Ezechiel 44 – NTLR & APSD-CEB

Nouă Traducere În Limba Română

Ezechiel 44:1-31

Reglementarea accesului în noul Templu

1M‑a dus înapoi la poarta exterioară a Sfântului Lăcaș, care dădea înspre răsărit, dar era închisă. 2Domnul mi‑a zis: „Poarta aceasta va rămâne închisă și nu va mai fi deschisă! Nimeni nu va intra pe ea, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea; de aceea va rămâne închisă. 3Numai prințul va avea voie să stea înăuntrul porții pentru a mânca pâine înaintea Domnului. El va trebui să intre însă prin porticul porții și să iasă tot pe acolo.“

4M‑a dus apoi prin poarta de nord în fața Casei. M‑am uitat și iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Atunci m‑am aruncat cu fața la pământ.

5Domnul mi‑a zis: „Fiul omului, ia aminte, privește cu atenție și ascultă cu băgare de seamă tot ceea ce‑ți spun despre toate hotărârile și despre toate legile privitoare la Casa Domnului. Fii cu luare aminte la intrarea Casei și la toate ieșirile Sfântului Lăcaș. 6Spune‑le răzvrătiților acestora, Casei lui Israel, că așa vorbește Stăpânul Domn: «Voi cei din Casa lui Israel, destul cu urâciunile voastre! 7Pe lângă toate urâciunile voastre, ați mai adus în Sfântul Meu Lăcaș și niște străini, cu inima necircumcisă și cu trupul necircumcis, ca să‑Mi întineze Casa, în timp ce‑Mi aduceați pâinea, grăsimea și sângele, și ați rupt astfel legământul Meu.7 Sau: Ați adus în Lăcașul Meu niște străini, cu inima și cu trupul necircumcise; Mi‑ați profanat Templul, în timp ce‑Mi aduceați pâinea, grăsimea și sângele ce Mi se cuveneau și, prin (sau pe lângă) toate urâciunile voastre, ați rupt Legământul Meu. 8Nu ați păzit îndatoririle față de lucrurile Mele sfinte, ci i‑ați pus pe alții în locul vostru să păzească îndatoririle față de Sfântul Meu Lăcaș.» 9Așa vorbește Stăpânul Domn: «Niciun străin cu inima și cu trupul necircumcise nu va intra în Sfântul Meu Lăcaș, niciunul dintre străinii care locuiesc printre fiii lui Israel.

10Iar leviții care s‑au îndepărtat de Mine atunci când Israel rătăcea, care s‑au rătăcit de Mine, ducându‑se după idoli, își vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor. 11Ei vor fi în Sfântul Meu Lăcaș slujitori responsabili cu supravegherea porților Casei, slujitori ai Casei care vor înjunghia arderile‑de‑tot și jertfele poporului și vor sta înaintea lor ca să le slujească. 12Pentru că au slujit înaintea idolilor și au fost o pricină de poticnire în nelegiuire pentru cei din Casa lui Israel, jur cu mâna ridicată, zice Stăpânul Domn, că își vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor. 13Nu se vor apropia de Mine ca să‑Mi slujească drept preoți, nu se vor apropia de vreunul din lucrurile Mele sfinte, nici de lucrurile preasfinte, ci își vor purta rușinea pentru urâciunile pe care le‑au săvârșit. 14Totuși, îi voi pune păzitori ai îndatoririlor din Casă, pentru toată slujba ei și pentru tot ce se face în ea.

15Dar preoții, adică leviții, urmașii lui Țadok, care au păzit îndatoririle față de Sfântul Meu Lăcaș când fiii lui Israel rătăceau departe de Mine, ei se vor apropia de Mine ca să‑Mi slujească și vor sta înaintea Mea ca să‑Mi aducă grăsime și sânge, zice Stăpânul Domn. 16Ei vor intra în Sfântul Meu Lăcaș și ei se vor apropia de masa Mea ca să‑Mi slujească și să păzească îndatoririle Mele.

17Când vor intra pe porțile curții interioare, să se îmbrace în haine de in și să nu urce să slujească dincolo de porțile curții interioare sau în Casă cu haine de lână pe ei. 18Să aibă pe cap turban de in, iar pe coapse izmene de in. Să nu se îmbrace cu nimic care i‑ar putea face să transpire. 19Când vor ieși spre curtea exterioară, spre curtea din exterior unde este poporul, să se dezbrace de veșmintele cu care au slujit și să le lase în odăile sfinte. Să se îmbrace cu alte veșminte, ca să nu sfințească19 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). În cazul de față, actul de sfințire a poporului putea fi periclitat de haine contaminate de impurități. poporul cu veșmintele lor.

