Prolog
1Era un om în țara Uț, al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru și drept. El se temea de Dumnezeu și se ferea de rău. 2I s‑au născut șapte fii și trei fiice. 3El avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgărițe și un număr mare de servitori. Era cel mai însemnat om dintre toți fiii Răsăritului. 4Fiii lui obișnuiau să meargă și să țină câte un ospăț în casa fiecăruia, în ziua cuvenită lui. Ei le chemau și pe cele trei surori ale lor ca să mănânce și să bea împreună cu ei. 5Când zilele fiecărui ospăț ajungeau la sfârșit, Iov îi chema și îi sfințea5 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică).. El se scula dis‑de‑dimineață și aducea arderi‑de‑tot pentru fiecare dintre ei, zicând: „Poate că fiii mei au păcătuit și L‑au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.“ Așa făcea Iov în fiecare zi.
Primul necaz al lui Iov
6Într‑o zi, fiii6 LXX: îngerii; vezi și 2:1. lui Dumnezeu au venit pentru a se înfățișa înaintea Domnului. Satan6 Satan înseamnă vrăjmaș sau acuzator. Peste tot, în Iov, cuvântul este însoțit de articolul hotărât, spre deosebire de 1 Cron. 21:1; [peste tot în carte]. a venit și el în mijlocul lor.
7Domnul l‑a întrebat pe Satan:
– De unde vii?
Satan i‑a răspuns Domnului și a zis:
– De la cutreierarea pământului și de la plimbarea ce am făcut‑o pe întinsul lui.
8Domnul l‑a întrebat pe Satan:
– Ți‑ai îndreptat inima asupra robului Meu Iov?8 Lit.: Ți‑ai pus inima pe robul Meu Iov? Nu mai este nimeni ca el pe pământ, un om integru, drept, care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău.
9Atunci Satan I‑a răspuns Domnuluiși a zis:
– Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10Nu ai pus tu un gard de protecție în jurul lui, în jurul casei lui și în jurul a tot ce este al lui? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și averile lui i s‑au înmulțit în țară. 11Dar ia întinde‑Ți mâna și atinge‑Te de tot ce are, și vei vedea dacă nu Te va blestema în față.
12Domnul i‑a zis lui Satan:
– Iată, îți dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu‑ți întinzi mâna!
Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului.
13Într‑o zi, în timp ce fiii și fiicele sale mâncau și beau vin în casa fratelui lor, cel întâi născut, 14a venit la Iov un mesager care i‑a zis: „În timp ce boii tăi erau la plug, iar măgărițele pășteau lângă ei, 15niște șabeeni15 Probabil arabi din Șeba. s‑au năpustit asupra lor, i‑au luat, iar pe slujitori i‑au trecut prin ascuțișul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.“ 16În timp ce acesta încă vorbea, un altul a venit și i‑a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din ceruri și a ars oile și slujitorii și i‑a mistuit. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.“ 17În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul și i‑a zis: „Niște caldeeni17 Popor beduin până în sec. XI–X î.Cr., când se așază în sudul Mesopotamiei, devenind mai târziu nucleul Imperiului Babilonian., împărțiți în trei cete, au năvălit, ți‑au luat cămilele, iar pe slujitori i‑au trecut prin ascuțișul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.“ 18În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul și i‑a zis: „Fiii și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. 19Și iată că un vânt puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele patru colțuri ale casei și astfel casa s‑a prăbușit peste tineri și au murit. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.“
20Atunci Iov s‑a ridicat, și‑a sfâșiat mantia și și‑a ras capul. Apoi s‑a aruncat la pământ, s‑a închinat 21și a zis:
„Gol am ieșit din pântecul mamei mele
și gol mă voi întoarce în pământ21 Lit.: acolo.!
Domnul a dat, Domnul a luat,
fie Numele Domnului binecuvântat!“
22În toate acestea Iov n‑a păcătuit și n‑a pus nenorocirea pe seama lui Dumnezeu.
Prologue
Job, un homme intègre et droit
1Il y avait, au pays d’Outs1.1 Nom d’une région située à l’est du Jourdain (v. 3), dont l’identification est incertaine. Elle pouvait se situer en Edom, au sud-est de la mer Morte (Gn 36.28 ; Lm 4.21), ou au pays des Araméens vers le nord (voir Gn 10.23 ; 22.21). Job n’était donc pas un Israélite (voir Ez 14.14-20)., un homme appelé Job. C’était un homme intègre et droit, un homme qui craignait Dieu et qui évitait de faire le mal. 2Il avait sept fils et trois filles. 3De plus, ses troupeaux comptaient : sept mille moutons et chèvres, trois mille chameaux, cinq cents paires de bœufs, et cinq cents ânesses. Il possédait aussi des serviteurs en très grand nombre. Cet homme était le personnage le plus important des régions de l’est du Jourdain. 4Or, chacun de ses fils recevait à tour de rôle ses frères pour un festin. Ils invitaient leurs trois sœurs à manger et à boire avec eux. 5Quand ces jours de festin étaient achevés, Job faisait venir ses enfants, afin d’accomplir pour eux les rites de purification. Il se levait de grand matin et offrait un holocauste1.5 Sacrifice dont la victime était presque entièrement consumée sur l’autel ; forme habituelle du sacrifice au temps des patriarches. Avant les lois cérémonielles de Moïse, le père de famille agissait comme prêtre du clan familial (Gn 15.9-10). pour chacun d’eux. Car il se disait : Peut-être mes fils ont-ils commis quelque faute et dit du mal de Dieu dans leur cœur.
