Moartea lui Lazăr
1Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav. 2Maria era cea care L‑a uns pe Domnul cu parfum și I‑a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3Surorile au trimis la Isus să‑I spună: „Doamne, iată că cel pe care‑l iubești este bolnav!“ 4Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea.“
5Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. 6Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era.
7După aceea, Isus le‑a zis ucenicilor:
– Să ne ducem din nou în Iudeea!
8Ucenicii I‑au răspuns:
– Rabbi8 Vezi nota de la 1:38., iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?!
9Isus a răspuns:
– Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. 10Dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11După ce a spus acestea, le‑a zis:
– Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să‑l trezesc.
12Ucenicii I‑au zis:
– Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine.
13Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit.
14Atunci Isus le‑a spus deschis:
– Lazăr a murit. 15Și Mă bucur pentru voi că n‑am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el!
16Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“16 Atât Toma (aramaică și ebraică), cât și Didymos (greacă), înseamnă Geamăn., le‑a zis celorlalți ucenici:
– Să mergem și noi să murim împreună cu El!
Isus, învierea și viața
17Când a ajuns Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile17 Iudeii din sec. I d.Cr. credeau că sufletul rămâne lângă decedat timp de trei zile după moarte, în cele trei zile existând speranța reîntoarcerii în trup, iar după cele trei zile nemaiexistând nicio speranță. în mormânt. 18Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii18 O stadie (gr.: stadios) măsura aproximativ 185 m; 15 stadii erau aproximativ 3 km., 19și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. 20Când a auzit Marta că vine Isus, s‑a dus să‑L întâmpine. Maria însă ședea în casă.
21Marta I‑a zis lui Isus:
– Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu! 22Dar chiar și acum știu că orice‑I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da!
23Isus i‑a zis:
– Fratele tău va învia.
24Marta I‑a răspuns:
– Știu că va învia la învierea din ziua de pe urmă.
25Isus i‑a zis:
– Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă moare. 26Și oricine trăiește și crede în Mine în veci nu va muri. Crezi lucrul acesta?
27Ea I‑a răspuns:
– Da, Doamne, cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume.
28Și zicând aceasta, s‑a dus și a chemat‑o pe Maria, sora ei, spunându‑i în șoaptă: „A sosit Învățătorul și te cheamă!“ 29Cum a auzit aceasta, Maria s‑a ridicat repede și s‑a dus la El. 30Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde‑L întâmpinase Marta. 31Atunci iudeii care erau cu ea în casă și o mângâiau, când au văzut că Maria se ridică repede și iese, au urmat‑o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo.
32Maria, când a ajuns unde era Isus și L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicându‑I:
– Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu!
33Isus, când a văzut‑o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S‑a înfiorat33, 38 Sau: a fost cuprins de indignare. în duh și S‑a tulburat.
34El a întrebat:
– Unde l‑ați pus?
Ei I‑au răspuns:
– Doamne, vino și vezi!
35Lui Isus I‑au dat lacrimile.35 Termenul grecesc exprimă un plâns tăcut, un suspin, spre deosebire de cel care se referă la plânsul Mariei și al iudeilor, care exprimă un plâns zgomotos, un vaiet. 36Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“ 37Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?“
Învierea lui Lazăr
38Isus S‑a înfiorat din nou în Sine și S‑a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră.
39Isus a zis:
– Dați piatra la o parte!
Marta, sora celui mort, I‑a zis:
– Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!
40Isus i‑a zis:
– Nu ți‑am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu?
41Au dat deci piatra la o parte. Isus Și‑a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M‑ai ascultat41-42 Sau: că M‑ai auzit.! 42Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta de dragul mulțimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M‑ai trimis.“ 43După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“ 44Cel ce murise a ieșit cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într‑un ștergar.
Isus le‑a zis:
– Dezlegați‑l și lăsați‑l să meargă!
Uneltire împotriva lui Isus
(Mt. 26:1-5; Mc. 14:1-2; Lc. 22:1-2)
45Mulți dintre iudeii care au venit la Maria și au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. 46Dar unii dintre ei s‑au dus la farisei și le‑au spus ce făcuse Isus.
47Conducătorii preoților și fariseii au adunat Sinedriul47 Aram.: sanhedrin, care înseamnă adunare. Sanhedrinul desemna atât o curte de justiție locală, întrunindu‑se în orașe și numărând 23 de membri (sanhedrine mici), cât și curtea supremă de justiție, care se întrunea în Ierusalim și număra 71 de membri (Marele Sanhedrin). În cazul de față se face referire, probabil, la curtea supremă de justiție. și au zis:
– Ce facem? Omul Acesta face multe semne. 48Dacă‑L lăsăm să continue așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor nimici atât locul48 Cu referire la Templu sau la Ierusalim., cât și neamul.
