Prima călătorie a fraților lui Iosif în Egipt
1Când Iacov a aflat1 Lit.: a văzut. că în Egipt se găsesc grâne, le‑a zis fiilor săi: „De ce vă uitați unii la alții?“ 2Și a zis: „Iată, am auzit că în Egipt se găsesc grâne. Coborâți în Egipt și cumpărați‑ne de acolo grâne, pentru ca să trăim și să nu murim.“ 3Zece dintre frații lui Iosif au coborât să cumpere grâne din Egipt. 4Dar Iacov nu l‑a trimis și pe Beniamin, fratele lui Iosif, împreună cu frații săi, pentru că se gândea să nu i se întâmple vreo nenorocire. 5Astfel, pentru că era foamete și în țara Canaan, fiii lui Israel s‑au dus să cumpere grâne din Egipt împreună cu alți oameni care mergeau într-acolo.
6Iosif era stăpânul țării, cel care vindea grâne întregului popor al țării. Când frații lui Iosif au ajuns la el, s‑au plecat cu fața la pământ înaintea lui. 7De îndată ce și‑a văzut frații, Iosif i‑a recunoscut, dar s‑a prefăcut că nu‑i cunoaște și le‑a vorbit cu asprime.
El i‑a întrebat:
– De unde veniți?
Ei au răspuns:
– Din țara Canaan, ca să cumpărăm mâncare.
8Iosif i‑a recunoscut pe frații săi, dar ei nu l‑au recunoscut.
9Iosif și‑a amintit visele pe care le‑a avut despre ei și le‑a zis:
– Voi sunteți cercetași și ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării!
10Ei au răspuns:
– Nu, stăpâne, robii tăi au venit să cumpere mâncare. 11Toți suntem fiii aceluiași om. Suntem oameni cinstiți. Robii tăi nu sunt cercetași.
12Dar el le‑a zis:
– Nu‑i adevărat, ci voi ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării!
13Ei au răspuns:
– Noi, robii tăi, suntem doisprezece frați, fiii aceluiași om din țara Canaan. Iată, cel mai mic este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este.
14Dar Iosif le‑a zis:
– Sunteți cercetași, așa cum v‑am spus! 15Iată cum veți fi testați: pe viața lui Faraon că nu veți ieși din acest loc decât dacă vine aici fratele vostru mai mic! 16Trimiteți‑l pe unul dintre voi să‑l aducă pe fratele vostru, iar ceilalți dintre voi veți fi închiși, pentru ca vorbele voastre să fie puse la încercare și să se vadă dacă spuneți adevărul. Dacă nu, pe viața lui Faraon, sigur sunteți cercetași!
17Și i‑a pus sub pază pentru trei zile.
18A treia zi, Iosif le‑a zis:
– Faceți acest lucru și veți trăi; eu mă tem de Dumnezeu. 19Dacă sunteți oameni cinstiți, unul dintre voi să rămână sub pază, iar ceilalți mergeți, duceți grâne familiilor voastre înfometate 20și aduceți‑l la mine pe fratele vostru mai mic. Așa vor fi adeverite cuvintele voastre și nu veți muri.
Ei au făcut întocmai.
21Atunci și‑au zis unul altuia:
– Cu siguranță suntem vinovați pentru ceea ce i‑am făcut fratelui nostru, căci am văzut tulburarea sufletului său când căuta bunăvoința noastră, dar nu l‑am ascultat. De aceea a venit peste noi tulburarea acesta.
22Ruben le‑a răspuns, zicând:
– Nu v‑am spus eu: „Să nu păcătuiți împotriva băiatului!“? Dar n‑ați ascultat. Iată, trebuie să dăm socoteală pentru sângele lui.
