Alegerea celor șapte diaconi1-6 Termenul apare mai târziu în NT ca substantiv desemnând o slujbă specifică în biserică. Este derivat din verbul diakoneo (a sluji, a avea grijă de ceva), din v. 2.
1În zilele acelea, când numărul ucenicilor se înmulțea, a existat o nemulțumire1 Termenul grecesc poate fi tradus și cu murmur, cârteală, dispută. a eleniștilor1 Cu referire la evreii născuți în afara Palestinei sau la evreii autohtoni a căror limbă și cultură erau puternic influențate de elenism. împotriva evreilor1 Cu referire la evreii autohtoni care vorbeau limba aramaică sau ebraică și erau apărători ai culturii evreiești., pentru că văduvele lor erau neglijate în ce privește împărțirea zilnică a hranei. 2Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și le‑au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! 3Prin urmare, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați care au o bună mărturie, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să‑i punem responsabili cu împlinirea acestei nevoi; 4iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea Cuvântului.“ 5Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulțimi, așa că l‑au ales pe Ștefan, un bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas și pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia; 6i‑au adus înaintea apostolilor, care s‑au rugat și și‑au pus mâinile peste ei.
7Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu înainta, numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți ascultau de mesajul credinței.
Arestarea lui Ștefan
8Ștefan, plin de har și de putere, făcea mari minuni și semne în popor. 9Unii din sinagoga9 Lit.: întrunire sau loc de adunare; centru al comunității, loc public de rugăciune, de închinare și de citire a Scripturilor, constituit acolo unde existau cel puțin zece bărbați. Ca instituție, Sinagoga a apărut în timpul exilului babilonian (după anul 586 î.Cr.) [peste tot în carte]. numită „A oamenilor liberi9 Oameni care au fost eliberați din sclavie.“ – a celor din Cirena9 Vezi nota de la 2:10., a celor din Alexandria9 Capitala provinciei Egipt, al doilea oraș ca mărime din imperiu. Două din cele cinci cartiere ale orașului erau locuite de evrei. și a celor din Cilicia9 Provincie romană în SE Asiei Mici, învecinându‑se cu Siria și având capitala la Tarsus, orașul de unde provenea Saul (vezi 7:58). și din Asia9 Vezi nota de la 2:9. – s‑au ridicat și au purtat o dispută cu Ștefan. 10Dar nu puteau să se împotrivească înțelepciunii și Duhului prin care vorbea el. 11Atunci au instigat niște bărbați care să spună: „Noi l‑am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu!“ 12Au stârnit poporul, pe bătrâni și pe cărturari, s‑au repezit asupra lui, l‑au înșfăcat și l‑au dus înaintea Sinedriului. 13Apoi au adus în față niște martori mincinoși, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte împotriva acestui Lăcaș sfânt și împotriva Legii! 14Căci l‑am auzit spunând că Acest nazarinean, Isus, va distruge locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le‑a încredințat Moise!“ 15Toți cei ce ședeau în Sinedriu s‑au uitat țintă la Ștefan și au văzut că fața lui arăta ca fața unui înger.
Die Wahl der sieben Diakone
1In dieser Zeit wuchs die Gemeinde rasch. Dabei kam es zu Spannungen zwischen den einheimischen Juden mit hebräischer Muttersprache und denen, die aus dem Ausland zugezogen waren und Griechisch sprachen. Die Griechisch sprechenden Juden beklagten sich darüber, dass ihre Witwen bei der täglichen Versorgung benachteiligt würden. 2Deshalb riefen die zwölf Apostel die ganze Gemeinde zusammen. »Es ist nicht richtig«, sagten sie, »wenn wir Lebensmittel verteilen müssen, statt Gottes Botschaft zu verkünden. 3Darum, liebe Brüder und Schwestern, sucht in der Gemeinde nach sieben Männern mit gutem Ruf, die ihr Leben ganz vom Heiligen Geist bestimmen lassen und sich durch ihre Weisheit auszeichnen. Ihnen werden wir diese Aufgabe übertragen. 4Wir selbst aber wollen nach wie vor unsere ganze Kraft dafür einsetzen, zu beten und Gottes Botschaft zu verkünden.« 5Mit diesem Vorschlag waren alle einverstanden. Sie wählten Stephanus, einen Mann mit festem Glauben und erfüllt mit dem Heiligen Geist; außerdem Philippus, Prochorus, Nikanor, Timon, Parmenas und Nikolaus von Antiochia; dieser war früher einmal zum jüdischen Glauben übergetreten. 6Diese sieben Männer wurden vor die Apostel gestellt, die für sie beteten und ihnen die Hände auflegten, um ihnen diese Aufgabe zu übertragen.
7Die Botschaft Gottes aber wurde immer mehr Menschen verkündet. Vor allem in Jerusalem nahm die Zahl der Gläubigen stark zu. Unter ihnen waren viele jüdische Priester, die auf Gott gehört und zum Glauben an Jesus gefunden hatten.
Stephanus vor Gericht
8Stephanus vollbrachte öffentlich durch Gottes Gnade und Kraft große Zeichen und Wunder. 9Eines Tages verwickelten ihn Anhänger einer jüdischen Gemeinde, die sich die »Freigelassenen«6,9 Es handelt sich dabei wohl um ehemalige jüdische Sklaven und deren Nachkommen. nannten, in ein Streitgespräch. Auch Leute aus Kyrene, Alexandria, Zilizien und der Provinz Asia beteiligten sich daran. 10Aber keiner von ihnen hatte der Weisheit, mit der er sprach, etwas entgegenzusetzen, denn in ihm wirkte der Heilige Geist mit seiner Kraft. 11Deshalb stifteten sie ein paar Leute zu der Behauptung an: »Er hat Gott gelästert und Mose beleidigt. Wir haben es selbst gehört.« 12Dadurch gelang es ihnen, das Volk, seine führenden Männer und die Schriftgelehrten so aufzuwiegeln, dass sie über Stephanus herfielen und ihn vor den Hohen Rat schleppten.
13Dort traten Zeugen gegen Stephanus auf, die man vorher bestochen hatte. »Dieser Mensch«, so behaupteten sie, »wendet sich in seinen Reden ständig gegen den heiligen Tempel und das Gesetz Gottes. 14Wir haben selbst gehört, dass er gesagt hat: ›Jesus aus Nazareth wird den Tempel abreißen und die Ordnungen ändern, die Mose uns gegeben hat.‹«
15Die Mitglieder des Hohen Rates blickten gespannt auf Stephanus, und jedem fiel auf, dass sein Gesicht aussah wie das eines Engels.
