Faptele Apostolilor 14 – NTLR & TNCV

Nouă Traducere În Limba Română

Faptele Apostolilor 14:1-28

În Iconia

1În Iconia, ei au intrat în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel încât o mare mulțime de iudei și de greci au crezut. 2Însă iudeii care n‑au vrut să asculte au stârnit și au otrăvit sufletele neamurilor împotriva fraților. 3Totuși, Pavel și Barnabas au mai rămas acolo destul de mult timp, vorbind cu îndrăzneală despre Domnul, Care mărturisea despre Cuvântul harului Său, lăsând să se facă semne și minuni prin mâinile lor. 4Mulțimea din cetate s‑a împărțit: unii erau cu iudeii, iar alții erau cu apostolii. 5Neamurile și iudeii, alături de conducătorii lor, s‑au înțeles să‑i chinuie și să‑i omoare cu pietre. 6Dându‑și seama de lucrul acesta, Pavel și Barnabas au fugit în cetățile Licaoniei, Listra și Derbe, și în vecinătatea acestora. 7Ei au vestit Evanghelia și acolo.

În Listra și Derbe

8În Listra ședea un om neputincios, care nu umblase niciodată, fiind olog încă din pântecul mamei lui. 9El îl asculta pe Pavel în timp ce vorbea. Pavel s‑a uitat țintă la el și, văzând că are credință ca să fie vindecat, 10i‑a zis cu glas tare: „Ridică‑te și stai drept în picioare!“ El a sărit în picioare și a început să umble. 11Când au văzut mulțimile ce a făcut Pavel, și‑au ridicat glasul, zicând în limba licaoniană: „Dumnezeii au coborât la noi în chip de oameni!“11 În regiune circula o legendă care spunea că, odată, Zeus și Hermes au coborât printre oamenii locului, însă aceștia nu i‑au primit în casele lor, așa că au fost pedepsiți. Legenda este redată de poetul roman Ovidiu (vezi Metamorfoze, 8. 611-724). 12Pe Barnabas îl numeau Zeus12 Zeus era cea mai importantă zeitate din panteonul grecesc, luând la romani numele de Jupiter., iar pe Pavel, Hermes12 Hermes era una dintre numeroasele zeități ale panteonului grecesc, luând la romani numele de Mercur. Era considerat mesagerul zeilor și zeul elocvenței. – pentru că el era cel ce mânuia cuvântul. 13Preotul lui Zeus, al cărui templu era în fața cetății, a adus boi și ghirlande de flori la porți și, împreună cu mulțimile, voia să le aducă jertfă. 14Când au auzit aceasta, apostolii Barnabas și Pavel și‑au sfâșiat hainele și s‑au repezit afară, în mijlocul mulțimii, strigând: 15„Oamenilor15 Lit.: Bărbaților., de ce faceți aceste lucruri? Și noi suntem oameni obișnuiți, ca și voi15 Sau: oameni de aceleași suferințe [trăiri] ca voi.! Noi vă vestim Evanghelia ca să vă întoarceți de la aceste lucruri nefolositoare15 Cu referire la idoli sau idolatrie. la Dumnezeul cel Viu, Care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele! 16În generațiile trecute, El a lăsat toate neamurile să umble pe propriile lor căi, 17măcar că nu S‑a lăsat fără mărturie în a face bine, dându‑vă ploi din cer și anotimpuri roditoare, săturându‑vă de hrană și umplându‑vă inimile de bucurie!“ 18Chiar și cu aceste cuvinte, cu greu au reușit să împiedice mulțimile să le aducă jertfă.

19Niște iudei din Antiohia și din Iconia au venit și au convins mulțimile să li se alăture. Ei au aruncat cu pietre în Pavel și apoi l‑au târât afară din cetate, crezând că a murit. 20Însă, când ucenicii s‑au strâns în jurul lui, Pavel s‑a ridicat și a intrat în cetate. A doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnabas.

