Laudă pentru eliberarea de sub opresiune
1O, Doamne, Tu ești Dumnezeul meu!
Te voi înălța și voi aduce mulțumiri Numelui Tău,
căci ai făcut lucruri minunate,
lucruri plănuite demult,
care s‑au împlinit cu credincioșie.
2Ai prefăcut cetatea într‑un morman de moloz,
citadela într‑o ruină.
Fortăreața străinilor nu mai este o cetate;
ea nu va mai fi niciodată rezidită.
3De aceea popoarele puternice Te vor slăvi;
cetățile neamurilor groaznice se vor teme de Tine.
4Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărac,
un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său,
un adăpost în furtună
și o umbră în mijlocul caniculei,
atunci când suflarea celor groaznici
era ca furtuna împotriva unui zid,
5ca arșița soarelui într‑un loc uscat.
Tu aduci la tăcere zarva străinilor
și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor,
tot astfel și cântarea celor groaznici încetează.
6Domnul Oștirilor va pregăti
pe muntele acesta, pentru toate popoarele,
un ospăț cu cărnuri grase,
un ospăț cu vinuri bune –
cărnuri pline de măduvă
și vinuri limpezite.
7Pe muntele acesta El va nimici vălul
care acoperă toate popoarele,
învelitoarea care înfășoară toate neamurile.
8El va înghiți moartea pentru totdeauna.
Stăpânul Domn va șterge lacrimile de pe toate fețele
și va îndepărta de pe tot pământul disprețul poporului Său,
căci Domnul a vorbit.
9În ziua aceea se va zice:
„Iată, Acesta este Dumnezeul nostru.
Am nădăjduit în El, și El ne‑a mântuit.
Acesta este Domnul în Care am nădăjduit.
Să fim veseli și să ne bucurăm în mântuirea Sa!“
10Mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta.
Moabiții însă vor fi călcați de El în picioare10 Sau: vor fi călcați în picioare acolo unde se află.,
așa cum este călcat în picioare paiul în bălegar.
11Își vor întinde mâinile în mijlocul lui,
cum își întinde înotătorul mâinile să înoate.
Mândria lor va fi doborâtă
în pofida îndemânării11 Sensul termenului ebraic este nesigur. mâinilor lor.
12El va dărâma fortificațiile înalte ale zidurilor tale,
le va doborî
și le va arunca la pământ,
chiar în țărână.
Canto de alabanza al Señor
1Señor, tú eres mi Dios;
te exaltaré y alabaré tu nombre
porque has hecho maravillas.
Desde tiempos antiguos
tus planes son fieles y seguros.
2Has convertido la ciudad en un montón de escombros,
la ciudad fortificada en una ruina.
Ya no es ciudad la ciudadela de extranjeros;
nunca más volverá a ser reconstruida.
3Por eso te glorifica un pueblo poderoso;
te teme la ciudad de las naciones crueles.
4Porque tú has sido,
en su angustia,
un baluarte para el desvalido,
un refugio para el necesitado,
un resguardo contra la tormenta,
una sombra contra el calor.
En cambio, el aliento de los crueles
es como una tormenta contra un muro,
5como el calor en el desierto.
Tú aplacas el tumulto de los extranjeros,
como se aplaca el calor bajo la sombra de una nube,
y ahogas la canción de los tiranos.
6Sobre este monte, el Señor Todopoderoso
preparará para todos los pueblos
un banquete de manjares especiales,
un banquete de vinos añejos,
de manjares especiales y de selectos vinos añejos.
7Sobre este monte rasgará
el velo que cubre a todos los pueblos,
el manto que envuelve a todas las naciones.
8Devorará a la muerte para siempre;
el Señor omnipotente enjugará las lágrimas de todo rostro,
y quitará de toda la tierra
el oprobio de su pueblo.
El Señor mismo lo ha dicho.
9En aquel día se dirá:
«¡Sí, este es nuestro Dios;
en él confiamos, y él nos salvó!
¡Este es el Señor, en él hemos confiado;
regocijémonos y alegrémonos en su salvación!»
10La mano del Señor se posará sobre este monte,
pero Moab será pisoteada en su sitio,
como se pisotea la paja en el muladar.
11Allí extenderán sus manos,
como al nadar las extiende un nadador.
Pero el Señor abatirá su orgullo,
junto con la destreza25:11 la destreza. Palabra de difícil traducción. de sus manos.
12Derribará, hará caer y abatirá
tus muros altos y fortificados,
hasta dejarlos hechos polvo sobre la tierra.
