Arestarea lui Isus
(Mt. 26:47-56; Mc. 14:43-50; Lc. 22:47-53)
1După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat împreună cu ucenicii Lui dincolo de uedul1 Vale situată într‑un ținut arid care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar. Chidron, unde era o grădină. El și ucenicii Lui au intrat în ea. 2Iuda, cel care L‑a trădat, cunoștea și el acel loc, pentru că Isus Se întâlnise adesea cu ucenicii Săi acolo. 3Prin urmare, Iuda a luat o cohortă3, 12 Diviziune a legiunii romane; în perioada Imperiului, această diviziune avea un efectiv de aproximativ 600 de soldați. Dat fiind efectivul numeros de soldați al cohortei, în cazul de față este vorba de un detașament al cohortei. și niște gărzi de‑ale conducătorilor preoților și de‑ale fariseilor, și au venit acolo cu candele, torțe și arme.
4Isus, știind tot ce urmează să I se întâmple, a ieșit și i‑a întrebat:
– Pe cine căutați?
5Ei I‑au răspuns:
– Pe Isus nazarineanul!
El le‑a zis:
– Eu sunt!
Iuda, cel care L‑a trădat, stătea și el împreună cu ei. 6Când Isus le‑a zis: „Eu sunt!“, ei s‑au dat înapoi și au căzut la pământ.
7El i‑a întrebat din nou:
– Pe cine căutați?
Ei I‑au zis:
– Pe Isus nazarineanul!
8Isus a răspuns:
– V‑am spus că Eu sunt. Deci, dacă pe Mine Mă căutați, lăsați‑i pe aceștia să se ducă!
9Aceasta s‑a întâmplat ca să se împlinească cuvântul pe care‑l spusese: „N‑am pierdut pe niciunul dintre cei pe care Mi i‑ai dat.“9 Vezi In. 6:39. 10Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos‑o și l‑a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu‑i urechea dreaptă. Numele acelui sclav era Malchus. 11Însă Isus i‑a zis lui Petru: „Pune‑ți sabia în teacă! Nu voi bea oare paharul11 Paharul simbolizează aici suferința cauzată de păcatul omenirii și de judecata lui Dumnezeu, pe care Isus avea să le ia asupra Lui (vezi, de ex., Is. 51:17; Ier. 25:15; Eze. 23:32-33 și Mt. 26:39; 27:46). pe care Mi l‑a dat Tatăl?“
Isus este dus la Ana; prima lepădare a lui Petru
(Mt. 26:57, 69-70; Mc. 14:66-68; Lc. 22:54-57)
12Atunci cohorta, comandantul ei și gărzile iudeilor L‑au arestat pe Isus, L‑au legat 13și L‑au dus mai întâi la Ana13 Mare preot între anii 6–15 d.Cr., când a fost destituit de către romani. Probabil unii iudei nu au acceptat această destituire, considerând că marele preot era numit pe viață (vezi Num. 25:13). Sau, este posibil ca persoana care a fost mare preot să‑și fi păstrat, din respect, titlul. O altă opinie este aceea că Ana a continuat să dețină puterea din spatele scenei, chiar dacă nu mai era mare preot.. Căci acesta era socrul lui Caiafa13 Vezi nota de la 11:49 [peste tot în capitol]., care era mare preot în anul acela. 14Iar Caiafa era cel care‑i sfătuise pe iudei că este mai de folos să moară un singur om pentru popor.
15Simon Petru împreună cu un alt ucenic L‑au urmat pe Isus. Acel ucenic era cunoscut de marele preot și a intrat cu Isus în curtea marelui preot. 16Petru însă stătea afară, la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut de marele preot, a ieșit și a vorbit cu portăreasa, iar apoi l‑a adus pe Petru înăuntru.
17Atunci slujnica, portăreasa, i‑a zis lui Petru:
– Nu cumva ești și tu unul dintre ucenicii Acestui Om?
El a zis:
– Nu sunt!
18Sclavii și gărzile făcuseră un foc de cărbuni, pentru că era frig, și se încălzeau. Petru stătea și el cu ei și se încălzea.
