Discursul lui Elihu
1Acești trei oameni au încetat să‑i mai răspundă lui Iov, pentru că el se considera drept.1 Lit.: el era drept în ochii săi. 2Atunci Elihu, fiul lui Barachel buzitul, din clanul lui Ram, s‑a aprins de mânie. El s‑a mâniat pentru că acesta se îndreptățea pe sine înaintea lui Dumnezeu. 3S‑a aprins de mânie și pe cei trei prieteni ai lui Iov pentru că aceștia nu mai găseau nimic de răspuns și totuși îl condamnau pe Iov. 4Elihu așteptase să‑i vorbească lui Iov la urmă, pentru că aceștia erau mai în vârstă decât el. 5Dar, văzând că cei trei oameni nu mai au nimic de zis, s‑a mâniat. 6Elihu, fiul lui Barachel buzitul, a răspuns și a zis:
„Eu sunt tânăr,
iar voi sunteți în vârstă.
De aceea m‑am ferit
și m‑am temut să vă spun părerea mea.
7Mi‑am zis: «Să vorbească zilele,
și mulțimea anilor să facă cunoscută înțelepciunea!»
8Dar există un Duh în om,
suflarea Celui Atotputernic, care‑i dă pricepere.
9Nu vârsta te face înțelept,
nu bătrânețea te face să înțelegi ce este drept.
10De aceea zic: «Ascultați‑mă!
Îmi voi spune și eu părerea!»
11Iată, v‑am așteptat cuvintele,
v‑am ascultat rostirile pricepute
în timp ce vă căutați vorbele.
12V‑am ascultat cu atenție
și iată că niciunul nu a dovedit că Iov a greșit,
niciunul dintre voi nu a răspuns cuvintelor lui.
13Să nu spuneți: «Am găsit înțelepciunea.
Să‑l confrunte Dumnezeu, nu un om.»
14El nu și‑a îndreptat cuvintele împotriva mea
și nu‑i voi răspunde folosind cuvântările voastre.
15Sunt înspăimântați, nu mai răspund nimic;
au rămas fără cuvinte.
16Și am așteptat. Dar pentru că ei nu mai vorbesc,
pentru că stau acolo fără să răspundă,
17voi răspunde și eu, la rândul meu,
îmi voi spune și eu părerea.
18Căci sunt plin de cuvinte;
duhul pântecului meu nu‑mi dă pace.
19Iată că pântecul meu este ca un vin care n‑a fost aerisit19 Lit.: deschis.,
ca niște burdufuri noi, gata să plesnească.
20Voi vorbi ca să găsesc ușurare.
Îmi voi deschide gura și voi răspunde.
21Nu voi fi părtinitor,
nu voi linguși pe nimeni.
22Nici nu știu să lingușesc;
Creatorul meu m‑ar lua într‑o clipă.
Elihus Reden
(Kapitel 32–37)
Elihu: Jetzt rede ich!
1Da gaben es die drei Männer auf, weiter mit Hiob zu reden, denn er hielt an seiner Unschuld fest. 2Doch der Busiter Elihu, der Sohn von Barachel aus der Sippe Ram, wurde von Zorn gepackt. Er war wütend auf Hiob, weil dieser meinte, gegenüber Gott im Recht zu sein. 3Auch auf die drei Freunde war er zornig, weil sie auf Hiobs Anklagen keine Antwort mehr fanden, obwohl sie ihn ständig für schuldig erklärten. 4Elihu hatte bis jetzt gezögert, Hiob etwas zu sagen, denn die anderen waren älter als er. 5Doch als er merkte, dass sie nichts mehr zu entgegnen wussten, packte ihn der Zorn. 6Er ergriff das Wort:
»Ich bin noch jung, und ihr seid alte Männer,
darum wagte ich es nicht,
euch mein Wissen mitzuteilen.
7Ich dachte: ›Lass erst die alten Männer sprechen,
sie schöpfen aus reicher Erfahrung!‹
8Doch auf den Geist im Menschen kommt es an,
auf diese Gabe des Allmächtigen:
Sie allein gibt ihm Weisheit!
9Nein, nicht nur die Betagten sind weise;
man muss nicht im vorgerückten Alter sein,
um zu begreifen, was richtig ist.
10Und darum sage ich: Hört mir zu!
Jetzt will ich euch zeigen, was ich weiß!
11Geduldig habe ich euch zugehört
und darauf gewartet, dass ihr treffende Worte findet
und Hiob eine passende Antwort gebt.
12Ich habe euer Gespräch aufmerksam verfolgt –
doch keiner von euch konnte ihn zurechtweisen
und seine Erklärungen entkräften.
13Sagt jetzt nur nicht:
›Natürlich sind wir weise –
doch ihn widerlegen,
das soll Gott tun, nicht ein Mensch!‹
14Hiobs Reden waren nicht gegen mich gerichtet,
und nicht mit euren Worten werde ich ihm begegnen.
15Ihr seid am Ende,
ihr habt nichts mehr zu sagen,
euch fehlen die Worte!
16Soll ich etwa noch länger warten,
nur weil ihr euch in Schweigen hüllt,
weil ihr dasteht und nichts mehr zu erwidern habt?
17Nein, jetzt bin ich an der Reihe!
Ich will Hiob Antwort geben
aus meinem reichen Wissensschatz!
18Denn ich kann meine Gedanken nicht länger zurückhalten,
der Geist in mir drängt mich zum Reden.
19Es gärt in mir wie neuer Wein
im fest verschlossenen Lederschlauch:
Ich platze fast!
20Ich muss jetzt etwas sagen, dann wird mir leichter!
Ich kann nicht länger an mich halten!
21Keinen von euch werde ich bevorzugen,
keinem nach dem Munde reden,
22nein, vom Schmeicheln halte ich nichts!
Sonst würde mich mein Schöpfer bald aus dem Leben reißen!«
