Coborârea Duhului Sfânt
1Când a sosit ziua Cincizecimii1 Gr.: Pentecoste, denumirea în greacă a Sărbătorii Săptămânilor (vezi Lev. 23:15-22), sărbătoare ce avea loc la cincizeci de zile după Paște. În perioada NT, sărbătoarea aniversa darea Legii pe muntele Sinai, fiind un moment de rededicare față de legământul mozaic. Ea era, în același timp, una dintre cele trei sărbători anuale la care trebuia să participe orice bărbat israelit (vezi Deut. 16:16)., erau cu toții la un loc. 2Și deodată, din cer a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic2 Vântul sau suflarea sunt asociate de obicei în Biblie cu Duhul Sfânt (vezi Eze. 37:9, 14; In. 3:8; 20:22). și a umplut toată casa în care ședeau ei. 3Li s‑au arătat niște limbi ca de foc3 În VT, focul este adesea un simbol al prezenței divine (vezi Ex. 3:2; 19:18). În Ex. 19:18 se menționează că Dumnezeu coboară în mijlocul focului pentru a iniția legământul cu poporul Său., care s‑au împărțit și s‑au așezat pe fiecare dintre ei.3 Sau: care s‑au împrăștiat și s‑au așezat câte una pe fiecare dintre ei. 4Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
5În Ierusalim locuiau atunci iudei, oameni evlavioși din orice neam de sub cer. 6Când s‑a auzit sunetul acela, mulțimea s‑a adunat și a rămas uluită, pentru că fiecare în parte auzea vorbindu‑se acolo propria sa limbă. 7Ei erau uimiți și se minunau, zicând: „Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia care vorbesc?! 8Cum de fiecare dintre noi auzim vorbindu‑se propria noastră limbă în care ne‑am născut?! 9Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia9 Este vorba despre provincia romană Asia, care avea capitala de facto la Efes. Această provincie se afla, alături de altele, în zona geografică denumită Asia Mică., 10din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părțile Libiei dinspre Cirena10 Partea de vest a Libiei, Libia Cirenaica., vizitatori din Roma, 11iudei și prozeliți, cretani și arabi, noi toți auzim vorbindu‑se în propriile noastre limbi despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!“ 12Toți se minunau, erau nedumeriți și se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“ 13Alții însă își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de must!“
Petru vorbește mulțimii în ziua Cincizecimii
14Dar Petru s‑a ridicat în picioare împreună cu cei unsprezece, și‑a ridicat glasul și le‑a vorbit astfel:
– Bărbați iudei și toți cei ce locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut lucrul acesta și să ascultați cuvintele mele! 15Oamenii aceștia nu sunt beți, așa cum presupuneți voi, pentru că nu este decât ceasul al treilea din zi15 Ora 9:00., 16ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:
17„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu,
voi turna din Duhul Meu peste orice om.17 Gr.: carne.
Fiii și fiicele voastre vor profeți,
tinerii voștri vor avea17 Lit.: vor vedea. viziuni,
iar bătrânii voștri vor avea17 Lit.: vor visa. vise!
18Chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele
voi turna din Duhul Meu în acele zile
și vor profeți.
19Voi face minuni sus în cer
și semne jos pe pământ,
sânge, foc și coloane de fum.
20Soarele se va preface în întuneric,
iar luna în sânge,
înainte să vină ziua cea mare și glorioasă a Domnului.
21Atunci oricine va chema Numele Domnului
va fi mântuit!“21 Vezi Ioel 2:28-32.
22Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus nazarineanul, bărbat confirmat de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrările puternice, minunile și semnele pe care Dumnezeu le‑a făcut prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, 23pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu, voi L‑ați răstignit și L‑ați omorât prin mâna celor fără de Lege23 Adică neamurile, cei care nu aveau Legea.! 24Dumnezeu însă L‑a înviat, dezlegându‑L de durerile24 Termenul grecesc este asociat de obicei în NT cu durerile nașterii. morții, pentru că nu era posibil să fie ținut de ea. 25Căci David zice despre El:
„Îl văd pe Domnul neîncetat înaintea mea,
căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!
26De aceea, mi se bucură inima și mi se înveselește limba26 Textul citează Ps. 16:9 în versiunea LXX, unde se folosește termenul limba în loc de sufletul (cum apare în TM).!
Mai mult, trupul meu va locui în speranță,
27căci nu‑mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților27 Gr.: Hades
și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28Mi‑ai făcut cunoscute căile vieții;
mă vei umple de bucurie cu prezența Ta!“28 Vezi Ps. 16:8-11.