19Marele preot L‑a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui și despre învățătura Lui. 20Isus i‑a răspuns: „Eu am vorbit lumii deschis. Întotdeauna am dat învățătură în sinagogă și în Templu, unde se adună toți iudeii, și n‑am spus nimic în ascuns. 21De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă‑i pe cei care au auzit ce le‑am vorbit! Iată că ei știu ce am vorbit!“
22După ce a spus Isus acestea, una dintre gărzile care stăteau acolo I‑a dat o palmă lui Isus, zicând:
– Așa‑i răspunzi marelui preot?!
23Isus i‑a răspuns:
– Dacă am vorbit rău, mărturisește ce anume este rău. Dar dacă am vorbit bine, de ce Mă bați?
24Ana L‑a trimis legat la Caiafa, marele preot.
A doua și a treia lepădare a lui Petru
(Mt. 26:71-75; Mc. 14:69-72; Lc. 22:58-62)
25Simon Petru stătea acolo și se încălzea.
I‑au zis:
– Nu cumva ești și tu dintre ucenicii Lui?
Dar el a negat și a zis:
– Nu sunt!
26Unul dintre sclavii marelui preot, rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis:
– Nu te‑am văzut eu în grădină cu El?!
27Petru a negat din nou. Și imediat a cântat cocoșul27 Vezi nota de la 13:38..
Isus înaintea lui Pilat
(Mt. 27:11-31; Mc. 15:2-20; Lc. 23:2-5, 13-25)
28Atunci L‑au dus pe Isus de la Caiafa la pretoriu28 Pretoriul era un cartier general, în cazul de față cartierul general al lui Pilat din Ierusalim, probabil palatul construit de Irod cel Mare sau fortăreața Antonia [peste tot în capitol].. Era în zori. Ei n‑au intrat în pretoriu, ca să nu se pângărească și să poată mânca jertfa de Paște.
29Așadar, Pilat29 Procurator al Iudeei între anii 26/27–36 d.Cr. Procuratorul era guvernatorul unei provincii imperiale mai mici sau a unei părți dintr‑o provincie imperială. Iudeea făcea parte din provincia imperială Siria, condusă de un legat, superior procuratorului. O provincie imperială era una considerată nepacificată și care necesita prezența trupelor. Procuratorul era numit direct de către împărat. Vezi nota de la F.A. 13:7 pentru o distincție între provinciile romane; [peste tot în capitol]. a ieșit la ei și le‑a zis:
– Ce acuzație aduceți împotriva Acestui Om?
30Ei au răspuns și i‑au zis:
– Dacă Acesta nu era Unul Care face rău, nu L‑am fi dat pe mâna ta!
31Atunci Pilat le‑a zis:
– Luați‑L voi și judecați‑L potrivit cu Legea voastră!
Iudeii i‑au răspuns:
– Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni.
32Aceasta s‑a întâmplat ca să se împlinească cele spuse de Isus, când a arătat prin ce fel de moarte urma să moară.
33Atunci Pilat a intrat din nou în pretoriu, L‑a chemat pe Isus și I‑a zis:
– Ești Tu Împăratul iudeilor?
34Isus a răspuns:
– De la tine însuți spui lucrul acesta sau ți l‑au spus alții despre Mine?
35Pilat a răspuns:
– Sunt eu cumva iudeu?! Neamul Tău și conducătorii preoților Te‑au dat pe mâna mea! Ce‑ai făcut?
36Isus a răspuns:
– Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s‑ar lupta ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum, Împărăția Mea nu este de aici.
37Atunci Pilat I‑a zis:
– Deci ești Tu Împărat?
Isus a răspuns:
– Tu o spui: sunt Împărat! Eu pentru aceasta M‑am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.
38Pilat L‑a întrebat:
– Ce este adevărul?
Și zicând aceasta, a ieșit din nou la iudei și le‑a zis:
– Eu nu găsesc niciun motiv de acuzare în El. 39Dar este obiceiul vostru să vă eliberez un deținut cu ocazia Paștelui. Vreți deci să vi‑L eliberez pe Împăratul iudeilor?
