Nouă Traducere În Limba Română

Ioan 1:1-51

Cuvântul a devenit trup

1La început era Cuvântul1 Sau: Cuvântul era., și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. 2El era la început cu Dumnezeu. 3Toate au fost făcute prin El și niciun lucru, care a fost făcut, n‑a venit în ființă fără El. 4În El era viața3-4 Sau: 3 Toate au fost făcute prin El și niciun lucru n‑a fost făcut fără El. Ceea ce a fost făcut (a venit în existență) 4 în El era viața., și viața era lumina oamenilor.4 Posibil o aluzie la Ps. 36:9. 5Lumina luminează în întunecime și întunecimea n‑a învăluit‑o5 Probabil o ambiguitate intenționată, deoarece expresia se poate traduce și: dar întunecimea n‑a înțeles‑o..

6Era un om trimis de către Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. 7El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el. 8Nu el era Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.

9Era Lumina cea adevărată, Care îl luminează pe orice om, venind în lume.9 Sau: Aceasta era adevărata Lumină, Care îl luminează pe orice om care vine în lume. 10Era în lume și lumea prin El a venit în ființă, dar lumea nu L‑a cunoscut. 11A venit la ale Sale, dar ai Săi nu L‑au primit. 12Însă tuturor celor ce L‑au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le‑a dat autoritatea12 Sau: puterea. să devină copii ai lui Dumnezeu, 13născuți nu din sânge13 Substantivul grecesc este la plural, având sensul aici de născuți nu din părinți naturali (sau pe cale naturală)., nici din voia cărnii, nici din voia vreunui bărbat13 Sau: soț., ci din Dumnezeu.

14Și Cuvântul S‑a făcut trup și a locuit14 Sensul termenului grecesc este acela de a‑și întinde cortul, făcând trimitere la Ex. 25:8; 40:34-35. Acea prezență a lui Dumnezeu în mijlocul poporului prin mijlocirea Cortului și acea slavă a lui Dumnezeu care a umplut atunci Cortul este acum printre oameni în persoana Cuvântului întrupat. printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului Fiu venit de la Tatăl, plin de har și de adevăr.

15Ioan a mărturisit despre El și a strigat, zicând: „Acesta este Cel despre Care spuneam: «Cel Ce vine după mine este mai presus de mine, pentru că era înainte de mine!»“ 16Căci noi toți am primit din plinătatea Lui, adică16 Lit.: adică. har în schimbul harului16 Sau: har contra har; sau: har pentru har. Cu referire la faptul că ni s‑a dat harul Fiului în schimbul harului venit prin Lege.. 17Fiindcă Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos. 18Nimeni nu L‑a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul Dumnezeu, Cel Care este în sânul18 Expresie ce arată o relație foarte apropiată sau locul de cinste pe care‑l ocupă o persoană în relație cu alta; vezi și 13:23. Tatălui, Acela L‑a făcut cunoscut18 Sau: L‑a explicat, L‑a exegetat. El este Cuvântul Care Îl exegetează pe Dumnezeu, precum învățătorul care explică Legea..

Mărturia lui Ioan Botezătorul

(Mt. 3:1-12; Mc. 1:2-8; Lc. 3:1)

19Iată mărturia lui Ioan când iudeii din Ierusalim au trimis la el niște preoți și leviți ca să‑l întrebe:

– Tu cine ești?

20El a mărturisit – nu a negat, ci a mărturisit:

– Eu nu sunt Cristosul20, 25, 41 Atât Christos (greacă), cât și Mașiah (ebraică și aramaică) înseamnă Cel care este uns.!

21Ei l‑au întrebat:

– Atunci cine ești? Ești Ilie?

El a zis:

– Nu sunt!

– Ești Profetul21 Vezi Deut. 18:15, 18.?

El a răspuns:

– Nu!

22Atunci i‑au zis:

– Dar cine ești? – ca să le dăm un răspuns celor ce ne‑au trimis. Ce spui tu despre tine însuți?

23El a zis:

– Eu sunt „un glas al celui ce strigă în pustie:

«Neteziți calea Domnului!»“,

așa cum a spus profetul Isaia23 Vezi Is. 40:3..

24Trimișii erau din partea fariseilor24 Fariseii formau o grupare religioasă care cunoștea și respecta cu strictețe litera Legii, precum și alte tradiții (reguli bazate pe o interpretare a Legii scrise: legea orală) [peste tot în carte]..

