Timotei îi însoțește pe Pavel și Silas
1Pavel a venit în Derbe și apoi în Listra. Și iată că acolo era un ucenic pe nume Timotei, fiul unei iudeice credincioase, dar al cărui tată era grec. 2El avea o bună mărturie printre frații din Listra și Iconia. 3Pavel a vrut să‑l ia cu el în călătorie, așa că, după ce l‑a luat, l‑a circumcis3 Pavel nu acționează împotriva convingerilor sale și nici împotriva deciziilor menționate în cap. 15. Din cauză că mama lui Timotei era evreică, acesta ar fi putut fi considerat un evreu apostat dacă era necircumcis. Dacă rămânea necircumcis ar fi generat discuții inutile și ostilitate din partea evreilor în orice loc ar fi ajuns. Decizia lui Pavel de a‑l circumcide nu are nimic de‑a face cu mântuirea, ci are scopul de a evita conflictele care ar fi putut deveni un obstacol în răspândirea Evangheliei., din cauza iudeilor care erau în acele locuri. Căci toți știau că tatăl lui era grec. 4În timp ce treceau prin cetăți, îi îndemnau pe frați să păzească hotărârile care fuseseră luate de apostolii și bătrânii4 Sau: prezbiterii. din Ierusalim. 5Bisericile se întăreau în credință și creșteau la număr în fiecare zi.
Viziunea lui Pavel cu bărbatul macedonean
6Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să predice Cuvântul în Asia6 Vezi nota de la 2:9., au trecut prin ținutul Frigiei și al Galatiei. 7Când au ajuns lângă Misia, au încercat să se ducă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le‑a dat voie. 8Au trecut deci prin Misia și s‑au dus în Troa. 9În timpul nopții, Pavel a avut9 Lit.: a văzut. o viziune: un bărbat macedonean stătea în picioare și‑l ruga: „Treci în Macedonia și ajută‑ne!“ 10După ce Pavel a avut10 Lit.: a văzut. viziunea, am10 Prima din cele patru secțiuni în care se folosește persoana I plural, fapt ce îl indică pe Luca drept martor ocular (16:10-17; 20:5-15; 21:1-18; 27:1–28:16). căutat imediat să ne ducem în Macedonia10 Provincia romană a Macedoniei, în Grecia., înțelegând că Dumnezeu ne‑a chemat să le vestim Evanghelia.
În Filipi
11Am pornit pe mare din Troa și ne‑am îndreptat direct spre Samotracia. În ziua următoare am plecat spre Neapolis, 12iar de acolo spre Filipi, care este cea dintâi cetate din acea regiune a Macedoniei12 Macedonia era împărțită în patru regiuni administrative, Amfipolis fiind capitala regiunii în care era situată cetatea Filipi. Expresia cea dintâi cetate poate avea mai multe sensuri: „una dintre cele mai importante cetăți“; „prima cetate din acea regiune în care au ajuns“; „cea dintâi cetate în ce privește trecutul istoric“. și totodată o colonie12 Un amănunt foarte important; o colonie deținea dreptul italic, care îi conferea egalitate în privilegii cu Roma: scutire de impozite, independență administrativă, cetățenia romană pentru locuitorii ei. Populația era compusă din: coloniști romani (care nu erau toți de origine latină), populația veche traco-ilirică și greacă și cei ce formau populația flotantă (între care se aflau și iudeii).. În cetatea aceasta am rămas câteva zile. 13În ziua de Sabat am ieșit dincolo de poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune13 Erau prea puțini iudei în Filipi pentru a forma o sinagogă. Vezi nota de la 6:9.. Ne‑am așezat și le‑am vorbit femeilor care se adunaseră acolo. 14O anumită femeie pe nume Lidia – vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira și devotată lui Dumnezeu – asculta și ea. Domnul i‑a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel. 15După ce ea și familia ei au fost botezați, Lidia ne‑a rugat, zicând: „Dacă ați găsit că sunt credincioasă Domnului, veniți și rămâneți în casa mea!“ Și ne‑a înduplecat.