40Ei au strigat din nou:
– Nu pe El, ci pe Barabba40 Vezi a doua notă de la Mt. 27:16.!
Barabba era un răsculat40 Gr.: lestes, termen care, în alte contexte, este tradus cu tâlhar, dar în contextul de față are sensul de rebel, instigator, revoluționar. Cei doi oameni care au fost răstigniți împreună cu Isus erau, de asemenea, revoluționari..
Du rejet au triomphe
L’arrestation de Jésus
(Mt 26.47-56 ; Mc 14.43-50 ; Lc 22.47-53)
1Après avoir ainsi parlé, Jésus s’en alla avec ses disciples et traversa le torrent du Cédron. Il y avait là un jardin où il entra avec eux.
2Or Judas, qui le trahissait, connaissait bien cet endroit, car Jésus s’y était souvent rendu avec ses disciples. 3Il prit donc la tête d’une troupe de soldats et de gardes fournis par les chefs des prêtres et les pharisiens, et il arriva dans ce jardin. Ces hommes étaient munis de lanternes, de torches et d’armes.
4Jésus, qui savait tout ce qui allait lui arriver, s’avança vers eux et leur demanda : Qui cherchez-vous ?
5Ils lui répondirent : Jésus de Nazareth.
– Je suis Jésus, leur dit-il.
Au milieu d’eux se tenait Judas, celui qui le trahissait. 6Au moment même où Jésus leur dit : « Je suis Jésus », ils eurent un mouvement de recul et tombèrent par terre.
7Une seconde fois, il leur demanda : Qui cherchez-vous ?
– Jésus de Nazareth, répétèrent-ils.
8– Je vous ai dit que je suis Jésus, reprit-il. Puisque c’est moi que vous venez chercher, laissez partir les autres.
9Ainsi s’accomplit cette parole qu’il avait prononcée peu avant : « Je n’ai perdu aucun de ceux que tu m’as donnés. »
10Simon Pierre, qui avait une épée, la dégaina, en donna un coup au serviteur du grand-prêtre et lui coupa l’oreille droite. Ce serviteur s’appelait Malchus.
11Jésus dit à Pierre : Remets ton épée au fourreau. Ne dois-je pas boire la coupe du jugement18.11 Voir Es 51.17, 22 ; Jr 25.15-29. que le Père m’a destinée ?
Jésus est conduit chez Hanne
(Mt 26.57-58 ; Mc 14.53-54 ; Lc 22.54)
12Alors la cohorte, son commandant et les gardes des Juifs s’emparèrent de Jésus 13et le conduisirent enchaîné tout d’abord chez Hanne18.13 Hanne avait été grand-prêtre avant Caïphe. Il avait été déposé par les Romains en l’an 15, mais il continuait à exercer une grande influence sous le ministère de Caïphe, son gendre. Beaucoup de Juifs le considéraient encore comme le grand-prêtre., le beau-père de Caïphe, qui était le grand-prêtre en exercice cette année-là. 14Caïphe était celui qui avait suggéré aux Juifs qu’il valait mieux qu’un seul homme meure pour le peuple.
Le premier reniement de Pierre
(Mt 26.69-70 ; Mc 14.66-68 ; Lc 22.55-57)
15Simon Pierre et un autre disciple suivirent Jésus. Ce disciple connaissait personnellement le grand-prêtre, et il entra en même temps que Jésus dans la cour du palais du grand-prêtre. 16Pierre, lui, resta dehors près du portail. L’autre disciple qui connaissait le grand-prêtre ressortit donc, dit un mot à la concierge, et fit entrer Pierre.
17La servante qui gardait la porte demanda alors à Pierre : Ne fais-tu pas partie, toi aussi, des disciples de cet homme ?
– Non, lui répondit-il, je n’en suis pas.
18Les serviteurs et les gardes avaient allumé un feu de braise car il faisait froid, et ils se tenaient tout autour pour se réchauffer. Pierre se joignit à eux et se réchauffa également.
Jésus devant le grand-prêtre
(Mt 26.59-66 ; Mc 14.55-64 ; Lc 22.66-71)
19De son côté, le grand-prêtre commença à interroger Jésus sur ses disciples et sur son enseignement.