25Ei l‑au întrebat și i‑au zis:

– Atunci, dacă nu ești nici Cristosul, nici Ilie, nici Profetul, de ce botezi?

26Ioan le‑a răspuns, zicând:

– Eu botez cu26, 31, 33 Sau: în. apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe Care voi nu‑L cunoașteți, 27Cel Care vine după mine, Căruia eu nu sunt vrednic să‑I dezleg cureaua sandalei!

28Acestea s‑au întâmplat în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Isus, Mielul lui Dumnezeu

29În ziua următoare, Ioan L‑a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii! 30El este Cel despre Care spuneam: «După mine vine un Om Care este mai presus de mine, pentru că era înainte de mine. 31Nici eu nu‑L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.»“

32Ioan a mărturisit, zicând: „Am văzut Duhul coborând din cer asemenea unui porumbel și rămânând peste El. 33Nici eu nu‑L cunoșteam, dar Cel Ce m‑a trimis să botez cu apă mi‑a zis: «Cel peste Care vei vedea Duhul coborând și rămânând, Acela este Cel Care botează cu Duhul Sfânt!» 34Iar eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu34 Unele mss conțin: Alesul lui Dumnezeu..“

Primii ucenici

(Mt. 4:18-22; Mc. 1:16-20; Lc. 5:1-11)

35În ziua următoare, Ioan stătea iarăși cu doi dintre ucenicii lui 36și, uitându‑se la Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ 37Cei doi ucenici ai lui au auzit ce a spus și L‑au urmat pe Isus.

38Isus S‑a întors și, văzând că aceștia Îl urmează, i‑a întrebat:

– Ce căutați?

Ei I‑au răspuns:

– Rabbi38, 49 Rabbi înseamnă mai marele meu, iar în acest context se referă la o autoritate spirituală; sau Învățătorule, Maestre. – care tradus, înseamnă „Învățătorule“ – unde stai?

39El le‑a zis:

– Veniți și veți vedea!

Ei s‑au dus și au văzut unde stătea. Și în ziua aceea au rămas cu El. Era cam pe la ceasul al zecelea39 Ora 16:00.. 40Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan și‑L urmaseră pe Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41El l‑a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, și i‑a zis: „Noi L‑am găsit pe Mesia“ (care este tradus „Cristos“41 Vezi nota de la 1:20.). 42Și l‑a dus la Isus. Uitându‑Se la el, Isus a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan42 Vezi nota de la Mt. 16:17. Unele mss conțin: fiul lui Iona.. Tu vei fi numit «Chifa»“ – care este tradus „Petru“42 Numele Petru este forma românizată a grecescului Petros. Atât Chifa/Chefa (aramaică), cât și Petros (greacă), înseamnă piatră..

43A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea. El l‑a găsit pe Filip și i‑a zis: „Urmează‑Mă!“ 44Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru.

45Filip l‑a găsit pe Natanael45 Unul dintre ucenicii lui Isus, care, cu excepția evangheliei lui Ioan (vezi și 21:2), nu mai apare menționat nicăieri în NT. Tradiția a încercat să‑l identifice cu Bartolomeu (aram.: fiul lui Tolmai), presupunându‑se că acesta ar putea fi un alt nume al lui Natanael. și i‑a zis:

– Noi L‑am găsit pe Cel despre Care a scris Moise în Lege, precum și profeții, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif!

46Natanael i‑a zis:

– Poate ieși ceva bun din Nazaret?!

Filip i‑a răspuns:

– Vino și vezi!

47Isus l‑a văzut pe Natanael venind la El și a zis despre el:

– Iată într-adevăr un israelit în care nu este înșelăciune47 Sau: viclenie.!

48Natanael L‑a întrebat:

– De unde mă cunoști?

Isus i‑a răspuns și i‑a zis:

– Te‑am văzut când stăteai sub smochin48 Nu se știe cu exactitate la ce anume face referire Domnul aici. Evreii pioși studiau Scripturile și se rugau la umbra smochinilor. Pe de altă parte, smochinul era un simbol al păcii și al prosperității epocii mesianice (vezi Mica 4:4; Zah. 3:10)., înainte ca Filip să te cheme.

49Natanael I‑a răspuns:

– Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!49 Mărturisirea lui Natanael face trimitere la Ps. 2:6-7.

50Isus i‑a răspuns și i‑a zis:

– Crezi pentru că ți‑am spus că te‑am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea!