49Însă unul dintre ei, Caiafa49 Mare preot între anii 18–36 d.Cr., care era mare preot în anul acela, le‑a zis:
– Voi nu știți nimic, 50nici nu vă gândiți50 Sau: nici nu considerați. că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor și să nu piară întregul neam.
51Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus urma să moară pentru neam 52și nu numai pentru neam, ci și ca să‑i adune laolaltă52 Lit.: să‑i adune într-unul singur. pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. 53Așadar, din ziua aceea s‑au hotărât să‑L omoare.
54Drept urmare, Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea pustiei, într‑o cetate numită Efraim, și a rămas acolo cu ucenicii.
55Paștele iudeilor era aproape și mulți din ținutul acela se suiau la Ierusalim înainte de Paște ca să se curățească. 56Ei Îl căutau pe Isus și‑și spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeți? Nu va veni deloc la sărbătoare?“ 57Dar conducătorii preoților și fariseii dăduseră porunci ca, dacă cineva știe unde este, să le dea de știre, astfel încât să‑L poată aresta.
La mort d’un ami de Jésus
1Dans le village de Béthanie vivaient deux sœurs, Marthe et Marie, ainsi que leur frère Lazare.
2Marie était cette femme qui, après avoir répandu une huile parfumée sur les pieds du Seigneur, les lui avait essuyés avec ses cheveux11.2 Voir 12.3.. Lazare, son frère, tomba malade. 3Les deux sœurs envoyèrent donc quelqu’un à Jésus pour lui faire dire : Seigneur, ton ami est malade.
4Quand Jésus apprit la nouvelle, il dit : Cette maladie n’aboutira pas à la mort, elle servira à glorifier Dieu ; elle sera une occasion pour faire apparaître la gloire du Fils de Dieu.
5Or Jésus était très attaché à Marthe, à sa sœur et à Lazare. 6Après avoir appris qu’il était malade, il resta encore deux jours à l’endroit où il se trouvait. 7Puis il dit à ses disciples : Retournons en Judée.
8– Maître, lui dirent-ils, il n’y a pas si longtemps, ceux de la Judée voulaient te lapider, et maintenant tu veux retourner là-bas ?
9– N’y a-t-il pas douze heures dans une journée ? répondit Jésus. Si l’on marche pendant qu’il fait jour, on ne bute pas contre les obstacles, parce qu’on voit clair. 10Mais si l’on marche de nuit, on trébuche parce qu’il n’y a pas de lumière.
11Après avoir dit cela, il ajouta : Notre ami Lazare s’est endormi ; je vais aller le réveiller.
12Sur quoi les disciples lui dirent : Seigneur, s’il dort, il est en voie de guérison.
13En fait, Jésus voulait dire que Lazare était mort, mais les disciples avaient compris qu’il parlait du sommeil ordinaire. 14Alors il leur dit clairement : Lazare est mort, 15et je suis heureux, à cause de vous, de n’avoir pas été là-bas à ce moment-là. Car cela contribuera à votre foi. Mais maintenant, allons auprès de lui.
16Thomas, surnommé le Jumeau, dit alors aux autres disciples : Allons-y, nous aussi, pour mourir avec lui.
17A son arrivée, Jésus apprit qu’on avait enseveli Lazare depuis quatre jours déjà. 18Béthanie était à moins de trois kilomètres de Jérusalem, 19aussi beaucoup de gens étaient-ils venus chez Marthe et Marie pour leur présenter leurs condoléances à l’occasion de la mort de leur frère.
La résurrection et la vie
20Quand Marthe apprit que Jésus approchait du village, elle alla à sa rencontre. Marie, elle, resta à la maison.
21Marthe dit à Jésus : Seigneur, si tu avais été ici, mon frère ne serait pas mort. 22Mais je sais que maintenant encore, tout ce que tu demanderas à Dieu, il te l’accordera.
23– Ton frère ressuscitera, lui dit Jésus.
24– Je sais bien, répondit Marthe, qu’il reviendra à la vie au dernier jour, lors de la résurrection.
25– Moi, je suis la résurrection et la vie, lui dit Jésus. Celui qui place toute sa confiance en moi vivra, même s’il meurt. 26Et quiconque vit et croit en moi ne mourra jamais. Crois-tu cela ?
27– Oui, Seigneur, lui répondit-elle, je crois que tu es le Messie, le Fils de Dieu, celui qui devait venir dans le monde.
28Là-dessus, elle partit appeler sa sœur Marie, et, l’ayant prise à part, elle lui dit : Le Maître est là, et il te demande.