Întoarcerea în Antiohia Siriei

21După ce au vestit Evanghelia și în cetatea aceea și au făcut destul de mulți ucenici, s‑au întors în Listra, în Iconia și în Antiohia, 22întărind sufletele ucenicilor, îndemnându‑i să rămână în credință și spunând că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. 23Au desemnat bătrâni23 Sau: prezbiteri. în fiecare biserică și, cu rugăciune și post, i‑au încredințat Domnului în Care crezuseră. 24Au trecut prin Pisidia și au venit în Pamfilia. 25Apoi au predicat Cuvântul în Perga, s‑au coborât în Atalia, 26iar de acolo au plecat pe mare spre Antiohia, locul de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră. 27Când au ajuns, au adunat biserica și le‑au istorisit tot ce făcuse Domnul cu ei și cum deschisese El neamurilor ușa credinței. 28Și au rămas mult timp acolo, cu ucenicii.

Thai New Contemporary Bible

กิจการของอัครทูต 14:1-28

ในเมืองอิโคนียูม

1ที่เมืองอิโคนียูมเปาโลกับบารนาบัสเข้าไปในธรรมศาลาของพวกยิวตามปกติ พวกเขาประกาศอย่างเกิดผลจนมีชาวยิวและชาวต่างชาติมากมายมาเชื่อ 2แต่พวกยิวที่ไม่ยอมเชื่อก็ปลุกปั่นคนต่างชาติและทำให้พวกเขามีใจคิดร้ายต่อพวกพี่น้อง 3ฝ่ายเปาโลกับบารนาบัสใช้เวลาอยู่ที่นั่นนานพอสมควร พวกเขาประกาศด้วยใจกล้าเพื่อองค์พระผู้เป็นเจ้าผู้ทรงยืนยันเรื่องราวแห่งพระคุณของพระองค์โดยให้เขาทั้งสองทำหมายสำคัญและปาฏิหาริย์ต่างๆ 4ชาวเมืองนั้นแยกเป็นสองฝ่าย พวกหนึ่งอยู่ฝ่ายพวกยิว อีกพวกอยู่ฝ่ายอัครทูต 5คนต่างชาติกับพวกยิวและหัวหน้าของพวกเขาคบคิดกันจะทำร้ายและเอาหินขว้างเปาโลกับบารนาบัส 6แต่เขาทั้งสองล่วงรู้แผนการนี้จึงหนีไปยังแคว้นลิคาโอเนีย ที่เมืองลิสตรา เมืองเดอร์บีกับแถบใกล้เคียงโดยรอบ 7และได้ประกาศข่าวประเสริฐที่นั่นต่อไป

ในเมืองลิสตราและเมืองเดอร์บี

8ที่เมืองลิสตรามีชายขาพิการคนหนึ่งนั่งอยู่ เขาเป็นง่อยมาตั้งแต่เกิด ไม่เคยเดินเลย 9คนนั้นนั่งฟังเปาโลพูด เปาโลมองตรงไปที่เขาเห็นว่าเขามีความเชื่อที่จะได้รับการรักษาให้หายได้ 10จึงร้องว่า “จงลุกขึ้นยืน!” คนนั้นก็กระโดดขึ้นยืนและเริ่มเดินไป

11เมื่อฝูงชนเห็นสิ่งที่เปาโลได้ทำก็ร้องตะโกนเป็นภาษาลิคาโอเนียว่า “เหล่าเทพเจ้าได้จำแลงเป็นมนุษย์ลงมาหาพวกเราแล้ว!” 12พวกเขาเรียกบารนาบัสว่าเทพเจ้าซุสและเรียกเปาโลว่าเทพเจ้าเฮอร์เมสเพราะส่วนใหญ่เปาโลเป็นผู้พูด 13ปุโรหิตของเทพเจ้าซุสซึ่งวิหารอยู่นอกเมืองไปเล็กน้อยได้นำโคและพวงมาลามาที่ประตูเมืองเพราะเขากับฝูงชนประสงค์จะถวายเครื่องบูชาแก่เปาโลกับบารนาบัส

