Filipeni 1 – NTLR & HHH

Nouă Traducere În Limba Română

Filipeni 1:1-30

1Pavel și Timotei, robi ai lui Cristos Isus, către toți sfinții în Cristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii1 Funcția aceasta este asimilabilă prezbiterilor și pastorilor. Sau supraveghetorii. și cu diaconii: 2har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumire și rugăciune

3Îi mulțumesc Dumnezeului meu în fiecare aducere-aminte cu privire la voi. 4Întotdeauna, în orice rugăciune a mea pentru voi toți, mă rog cu bucurie 5pentru părtășia voastră la Evanghelie5 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună [peste tot în carte]., din prima zi și până acum, 6fiind convins de însuși acest lucru, că Acela Care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus.

7Este drept să mă gândesc în acest fel la voi toți, fiindcă vă port în inima mea și, atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și întărirea Evangheliei, voi toți sunteți părtași ai acestui har împreună cu mine. 8Căci martor îmi este Dumnezeu că tânjesc după voi toți cu simțămintele lui Cristos Isus8 Sau: cu afecțiunea / dorul lui Cristos Isus. Sediul sentimentelor celor mai puternice era, în viziunea grecilor, pântecul. Pavel spune că își dorește mult să fie împreună cu ei, tânjește cu cea mai profundă pasiune să fie în părtășie cu cei cărora le este adresată scrisoarea..

9Și aceasta mă rog, ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și orice pricepere, 10ca să aprobați lucrurile alese, pentru a fi curați și fără vină în ziua lui Cristos, 11plini de rodul dreptății, prin Isus Cristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu.

Lanțurile lui Pavel și înaintarea Evangheliei

12Vreau să știți, fraților, că lucrurile care mi s‑au întâmplat au ajutat, mai degrabă, la înaintarea Evangheliei. 13Astfel, prin toată garda palatului13 Gr.: tot pretoriul. Pretoriul era cartierul general al împăratului, la Roma sau în alte cetăți, și reședința guvernatorului, care era reprezentantul împăratului. În cazul în care Pavel se afla la Roma când a scris această scrisoare, el se putea referi la garda pretoriană, trupele de elită ale împăratului. și printre toți ceilalți au devenit cunoscute lanțurile mele pentru Cristos, 14iar cei mai mulți dintre frați, încrezători în Domnul datorită14 Sau: iar cei mai mulți dintre frații în Domnul, încrezători datorită. lanțurilor mele, au și mai mare îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul.

15Este adevărat că unii Îl proclamă pe Cristos din invidie și ceartă, iar alții din bunăvoință. 16Aceștia din urmă Îl proclamă din dragoste, știind că am fost pus aici pentru apărarea Evangheliei. 17Dar ceilalți Îl proclamă pe Cristos din ambiție egoistă17 Sau: din interes personal; sau: din rivalitate egoistă (și în 2:3)., nu în mod sincer, ci gândind să mai adauge un necaz la lanțurile mele.

18Și ce? Indiferent în ce fel, fie în prefăcătorie, fie în adevăr, Cristos este proclamat și de acest lucru mă bucur. Da, și mă voi bucura. 19Căci știu că lucrul acesta va duce la eliberarea mea, prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos, 20potrivit cu așteptarea mea fierbinte și speranța mea că nu voi fi făcut de rușine în nimic, ci, cu toată îndrăzneala, ca întotdeauna, Cristos va fi înălțat în trupul meu și acum, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. 21Căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. 22Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, acesta este rodul lucrării mele; totuși, nu știu ce să aleg. 23Sunt strâns din două părți: am dorința să plec și să fiu împreună cu Cristos, căci este cu mult mai bine, 24dar, pentru voi, este mai de folos să rămân în trup. 25Fiind convins de aceasta, știu că voi rămâne și voi continua să trăiesc alături de voi toți pentru înaintarea și bucuria voastră în credință, 26pentru ca, prin venirea mea din nou la voi, lauda voastră în Cristos Isus să sporească datorită mie.

27Numai trăiți‑vă viața27 Verbul se referă aici la viața socială, la modul de viață al credincioșilor alături de ceilalți cetățeni. într‑un mod vrednic de Evanghelia lui Cristos, pentru ca, fie că vin și vă văd, fie că sunt departe, să aud despre voi că rămâneți tari într‑un singur duh, luptând într‑un singur suflet pentru credința Evangheliei, 28fără să vă lăsați înspăimântați în niciun fel de împotrivitorii voștri. Lucrul acesta este pentru ei o dovadă a pierzării lor, însă a mântuirii voastre, și aceasta de la Dumnezeu. 29Căci vouă, datorită29 Sau: de dragul. lui Cristos, vi s‑a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El, 30întrucât aveți de dus aceeași luptă pe care ați văzut‑o la mine și pe care auziți că o mai duc și acum.

Habrit Hakhadasha/Haderekh

אגרת פולוס השליח אל-הפיליפיים 1:1-30

1מאת פולוס וטימותיוס, עבדי ישוע המשיח.

אל ראשי הקהילות, אל בעלי התפקידים השונים בקהילות ואל כל המאמינים המשיחיים בעיר פיליפי.

