1Iov și‑a continuat discursul și a zis:
2„Viu este Dumnezeu, Care nu‑mi dă dreptate,
Cel Atotputernic, Care mi‑a amărât sufletul,
3că atâta vreme cât am suflare,
cât am suflarea lui Dumnezeu în nările mele,
4buzele mele nu vor rosti vreo nedreptate
și limba mea nu va spune nimic înșelător.
5Departe de mine gândul să vă dau dreptate;
îmi voi apăra integritatea până îmi voi da suflarea!
6Îmi voi susține neclintit dreptatea;
inima nu mă va mustra pentru niciuna din zilele mele.
7Fie ca dușmanul meu să aibă soarta celui rău
și cel ce se ridică împotriva mea să aibă soarta celui nedrept.
8Ce speranță mai are cel lipsit de evlavie
când Dumnezeu îi taie firul vieții,
când Dumnezeu îi ia viața?
9Îi va auzi Dumnezeu strigătul
când va veni necazul asupra lui?
10Se va desfăta el în Cel Atotputernic?
Va chema el pe Dumnezeu în orice vreme?
11Vă voi învăța despre puterea 11 Lit.: mâna.lui Dumnezeu!
Nu voi ascunde ceea ce este cu Cel Atotputernic.
12Iată, voi înșivă ați văzut cu toții aceasta.
De ce atunci vorbiți deșertăciune?
13Aceasta este partea omului nelegiuit de la Dumnezeu
și moștenirea celor groaznici de la Cel Atotputernic.
14Dacă i se înmulțesc fiii, ei sunt pentru sabie,
și odraslele lui nu se vor sătura niciodată de pâine.
15Pe supraviețuitorii lui îi va îngropa moartea,
iar văduvele lor nu‑i vor plânge.
16Deși adună argintul precum adună țărâna,
și hainele precum grămezile de lut,
17ceea ce el pregătește, va fi îmbrăcat de cel drept,
iar cel nevinovat va împărți argintul lui.
18El își zidește casa ca o molie
și ca o colibă făcută de un străjer.
19Când se culcă este bogat, dar nu va mai fi așa;
când își deschide ochii toate s‑au dus.
20Spaimele îl cuprind ca un șuvoi;
o vijelie îl smulge în timpul nopții.
21Vântul de răsărit îl ia și îl duce,
îl smulge din locul său ca o furtună.
22Vuiește asupra lui fără milă
când el fuge grăbit de puterea lui.
23Îi bate din palme în derâdere
și‑l alungă din locul lui cu fluierături.
Noveno discurso de Job
1Job, retomando la palabra, dijo:
2«Juro por Dios,27:2 Juro por Dios. Lit. Vive Dios. el Todopoderoso,
quien se niega a hacerme justicia,
quien me ha amargado el ánimo,
3que mientras haya vida en mí
y aliento divino en mi nariz,
4mis labios no pronunciarán maldad alguna,
ni mi lengua proferirá mentiras.
5Jamás podré admitir que tengáis la razón;
mientras viva, insistiré en mi integridad.
6Insistiré en mi inocencia; no cederé.
Mientras viva, no me remorderá la conciencia.
7»¡Que terminen mis enemigos como los malvados
y mis adversarios como los injustos!
8¿Qué esperanza tienen los impíos
cuando son eliminados,
cuando Dios les quita la vida?
9¿Escucha Dios su clamor
cuando les sobreviene la angustia?
10¿Acaso se deleitan en el Todopoderoso,
o claman a Dios en todo tiempo?
11»¡Yo os voy a mostrar algo del poder de Dios!
¡No os voy a ocultar los planes del Todopoderoso!
12Si vosotros mismos habéis visto todo esto,
¿a qué viene tanta palabrería?»
Tercer discurso de Zofar
13«Esta es la herencia que Dios
tiene reservada para los malvados;
esta es la herencia que los desalmados
recibirán del Todopoderoso:
14No importa cuántos hijos tengan,
la espada los aguarda;
jamás sus pequeños comerán hasta saciarse.
15La muerte sepultará a quienes les sobrevivan;
sus viudas no llorarán por ellos.
16Y, aunque amontonen plata como polvo,
y apilen vestidos como arcilla,
17será el justo quien se ponga esos vestidos,
y el inocente quien reparta esa plata.
18Las casas que construyen parecen larvas de polilla,
parecen cobertizos de vigilancia.
19Se acuestan siendo ricos, pero por última vez:
cuando despiertan, sus riquezas se han esfumado.
20Les sobreviene un diluvio de terrores;
la tempestad los arrebata por la noche.
21El viento del este se los lleva, y desaparecen;
los arranca del lugar donde viven.
22Se lanza contra ellos sin clemencia,
mientras ellos tratan de huir de su poder.
23Agita las manos y aplaude burlón;
entre silbidos, los arranca de su lugar».
