Ezra 10 – NTLR & NASV

Nouă Traducere În Limba Română

Ezra 10:1-44

1În timp ce Ezra se ruga și mărturisea plângând și stând plecat în fața Casei lui Dumnezeu, s‑a strâns la el o mare adunare de bărbați, de femei și de copii din Israel, căci poporul plângea cu amar. 2Atunci Șecania, fiul lui Iehiel, dintre urmașii lui Elam, a luat cuvântul și i‑a zis lui Ezra: „I‑am fost necredincioși Dumnezeului nostru, căsătorindu‑ne cu femei străine, care fac parte din popoarele țării! Dar, în pofida acestui lucru, încă mai există speranță pentru Israel! 3Să încheiem acum un legământ cu Dumnezeul nostru, angajându‑ne să izgonim toate femeile acestea și pe cei ce li s‑au născut, potrivit cu sfatul stăpânului meu și a celor ce se tem de porunca Dumnezeului nostru. Să se facă după Lege. 4Ridică‑te, căci este obligația ta, iar noi vom fi alături de tine! Fii tare și lucrează!“

5Ezra s‑a ridicat și le‑a pus pe căpeteniile preoților și ale leviților și pe tot Israelul să jure că vor face ce s‑a hotărât. Și ei au jurat. 6Ezra s‑a retras dinaintea Casei lui Dumnezeu și s‑a dus în odaia lui Iehohanan, fiul lui Eliașib. Când a intrat acolo, n‑a mâncat pâine și n‑a băut apă, căci bocea din cauza necredincioșiei celor ce fuseseră în captivitate. 7Au răspândit în Iuda și în Ierusalim vestea ca toți fiii exilului să se strângă la Ierusalim, 8urmând ca, potrivit sfatului căpeteniilor și al bătrânilor, toți aceia care nu vor veni în trei zile să fie deposedați8 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. Așadar, bunurile confiscate erau puse cel mai probabil la dispoziția Templului. de toate bunurile și să fie separați de adunarea celor întorși din captivitate.

9În trei zile, toți bărbații lui Iuda și ai lui Beniamin s‑au strâns la Ierusalim – era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea în locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurând din cauza veștii și din cauza ploilor.

10Preotul Ezra s‑a ridicat și le‑a zis:

– Ați fost necredincioși și v‑ați căsătorit cu femei străine, adăugând astfel la vina lui Israel. 11Dați slavă11 O provocare solemnă la mărturisire (vezi Ios. 7:19 și nota). acum Domnului, Dumnezeul părinților voștri, și împliniți voia Lui! Separați‑vă de popoarele din țară și de femei străine.

12Toată adunarea a răspuns cu glas tare:

– Vom face precum ne‑ai spus. 13Poporul însă este numeros, iar vremea este ploioasă și nu putem sta afară. De altfel, aceasta nu este o treabă de o zi sau două, căci sunt mulți printre noi care au păcătuit în această privință. 14Să rămână căpeteniile noastre în locul întregii adunări. Apoi toți cei din cetățile noastre care și‑au luat femei străine să vină la date stabilite împreună cu bătrânii și cu judecătorii din fiecare cetate, până se va abate de la noi mânia aprigă a Dumnezeului nostru cu privire la acest lucru.

15Doar Ionatan, fiul lui Asael, și Iahzeia, fiul lui Tikva, au stat împotriva acestei hotărâri, ei fiind susținuți de Meșulam și de levitul Șabtai. 16Fiii exilului au făcut întocmai. Au pus deoparte pe preotul Ezra și pe căpeteniile părintești, potrivit familiilor părinților lor, toți desemnați pe nume, și s‑au așezat să cerceteze problema în prima zi a lunii a zecea. 17În prima zi a lunii întâi au terminat de cercetat pe toți bărbații care se căsătoriseră cu femei străine.

Cei vinovați de căsătorii mixte

18Dintre urmașii preoților, iată‑i pe cei pe care i‑au găsit căsătoriți cu femei străine:

Dintre urmașii lui Iosua, fiul lui Ioțadak, și dintre frații săi:

Maaseia, Eliezer, Iarib și Ghedalia. 19Ei s‑au înțeles să le alunge pe soțiile lor și au adus pentru vina lor un berbec din turmă ca jertfă pentru vină.