29Bărbați, fraților, cât despre patriarhul David, pot să vă spun cu îndrăzneală că el a murit și a fost înmormântat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta. 30Așadar, pentru că era profet și știa că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că‑l va pune pe tronul lui pe unul din rodul trupului lui30 Lit.: rodul coapsei lui. Vezi 2 Sam. 7:12-13; Ps. 132:11., 31deci, pentru că știa aceasta mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuința Morților și că trupul Lui nu va vedea putrezirea.
32Dumnezeu L‑a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori. 33Așadar, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeți și auziți. 34Căci David nu s‑a suit în ceruri, ci el însuși zice:
„Domnul I‑a zis Domnului meu34 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I‑a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I‑a zis Domnului (Kurios) meu.:
«Șezi la dreapta Mea,
35până‑i voi pune pe dușmanii Tăi
scăunaș35 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). pentru picioarele Tale!»“35 Vezi Ps. 110:1.
36Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L‑a făcut Domn și Cristos36 Atât Christos (greacă), cât și Mașiah (ebraică și aramaică) înseamnă Cel care este uns; [peste tot în carte]. pe acest Isus, pe Care L‑ați răstignit voi!
37Auzind aceasta, ei au rămas străpunși în inimă și i‑au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli:
– Bărbați, fraților, ce să facem?
38Petru le‑a răspuns:
– Pocăiți‑vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos38 Această formulă scurtă nu este în contradicție cu cea completă, din Mt. 28:19. În F.A., ea subliniază autoritatea lui Isus în ce privește mântuirea, subliniind în același timp distincția dintre botezul în Numele lui Isus și cel propovăduit de Ioan (vezi 19:4-5). spre iertarea păcatelor voastre; și veți primi darul Duhului Sfânt! 39Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru!
40Și cu multe alte cuvinte el mărturisea și îi îndemna, zicând:
– Mântuiți‑vă din mijlocul acestei generații corupte!
41Astfel, cei ce au primit cuvântul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete la numărul ucenicilor.
Părtășia credincioșilor
42Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. 43Fiecare suflet era plin de frică, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne. 44Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate în comun. 45Ei își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între toți, după cum avea nevoie fiecare. 46În fiecare zi continuau să se întâlnească, în același gând, în Templu, frângeau pâinea acasă, își împărțeau mâncarea cu bucurie și simplitate a inimii, 47Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoința întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.
O Espírito Santo desce no Pentecostes
1Chegado o dia de Pentecostes, estavam todos reunidos no mesmo lugar. 2Subitamente, vindo dos céus, ouviu-se um som semelhante ao rugido de um furacão, que encheu toda a casa onde se encontravam. 3Apareceram então línguas como que de fogo que pousaram sobre as suas cabeças. 4E todos os presentes ficaram cheios do Espírito Santo, começando a falar línguas que desconheciam, conforme o poder que o Espírito Santo lhes dava.
5Encontravam-se naquele dia em Jerusalém, para assistir às celebrações religiosas, muitos judeus piedosos vindos de todas as nações do mundo. 6Ao ouvir-se aquele rugido, o povo acorreu para ver o que se passava, e todos ficaram pasmados, pois cada um ouvia os discípulos falar na sua própria língua.
7Atónitos e admirados, interrogavam-se: “Como é que isto pode ser? Estes homens não são da Galileia? 8Como é que os ouvimos falar nas línguas dos países onde nascemos? 9Estamos aqui, partos, medos, elamitas, gente da Mesopotâmia, Judeia, Capadócia, Ponto, Ásia, 10Frígia, Panfília, Egito, terras da Líbia perto de Cirene, forasteiros vindos de Roma, 11(tanto judeus como convertidos ao judaísmo), cretenses e árabes. Todos ouvimos estes homens contar nas nossas diversas línguas os poderosos milagres de Deus!” 12E ficaram atónitos, sem saber o que pensar, perguntando uns aos outros: “Que quer isto dizer?” 13Mas também havia quem troçasse: “Beberam demais!”
Pedro fala à multidão
14Então Pedro, avançando com os onze apóstolos, falou à multidão: “Escutem, homens da Judeia e moradores de Jerusalém! 15Há quem esteja por aí a dizer que estes homens se embriagaram! Não é verdade! São apenas nove horas da manhã! 16Aquilo a que acabam de assistir foi predito há séculos pelo profeta Joel:
17‘Nos últimos dias, disse Deus,
derramarei o meu Espírito sobre toda a humanidade.