51Apoi i‑a zis:

– Adevărat, adevărat51 Gr.: amen amen, întrebuințat adesea de Ioan de‑a lungul evangheliei sale. vă spun că veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se și coborându‑se51 Aluzie la textul din Gen. 28:12. peste Fiul Omului51 Titlu mesianic pe care Isus Și l‑a atribuit Sie Însuși (vezi Dan. 7:13-14). El apare de peste 80 de ori în evanghelii [peste tot în carte].!

Korean Living Bible

요한복음 1:1-51

그리스도는 하나님이심

11:1 원문에는 ‘태초 에 말씀이 계시니라’우주가 존재하기 전에 말씀 되시는 그리스도가 계셨다. 그분은 하나님과 함께 계셨으며 바로 그분이 하나님이셨다.

2그리스도는 맨 처음부터 하나님과 함께 계셨고

3모든 것은 그분을 통해서 창조되었으며 그분 없이 만들어진 것은 아무것도 없다.

4그리스도 안에 생명이 있었으니 이 생명은 인류의 빛이었다.

5이 빛이 어두움 속에서 빛나고 있었으나 어두움이 이 빛을 1:5 또는 ‘이기지 못하였다’깨닫지 못하였다.

6하나님이 보내신 요한이라는 사람이 있었다.

7그는 이 빛에 대해서 증거하여 사람들이 자기를 통해 믿도록 하기 위해서 왔다.

8그는 빛이 아니었으며 다만 이 빛에 대하여 증거하러 온 것뿐이었다.

9세상에 와서 모든 사람을 비추는 참 빛이 있었다.

10그분이 세상에 계셨고 세상은 그분을 통해서 만들어졌는데도 세상이 그분을 알지 못했으며

11자기 땅에 오셨으나 자기 백성들까지도 그분을 영접하지 않았다.

12그러나 그분은 자기를 영접하고 믿는 사람들에게는 하나님의 자녀가 되는 특권을 주셨다.

13이 사람들이 하나님의 자녀가 된 것은 핏줄이나 육체적 욕망이나 사람의 뜻으로 된 것이 아니라 하나님의 뜻에 의해서 된 것이다.

141:14 원문에는 ‘말씀이 육신이 되어’말씀 되시는 그리스도께서 사람이 되어 우리 가운데 사셨다. 우리가 그분의 영광을 보니 하나님 아버지의 외아들의 영광이었고 은혜와 진리가 충만하였다.

세례 요한의 증언

15요한은 그분에 대하여 이렇게 외치며 증거하였다. “내가 전에 내 뒤에 오시는 분이 나보다 위대한 것은 그분이 나보다 먼저 계셨기 때문이라고 말했는데 그가 바로 이분이시다.”

16우리는 모두 그분의 넘치는 은혜를 한없이 받았다.

17율법은 모세를 통해 주신 것이지만 은혜와 진리는 예수 그리스도를 통해 왔다.

18지금까지 하나님을 본 사람은 없었다. 그러나 아버지의 품안에 계시는 1:18 또는 ‘독생자’, ‘독생하신 하나님’외아들이 그분을 알리셨다.

19한번은 예루살렘의 유대인들이 요한에게 제사장들과 레위인들을 보내 “당신이 누구요?” 하고 물어 보게 하였다.

20그래서 요한이 조금도 숨기지 않고 “나는 1:20 아람어의 ‘메시아’ 와 같은 말이며 ‘기름 부음을 받은 자’ 라 는뜻이다.그리스도가 아니다” 하고 솔직하게 말하자 그들은 다시 물었다.

21“그러면 당신은 누구요? 엘리야요?” “나는 엘리야가 아니다.” “그럼 1:21 원문에는 ‘그예언자’우리가 기다리는 예언자요?” “나는 예언자도 아니다.”

22“그렇다면 당신은 누구란 말이오? 우리를 보낸 사람들에게 대답할 수 있게 해 주시오. 당신은 자신을 어떻게 생각하시오?”

23“나는 예언자 이사야가 말한 것처럼 1:23 사40:3‘주의 길을 곧게 하라’ 고 광야에서 외치는 자의 소리이다.”

24그때 바리새파 사람들이 보낸 자들이

25요한에게 “당신이 그리스도도 아니고 엘리야도, 예언자도 아니라면 어째서 1:25 또는 ‘침례’세례를 주시오?” 하고 물었다.

26그래서 요한은 그들에게 “나는 너희에게 물로 세례를 주지만 너희 가운데는 너희가 알지 못하는 분이 서 계신다.

27그분은 내 뒤에 오시는 분이시다. 나는 그분의 신발끈을 풀어 드릴 자격도 없다” 하고 대답하였다.