Job agissait toujours ainsi.
Job perd tout
6Or, un jour, les anges de Dieu1.6 Appelés ici fils de Dieu (voir notes 2.1 ; 38.7 et Ps 29.1). se rendirent au conseil de l’Eternel. L’Accusateur (Satan)1.6 Le terme hébreu satan est ici un nom commun car il est précédé de l’article défini. Il signifie habituellement adversaire ou accusateur. Il s’utilise en particulier pour le personnage qui se tient à la droite du juge lors d’un procès avec pour rôle d’accuser celui qui comparaît devant eux. Voir 1 Ch 1.21 ; Za 3.1-2 ; Ap 12.10. vint aussi parmi eux. 7L’Eternel dit à l’Accusateur : D’où viens-tu donc ?
Celui-ci lui répondit : Je viens de parcourir la terre et de la sillonner.
8Alors l’Eternel demanda à l’Accusateur : As-tu remarqué mon serviteur Job ? Il n’y a personne comme lui sur la terre : c’est un homme intègre et droit, un homme qui craint Dieu et qui évite de mal faire.
9L’Accusateur lui répondit : Est-ce vraiment pour rien que Job craint Dieu ? 10N’as-tu pas élevé comme un rempart de protection autour de lui, autour de sa maison, et autour de tous ses biens ? Tu as fait réussir ses entreprises : ses troupeaux se sont multipliés dans le pays ! 11Mais porte donc la main sur tous ses biens et sur les siens, et l’on verra s’il ne te maudit pas en face.
12Alors l’Eternel dit à l’Accusateur : Tous ses biens sont en ton pouvoir, ainsi que les siens, mais ne porte pas la main sur sa personne !
Alors l’Accusateur se retira de la présence de l’Eternel.
13Or, un jour, les fils et les filles de Job s’étaient mis à manger et à boire du vin ensemble chez leur frère aîné. 14C’est alors qu’un messager vint trouver Job et lui annonça : Les bœufs étaient en train de labourer, et les ânesses paissaient à leurs côtés, 15quand les Sabéens1.15 Peuple nomade habitant le sud de l’Arabie (de Saba : 1 R 10.1-13 ; voir Ps 72.10, 15 ; Es 60.6 ; Jr 6.20 ; Ez 27.22 ; Jl 4.8). Ils étaient marchands selon 6.19, passage où Job les associe à Téma (à quelque 500 kilomètres au sud-est de Jérusalem). se sont jetés sur eux, et s’en sont emparés. Ils ont massacré tes serviteurs. Je suis le seul qui ait pu leur échapper et je viens t’annoncer la nouvelle.
16Il n’avait pas fini de parler qu’un autre messager arriva et annonça : La foudre est tombée du ciel, et elle a foudroyé tes moutons et tes chèvres et tes serviteurs. Elle a tout consumé. Je suis le seul qui ait pu y échapper et je viens t’annoncer la nouvelle.
17Il parlait encore, lorsqu’un autre messager arriva et annonça : Trois bandes de Chaldéens1.17 Nomades du désert venant de Mésopotamie. Ils sont devenus sédentaires au xe siècle av. J.-C. et ont constitué le noyau de l’Empire babylonien de Nabuchodonosor. se sont jetées sur les chameaux, et s’en sont emparés. Ils ont massacré tes serviteurs. Je suis le seul qui ait pu leur échapper et je viens t’annoncer la nouvelle.
18Il parlait encore, lorsqu’un autre messager arriva et annonça : Tes fils et tes filles étaient en train de manger et de boire du vin ensemble chez leur frère aîné, 19lorsqu’un vent très violent s’est levé du côté du désert. Il s’est rué contre les quatre coins de la maison qui s’est effondrée sur tes enfants. Ils sont tous morts. Je suis le seul qui ait pu m’échapper et je viens t’annoncer la nouvelle.
20Alors Job se leva, il déchira son manteau, se rasa la tête1.20 En signe de deuil (voir Gn 37.34)., puis se jeta par terre pour se prosterner. 21Et il dit : Je suis sorti nu du ventre de ma mère, et j’y retournerai nu. L’Eternel a donné, l’Eternel a repris : que l’Eternel soit béni !
22Au milieu de tous ces malheurs, Job ne commit pas de péché et n’attribua rien d’inconvenant à Dieu1.22 Autre traduction : et n’adressa pas à Dieu des paroles inconvenantes..
