1„Dacă te vei întoarce, Israel,
zice Domnul,
dacă te vei întoarce la Mine,
dacă vei îndepărta spurcăciunile tale dinaintea Mea
și nu vei mai rătăci,
2dacă vei jura: «Viu este Domnul!»,
făcând lucrul acesta cu credincioșie,
cu judecată și cu dreptate,
atunci neamurile vor fi binecuvântate în El
și se vor lăuda cu El.
3Căci așa vorbește Domnul bărbaților din Iuda și din Ierusalim:
«Desțeleniți‑vă un ogor nou
și nu semănați între spini!
4Tăiați‑vă împrejur pentru Domnul,
circumcideți‑vă inimile,
bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului!
Altfel, mânia Mea va izbucni ca un foc
și va arde fără să mai poată fi stinsă,
din cauza răutății faptelor voastre.
Invazie din nord
5Dați de știre în Iuda, vestiți în Ierusalim și spuneți:
‘Sunați din trâmbiță5 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război [peste tot în capitol]. în țară!’
Strigați în gura mare și ziceți:
‘Strângeți‑vă și să mergem în cetățile fortificate!’
6Înălțați un steag îndreptat spre Sion!
Fugiți și nu vă opriți!
Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea
și un mare prăpăd!»“
7Leul a ieșit din tufișul său
și cel ce distruge neamurile a pornit la drum.
El a ieșit din locul său
ca să prefacă țara într‑o pustie.
Cetățile tale vor zăcea în ruină,
fără niciun locuitor.
8De aceea, incingeți‑vă cu saci,
jeliți și gemeți,
căci mânia aprigă a Domnului
nu s‑a îndepărtat de la noi.
9„În ziua aceea, zice Domnul,
regele și conducătorii își vor pierde curajul,
preoții vor fi îngroziți
și profeții vor rămâne înmărmuriți.“
10Eu am zis:
– O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“ Iată că sabia este la gâtul lor!
11– În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile pleșuve ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe. 12Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine! Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor.
13Iată, nimicitorul înaintează ca norii,
carele lui sunt ca o vijelie,
iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii.
Vai de noi, căci vom fi distruși!
14Curățește‑ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit!
Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
15Căci o voce strigă din Dan
și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim.
16„Aduceți aminte neamurilor lucrul acesta!
Iată, vestiți în Ierusalim
că niște asediatori vin dintr‑o țară îndepărtată
și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda.
17Ca paznicii unui ogor, așa înconjoară ei Ierusalimul,
căci s‑a răzvrătit împotriva Mea,
zice Domnul.
18Căile și faptele tale
au adus acestea asupra ta.
Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta.
Ce amară este
și cum te pătrunde până în inimă!“
19Măruntaiele mele! Măruntaiele mele!
Mă zvârcolesc de durere!
Ah, zidurile inimii mele!
Cum îmi zvâcnește inima!
Nu pot rămâne tăcut!
Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței
și strigătul de război.
20Se vestește dărâmare după dărâmare,
căci toată țara este devastată.
Corturile îmi sunt dărâmate deodată,
iar acoperișul într‑o clipă.
21Până când voi vedea steagul
și voi auzi sunetul trâmbiței?
22„Cei din poporul Meu sunt nebuni22 Termenul ebraic tradus cu nebun denotă, aici și aproape peste tot în VT, o persoană deficientă din punct de vedere moral.;
ei nu Mă cunosc.
Sunt niște copii fără minte,
lipsiți de discernământ.
Sunt pricepuți să facă răul;
nu știu să facă binele.“
23Mă uit la pământ
și iată că este pustiu și gol.
Mă uit la ceruri
și iată că lumina lor nu mai este.
24Mă uit la munți
și iată că ei se cutremură
iar toate dealurile se clatină.
25Mă uit și iată că nu mai este niciun om
și toate păsările cerului au fugit.
26Mă uit și iată că livada este un pustiu
și toate cetățile ei sunt dărâmate
înaintea Domnului și înaintea aprigei Lui mânii.
27Căci așa vorbește Domnul:
„Toată țara va fi pustiită,
însă nu o voi distruge complet.
28Din cauza aceasta pământul va boci,
iar cerurile de sus se vor întuneca.
Eu am vorbit și am plănuit aceasta!
Nu‑Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“
29La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor
toți cei din cetăți o iau la fugă;
se ascund în păduri
și se urcă pe stânci.
Toate cetățile sunt părăsite
și nimeni nu mai locuiește în ele.
30Iar tu, cea pustiită, ce vei face?
Te vei îmbrăca în roșu30 Aluzie la îmbrăcămintea prostituatelor.,
te vei împodobi cu giuvaiere de aur
și îți vei machia ochii cu antimoniu?