20Să nu‑și radă capul și nici să nu‑și lase părul să crească în voie, ci să‑l tundă. 21Niciun preot să nu bea vin când intră în curtea interioară. 22Să nu se căsătorească cu o văduvă sau cu o femeie lăsată de bărbat, ci numai cu o fecioară din sămânța Casei lui Israel. Totuși, vor putea să se căsătorească și cu o văduvă de preot. 23Să‑Mi învețe poporul să facă deosebire între ce este sfânt și ce este obișnuit și să le arate diferența dintre ce este necurat și ce este curat.

24În orice ceartă, ei vor avea dreptul să judece și să hotărască după rânduielile Mele. Să păzească legile și hotărârile Mele cu privire la toate sărbătorile Mele și să sfințească Sabatele Mele.

25Să nu se apropie de un mort, ca să nu se pângărească. Se va putea pângări doar dacă mortul i‑a fost tată, mamă, fiu, fiică, frate sau soră care nu era măritată. 26După ce se va curăți, să numere șapte zile. 27În ziua când va intra în Lăcaș, în curtea interioară, ca să slujească în Lăcaș, să aducă o jertfă pentru păcat, zice Stăpânul Domn.

28Iată moștenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moștenirea lor. Să nu le dați altă moștenire în Israel, pentru că Eu sunt moștenirea lor! 29Să se hrănească cu darurile de mâncare, cu jertfele pentru păcat și cu jertfele pentru vină. Toate lucrurile închinate29 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie ca dar, fie cu scopul nimicirii. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. Mie în Israel să fie ale lor. 30Cele mai bune din primele roade de orice fel și fiecare dar din toate contribuțiile voastre de orice fel, să fie ale preoților. Să dați preoților și ce este mai bun din făina voastră, pentru ca binecuvântarea să rămână peste casa voastră. 31Preoții nu vor avea voie să mănânce din cadavrul vreunei păsări sau al vreunui animal, care au murit de la sine sau au fost sfâșiate de fiare.

Ang Pulong Sa Dios

Ezekiel 44:1-31

Ang mga Tulumanon sa Templo

1Gidala ako pag-usab sa tawo didto sa gawas nga agianan sa templo, nga nagaatuban nga sa sidlakan, apan sirado kini. 2Miingon ang Ginoo kanako, “Kini nga agianan kinahanglang kanunay nga sirado. Dili gyud kini ablihan ug kinahanglan nga wala gyud moagi dinhi, kay ako, ang Ginoo, ang Dios sa Israel, miagi dinhi. 3Ang pangulo lang sa Israel ang mahimo nga molingkod dinhi niini nga agianan aron sa pagkaon sa gihalad kanako, apan kinahanglang didto siya moagi sa balkon sa agianan, ug didto usab siya mogawas.”

4Unya gidala ako sa tawo didto sa atubangan sa templo. Didto kami moagi sa agianan sa amihan. Ug didto nakita ko ang gamhanan nga presensya sa Ginoo nga milukop sa iyang templo, ug unya mihapa dayon ako. 5Miingon pa gyud ang Ginoo kanako, “Tawo, timan-i ug pamatia gyud pag-ayo ang tanang isulti ko kanimo mahitungod sa tanang tulumanon dinhi sa akong templo. Timan-i gyud kon kinsa ang makasulod sa templo ug ang dili makasulod niini. 6Ingna ang katawhan sa Israel nga mga masinupakon nga ako, ang Ginoo nga Dios, nagaingon, ‘O katawhan sa Israel, undangi na ang inyong mangil-ad nga mga buhat. 7Ginapasulod ninyo sa akong templo ang mga dili Israelinhon nga wala nakaila sa Dios.44:7 wala nakaila sa Dios: sa literal, wala matuli. Niining paagiha gipasipalahan ninyo ang akong templo samtang nagahalad kamo ug pagkaon, tambok, ug dugo. Gawas pa sa inyong mangil-ad nga mga buhat, ginalapas pa ninyo ang akong kasabotan. 8Imbes nga kamo ang modumala sa akong balaan nga mga butang, lain ang inyong gipadumala niini. 9Busa ako, ang Ginoo nga Dios, nagaingon nga walay mga langyaw nga wala nakaila kanako44:9 wala nakaila kanako: sa literal, wala matuli. ang makasulod sa akong templo, bisan ang mga langyaw nga nagapuyo uban kaninyo.’