20Dintre urmașii lui Imer:

Hanani și Zebadia;

21dintre urmașii lui Harim:

Maaseia, Ilie, Șemaia, Iehiel și Uzia;

22dintre urmașii lui Pașhur:

Elioenai, Maaseia, Ismael, Netanel, Iozabad și Elasa;

23dintre leviți:

Iozabad, Șimei, Chelaia, – numit și Chelita –, Petahia, Iuda și Eliezer;

24dintre cântăreți:

Eliașib;

dintre portari:

Șalum, Telem și Uri.

25Dintre ceilalți din Israel:

Dintre urmașii lui Paroș:

Ramia, Izia, Malchia, Miyamin, Elazar, Malchia și Benaia.

26Dintre urmașii lui Elam:

Matania, Zaharia, Iehiel, Abdi, Ieremot și Ilie.

27Dintre urmașii lui Zatu:

Elioenai, Eliașib, Matania, Ieremot, Zabad și Aziza.

28Dintre urmașii lui Bebai:

Iehohanan, Hanania, Zabai și Atlai.

29Dintre urmașii lui Bani:

Meșulam, Maluh, Adaia, Iașub, Șeal și Ieremot.

30Dintre urmașii lui Pahat-Moab:

Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Bețalel, Binui și Manase.

31Dintre urmașii lui Harim:

Eliezer, Ișia, Malchia, Șemaia, Simeon, 32Beniamin, Maluh și Șemaria.

33Dintre urmașii lui Hașum:

Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase și Șimei.

34Dintre urmașii lui Bani:

Maadai, Amram, Uel, 35Benaia, Bedia, Cheluhu, 36Vania, Meremot, Eliașib, 37Matania, Matnai, Iaasai, 38Bani, Binui, Șimei, 39Șelemia, Natan, Adaia, 40Mahnadebai, Șașai, Șarai, 41Azarel, Șelemia, Șemaria, 42Șalum, Amaria și Iosif.

43Dintre urmașii lui Nebo:

Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioel și Benaia.

44Toți aceștia se căsătoriseră cu femei străine, și unii chiar avuseseră fii cu ele.44 Sau: însă le‑au alungat, împreună cu copiii lor.

New Amharic Standard Version

ዕዝራ 10:1-44

ሕዝቡ ኀጢአቱን ተናዘዘ

1ዕዝራ በእግዚአብሔር ቤት ፊት ወድቆ በሚጸልይበት፣ በሚናዘዝበትና በሚያለቅስበት ጊዜ ወንዶች፣ ሴቶችና ልጆች የሚገኙበት እጅግ ብዙ የእስራኤል ማኅበር በዙሪያው ተሰበሰበ፤ እነርሱም እንደዚሁ አምርረው አለቀሱ። 2ከዚያም ከኤላም ዘሮች አንዱ የሆነው የይሒኤል ልጅ ሴኬንያ ዕዝራን እንዲህ አለው፤ “በዙሪያችን ካሉት አሕዛብ፣ ባዕዳን ሴቶችን በማግባታችን ለአምላካችን ታማኞች ሆነን አልተገኘንም፤ ይህም ሆኖ አሁንም ለእስራኤል ተስፋ አለ። 3አሁንም እንደ ጌታዬ ምክርና የአምላካችንን ትእዛዝ እንደሚፈሩ ሰዎች እነዚህን ሴቶችና ልጆቻቸውን ለመስደድ በአምላካችን ፊት ቃል ኪዳን እንግባ፤ በሕጉም መሠረት ይፈጸም። 4ዕዝራ፣ ነገሩ በእጅህ ነው፤ ተነሥ! እኛም እንደግፍሃለን፤ በርትተህም አድርገው።”

5ዕዝራም ተነሥቶ ዋና ዋናዎቹ ካህናት፣ ሌዋውያንና እስራኤል ሁሉ የቀረበውን ሐሳብ እንዲፈጽሙ አስማላቸው፤ እነርሱም ማሉ። 6ከዚያም ዕዝራ ከእግዚአብሔር ቤት ፊት ተነሥቶ ወደ ኤልያሴብ ልጅ ወደ ዮሐናን ክፍል ገባ፤ ምርኮኞቹ ታማኞች ሆነው ባለ መገኘታቸው ያለቅስ ነበር፤ በዚያም ምግብ አልቀመሰም፤ ውሃም አልጠጣም።