Pavel și Silas în închisoare
16Într‑o zi, în timp ce ne duceam spre locul de rugăciune, ne‑a întâlnit o sclavă care avea în ea un duh de divinație16 Cercetarea, prin tot felul de semne, a lucrurilor ascunse și a viitorului. Gr.: un duh al lui Pithon, Pithon fiind un șarpe mitic, venerat la Delfi, unde se afla celebrul oracol. și care, prin ghicire, aducea mult câștig stăpânilor ei. 17Ea mergea după Pavel și după noi și striga: „Acești oameni sunt robi ai Dumnezeului cel Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii!“ 18Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Atunci Pavel, supărat, s‑a întors și i‑a zis duhului: „Îți poruncesc în Numele lui Isus Cristos să ieși din ea!“ Și a ieșit chiar în ceasul acela. 19Când stăpânii ei au văzut că speranța lor de câștig s‑a dus, i‑au apucat pe Pavel și pe Silas și i‑au târât în piața publică, înaintea conducătorilor. 20I‑au adus înaintea magistraților20 Gr.: strategos. Lat.: praetor. Probabil termenul nu face referire la funcția propriu-zisă, care era o magistratură importantă, ci este folosit din politețe – așa cum se întâmpla, de altfel, în unele colonii romane, cum este Filipi. și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea! Sunt iudei 21și vestesc niște obiceiuri pe care nouă, romanilor, nu ne este permis nici să le primim, nici să le practicăm!“ 22Mulțimea s‑a ridicat și ea împotriva lor, iar magistrații le‑au sfâșiat hainele și au poruncit să fie bătuți cu nuiele. 23După ce le‑au dat multe lovituri, i‑au aruncat în închisoare, poruncind temnicerului să‑i păzească bine. 24Primind un astfel de ordin, temnicerul i‑a aruncat în temnița dinăuntru și le‑a legat picioarele în butuci.
25Pe la miezul nopții, Pavel și Silas se rugau și‑I cântau imnuri lui Dumnezeu, iar ceilalți deținuți îi ascultau. 26Deodată a avut loc un cutremur atât de mare, încât s‑au clătinat temeliile închisorii. Toate ușile s‑au deschis dintr-odată și fiecăruia i s‑au dezlegat lanțurile. 27Temnicerul s‑a trezit și, când a văzut că ușile închisorii erau deschise, și‑a scos sabia ca să se omoare, crezând că deținuții au fugit.
28Pavel însă a strigat cu glas tare:
– Să nu‑ți faci niciun rău, căci suntem toți aici!
29Atunci temnicerul a cerut făclii, s‑a repezit înăuntru și a căzut tremurând înaintea lui Pavel și a lui Silas.
30Apoi, conducându‑i afară, a zis:
– Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?
31Ei i‑au răspuns:
– Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și familia ta!31 Versetul nu promovează și nici nu promite mântuirea celor necredincioși dintr‑o familie cu un singur membru credincios. Credința celui credincios nu se aplică celorlalți membri ai familiei lui. Vezi v. 32, unde Cuvântul a fost predicat întregii familii, fiecăruia oferindu‑i‑se posibilitatea să creadă și să fie mântuit.
32Și i‑au predicat Cuvântul Domnului atât lui, cât și tuturor celor din casa lui. 33Chiar în ceasul acela din noapte, temnicerul i‑a luat și le‑a spălat rănile. Apoi au fost botezați imediat, el și toți ai lui. 34După aceea i‑a dus acasă la el și le‑a pus masa. Și s‑a bucurat nespus cu toți cei din casa lui pentru că a crezut în Dumnezeu.
35Când s‑a făcut ziuă, magistrații i‑au trimis pe ofițeri să‑i spună temnicerului: „Eliberează‑i pe oamenii aceia!“
36Temnicerul i‑a transmis lui Pavel următoarele cuvinte:
– Magistrații au trimis ordin să fiți eliberați! Acum deci ieșiți și duceți‑vă în pace!
37Însă Pavel le‑a zis ofițerilor:
– Ne‑au bătut în public, fără să fim judecați, pe noi care suntem cetățeni romani37 Era împotriva legii romane ca un cetățean roman să fie bătut în public sau să fie condamnat fără a fi judecat., ne‑au aruncat în închisoare, iar acum vor să ne alunge pe ascuns?! În niciun caz! Să vină ei înșiși să ne ducă afară!
38Ofițerii au transmis aceste cuvinte magistraților. Aceștia s‑au temut când au auzit că ei erau cetățeni romani 39și au venit să‑i liniștească. I‑au condus afară și i‑au rugat să plece din cetate. 40Au ieșit din închisoare și s‑au dus la Lidia, iar după ce i‑au văzut și i‑au încurajat pe frați, au plecat.
