sohn Remaljas, Jerusalem zu erobern. Doch sie konnten die Stadt nicht einnehmen. 2Dem Königshaus wurde gemeldet: »Syrische Truppen sind in Israel angekommen.« Der judäische König und das Volk zitterten vor Angst wie Bäume im Sturm.
3Da gab der Herr dem Propheten Jesaja den Auftrag: »Geh mit deinem Sohn Schear-Jaschub (›Ein Rest kehrt um‹) König Ahas entgegen. Du wirst ihn am Ende der Wasserleitung antreffen, die vom oberen Teich herkommt, an der Straße zu dem Feld, auf dem die Tuchmacher ihre Stoffe bleichen. 4Sag ihm, er soll nichts Unüberlegtes tun, sondern Ruhe bewahren. Ermutige ihn mit dieser Botschaft: Hab keine Angst und lass dich nicht einschüchtern! Rezin und der Sohn von Remalja stürmen zwar wutschnaubend mit ihren Heeren gegen dich heran, doch sie sind nichts als verkohlte, qualmende Holzstummel. 5Der syrische und der israelitische König haben sich einen bösen Plan ausgedacht. 6Die beiden sagen: ›Wir wollen nach Juda hinaufziehen. Erst schüchtern wir die Leute ein, dann erobern wir Jerusalem, und zuletzt machen wir den Sohn von Tabeal zu ihrem neuen König.‹ 7Aber ich, der Herr, sage: Daraus wird nichts! Es wird ihnen nicht gelingen! 8Damaskus bleibt auch weiterhin nur die Hauptstadt von Syrien, Rezin muss seine Eroberungspläne aufgeben. Und das Königreich Israel wird nur noch 65 Jahre bestehen; dann wird es das Volk nicht mehr geben. 9Bis dahin bleibt Samaria Hauptstadt, und der Sohn von Remalja muss sich mit der Herrschaft über Israel begnügen.
Vertraut jetzt mir, dem Herrn! Wenn ihr nicht fest im Glauben steht, dann könnt ihr überhaupt nicht bestehen!«
Der Herr gibt Ahas ein Zeichen
10Kurz darauf ließ der Herr wieder eine Botschaft an König Ahas überbringen: 11»Fordere von mir, dem Herrn, deinem Gott, ein Zeichen; ich will dir mein Versprechen bestätigen. Verlang, was du willst: ein Zeichen hoch oben am Himmel oder aus der Tiefe der Totenwelt.«
12Doch Ahas wehrte ab: »Nein, nein, darauf lasse ich mich nicht ein! Ich will den Herrn nicht auf die Probe stellen.«
13Aber Jesaja erwiderte: »Hört, ihr vom Königshaus! Reicht es euch nicht, dass ihr den Menschen zur Last fallt? Müsst ihr auch noch meinem Gott zur Last fallen? 14Jetzt gibt euch der Herr von sich aus ein Zeichen: Die junge Frau7,14 Oder: Jungfrau. wird schwanger werden und einen Sohn bekommen. Immanuel (›Gott ist mit uns‹) wird sie ihn nennen. 15Nur von Butter und Honig ernährt er sich, bis er alt genug ist, zwischen Gut und Böse zu unterscheiden. 16Doch ehe der Junge dieses Alter erreicht, werden die Länder der beiden Könige, vor denen du so schreckliche Angst hast, verwüstet sein.«
Auch Juda wird verwüstet werden
17»Aber auch für dich, deine Familie und dein Volk wird der Herr schlimme Zeiten anbrechen lassen. Sie werden schrecklicher sein als alles, was geschehen ist, seit sich Israel von Juda trennte. Das Unglück kommt in Gestalt des Königs von Assyrien. 18Der Herr wird die Feinde herbeipfeifen. Wie ein Fliegenschwarm kommen sie von den weit entfernten Nilarmen, aus Assyrien ziehen sie heran und bedecken das Land wie ein riesiges Bienenvolk. 19Überall lassen sie sich nieder: in steilen Schluchten und engen Felsspalten, in den Dornenhecken und an jeder Wasserstelle. 20Dann wird der Herr den assyrischen König von der anderen Seite des Euphrat ins Land holen und als ›Rasiermesser‹ benutzen. Er wird euch die Haare am Kopf und am ganzen Körper abrasieren, selbst den Bart schneidet er ab, so dass ihr in Schimpf und Schande dasteht.
21In dieser Zeit wird jede Familie nur eine junge Kuh und zwei Ziegen besitzen. 22Die aber werden so viel Milch geben, dass man Butter daraus machen kann. Wer überlebt hat und im Land bleiben konnte, wird sich von Butter und Honig ernähren.
23Die großen Weinberge mit ihren tausend Weinstöcken, jeder einzelne ein Silberstück wert, sind dann mit Dornengestrüpp und Unkraut überwuchert. 24So verwildert das Land. Man geht dort nur noch hin, um mit Pfeil und Bogen zu jagen. 25Die fruchtbaren Berghänge, die man heute mit der Hacke bearbeitet, verwandeln sich in ein unwegsames Dickicht aus Dornengestrüpp und Unkraut. Jeder meidet diese Gegend. Nur Rinder, Schafe und Ziegen treibt man zum Weiden dorthin.«