23Ei nu știau că Iosif îi înțelege, pentru că vorbea cu ei printr‑un traducător. 24Iosif a plecat de lângă ei și a plâns. Apoi s‑a întors și le‑a vorbit din nou. L‑a luat pe Simeon și l‑a legat înaintea ochilor lor. 25Apoi a poruncit să li se umple sacii cu grâne, să se pună fiecăruia argintul înapoi în sac și să li se dea provizii pentru călătorie. După ce li s‑au făcut aceste lucruri, 26ei au încărcat grânele pe măgari și au plecat de acolo. 27Când unul dintre ei și‑a deschis sacul ca să dea nutreț măgarului său, în locul în care au înnoptat, și‑a văzut argintul. Iată, acesta era la gura sacului său. 28El le‑a zis fraților săi: „Argintul mi‑a fost dat înapoi. Iată‑l chiar în sacul meu!“ Atunci li s‑au înmuiat inimile și și‑au zis unul altuia tremurând: „Ce ne‑a făcut Dumnezeu?“
29Când au ajuns la tatăl lor, Iacov, în țara Canaan, i‑au istorisit tot ce li se întâmplase, zicând:
30– Acel om, stăpânul țării, ne‑a vorbit aspru și ne‑a luat drept cercetași ai țării. 31Dar noi i‑am zis: „Suntem oameni cinstiți, nu suntem cercetași. 32Suntem doisprezece frați, fiii aceluiași tată. Unul dintre noi nu mai este, iar cel mai mic este acum cu tatăl nostru în țara Canaan.“ 33Atunci, omul acela, stăpânul țării, ne‑a zis: „Iată cum voi ști dacă sunteți oameni cinstiți: lăsați‑l pe unul dintre frații voștri, luați grâne pentru familiile voastre înfometate și plecați. 34Dar aduceți‑mi‑l pe fratele vostru mai mic și voi ști că nu sunteți cercetași, ci oameni cinstiți. Apoi vi‑l voi da înapoi pe fratele vostru și veți putea face negoț în țară.34 Sau: să străbateți liber țara.“
35În timp ce‑și goleau sacii, iată că punga cu argint a fiecăruia era în sacul lui. Văzând pungile cu argint, ei și tatăl lor s‑au temut.
36Tatăl lor, Iacov, le‑a zis:
– Voi m‑ați lăsat fără copii. Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, și vreți să‑l luați și pe Beniamin. Toate acestea sunt împotriva mea!
37Atunci Ruben i‑a vorbit tatălui său, zicând:
– Să‑i omori pe cei doi fii ai mei, dacă nu ți‑l voi aduce înapoi pe Beniamin. Lasă‑l în grija mea și ți‑l voi aduce înapoi.
38Dar el a răspuns:
– Fiul meu nu va coborî cu voi, pentru că fratele său este mort și doar el a mai rămas. Dacă i se va întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceți, în durere îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților.
Јосифова браћа долазе у Египат
1Кад је Јаков видео да има жита у Египту, рекао је својим синовима: „Шта се ту згледате? 2Чуо сам, ево, да има жита у Египту. Сиђите тамо и купите нам га оданде, да останемо на животу и не помремо.“ 3Тако десеторица Јосифове браће сиђу да купе жито у Египту. 4Јаков није слао Јосифовог брата Венијамина с његовом браћом, мислећи да би му се могла десити каква несрећа. 5Синови Израиљеви су били међу онима који су дошли да купе жито, јер је глад владала и у хананској земљи.