20Jésus lui répondit : J’ai parlé ouvertement devant tout le monde. J’ai toujours enseigné dans les synagogues et dans la cour du Temple, où tous les Juifs se réunissent. Je n’ai rien dit en secret. 21Pourquoi donc m’interroges-tu ? Demande à ceux qui m’ont écouté ce que j’ai dit. Ils savent fort bien ce que j’ai dit.
22A ces mots, un des gardes qui se tenait à côté de lui le gifla en disant : C’est comme cela que tu réponds au grand-prêtre ?
23Jésus lui répondit : Si j’ai mal parlé, montre en quoi c’est mal. Mais si ce que j’ai dit est vrai, pourquoi me frappes-tu ?
24Hanne l’envoya enchaîné à Caïphe, le grand-prêtre.
Les deuxième et troisième reniements de Pierre
(Mt 26.71-75 ; Mc 14.69-72 ; Lc 22.58-62)
25Pendant ce temps, Simon Pierre se tenait toujours au même endroit et se chauffait. Plusieurs lui dirent : N’es-tu pas, toi aussi, un des disciples de cet homme ?
Mais Pierre le nia en disant : Non, je n’en suis pas.
26Un des serviteurs du grand-prêtre, parent de celui à qui Pierre avait coupé l’oreille, l’interpella : Voyons, ne t’ai-je pas vu avec lui dans le jardin ?
27Mais Pierre le nia de nouveau, et aussitôt, un coq se mit à chanter.
Jésus condamné à mort par Pilate
(Mt 27.1-2, 11-31 ; Mc 15.2-15 ; Lc 23.13-25)
28De chez Caïphe, on amena Jésus au palais du gouverneur. C’était l’aube. Ceux qui l’avaient amené n’entrèrent pas eux-mêmes dans le palais afin de conserver leur pureté rituelle18.28 On considérait qu’entrer chez des non-Juifs rendait rituellement impur. Or il fallait être en état de pureté rituelle pour participer au repas de la Pâque (Nb 9.6). et de pouvoir manger ainsi le repas de la Pâque.
29C’est pourquoi Pilate sortit du palais pour les voir et leur demanda : De quoi accusez-vous cet homme ?
30Ils lui répondirent : S’il n’avait rien fait de mal, nous ne te l’aurions pas livré.
31– Reprenez-le, répliqua Pilate, et jugez-le vous-mêmes d’après votre Loi.
Mais ils lui répondirent : Nous n’avons pas le droit de mettre quelqu’un à mort.
32La parole par laquelle Jésus avait annoncé quelle mort il allait subir devait ainsi s’accomplir.
33Pilate rentra donc dans le palais de justice et fit comparaître Jésus :
– Es-tu le roi des Juifs ? lui demanda-t-il.
34– Dis-tu cela de toi-même ou d’autres t’ont-ils dit cela à mon sujet ? répondit Jésus.
35– Est-ce que je suis juif, moi ? répliqua Pilate. Ce sont ceux de ton peuple et les chefs des prêtres qui t’ont livré à moi. Qu’as-tu fait ?
36Jésus lui répondit : Mon royaume n’est pas de ce monde. Si mon royaume était de ce monde, mes serviteurs se seraient battus pour que je ne tombe pas aux mains des Juifs. Non, réellement, mon royaume n’est pas d’ici.
37– Es-tu donc roi ? reprit Pilate.
– Tu le dis toi-même : je suis roi ! Si je suis né et si je suis venu dans ce monde, c’est pour rendre témoignage à la vérité. Celui qui appartient à la vérité écoute ce que je dis.
38– Qu’est-ce que la vérité ? lui répondit Pilate.
Là-dessus, il alla de nouveau trouver les Juifs et leur dit : En ce qui me concerne, je ne trouve chez cet homme aucune raison de le condamner. 39Il est d’usage que je vous relâche un prisonnier à l’occasion de la fête de la Pâque. Voulez-vous donc que je vous relâche le roi des Juifs ?
40Ils lui répondirent en criant : Non ! Pas lui ! Barabbas !
Or, Barabbas était un bandit.