Os vossos filhos e filhas profetizarão,
os vossos jovens terão visões e os vossos velhos sonhos.
18Derramarei o meu Espírito,
mesmo sobre os meus servos e servas, naqueles dias,
e profetizarão.
19Farei aparecer maravilhas no céu, lá no alto
e sinais na Terra, cá em baixo,
sangue, fogo e colunas de fumo.
20O Sol escurecerá e a Lua ficará vermelha como o sangue,
antes de vir o grande e terrível dia do Senhor.
21E todo aquele que invocar o nome do Senhor
será salvo.’2.21 Jl 2.28-32.
22Gente de Israel, ouçam! Deus deu testemunho público de Jesus de Nazaré com os espantosos milagres que através dele realizou, como bem sabem. 23Mas, de acordo com o seu plano, deixou que se servissem de mãos de injustos para o pregarem na cruz e o assassinarem. 24Porém, Deus libertou-o dos horrores da morte, trazendo-o de novo à vida, pois a morte não poderia ter prendido este homem.
25Já o rei David tinha dito estas palavras referindo-se a Jesus:
‘Tenho posto o Senhor continuamente diante de mim.
E, visto que ele está ao meu lado, não serei movido.
26Portanto o meu coração está alegre
e a minha alma está satisfeita.
O meu corpo repousará em esperança.
27Porque sei que não deixarás a minha alma no inferno,
nem permitirás que o teu Santo conheça a corrupção.
28Deste-me a conhecer os caminhos da vida
e as abundantes alegrias que há na tua presença.’2.28 Sl 16.8-11.
29Irmãos, permitam que vos diga isto com toda a clareza: o nosso antepassado David não se referia a si próprio, pois morreu e foi sepultado, e o seu túmulo ainda está entre nós! 30Mas era profeta e sabia que Deus tinha prometido com juramento que um dos seus descendentes seria o Cristo e se sentaria no seu trono. 31David previa e anunciava a ressurreição de Cristo, dizendo dele que a sua alma não seria deixada no inferno e que o seu corpo não conheceria a corrupção.
32Referia-se, pois, a Jesus, e todos nós somos testemunhas de que Deus o ressuscitou dos mortos; 33encontrando-se agora à direita de Deus. E cumprindo a promessa que fizera, o Pai deu-lhe autoridade para enviar o Espírito Santo, com os resultados que hoje estão a ver e a ouvir.
34Não, David nunca subiu aos céus. Ele próprio afirmou:
‘Disse o Senhor ao meu Senhor:
“Senta-te à minha direita,
35até que ponha os teus inimigos debaixo dos teus pés.” ’2.35 Sl 110.1.
36Portanto, declaro a todos em Israel que Deus fez deste Jesus, que vocês crucificaram, o Senhor e o Cristo!”
37Estas palavras de Pedro causaram tão grande convicção que o povo lhe disse a ele e aos outros apóstolos: “Irmãos, que devemos fazer?”
38E Pedro respondeu: “Cada um deve arrepender-se do seu pecado, converter-se a Deus e ser batizado em nome de Jesus Cristo, para perdão dos pecados. E então receberão também este dom do Espírito Santo. 39Pois Cristo prometeu-o a todos quantos ouvirem a chamada do Senhor nosso Deus, tanto vocês como os vossos filhos, e até os que estão em terras distantes!” 40Pedro continuou com persuasão a falar-lhes de Jesus, e insistia para que se salvassem, se livrassem dos males do seu tempo.
A fraternidade dos crentes
41Aqueles que creram nas palavras de Pedro foram batizados; cerca de três mil ao todo. 42E juntaram-se aos outros crentes, participando regularmente no ensino administrado pelos apóstolos, na união fraterna, no partir do pão e nas orações. 43Todos sentiam profundo temor e respeito e os apóstolos faziam muitos sinais. 44Os crentes encontravam-se constantemente e repartiam tudo uns com os outros, 45vendendo os seus bens e pertences, e partilhavam o produto por todos, segundo a necessidade de cada um. 46Cada dia adoravam juntos no templo; reuniam-se em pequenos grupos familiares para celebrar a comunhão, e tomavam as refeições juntos, 47com grande alegria e gratidão, louvando Deus. A cidade inteira via-os com bons olhos e todos os dias Deus ia acrescentando ao seu número aqueles que se salvavam.
