Nouă Traducere În Limba Română

Iona 1

Iona încearcă să fugă departe de faţa Domnului

1Cuvântul Domnului a venit la Iona, fiul lui Amitai,[a] şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei, căci răutatea ei s-a suit până la Mine!“

Dar Iona s-a sculat să fugă la Tarşiş[b], departe de faţa Domnului. El s-a dus la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarşiş. După ce a plătit preţul călătoriei, s-a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarşiş, departe de faţa Domnului.

Domnul însă a dezlănţuit pe mare un vânt năprasnic şi astfel s-a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia ameninţa să se sfărâme. Marinarilor li s-a făcut frică şi fiecare a strigat către zeul său, iar pentru a face corabia mai uşoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea.

Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese şi adormise dus. Căpitanul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Cum poţi să dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeul tău se va gândi la noi şi nu vom pieri!“

Apoi marinarii au zis unul către celălalt: „Haideţi să tragem la sorţi ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Iona.

Atunci ei l-au întrebat:

– Spune-ne, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta şi de unde vii? Care este ţara ta şi din ce popor eşti?

El le-a răspuns:

– Sunt evreu şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea şi uscatul!

10 Bărbaţii aceia s-au înfricoşat foarte tare şi l-au întrebat:

– De ce ai făcut lucrul acesta?[c]

(Ei aflaseră că fugea de faţa Domnului, întrucât el le spusese acest lucru.)

11 Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l-au întrebat iarăşi:

– Ce să-ţi facem, pentru ca marea să se liniştească faţă de noi?

12 El le-a răspuns:

– Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, iar marea se va linişti faţă de voi, întrucât ştiu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!

13 Bărbaţii aceia au încercat totuşi să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n-au reuşit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. 14 Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieţii acestui bărbat! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut aşa cum Ţi-a plăcut!“ 15 Apoi l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare, iar marea şi-a potolit furia. 16 Atunci bărbaţii aceia s-au temut foarte tare de Domnul; ei I-au adus Domnului o jertfă şi au făcut juruinţe.

17 Domnul a trimis un peşte mare să-l înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui timp de trei zile şi trei nopţi.

Notas al pie

  1. Iona 1:1 Vezi 2 Regi 14:25
  2. Iona 1:3 Colonie feniciană în vestul Mediteranei, probabil în Spania sau Sardinia; pentru oamenii din vremea aceea, Tarşişul reprezenta capătul de apus al lumii
  3. Iona 1:10 Sau: Ce ai făcut!

The Message

Jonah 1

Running Away from God

11-2 One day long ago, God’s Word came to Jonah, Amittai’s son: “Up on your feet and on your way to the big city of Nineveh! Preach to them. They’re in a bad way and I can’t ignore it any longer.”

But Jonah got up and went the other direction to Tarshish, running away from God. He went down to the port of Joppa and found a ship headed for Tarshish. He paid the fare and went on board, joining those going to Tarshish—as far away from God as he could get.

4-6 But God sent a huge storm at sea, the waves towering.

The ship was about to break into pieces. The sailors were terrified. They called out in desperation to their gods. They threw everything they were carrying overboard to lighten the ship. Meanwhile, Jonah had gone down into the hold of the ship to take a nap. He was sound asleep. The captain came to him and said, “What’s this? Sleeping! Get up! Pray to your god! Maybe your god will see we’re in trouble and rescue us.”

Then the sailors said to one another, “Let’s get to the bottom of this. Let’s draw straws to identify the culprit on this ship who’s responsible for this disaster.”

So they drew straws. Jonah got the short straw.

Then they grilled him: “Confess. Why this disaster? What is your work? Where do you come from? What country? What family?”

He told them, “I’m a Hebrew. I worship God, the God of heaven who made sea and land.”

10 At that, the men were frightened, really frightened, and said, “What on earth have you done!” As Jonah talked, the sailors realized that he was running away from God.

11 They said to him, “What are we going to do with you—to get rid of this storm?” By this time the sea was wild, totally out of control.

12 Jonah said, “Throw me overboard, into the sea. Then the storm will stop. It’s all my fault. I’m the cause of the storm. Get rid of me and you’ll get rid of the storm.”

13 But no. The men tried rowing back to shore. They made no headway. The storm only got worse and worse, wild and raging.

14 Then they prayed to God, “O God! Don’t let us drown because of this man’s life, and don’t blame us for his death. You are God. Do what you think is best.”

15 They took Jonah and threw him overboard. Immediately the sea was quieted down.

16 The sailors were impressed, no longer terrified by the sea, but in awe of God. They worshiped God, offered a sacrifice, and made vows.

17 Then God assigned a huge fish to swallow Jonah. Jonah was in the fish’s belly three days and nights.