1Omul născut din femeie
are zile puține,
dar pline de necaz.
2Răsare ca o floare și se usucă;
fuge ca o umbră și nu rămâne.
3Ai Tu ochii ațintiți asupra unui astfel de om?
Mă chemi Tu la judecată cu Tine?
4Cine poate scoate ceva curat din ceva necurat?
Nimeni!
5Zilele omului sunt hotărâte.
Tu cunoști numărul lunilor lui
și i‑ai pus hotare pe care nu le poate trece.
6Așa că întoarce‑Ți privirea de la el și lasă‑l,
în timp ce se bucură ca un zilier de ziua lui.
7Căci, pentru un copac, mai este speranță:
dacă este tăiat, el continuă să se schimbe,
și lăstarii lui nu încetează să crească.
8Deși rădăcina îi îmbătrânește în pământ
și‑i piere trunchiul în țărână,
9la mireasma apei va înmuguri
și va da ramuri ca o plantă.
10Ființa umană însă, când moare, își pierde toată vlaga;
omul, după ce își dă ultima suflare, nu mai este.
11Așa cum apele se evaporă din mare,
iar râul seacă și se usucă,
12tot așa omul se culcă și nu se mai ridică;
cât vor fi cerurile nu se mai trezește,
nici nu se mai scoală din somnul lui.
13O, de m‑ai ascunde în Locuința Morților,
de m‑ai acoperi până Îți trece mânia
și de mi‑ai hotărî o vreme când să‑Ți amintești de mine!
14Dacă un om moare, oare va mai trăi?
În toate zilele trudei mele,
aș aștepta până va veni schimbarea trupului meu.
15Atunci mă vei chema, și‑Ți voi răspunde;
vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.
16Atunci îmi vei număra pașii
și nu‑mi vei mai ține în seamă păcatul;
17vei pecetlui fărădelegea mea într‑un sac
și‑mi vei acoperi nelegiuirea.
18Dar așa cum munții cad și se surpă,
iar stânca este mutată din locul ei
19și așa cum apa sapă în piatră,
iar torenții spală pământul,
tot așa distrugi Tu speranța omului.
20Îl învingi pentru totdeauna și el se duce;
îi schimbi înfățișarea și apoi îl izgonești.
21Dacă fiii lui sunt onorați, el nu știe,
dacă sunt înjosiți, el nu vede.
22El simte doar durerea trupului său
și bocește doar pentru sine.“
1Man that is born of a woman is of few days, and full of trouble.14.1 few…: Heb. short of days 2He cometh forth like a flower, and is cut down: he fleeth also as a shadow, and continueth not. 3And dost thou open thine eyes upon such an one, and bringest me into judgment with thee? 4Who can bring a clean thing out of an unclean? not one.14.4 can…: Heb. will give 5Seeing his days are determined, the number of his months are with thee, thou hast appointed his bounds that he cannot pass; 6Turn from him, that he may rest, till he shall accomplish, as an hireling, his day.14.6 rest: Heb. cease
7For there is hope of a tree, if it be cut down, that it will sprout again, and that the tender branch thereof will not cease. 8Though the root thereof wax old in the earth, and the stock thereof die in the ground; 9Yet through the scent of water it will bud, and bring forth boughs like a plant. 10But man dieth, and wasteth away: yea, man giveth up the ghost, and where is he?14.10 wasteth…: Heb. is weakened, or, cut off 11As the waters fail from the sea, and the flood decayeth and drieth up: 12So man lieth down, and riseth not: till the heavens be no more, they shall not awake, nor be raised out of their sleep. 13O that thou wouldest hide me in the grave, that thou wouldest keep me secret, until thy wrath be past, that thou wouldest appoint me a set time, and remember me! 14If a man die, shall he live again? all the days of my appointed time will I wait, till my change come. 15Thou shalt call, and I will answer thee: thou wilt have a desire to the work of thine hands.
16For now thou numberest my steps: dost thou not watch over my sin? 17My transgression is sealed up in a bag, and thou sewest up mine iniquity. 18And surely the mountain falling cometh to nought, and the rock is removed out of his place.14.18 cometh…: Heb. fadeth 19The waters wear the stones: thou washest away the things which grow out of the dust of the earth; and thou destroyest the hope of man.14.19 washest…: Heb. overflowest 20Thou prevailest for ever against him, and he passeth: thou changest his countenance, and sendest him away. 21His sons come to honour, and he knoweth it not; and they are brought low, but he perceiveth it not of them. 22But his flesh upon him shall have pain, and his soul within him shall mourn.
