Învierea lui Isus
(Mt. 28:1-10; Mc. 16:1-8; Lc. 24:1-12)
1Dar în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis‑de‑dimineață, când încă era întuneric, și a văzut că piatra fusese îndepărtată de la intrarea mormântului. 2A alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic, cel pe care‑l iubea Isus2 Vezi 21:24., și le‑a zis: „L‑au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L‑au pus!“ 3Atunci Petru și celălalt ucenic au ieșit și s‑au dus la mormânt. 4Cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. 5Când s‑a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, dar n‑a intrat. 6Simon Petru, care îl urma, a ajuns și el. A intrat în mormânt și a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, 7dar ștergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâșiile de pânză, ci era împăturit și așezat într‑un loc separat. 8Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat și el, a văzut și a crezut. 9(Căci încă nu înțeleseseră Scriptura, potrivit căreia El trebuia să învie dintre cei morți)9 Vezi Ps. 16:9-11; Is. 53:10-11; compară Iona 1:17 cu Mt. 12:40.. 10Apoi ucenicii s‑au întors acasă.
Isus i Se arată Mariei Magdalena
(Mt. 28:9-10; Mc. 16:9-11)
11Maria însă stătea afară, lângă mormânt, și plângea. În timp ce plângea, s‑a aplecat să se uite în mormânt 12și a văzut doi îngeri îmbrăcați în alb, șezând unul la cap și unul la picioare în locul unde fusese așezat trupul lui Isus.
13Ei au întrebat‑o:
– Femeie, de ce plângi?
Ea le‑a răspuns:
– Pentru că L‑au luat pe Domnul meu și nu știu unde L‑au pus!
14După ce a spus acestea, s‑a întors și L‑a văzut pe Isus stând acolo, dar nu știa că este Isus.
15Isus a întrebat‑o:
– Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?
Crezând că este grădinarul, ea I‑a zis:
– Domnule, dacă Tu L‑ai luat, spune‑mi unde L‑ai pus, și eu Îl voi lua!
16Isus i‑a zis:
– Maria!
Ea s‑a întors și I‑a zis în ebraică:
– Rabuni16 Gr.: rabbouni. Unii comentatori sunt de părere că rabuni este un epitet reverențios, probabil forma de superlativ a lui rabbi; vezi nota de la 1:38. În versetul de față și în 1:38, atât rabbi, cât și rabbouni sunt traduse prin didaskalos (învățător), fără a se face vreo diferență între cei doi termeni. În literatura evreiască însă, rabbouni este folosit atât cu referire la Dumnezeu (Stăpânul, Domnul meu), cât și în sens secular, pentru a desemna anumiți lideri, nu neapărat învățători.! (care înseamnă: „Învățătorule!“)
17Isus i‑a zis:
– Nu Mă ține, pentru că încă nu M‑am suit la Tatăl! Du‑te însă la frații Mei și spune‑le: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.“
18Maria Magdalena s‑a dus și i‑a anunțat pe ucenici: „L‑am văzut pe Domnul!“ Și le‑a spus cuvintele pe care i le‑a zis Isus.
Isus li Se arată ucenicilor
(Mt. 28:16-20; Mc. 16:14-18; Lc. 24:36-49)
19În seara acelei zile, cea dintâi a săptămânii, în timp ce acolo unde se aflau ucenicii ușile erau încuiate de frica iudeilor, Isus a venit, a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!“ 20Și zicând aceasta, le‑a arătat mâinile Sale și coasta Sa. Ucenicii s‑au bucurat când L‑au văzut pe Domnul. 21Isus le‑a zis din nou: „Pace vouă! Așa cum M‑a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!“ 22Și spunând aceasta, a suflat peste ei și le‑a zis: „Luați Duh Sfânt! 23Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate, iar celor ce le veți ține, vor fi ținute.“
24Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Didymos“24 Vezi nota de la 11:16., nu era cu ei când a venit Isus.
25Ceilalți ucenici i‑au zis:
– L‑am văzut pe Domnul!
Dar el le‑a zis:
– Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor și dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nicidecum nu voi crede!
Isus i Se arată lui Toma
26După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când ușile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!“
27Apoi i‑a zis lui Toma:
– Adu‑ți degetul aici și privește‑Mi mâinile! Adu‑ți mâna și pune‑o în coasta Mea! Și nu fi necredincios, ci credincios!
28Toma a răspuns și I‑a zis:
– Domnul meu și Dumnezeul meu!
29Isus i‑a zis:
– Ai crezut pentru că M‑ai văzut? Fericiți sunt cei ce n‑au văzut și au crezut!
Scopul scrierii acestei cărți
30Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, semne care nu sunt scrise în această carte. 31Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeți să credeți31 Unele mss conțin: să continuați să credeți. că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viață în Numele Lui.