28이것은 요한이 세례를 주던 요단강 건너편 베다니에서 일어난 일이다.

29이튿날 요한은 예수님이 자기에게 나아오시는 것을 보고 이렇게 말하였다. “보라! 세상 죄를 짊어지신 하나님의 어린 양이시다!

30내가 전에 ‘내 뒤에 오시는 분이 계시는데 그분이 나보다 위대한 것은 나보다 먼저 계셨기 때문이다’ 라고 말한 분이 바로 이분이시다.

31나도 이분을 몰랐으나 이분을 이스라엘 백성에게 알리려고 내가 와서 물로 세례를 준다.”

32그러고서 요한은 이렇게 증거하였다. “나는 성령님이 하늘에서 비둘기처럼 내려와 이분 위에 머무시는 것을 보았다.

33나도 전에는 이분을 몰랐다. 그러나 물로 세례를 주라고 나를 보내신 분이 나에게 ‘성령이 내려와서 어떤 사람 위에 머무는 것을 보거든 그가 곧 성령으로 세례를 주실 분인 줄 알아라’ 하고 일러 주셨다.

34그래서 내가 그것을 보고 이분이 하나님의 아들이라고 증거하는 것이다.”

제자들을 선택하심

35이튿날 요한이 그의 두 제자와 함께 서 있다가

36예수님이 지나가시는 것을 보고 “보라! 하나님의 어린 양이시다!” 하였다.

37요한의 말을 듣고 두 제자가 예수님을 따라갔다.

38예수님이 돌아서서 그들이 따라오는 것을 보시고 “무엇을 원하느냐?” 하고 물으시자 그들이 “1:38 헬 ‘랍비’선생님, 어디에 머물고 계십니까?” 하고 되물었다.

39그때 예수님은 “1:39 또는 ‘와 보라’따라오너라. 그러면 알게 될 것이다” 하고 대답하셨다. 그래서 그들은 가서 예수님이 계시는 곳을 보고 그 날 예수님과 함께 머물러 있었는데 때는 오후 1:39 헬 ‘10시쯤’4시쯤이었다.

40요한의 말을 듣고 예수님을 따라간 두 사람 중의 하나는 시몬 베드로의 동생 안드레였다.

41그는 먼저 자기 형 시몬을 찾아가 “형, 우리가 1:41 ‘기름 부음을 받은 자’ 라는 뜻.메시아 (번역하면 그리스도) 를 만났어!” 하고 말한 후에

42그를 데리고 예수님께 갔다. 예수님은 시몬을 보시고 “너는 요한의 아들 시몬이다. 그러나 앞으로는 ‘게바’ (번역하면 베드로) 라고 부르겠다” 하고 말씀하셨다.

43이튿날 예수님은 갈릴리로 가시려다가 빌립을 보시고 “나를 따라오너라” 하고 말씀하셨다.

44빌립은 안드레와 베드로와 같은 동네인 벳새다 사람이었다.

45빌립이 나다나엘을 찾아가서 “모세의 율법책과 예언자들의 예언서에 기록된 분을 우리가 만났는데 그분은 나사렛 사람 요셉의 아들인 예수님이셨어” 하고 말하자

46나다나엘이 빌립에게 “나사렛에서 무슨 훌륭한 인물이 나올 수 있겠느냐?” 하였다. 그래서 빌립은 “와서 보아라” 하고 대답하였다.

47예수님은 나다나엘이 자기에게 오는 것을 보시고 “이 사람이야말로 간사한 것이 없는 진짜 이스라엘 사람이다” 하고 말씀하셨다.

48나다나엘이 “어떻게 저를 아십니까?” 하고 묻자 “빌립이 너를 부르기 전에 네가 무화과나무 아래에 있는 것을 내가 보았다” 하고 예수님이 대답하셨다.

49그때 나다나엘이 “선생님은 정말 하나님의 아들이시며 이스라엘의 왕이십니다” 하고 선언하였다.

50그래서 예수님은 “내가 너를 무화과나무 아래서 보았다고 말한 것 때문에 네가 믿느냐? 너는 이보다 더 큰 일도 볼 것이다” 하시고

51덧붙여서 이렇게 말씀하셨다. “내가 너희에게 분명히 말하지만 하늘이 열리고 하나님의 천사들이 1:51 원문에는 ‘인자’ (사람의아들) 내 위에 오르락내리락하는 것을 너희가 볼 것이다.”