29A cette nouvelle, Marie se leva précipitamment et courut vers Jésus. 30Il n’était pas encore entré dans le village : il était resté à l’endroit où Marthe l’avait rencontré. 31Ceux qui se trouvaient dans la maison avec Marie pour la consoler la virent se lever brusquement et sortir. Ils la suivirent, pensant qu’elle allait au tombeau pour y pleurer.
32Marie parvint à l’endroit où était Jésus. Dès qu’elle le vit, elle se jeta à ses pieds et lui dit : Seigneur, si tu avais été ici, mon frère ne serait pas mort.
33En la voyant pleurer, elle et ceux qui l’accompagnaient, Jésus fut profondément indigné11.33 Indigné devant la mort. et ému.
34– Où l’avez-vous enterré ? demanda-t-il.
– Viens, Seigneur, lui répondirent-ils, tu verras.
35Jésus pleura.
36Alors tous dirent : Voyez, comme il l’aimait.
37Quelques-uns remarquaient : Il a bien rendu la vue à l’aveugle, n’aurait-il pas pu empêcher que Lazare meure ?
La victoire sur la mort
38Une fois de plus, Jésus fut profondément bouleversé. Il arriva au tombeau. C’était une grotte dont l’entrée était fermée par une pierre11.38 Les tombes étaient souvent aménagées dans des grottes naturelles ou artificielles dont l’entrée était fermée par une grosse pierre ronde et plate..
39– Enlevez la pierre, dit Jésus.
Marthe, la sœur du mort, dit alors : Seigneur, il doit déjà sentir. Cela fait quatre jours qu’il est là.
40Jésus lui répondit : Ne t’ai-je pas dit : Si tu crois, tu verras la gloire de Dieu ?
41On ôta donc la pierre. Alors Jésus, tournant son regard vers le ciel, dit : Père, tu as exaucé ma prière et je t’en remercie. 42Pour moi, je sais que tu m’exauces toujours, mais si je parle ainsi, c’est pour que tous ceux qui m’entourent croient que c’est toi qui m’as envoyé.
43Cela dit, il cria d’une voix forte : Lazare, sors de là !
44Et voici que le mort sortit du tombeau : il avait les pieds et les mains entourés de bandes de lin, le visage recouvert d’un linge.
Jésus dit à ceux qui étaient là : Déliez-le de ces bandes et laissez-le aller !
Le complot contre le Maître de la vie
(Mt 26.1-5 ; Mc 14.1-2 ; Lc 22.1-2)
45En voyant ce que Jésus avait fait, beaucoup de ceux qui étaient venus auprès de Marie crurent en lui. 46Quelques-uns, cependant, s’en allèrent trouver les pharisiens et leur rapportèrent ce que Jésus avait fait.
47Alors, les chefs des prêtres et les pharisiens convoquèrent le Grand-Conseil.
– Qu’allons-nous faire ? disaient-ils. Cet homme accomplit trop de signes miraculeux ; 48si nous le laissons faire de la sorte, tout le monde va croire en lui. Alors les Romains viendront et détruiront notre temple et notre peuple.
49L’un d’eux, qui s’appelait Caïphe, et qui était grand-prêtre cette année-là, prit la parole : Vous n’y entendez rien, leur dit-il. 50Vous ne voyez pas qu’il est de votre intérêt qu’un seul homme meure pour le peuple, pour que le peuple ne disparaisse pas tout entier ?
51Or ce qu’il disait là ne venait pas de lui ; mais il était grand-prêtre cette année-là, et c’est en cette qualité qu’il prophétisa qu’il fallait que Jésus meure pour son peuple. 52Et ce n’était pas seulement pour son peuple qu’il devait mourir, c’était aussi pour rassembler tous les enfants de Dieu dispersés à travers le monde et les réunir en un seul peuple.
53C’est ce jour-là qu’ils prirent la décision de faire mourir Jésus. 54Jésus cessa donc de se montrer en public. Il partit de là et se retira dans la région voisine du désert, dans une ville nommée Ephraïm11.54 Localité située à 20 kilomètres au nord-est de Jérusalem.. Il y passa quelque temps avec ses disciples.
55Comme la fête de la Pâque approchait, beaucoup de gens de tout le pays montaient à Jérusalem avant la fête pour se soumettre aux cérémonies rituelles de purification. 56Ils cherchaient donc Jésus et se demandaient entre eux, dans la cour du Temple : Qu’en pensez-vous ? Croyez-vous qu’il viendra à la fête ?
57Or, les chefs des prêtres et les pharisiens avaient donné des instructions : si quelqu’un savait où se trouvait Jésus, il devait les prévenir pour qu’on l’arrête.