6Јосиф, који је био намесник над земљом, продавао је жито целом народу у земљи. Дођу тако и Јосифова браћа и поклоне му се лицем до земље. 7Јосиф је препознао своју браћу чим их је видео, али се према њима држао као странац, те им се оштро обратио: „Одакле сте дошли?“ Они одговоре: „Из хананске земље, дошли смо да купимо храну.“ 8Јосиф је, наиме, препознао своју браћу, али они њега нису препознали. 9Тада се Јосиф сетио својих снова које је сањао о њима, па им је рекао: „Ви сте уходе! Дошли сте да извидите где је земља најслабија.“ 10Они одговорише: „Не, господару! Твоје слуге су дошле да купе хране. 11Сви ми смо синови једног човека. Твоје слуге су поштени људи, а не уходе.“ 12„Не, него сте уходе – тврдио је Јосиф. Дошли сте да извидите где је земља најслабија.“ 13Али они му рекоше: „Нас, твојих слугу, било је дванаесторо браће. Синови смо једног човека у хананској земљи. Ено, најмлађи је сад с нашим оцем, а једнога више нема.“ 14Но, Јосиф им је поново рекао: „Онако је како сам рекао: ви сте уходе!“ 15Овако ћу вас проверити: „Тако ми фараона, нећете отићи одавде ако овамо не дође ваш најмлађи брат. 16Пошаљите једног од вас да доведе вашег брата. Ви остали ћете остати у притвору и бити испитани да се провери да ли говорите истину или не. Иначе, тако ми фараона, ви сте уходе.“ 17Потом их је бацио у затвор на три дана. 18Трећег дана им је рекао: „Ја сам човек који се боји Бога. Зато учините ово што кажем и остаћете у животу. 19Ако сте поштени, нека један од вас браће остане у затвору. Ви остали идите и однесите жито својим изгладнелим породицама. 20Потом доведите свог најмлађег брата, да се потврди истинитост ваших речи, те да не умрете.“ Тако су и учинили.
21Они, затим, рекоше један другоме: „Заиста смо криви због нашег брата. Гледали смо његову патњу док нас је молио за милост, али га нисмо слушали. Зато нас је и снашла ова невоља.“ 22Рувим им одврати: „Нисам ли вам рекао: ’Не огрешујте се о дечака!’? Али ви ме нисте слушали. Ево, сад се тражи одговорност за његову крв!“
23Они нису знали да их Јосиф разуме, јер је говорио с њима преко преводиоца. 24Тада се Јосиф удаљио од њих и заплакао. Кад се вратио, поново је разговарао с њима. Онда је издвојио Симеуна између њих и наредио да га свежу на њихове очи. 25Јосиф је, потом, наредио да им напуне жито у вреће, да им се врати њихов новац у вреће, свакоме посебно, те да им се да храна за пут. Тако им је и било учињено. 26Натоваре они тако жито на своје магарце и оду. 27Но, у преноћишту, један од њих отвори своју врећу да нахрани свог магарца и угледа свој новац како одозго стоји у врећи. 28Тада овај рече својој браћи: „Мој новац је враћен! Ево, ту је у мојој врећи!“ Њима се одузме срце. Тресући се, питали су један другога: „Шта нам је то Бог урадио?“
29Кад су дошли к своме оцу Јакову у Ханан, испричали су му све што им се десило. Рекли су му: 30„Човек који је господар земље је грубо говорио с нама и оптужио нас да смо уходе. 31Али ми смо му рекли: ’Поштени смо, нисмо уходе. 32Било нас је дванаесторо браће; синови смо једног оца. Једнога више нема, а најмлађи је сад са оцем у Ханану.’ 33Тада нам је тај човек, господар земље, рекао: ’Овако ћу знати да сте поштени: оставите једног брата ту са мном, а ви остали узмите жито за ваше изгладнеле породице, па идите. 34Затим доведите свог најмлађег брата, па ћу знати да нисте уходе, него поштени људи. Тада ћу вам вратити вашег брата, па ћете моћи да тргујете42,34 Или: да се крећете по земљи. по земљи.’“
35Али док су празнили своје вреће, сваки од њих у својој врећи нађе своју кесу са новцем. Кад су они и њихов отац угледали кесе са новцем, уплашили су се. 36„Остављате ме без деце! – рече им њихов отац Јаков. Јосифа нема, Симеуна нема, а сад и Венијамина хоћете да одведете. Све се уротило против мене!“
37Тада Рувим рече своме оцу: „Можеш да усмртиш моја два сина ако ти га не доведем натраг. Повери га мени и ја ћу ти га вратити.“ 38Али Јаков рече: „Неће мој син сићи с вама! Његов брат је мртав, и он је остао сам. Ако би му се десила несрећа на путу на који полазите, онда бисте моју седу главу у тузи свалили у Свет мртвих.“