Degeaba te vei înfrumuseța!
Iubiții tăi te disprețuiesc
și vor să‑ți ia viața.
31Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii,
strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară.
Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu
și își întinde mâinile, zicând:
„Vai de mine! Căci mi‑e sufletul epuizat
din cauza ucigașilor!“
1If thou wilt return, O Israel, saith the LORD, return unto me: and if thou wilt put away thine abominations out of my sight, then shalt thou not remove. 2And thou shalt swear, The LORD liveth, in truth, in judgment, and in righteousness; and the nations shall bless themselves in him, and in him shall they glory.
3¶ For thus saith the LORD to the men of Judah and Jerusalem, Break up your fallow ground, and sow not among thorns. 4Circumcise yourselves to the LORD, and take away the foreskins of your heart, ye men of Judah and inhabitants of Jerusalem: lest my fury come forth like fire, and burn that none can quench it, because of the evil of your doings.
5Declare ye in Judah, and publish in Jerusalem; and say, Blow ye the trumpet in the land: cry, gather together, and say, Assemble yourselves, and let us go into the defenced cities. 6Set up the standard toward Zion: retire, stay not: for I will bring evil from the north, and a great destruction.4.6 retire: or, strengthen4.6 destruction: Heb. breaking 7The lion is come up from his thicket, and the destroyer of the Gentiles is on his way; he is gone forth from his place to make thy land desolate; and thy cities shall be laid waste, without an inhabitant. 8For this gird you with sackcloth, lament and howl: for the fierce anger of the LORD is not turned back from us. 9And it shall come to pass at that day, saith the LORD, that the heart of the king shall perish, and the heart of the princes; and the priests shall be astonished, and the prophets shall wonder. 10Then said I, Ah, Lord GOD! surely thou hast greatly deceived this people and Jerusalem, saying, Ye shall have peace; whereas the sword reacheth unto the soul. 11At that time shall it be said to this people and to Jerusalem, A dry wind of the high places in the wilderness toward the daughter of my people, not to fan, nor to cleanse, 12Even a full wind from those places shall come unto me: now also will I give sentence against them.4.12 a full…: or, a fuller wind than those4.12 give…: Heb. utter judgments 13Behold, he shall come up as clouds, and his chariots shall be as a whirlwind: his horses are swifter than eagles. Woe unto us! for we are spoiled. 14O Jerusalem, wash thine heart from wickedness, that thou mayest be saved. How long shall thy vain thoughts lodge within thee? 15For a voice declareth from Dan, and publisheth affliction from mount Ephraim. 16Make ye mention to the nations; behold, publish against Jerusalem, that watchers come from a far country, and give out their voice against the cities of Judah. 17As keepers of a field, are they against her round about; because she hath been rebellious against me, saith the LORD. 18Thy way and thy doings have procured these things unto thee; this is thy wickedness, because it is bitter, because it reacheth unto thine heart.
19¶ My bowels, my bowels! I am pained at my very heart; my heart maketh a noise in me; I cannot hold my peace, because thou hast heard, O my soul, the sound of the trumpet, the alarm of war.4.19 my very…: Heb. the walls of my heart 20Destruction upon destruction is cried; for the whole land is spoiled: suddenly are my tents spoiled, and my curtains in a moment. 21How long shall I see the standard, and hear the sound of the trumpet? 22For my people is foolish, they have not known me; they are sottish children, and they have none understanding: they are wise to do evil, but to do good they have no knowledge. 23I beheld the earth, and, lo, it was without form, and void; and the heavens, and they had no light. 24I beheld the mountains, and, lo, they trembled, and all the hills moved lightly. 25I beheld, and, lo, there was no man, and all the birds of the heavens were fled. 26I beheld, and, lo, the fruitful place was a wilderness, and all the cities thereof were broken down at the presence of the LORD, and by his fierce anger. 27For thus hath the LORD said, The whole land shall be desolate; yet will I not make a full end. 28For this shall the earth mourn, and the heavens above be black: because I have spoken it, I have purposed it, and will not repent, neither will I turn back from it. 29The whole city shall flee for the noise of the horsemen and bowmen; they shall go into thickets, and climb up upon the rocks: every city shall be forsaken, and not a man dwell therein. 30And when thou art spoiled, what wilt thou do? Though thou clothest thyself with crimson, though thou deckest thee with ornaments of gold, though thou rentest thy face with painting, in vain shalt thou make thyself fair; thy lovers will despise thee, they will seek thy life.4.30 face: Heb. eyes 31For I have heard a voice as of a woman in travail, and the anguish as of her that bringeth forth her first child, the voice of the daughter of Zion, that bewaileth herself, that spreadeth her hands, saying, Woe is me now! for my soul is wearied because of murderers.