10“Kon bahin sa mga kaliwat ni Levi nga mibiya kanako ug miuban sa uban nga mga Israelinhon nga nagsimba sa ilang mga dios-dios, magaantos sila sa silot sa ilang mga sala. 11Mahimo silang makaalagad sa akong templo isip mga guwardya sa pultahan ug tig-ihaw sa mga halad nga sinunog ug uban pang mga halad sa mga tawo. Ug mahimo silang makaalagad sa mga tawo diha sa templo. 12Apan tungod kay nagaalagad sila sa mga tawo diha atubangan sa ilang mga dios-dios, ug tungod niini nagpakasala ang katawhan sa Israel, nanumpa ako nga mag-antos gyud sila tungod sa ilang sala. Ako, ang Ginoo nga Dios, ang nagaingon niini. 13Gikan karon dili ko na sila tugotan nga mag-alagad kanako ingon nga mga pari. Dili usab sila makahikap sa balaan kong mga butang o sa balaan kong mga halad. Kinahanglang mag-antos sila sa kaulawan tungod sa ilang mangil-ad nga mga buhat. 14Himuon ko na lang silang tigtabang sa tanang mga buluhaton diha sa templo.

15“Apan ang mga pari nga gikan sa tribo ni Levi ug mga kaliwat ni Zadok nga matinumanon nga nagaalagad kanako sa templo sa dihang mibiya kanako ang mga Israelinhon, makaalagad kanako. Sila ang maghalad kanako sa tambok ug dugo. Ako, ang Ginoo nga Dios, ang nagaingon niini. 16Sila lang ang makasulod sa akong templo ug makaduol sa akong halaran sa pag-alagad kanako. Sila lang ang mohimo sa akong ginapatuman sa templo. 17Kon mosulod sila sa agianan paingon sa sulod nga hawanan sa templo, kinahanglang magbisti silag linen. Dili sila magbistig delana samtang nagaalagad sila sa sulod nga hawanan o sa sulod mismo sa templo. 18Kinahanglang magturban silag linen ug magsul-ob ug pang-ilalom nga panapton nga hinimo usab sa linen. Dili sila magsul-ob ug bisan unsa nga makapasingot kanila. 19Kon mogawas sila sa gawas nga hawanan diin atua ang mga tawo, kinahanglan huboon una nila ang mga bisti nga ilang gigamit sa pag-alagad ug ibutang didto sa balaang mga kuwarto, ug unya magsul-ob silag ordinaryo lang nga bisti. Nianang paagiha, ang pagkabalaan sa ilang bisti dili makaapekto sa mga tawo.44:19 makaapekto sa mga tawo: Gidid-an kaniadto ang mga ordinaryong tawo sa paghikap sa balaan nga mga butang, kay basin may mahitabo kanila.

20“Kinahanglang dili sila magpakiskis sa ilang ulo o magpataas pag-ayo sa ilang buhok, kondili patupihan lang nila kini kanunay. 21Kinahanglang dili usab sila moinom ug bino kon mosulod na sila sa sulod nga hawanan. 22Dili usab sila mahimo nga mangasawa ug usa ka biyuda o sa gibulagan sa iyang bana. Ang ilang mahimo nga pangasaw-on mao lamang kadtong putli nga mga Israelinhon, o ang mga biyuda sa mga pari. 23Kinahanglang tudloan nila ang akong katawhan kon unsa ang balaan ug ang dili balaan, kon unsa ang hinlo ug ang hugaw. 24Kon may panaglalis, ang mga pari mao ang mobarog isip mga maghuhukom ug mohatag ug desisyon basi sa akong mga kasugoan. Kinahanglang tumanon nila ang akong mga sugo ug mga tulumanon bahin sa mga pista nga akong ginapatuman, ug kinahanglang pakabalaanon nila ang Adlaw nga Igpapahulay. 25Kinahanglang dili nila hugawan ang ilang kaugalingon pinaagi sa pagduol sa patay nga lawas sa tawo gawas lang kon ang namatay iyang amahan o inahan, iyang anak, iyang igsoong lalaki, o iyang igsoong babaye nga walay bana. 26Kon makahikap siyag patay nga lawas, kinahanglang manghinlo siya44:26 manghinlo siya: Ang buot ipasabot, tumanon niya ang seremonya sa paghinlo. ug maghulat ug pito ka adlaw 27una siya mosulod sa sulod nga hawanan sa templo ug maghalad sa halad sa paghinlo alang sa iyang kaugalingon. Ako, ang Ginoo nga Dios, ang nagaingon niini.”

28Nagpadayon sa pag-ingon ang Ginoo, “Walay yuta nga panulondon ang mga pari sa Israel, kay ako mismo ang magatagbo sa ilang mga panginahanglanon. 29Ang ilang kalan-on magagikan sa mga halad sa pagpasidungog kanako, mga halad sa paghinlo, ug mga halad isip bayad sa sala. Ug ang mga butang nga gitugyan na sa hingpit alang kanako mapanag-iyahan nila. 30Ang labing maayo sa inyong unang abot ug ang inyong mga gasa kanako mapaingon sa mga pari. Hatagan usab ninyo sa inyong labing maayo nga harina ang mga pari, aron panalanginan ang inyong panimalay. 31Kinahanglang dili mokaon ang mga pari sa bisan unsa nga langgam o mananap nga namatay lang ug iya o gipatay sa uban nga mananap.”