Jesus lebt
(Matthäus 28,1‒8; Markus 16,1‒8; Lukas 24,1‒12)
1Am Sonntagmorgen, dem ersten Tag der neuen Woche, ging Maria aus Magdala noch vor Sonnenaufgang zum Grab. Da sah sie, dass der Stein, mit dem das Grab verschlossen gewesen war, nicht mehr vor dem Eingang lag. 2Sofort lief sie zu Simon Petrus und dem anderen Jünger, den Jesus sehr lieb hatte. Aufgeregt berichtete sie ihnen: »Sie haben den Herrn aus dem Grab geholt, und wir wissen nicht, wohin sie ihn gebracht haben!«
3Da beeilten sich Petrus und der andere Jünger, um möglichst schnell zum Grab zu kommen. 4Gemeinsam liefen sie los, aber der andere war schneller als Petrus und kam zuerst dort an. 5Ohne hineinzugehen, schaute er in die Grabkammer und sah die Leinentücher dort liegen. 6Dann kam auch Simon Petrus. Er ging in das Grab hinein und sah ebenfalls die Leinentücher 7zusammen mit dem Tuch, das den Kopf von Jesus bedeckt hatte. Es lag nicht zwischen den Leinentüchern, sondern zusammengefaltet an der Seite. 8Jetzt ging auch der andere Jünger, der zuerst angekommen war, in die Grabkammer. Er sah sich darin um, und nun glaubte er, dass Jesus von den Toten auferstanden war.20,8 Wörtlich: Er sah und begann zu glauben. 9Denn bis zu diesem Zeitpunkt hatten sie die Heilige Schrift noch nicht verstanden, in der es heißt, dass Jesus von den Toten auferstehen muss. 10Danach gingen die beiden Jünger nach Hause zurück.
Jesus begegnet Maria aus Magdala
(Matthäus 28,9‒10; Markus 16,9‒11)
11Inzwischen war auch Maria aus Magdala zum Grab zurückgekehrt und blieb voller Trauer davor stehen. Weinend schaute sie in die Kammer 12und sah zwei weiß gekleidete Engel an der Stelle sitzen, wo der Leichnam von Jesus gelegen hatte; einen am Kopfende, den anderen am Fußende. 13»Warum weinst du?«, fragten die Engel. »Sie haben meinen Herrn weggenommen, und ich weiß nicht, wo sie ihn hingebracht haben«, antwortete Maria.
14Als sie sich umblickte, sah sie Jesus dastehen. Aber sie erkannte ihn nicht. 15Er fragte sie: »Warum weinst du? Wen suchst du?« Maria hielt Jesus für den Gärtner und fragte deshalb: »Hast du ihn weggenommen? Dann sag mir doch bitte, wohin du ihn gebracht hast. Ich will ihn holen.«
16»Maria!«, sagte Jesus nun. Sie wandte sich ihm zu und rief: »Rabbuni!« Das ist Hebräisch und heißt: »Mein Lehrer.« 17Jesus sagte: »Halte mich nicht fest!20,17 Wörtlich: Berühre mich nicht (länger)! – Vgl. Matthäus 28,9. Denn ich bin noch nicht zu meinem Vater in den Himmel zurückgekehrt. Geh aber zu meinen Brüdern20,17 Damit sind die Jünger von Jesus gemeint. und sag ihnen: Ich gehe zurück zu meinem Vater und zu eurem Vater, zu meinem Gott und zu eurem Gott!« 18Maria aus Magdala lief nun zu den Jüngern und berichtete ihnen: »Ich habe den Herrn gesehen!« Und sie erzählte alles, was Jesus ihr gesagt hatte.
Der Auferstandene erscheint seinen Jüngern
(Matthäus 28,16‒20; Markus 16,14‒18; Lukas 24,36‒49)
19Am Abend desselben Tages hatten sich alle Jünger versammelt. Aus Angst vor den führenden Juden ließen sie die Türen fest verschlossen. Plötzlich kam Jesus zu ihnen. Er trat in ihre Mitte und grüßte sie: »Friede sei mit euch!« 20Dann zeigte er ihnen die Wunden in seinen Händen und an seiner Seite. Als die Jünger ihren Herrn sahen, freuten sie sich sehr.
21Jesus sagte noch einmal: »Friede sei mit euch! Wie mich der Vater gesandt hat, so sende ich jetzt euch!« 22Nach diesen Worten hauchte er sie an und sprach: »Empfangt den Heiligen Geist! 23Wem ihr die Sünden erlasst, dem sind sie erlassen. Und wem ihr die Schuld nicht vergebt, der bleibt schuldig.«
24Thomas, einer der zwölf Jünger, der auch Zwilling genannt wurde, war nicht dabei. 25Deshalb erzählten die Jünger ihm später: »Wir haben den Herrn gesehen!« Doch Thomas zweifelte: »Das glaube ich nicht! Ich glaube es erst, wenn ich seine durchbohrten Hände gesehen habe. Mit meinen Fingern will ich sie fühlen, und meine Hand will ich in die Wunde an seiner Seite legen.«
26Acht Tage später hatten sich die Jünger wieder versammelt. Diesmal war Thomas bei ihnen. Und obwohl sie die Türen wieder abgeschlossen hatten, stand Jesus auf einmal in ihrer Mitte und grüßte sie: »Friede sei mit euch!« 27Dann wandte er sich an Thomas: »Leg deinen Finger auf meine durchbohrten Hände und sieh sie dir an! Gib mir deine Hand und leg sie in die Wunde an meiner Seite! Zweifle nicht länger, sondern glaube!« 28Thomas antwortete: »Mein Herr und mein Gott!« 29Da sagte Jesus: »Du glaubst, weil du mich gesehen hast. Wie glücklich können sich erst die schätzen, die mich nicht sehen und trotzdem glauben!«
Der Zweck dieses Buches
30Die Jünger erlebten, wie Jesus noch viele andere Wunder tat, die nicht in diesem Buch geschildert werden. 31Aber die hier aufgezeichneten Berichte wurden geschrieben, damit ihr glaubt, dass Jesus der Christus ist, der versprochene Retter und Sohn Gottes. Wenn ihr an ihn glaubt, habt ihr durch ihn das ewige Leben.