1Then came he to Derbe and Lystra: and, behold, a certain disciple was there, named Timotheus, the son of a certain woman, which was a Jewess, and believed; but his father was a Greek: 2Which was well reported of by the brethren that were at Lystra and Iconium. 3Him would Paul have to go forth with him; and took and circumcised him because of the Jews which were in those quarters: for they knew all that his father was a Greek. 4And as they went through the cities, they delivered them the decrees for to keep, that were ordained of the apostles and elders which were at Jerusalem. 5And so were the churches established in the faith, and increased in number daily. 6Now when they had gone throughout Phrygia and the region of Galatia, and were forbidden of the Holy Ghost to preach the word in Asia, 7After they were come to Mysia, they assayed to go into Bithynia: but the Spirit suffered them not. 8And they passing by Mysia came down to Troas. 9And a vision appeared to Paul in the night; There stood a man of Macedonia, and prayed him, saying, Come over into Macedonia, and help us. 10And after he had seen the vision, immediately we endeavoured to go into Macedonia, assuredly gathering that the Lord had called us for to preach the gospel unto them. 11Therefore loosing from Troas, we came with a straight course to Samothracia, and the next day to Neapolis; 12And from thence to Philippi, which is the chief city of that part of Macedonia, and a colony: and we were in that city abiding certain days. 13And on the sabbath we went out of the city by a river side, where prayer was wont to be made; and we sat down, and spake unto the women which resorted thither.
14¶ And a certain woman named Lydia, a seller of purple, of the city of Thyatira, which worshipped God, heard us: whose heart the Lord opened, that she attended unto the things which were spoken of Paul. 15And when she was baptized, and her household, she besought us, saying, If ye have judged me to be faithful to the Lord, come into my house, and abide there. And she constrained us.
16¶ And it came to pass, as we went to prayer, a certain damsel possessed with a spirit of divination met us, which brought her masters much gain by soothsaying: 17The same followed Paul and us, and cried, saying, These men are the servants of the most high God, which shew unto us the way of salvation. 18And this did she many days. But Paul, being grieved, turned and said to the spirit, I command thee in the name of Jesus Christ to come out of her. And he came out the same hour.
19¶ And when her masters saw that the hope of their gains was gone, they caught Paul and Silas, and drew them into the marketplace unto the rulers, 20And brought them to the magistrates, saying, These men, being Jews, do exceedingly trouble our city, 21And teach customs, which are not lawful for us to receive, neither to observe, being Romans. 22And the multitude rose up together against them: and the magistrates rent off their clothes, and commanded to beat them. 23And when they had laid many stripes upon them, they cast them into prison, charging the jailor to keep them safely: 24Who, having received such a charge, thrust them into the inner prison, and made their feet fast in the stocks.
25¶ And at midnight Paul and Silas prayed, and sang praises unto God: and the prisoners heard them. 26And suddenly there was a great earthquake, so that the foundations of the prison were shaken: and immediately all the doors were opened, and every one’s bands were loosed. 27And the keeper of the prison awaking out of his sleep, and seeing the prison doors open, he drew out his sword, and would have killed himself, supposing that the prisoners had been fled. 28But Paul cried with a loud voice, saying, Do thyself no harm: for we are all here. 29Then he called for a light, and sprang in, and came trembling, and fell down before Paul and Silas, 30And brought them out, and said, Sirs, what must I do to be saved? 31And they said, Believe on the Lord Jesus Christ, and thou shalt be saved, and thy house. 32And they spake unto him the word of the Lord, and to all that were in his house. 33And he took them the same hour of the night, and washed their stripes; and was baptized, he and all his, straightway. 34And when he had brought them into his house, he set meat before them, and rejoiced, believing in God with all his house. 35And when it was day, the magistrates sent the serjeants, saying, Let those men go. 36And the keeper of the prison told this saying to Paul, The magistrates have sent to let you go: now therefore depart, and go in peace. 37But Paul said unto them, They have beaten us openly uncondemned, being Romans, and have cast us into prison; and now do they thrust us out privily? nay verily; but let them come themselves and fetch us out. 38And the serjeants told these words unto the magistrates: and they feared, when they heard that they were Romans. 39And they came and besought them, and brought them out, and desired them to depart out of the city. 40And they went out of the prison, and entered into the house of Lydia: and when they had seen the brethren, they comforted them, and departed.