2מי ייתן שאלוהים יברך את כולכם. כן, אני מתפלל שאבינו ואדוננו יברך כל אחד מכם בברכה מיוחדת, וימלא אתכם בשלום ובשלווה.

3בכל פעם שאני מתפלל בעדכם אני מודה לאלוהים מעומק לבי, 4‏-5ונמלא שמחה על עזרתכם הנפלאה בהפצת הבשורה על ישוע המשיח, מהיום הראשון ששמעתם עליו ועד היום. 6אני בטוח שאלוהים ימשיך לעזור לכם לגדול ולהתחזק באמונתכם, וישלים את העבודה הטובה שהחל בכם עד יום שובו של ישוע המשיח.

7אין פלא שאני אוהב אתכם כל־כך, שהרי שמור לכם בלבי מקום מיוחד. יחד סיפרנו על ישוע המשיח, ואלוהים ברך בנו את עדותנו. 8אלוהים לבדו יודע עד כמה אני מתגעגע אליכם ועד כמה אני אוהב אתכם. 9אני מתפלל שה׳ ימלא אתכם באהבה רבה לזולתכם, ושיעזור לכם לגדול ולהתפתח בהבנה ובידע רוחני, 10כי ברצוני שתדעו תמיד להבחין בין טוב לרע, ושיהיה לכם מצפון נקי. אל תתנו סיבה לאיש למתוח עליכם ביקורת, מעתה ועד שובו של אדוננו. 11עשו תמיד מעשים טובים אשר יוכיחו לעולם כי בני אלוהים אתם, וכך יביאו מעשיכם כבוד ותהילה לאלוהים.

12דעו לכם, אחים יקרים, כי כל מה שקרה לי כאן בכלא עזר מאוד בהפצת הבשורה על ישוע המשיח. 13הן כל אחד יודע כאן (כולל חיילי הארמון) שאני יושב בכלא רק משום שאני מאמין כי ישוע הוא המשיח. 14כתוצאה ממאסרי חדלו מאמינים רבים לפחד ממאסר אפשרי. סבלנותי עודדה אותם, ועדותם למען המשיח נעשית אמיצה והחלטית יותר.

15יש אנשים שמבשרים את הבשורה רק מתוך קנאה בדרך שבה אלוהים משתמש בי. אנשים אלה שואפים לתדמית של מטיפים אמיצים! ואילו אחרים מבשרים את הבשורה מתוך מניעים טהורים – 16‏-17מתוך אהבתם אלי. הם יודעים שאלוהים הביאני לכאן כדי שיוכל להשתמש בי להגן על האמת. יש גם המעוניינים לעורר את קנאתי; הם חושבים כי הצלחתם בהפצת הבשורה תוסיף על סבלי כאן בכלא! 18אך למעשה כלל לא אכפת לי מה המניעים שלהם. אני שמח שהם מפיצים את הבשורה על ישוע המשיח, וזה העיקר.

19אני ממשיך לשמוח ואיני מתייאש, כי אני יודע שבתשובה לתפילותיכם, ובעזרת רוח הקודש, יסתדר הכול על הצד הטוב ביותר. 20אני מאמין ומקווה שלעולם לא אעשה מעשה שיגרום לי להתבייש בעצמי, אלא שאהיה תמיד מוכן לספר לכל אחד על ישוע המשיח בביטחון, כפי שנהגתי בעבר, ואני מקווה שאביא תמיד כבוד למשיח – בחיי או במותי.

21עבורי לחיות פירושו לשרת את המשיח, ואילו מוות – בגדר רווח. 22אך אם בחיי אוכל להביא עוד אנשים לאמונה במשיח, שוב איני יודע מה עדיף על מה, לחיות או למות! 23לפעמים אני רוצה לחיות ולפעמים אני רוצה למות, שכן אני נכסף להיות עם המשיח, וברור שאני מעדיף להיות איתו. 24אך למעשה אביא לכם תועלת רבה יותר אם אשאר בחיים.

25עדיין יש בי צורך בעולם הזה, ולכן אני בטוח שאשאר בחיים עוד זמן מה, כדי שאוכל לעזור לכם לגדול ולשמוח באמונתכם. 26כאשר אשוב לבקר אתכם, תהיה לכם סיבה לשמוח ולהודות לישוע המשיח על שהשאירני בחיים.

27יקרה אשר יקרה, זכרו תמיד שעליכם לחיות כיאה למאמינים משיחיים, כך שאם אשוב לראותכם אם לאו, אמשיך לשמוע שכולכם מאוחדים במטרה נעלה אחת: להפיץ את בשורת האלוהים 28ללא פחד מאויביכם, ולא משנה מה יעשו לכם. הם יראו בהתנהגותכם האמיצה אות לכישלונם, ואילו לכם יהיה זה סימן ברור מאלוהים – סימן שמאשר כי אלוהים אתכם וכי נתן לכם חיי נצח! 29שהרי ניתנה לכם הזכות לא רק לבטוח בו אלא גם לסבול למענו. 30כולנו נמצאים יחד במערכה זאת. ראיתם כיצד סבלתי בעבר למען המשיח, וכפי שאתם רואים אני עדיין נמצא בעיצומו של מאבק גדול וקשה.