14แต่เมื่ออัครทูตบารนาบัสกับเปาโลได้ยินเรื่องนี้ก็ฉีกเสื้อผ้าแล้วถลันเข้าไปกลางฝูงชนและตะโกนว่า 15“ท่านทั้งหลาย เหตุใดจึงทำเช่นนี้? เราเป็นเพียงมนุษย์ธรรมดาเช่นเดียวกับพวกท่าน เรานำข่าวประเสริฐมาเพื่อให้ท่านหันจากสิ่งไร้ค่าเหล่านี้มาหาพระเจ้าผู้ทรงพระชนม์อยู่ ผู้ทรงสร้างฟ้าสวรรค์ แผ่นดินโลก ทะเล และสรรพสิ่งในนั้น 16ในอดีตพระองค์ทรงปล่อยประชาชาติทั้งปวงไปตามทางของเขา 17กระนั้นพระองค์โปรดให้มีพยานหลักฐานถึงพระองค์เอง คือทรงสำแดงพระคุณโดยประทานฝนจากฟ้าสวรรค์และพืชผลตามฤดูกาล พระองค์ประทานอาหารอันอุดมสมบูรณ์แก่ท่านและให้จิตใจของท่านเปี่ยมด้วยความชื่นชมยินดี” 18แม้กล่าวเช่นนี้แล้วก็ยังยากที่เขาทั้งสองจะห้ามฝูงชนไม่ให้ถวายเครื่องบูชาแก่พวกเขา

19แล้วพวกยิวบางคนมาจากเมืองอันทิโอกและเมืองอิโคนียูมและชักจูงฝูงชนให้มาเป็นพวกตนได้สำเร็จ พวกเขาเอาหินขว้างเปาโลและลากออกนอกเมืองเพราะคิดว่าเขาตายแล้ว 20แต่หลังจากที่เหล่าสาวกเข้ามาห้อมล้อมเขาเปาโลก็ลุกขึ้นและกลับเข้าไปในเมือง วันรุ่งขึ้นเขากับบารนาบัสก็ออกเดินทางไปเมืองเดอร์บี

กลับมายังเมืองอันทิโอกในแคว้นซีเรีย

21พวกเขาประกาศข่าวประเสริฐในเมืองนั้นและมีคนมากมายมาเป็นสาวก จากนั้นพวกเขากลับไปยังเมืองลิสตรา เมืองอิโคนียูม และเมืองอันทิโอก 22เพื่อช่วยให้พวกสาวกเข้มแข็งขึ้นและให้กำลังใจพวกเขาให้สัตย์ซื่อมั่นคงในความเชื่อ พวกเขากล่าวว่า “เราต้องเผชิญความยากลำบากมากมายเพื่อเข้าอาณาจักรของพระเจ้า” 23เปาโลกับบารนาบัสแต่งตั้งเหล่าผู้ปกครอง14:23 หรือบารนาบัสสถาปนาเหล่าผู้ปกครองหรือบารนาบัสให้เลือกตั้งเหล่าผู้ปกครอง ในแต่ละคริสตจักรและอดอาหารอธิษฐานเพื่อมอบพวกเขาไว้กับองค์พระผู้เป็นเจ้าผู้ซึ่งพวกเขาเชื่อวางใจ 24หลังจากไปทั่วแคว้นปิสิเดียแล้วพวกเขามายังแคว้นปัมฟีเลีย 25และเมื่อประกาศพระวจนะในเมืองเปอร์กาแล้วก็ลงไปที่เมืองอัททาลิยา

26และจากเมืองอัททาลิยาพวกเขาลงเรือกลับมายังเมืองอันทิโอกที่ซึ่งพวกเขาถูกมอบไว้ในพระคุณของพระเจ้าให้ทำงานซึ่งบัดนี้พวกเขาได้ทำสำเร็จแล้ว 27เมื่อมาถึงที่นั่นพวกเขาเรียกประชุมคริสตจักรและรายงานสิ่งทั้งปวงที่พระเจ้าได้ทรงกระทำผ่านพวกเขาตลอดจนการที่ทรงเปิดประตูแห่งความเชื่อแก่คนต่างชาติ 28และพวกเขาอยู่กับเหล่าสาวกที่นั่นเป็นเวลานาน