Alegerea celor șapte diaconi1-6 Termenul apare mai târziu în NT ca substantiv desemnând o slujbă specifică în biserică. Este derivat din verbul diakoneo (a sluji, a avea grijă de ceva), din v. 2.
1În zilele acelea, când numărul ucenicilor se înmulțea, a existat o nemulțumire1 Termenul grecesc poate fi tradus și cu murmur, cârteală, dispută. a eleniștilor1 Cu referire la evreii născuți în afara Palestinei sau la evreii autohtoni a căror limbă și cultură erau puternic influențate de elenism. împotriva evreilor1 Cu referire la evreii autohtoni care vorbeau limba aramaică sau ebraică și erau apărători ai culturii evreiești., pentru că văduvele lor erau neglijate în ce privește împărțirea zilnică a hranei. 2Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și le‑au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! 3Prin urmare, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați care au o bună mărturie, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să‑i punem responsabili cu împlinirea acestei nevoi; 4iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea Cuvântului.“ 5Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulțimi, așa că l‑au ales pe Ștefan, un bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas și pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia; 6i‑au adus înaintea apostolilor, care s‑au rugat și și‑au pus mâinile peste ei.
7Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu înainta, numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți ascultau de mesajul credinței.
Arestarea lui Ștefan
8Ștefan, plin de har și de putere, făcea mari minuni și semne în popor. 9Unii din sinagoga9 Lit.: întrunire sau loc de adunare; centru al comunității, loc public de rugăciune, de închinare și de citire a Scripturilor, constituit acolo unde existau cel puțin zece bărbați. Ca instituție, Sinagoga a apărut în timpul exilului babilonian (după anul 586 î.Cr.) [peste tot în carte]. numită „A oamenilor liberi9 Oameni care au fost eliberați din sclavie.“ – a celor din Cirena9 Vezi nota de la 2:10., a celor din Alexandria9 Capitala provinciei Egipt, al doilea oraș ca mărime din imperiu. Două din cele cinci cartiere ale orașului erau locuite de evrei. și a celor din Cilicia9 Provincie romană în SE Asiei Mici, învecinându‑se cu Siria și având capitala la Tarsus, orașul de unde provenea Saul (vezi 7:58). și din Asia9 Vezi nota de la 2:9. – s‑au ridicat și au purtat o dispută cu Ștefan. 10Dar nu puteau să se împotrivească înțelepciunii și Duhului prin care vorbea el. 11Atunci au instigat niște bărbați care să spună: „Noi l‑am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu!“ 12Au stârnit poporul, pe bătrâni și pe cărturari, s‑au repezit asupra lui, l‑au înșfăcat și l‑au dus înaintea Sinedriului. 13Apoi au adus în față niște martori mincinoși, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte împotriva acestui Lăcaș sfânt și împotriva Legii! 14Căci l‑am auzit spunând că Acest nazarinean, Isus, va distruge locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le‑a încredințat Moise!“ 15Toți cei ce ședeau în Sinedriu s‑au uitat țintă la Ștefan și au văzut că fața lui arăta ca fața unui înger.
A escolha dos sete diáconos
1Com os discípulos a aumentar tão rapidamente em número, havia no seu meio murmúrios de descontentamento. Os que só falavam grego queixavam-se de que as suas viúvas eram postas à margem e de que não lhes davam tanta comida na distribuição diária como às viúvas que falavam hebraico.
2Então os doze combinaram uma reunião com a assembleia dos discípulos: “Nós, os apóstolos, devíamos gastar o nosso tempo a pregar e não a distribuir comida”, disseram. 3“Por isso, irmãos, escolham entre vós mesmos sete homens de quem haja um bom testemunho, cheios do Espírito Santo e de sabedoria, e encarregá-los-emos deste importante trabalho. 4Só assim poderemos dedicar tempo à oração, pregação e ensino.”
5Isto pareceu razoável a toda a assembleia que escolheu as seguintes pessoas: Estêvão, homem de fé extraordinária e cheio do Espírito Santo, Filipe, Prócoro, Nicanor, Timom, Parmenas e Nicolau de Antioquia, um gentio que se convertera à fé judaica, e mais tarde ao cristianismo. 6Estes sete foram apresentados aos apóstolos, que oraram por eles e os abençoaram, pondo sobre eles as mãos.
7A palavra de Deus era pregada a um auditório cada vez maior e o número dos discípulos aumentava enormemente em Jerusalém, tendo-se convertido à fé também muitos sacerdotes.
8Estêvão, cheio da graça e do poder de Deus, realizava grandes maravilhas e sinais entre o povo. 9Um dia, alguns homens da chamada Sinagoga dos Homens Livres, começaram a discutir com Estêvão. Eram judeus de Cirene, de Alexandria, no Egito, das províncias da Cilícia e da província da Ásia. 10Mas nenhum deles podia resistir à sabedoria e ao Espírito pelo qual Estêvão falava.
11Então arranjaram falsas testemunhas para declararem: “Ouvimo-lo proferir blasfémias contra Moisés e o próprio Deus.” 12Esta acusação provocou a fúria da multidão, dos anciãos do povo e dos especialistas na Lei contra Estêvão, que o prenderam e levaram perante o conselho. 13As testemunhas falsas tornaram a afirmar: “Este homem não cessa de falar constantemente contra este santo lugar e contra a Lei. 14Ouvimo-lo mesmo dizer que esse tal Jesus de Nazaré há de destruir o templo e abolir os costumes que nos foram transmitidos por Moisés.” 15Naquele momento, todos os que estavam na sala do conselho viram o rosto de Estêvão ficar como o de um anjo.