7ከዚያም ምርኮኞቹ ሁሉ በኢየሩሳሌም እንዲሰበሰቡ በይሁዳና በኢየሩሳሌም ዐዋጅ ተነገረ፤ 8ዐዋጁም በሦስት ቀን ውስጥ ያልመጣ ማንም ሰው በሹማምቱና በሽማግሌዎቹ ውሳኔ መሠረት ንብረቱ ሁሉ እንዲወረስ፣ ራሱም ከምርኮኞቹ ጉባኤ እንዲወገድ የሚያዝ ነበር።

9ስለዚህ በሦስት ቀን ውስጥ የይሁዳና የብንያም ሰዎች ሁሉ በኢየሩሳሌም ተሰበሰቡ፤ በዘጠነኛው ወር በሃያኛውም ቀን ሕዝቡ ሁሉ ስለ ወቅቱ ጕዳይና ስለ ከባዱ ዝናብ በመጨነቅ በእግዚአብሔር ቤት ፊት ባለው አደባባይ ተቀምጠው ነበር። 10ከዚያም ካህኑ ዕዝራ ተነሥቶ እንዲህ አላቸው፤ “እናንተ ታማኞች አልነበራችሁም፤ በእስራኤል በደል ላይ በደል በመጨመር ባዕዳን ሴቶችን አገባችሁ። 11አሁንም ለአባቶቻችሁ አምላክ ለእግዚአብሔር ተናዘዙ፤ ፈቃዱን ፈጽሙ፤ በዙሪያችሁ ካሉት አሕዛብና ከባዕዳን ሚስቶቻችሁ ተለዩ።”

12ጉባኤውም ሁሉ እንዲህ ሲሉ በታላቅ ድምፅ መለሱ፤ “እውነት ብለሃል፤ ያልኸውን መፈጸም ይገባናል። 13ይሁን እንጂ በዚህ የተሰበሰበው ሕዝብ ብዙ ነው፤ ወቅቱም ክረምት ነው፤ ስለዚህ ውጭ መቆም አንችልም፤ ከዚህም በላይ በዚህ ነገር ብዙ ኀጢአት ስለ ሠራን፣ ይህ ጕዳይ በአንድና በሁለት ቀን የሚያልቅ አይደለም። 14ስለዚህ ሹሞቻችን በማኅበሩ ሁሉ ምትክ መደረግ ያለበትን ያድርጉ። ከዚያም፣ በዚህ የተነሣ የመጣው የአምላካችን ብርቱ ቍጣ ከእኛ እስኪመለስ ድረስ፣ በየከተሞቻችን ያሉ ባዕዳን ሴቶችን ያገቡ ሁሉ በየከተማው ካሉት ሽማግሌዎችና ዳኞች ጋር በተወሰነው ቀን ይምጡ።” 15ይህንም ነገር የተቃወሙት ከሜሱላምና ከሌዋዊው ከሳባታይ ድጋፍ ያገኙት የአሣሄል ልጅ ዮናታንና የቴቁዋ ልጅ የሕዝያ ብቻ ናቸው።

16ስለዚህ ምርኮኞቹ እንደ ተባለው አደረጉ፤ ካህኑ ዕዝራም ከእያንዳንዱ የቤተ ሰብ ምድብ አንዳንድ የቤተ ሰብ ኀላፊ የሆነ ሰው መረጠ፤ ሁሉም በየስማቸው ተመዘገቡ። ከዚያም በዐሥረኛው ወር በመጀመሪያው ቀን ጕዳዩን ለመመርመር ተቀመጡ፤ 17በመጀመሪያው ወር በመጀመሪያው ቀን ባዕዳን ሴቶችን ያገቡትን ወንዶች ሁሉ አጣርተው ጨረሱ።

ከባዕዳን ሴቶች ጋር የተጋቡት ሰዎች

18ከካህናት ዘሮች መካከል ባዕዳን ሴቶችን ያገቡት ከዚህ የሚከተሉት ናቸው፤

ከኢዮሴዴቅ ልጅ ከኢያሱ ዘሮችና ከወንድሞቹ መካከል፤

መዕሤያ፣ አልዓዛር፣ ያሪብና ጎዶልያስ። 19እነዚህ ሁሉ ሚስቶቻቸውን ለመፍታት ቃል በመግባት እጃቸውን ሰጡ፤ ስለ በደላቸውም እያንዳንዳቸው ከመንጋው አንዳንድ አውራ በግ ለበደል መሥዋዕት አቀረቡ።

