Nouă Traducere În Limba Română

Iacov 1

1Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate[a] printre neamuri: salutări!

Încercări şi ispite

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie atunci când vă confruntaţi cu felurite încercări, căci ştiţi că încercarea credinţei voastre produce răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi ducă la desăvârşire lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără să vă lipsească nimic. Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor cu generozitate şi fără să mustre, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască, căci cel ce se îndoieşte este ca valul mării, purtat de vânt şi dus încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, fiindcă este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile lui.

Fratele care are o situaţie umilă să se laude cu înălţarea lui. 10 Cel bogat însă să se laude cu smerirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. 11 Soarele răsare cu căldura lui arzătoare şi usucă iarba; floarea ei cade şi frumuseţea ei piere. Aşa se va veşteji şi cel bogat în umbletele lui.

12 Ferice de omul care rabdă încercarea! Căci, după ce a trecut încercarea, va primi cununa vieţii, pe care a promis-o Dumnezeu[b] celor ce-L iubesc. 13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!“ Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău şi El nu ispiteşte pe nimeni. 14 Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă şi momit. 15 Atunci pofta concepe dând naştere la păcat, iar păcatul, o dată înfăptuit, dă naştere la moarte.

16 Nu vă lăsaţi duşi în rătăcire, fraţii mei preaiubiţi! 17 Orice dăruire generoasă şi orice dar desăvârşit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră din pricina mutării[c]. 18 El ne-a născut prin Cuvântul adevărului, după voia Lui, ca să fim un fel de prim rod între făpturile Lui.

Împlinitori ai Cuvântului

19 Fraţii mei preaiubiţi, să ştiţi următorul lucru: fiecare om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire şi încet la mânie; 20 căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. 21 De aceea, daţi la o parte orice murdărie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele!

22 Fiţi împlinitori ai Cuvântului şi nu doar ascultători, înşelându-vă singuri! 23 Căci dacă cineva este un ascultător al Cuvântului, dar nu este şi un împlinitor, atunci el se aseamănă cu un om care-şi priveşte propria faţă într-o oglindă, 24 iar, după ce s-a privit, el pleacă şi uită imediat cum era. 25 Însă, cel ce se opreşte să privească în Legea desăvârşită – Legea libertăţii – şi perseverează în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor prin fapte, acela va fi fericit[d] în lucrarea lui.

26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu-şi ţine în frâu limba, îşi înşală inima, iar religia lui este fără valoare. 27 Religia curată şi nepângărită înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să ai grijă de orfani şi de văduve în necazurile lor şi să te păstrezi neîntinat de lume.

Notas al pie

  1. Iacov 1:1 Gr.: diaspora, termen folosit pentru a-i descrie pe evreii sau pe creştinii răspândiţi în lumea greco-romană
  2. Iacov 1:12 Unele mss conţin: Domnul, iar altele nu conţin un subiect specific
  3. Iacov 1:17 Probabil cu referire la anumite schimbări ale astrelor (de ex., eclipse), care aduceau cu sine variaţii în ce priveşte lumina şi întunericul
  4. Iacov 1:25 Sau: binecuvântat

Korean Living Bible

야고보서 1

고난은 인격을 형성한다

1하나님과 주 예수 그리스도의 종, 야고보는 외국에 흩어져 있는 [a]유대인 성도 들에게 문안합니다.

형제 여러분, 여러 가지 시험을 당하더라도 그것을 기쁨으로 여기십시오.

믿음의 시련은 인내를 만들어낸다는 것을 아십시오.

그러므로 끝까지 참고 견디어 부족함이 없는 완전하고 성숙한 사람이 되십시오.

여러분 가운데 누구든지 지혜가 부족한 사람은 하나님께 기도하십시오. 그러면 꾸짖지 않고 모든 사람에게 후하게 주시는 하나님께서 주실 것입니다.

그러나 믿음으로 구하고 조금도 의심하지 마십시오. 의심하는 사람은 바람에 밀려 출렁거리는 바다 물결과 같습니다.

그런 사람은 주님에게서 무엇을 받으리라고 생각해서는 안 됩니다.

그는 이중 인격자이며 언제나 자기가 하는 일에 갈피를 못 잡고 흔들리는 사람입니다.

가난한 형제는 하나님이 자기를 높이실 때 자랑하고

10 부요한 형제는 하나님이 자기를 낮추실 때 기뻐하십시오. 부자도 들에 핀 꽃과 같이 사라지고 말 것이기 때문입니다.

11 해가 떠서 뜨겁게 내리쬐면 풀은 마르고 꽃은 떨어져서 그 아름다움이 다 없어지고 맙니다. 마찬가지로 부요한 사람도 재물을 추구하다가 죽게 될 것입니다.

12 시험을 견뎌내는 사람은 복이 있습니다. 시험을 이기고 인정을 받은 사람은 하나님이 자기를 사랑하는 사람들에게 약속하신 생명의 면류관을 받을 것입니다.

13 사람이 시험을 받을 때 하나님께 시험을 받는다고 생각해서는 안 됩니다. 하나님은 악한 시험을 받지도 않으시고 사람을 시험하시지도 않습니다.

14 사람이 시험을 받는 것은 자기 욕심에 끌려 유혹을 받기 때문입니다.

15 욕심이 생기면 죄를 낳고 죄가 자라면 죽음을 낳습니다.

16 사랑하는 형제 여러분, 속지 마십시오.

17 완전하고 좋은 모든 선물은 빛을 창조하신 하나님 아버지에게서 옵니다. 하나님은 움직이는 그림자처럼 변하는 일이 없으십니다.

18 그분은 진리의 말씀으로 우리를 낳아 모든 창조물 중에서 첫열매가 되게 하셨습니다.

듣는 것과 행하는 것

19 사랑하는 형제 여러분, 이것을 명심하십시오. 누구든지 듣기는 속히 하고 말은 천천히 하며 함부로 성내지 마십시오.

20 인간적인 분노는 [b]하나님의 의로운 뜻을 이루지 못합니다.

21 그러므로 여러분은 온갖 더러운 것과 악을 버리고 마음에 심겨진 하나님의 말씀을 겸손히 받아들이십시오. 그 말씀에는 여러분의 영혼을 구원할 수 있는 능력이 있습니다.

22 여러분은 말씀을 듣기만 하여 자신을 속이지 말고 말씀을 실천하는 사람이 되십시오.

23 말씀을 듣고도 실천하지 않는 사람은 거울에 자기 얼굴을 들여다보는 사람과 같습니다.

24 그는 자기 모양을 보고도 거울 앞에서 떠나면 곧 제 모습을 잊어버립니다.

25 그러나 자유를 주는 완전한 그리스도의 법을 마음속에 새기고 그것을 지키는 사람은 듣고 잊어버리는 사람이 아니라 실천하는 사람입니다. 이런 사람은 그가 하는 일에 복을 받을 것입니다.

26 누구든지 믿는다고 하면서도 함부로 말을 내뱉으면 자기를 속이는 것이며 그의 믿음도 가치가 없습니다.

27 하나님 아버지 앞에서 깨끗하고 순수한 신앙은 어려운 처지에 있는 고아와 과부들을 돌봐 주고 자신을 지켜 세속에 물들지 않는 이것입니다.

Notas al pie

  1. 1:1 원문에는 ‘열두 지파’
  2. 1:20 또는 ‘하나님의 의’