20ከኢሜር ዘሮች፤

አናኒና ዝባድያ።

21ከካሪም ዘሮች፤

መዕሤያ፣ ኤልያስ፣ ሸማያ፣ ይሒኤልና ዖዝያ።

22ከፋስኩር ዘሮች፤

ኤልዮዔናይ፣ መዕሤያ፣ ይስማኤል፣ ናትናኤል፣ ዮዛባትና ኤልዓሣ።

23ከሌዋውያኑም መካከል፤

ዮዛባት፣ ሰሜኢ፣ ቆሊጣስ የሚባል ቆልያ፣ ፈታያ፣ ይሁዳ፣ አልዓዛር።

24ከመዘምራኑም መካከል፤

ኤልያሴብ።

ከበር ጠባቂቹም፣

ሰሎም፣ ጤሌም፣ ኡሪ።

25ከሌሎቹ እስራኤላውያን መካከል፤

ከፋሮስ ዘሮች፤

ራምያ፣ ይዝያ፣ መልክያ፣ ሚያሚን፣ አልዓዛር፣ መልክያና በናያስ።

26ከኤላም ዘሮች፤

መታንያ፣ ዘካርያስ፣ ይሒኤል፣ አብዲ፣ ይሬሞትና ኤልያ።

27ከዛቱዕ ዘሮች፤

ዒሊዮዔናይ፣ ኢልያሴብ፣ መታንያ፣ ይሬሞት፣ ዛባድና ዓዚዛ።

28ከቤባይ ዘሮች፤

ይሆሐናን፣ ሐናንያ፣ ዛባይና አጥላይ።

29ከባኒ ዘሮች፤

ሜሱላም፣ መሉክ፣ ዓዳያ፣ ያሱብ፣ ሸዓልና ራሞት።

30ከፈሐት ሞዓብ ዘሮች፤

ዓድና፣ ክላል፣ በናያስ፣ መዕሤያ፣ መታንያ፣ ባስልኤል፣ ቢንዊና ምናሴ።

31ከካሪም ዘሮች፤

አልዓዛር፣ ይሺያ፣ መልክያ፣ ሸማያ፣ ስምዖን፣ 32ብንያም፣ መሉክና ሰማራያ።

33ከሐሱም ዘሮች፤

መትናይ፣ መተታ፣ ዛባድ፣ ኤሊፋላት፣ ይሬማይ፣ ምናሴና ሰሜኢ።

34ከባኒ ዘሮች፤

መዕዳይ፣ ዓምራም፣ ኡኤል፣ 35በናያስ፣ ቤድያ፣ ኬልቅያ፣ 36ወንያ፣ ሜሪሞት፣ ኤልያሴብ፣ 37መታንያ፣ መትናይና የዕሡ።

38ከቢንዊ ዘሮች፤

ሰሜኢ10፥37-38 የሰብዓ ሊቃናት ትርጕም (እንዲሁም መጽሐፈ ዕዝራ ሱቱኤል 9፥34) ይመ፤ ዕብራይስጡ ግን፣ የዕሡ፣ ባኒና ቤኑዊ ይላል።39ሰሌምያ፣ ናታን፣ ዓዳያ፣

40መክነድባይ፣ ሴሴይ፣ ሸራይ፣ 41ኤዝርኤል፣

ሰሌምያ፣ ሰማራያ፣ 42ሰሎም፣ አማርያና ዮሴፍ።

43ከናባው ዘሮች፤

ይዒኤል፣ መቲትያ፣ ዛባድ፣ ዘቢና፣ ያዳይ፣ ኢዮኤልና በናያስ።

44እነዚህ ሁሉ ባዕዳን ሴቶችን ያገቡ ናቸው፤ ከእነርሱም ጥቂቶቹ ከእነዚህ ሴቶች ልጆችን ወልደው ነበር።10፥44 ወይም ከልጆቻቸው ጋር ላኳቸው