1El mi‑a zis: „Fiul omului, mănâncă ceea ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, apoi du‑te și vorbește‑i Casei lui Israel!“ 2Mi‑am deschis gura și El mi‑a dat să mănânc sulul acela.
3El mi‑a zis: „Fiul omului, hrănește‑ți pântecul și umple‑ți măruntaiele cu sulul pe care ți l‑am dat!“ L‑am mâncat și, în gura mea, sulul a fost dulce ca mierea.
4Apoi El mi‑a zis: „Fiul omului, du‑te, mergi la Casa lui Israel și spune‑le cuvintele Mele! 5Căci nu ești trimis la un popor cu o vorbire neînțeleasă și cu o limbă greoaie, ci la Casa lui Israel. 6Nu te trimit la popoare multe, cu vorbirea neînțeleasă și cu limba greoaie, ale căror cuvinte nu le poți înțelege. Cu siguranță, dacă te‑aș trimite la ele, te‑ar asculta. 7Însă cei din Casa lui Israel nu vor dori să te asculte, deoarece nu doresc să Mă asculte pe Mine. Căci toți cei din Casa lui Israel au fruntea tare și inima împietrită. 8Iată, voi face fața ta la fel de tare ca fețele lor și fruntea ta – la fel de tare ca frunțile lor. 9Voi face fruntea ta ca diamantul, mai tare decât cremenea. Nu te teme de ei și nu te înspăimânta de fețele lor, căci sunt o Casă răzvrătită!“
10El mi‑a zis: „Fiul omului, primește în inima ta și ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe care ți le spun. 11Du‑te! Mergi la exilați, la fiii poporului tău! Vorbește‑le și, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Așa vorbește Stăpânul Domn!»“
12Duhul m‑a ridicat și am auzit înapoia mea un sunet ca vuietul unui mare cutremur: „Binecuvântată fie slava Domnului din Locul Lui!“12 Sau: cutremur când slava Domnului s‑a ridicat din Lăcașul Lui. 13Acest vuiet, ca al unui mare cutremur, era vuietul făcut de aripile ființelor vii atunci când se atingeau una de cealaltă și vuietul roților din apropierea lor. 14Când m‑a ridicat Duhul și m‑a luat, mergeam amărât și mânios în duhul meu, iar mâna Domnului apăsa tare asupra mea. 15Am ajuns la exilații din Tel‑Abib, care locuiau lângă râul Chebar, și am șezut acolo unde locuiau ei. Am șezut înmărmurit acolo, în mijlocul lor, timp de șapte zile.
Ezechiel, străjer peste Israel
16La sfârșitul celor șapte zile, Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 17„Fiul omului, te‑am pus străjer peste Casa lui Israel. Când vei auzi vreun cuvânt din gura Mea, să‑i avertizezi din partea Mea! 18Dacă îi voi zice celui nelegiuit: «Sigur vei muri!», iar tu nu‑l vei avertiza și nu‑i vei vorbi ca să‑l întorci de la calea lui cea rea și să‑i scapi astfel viața, cel nelegiuit va muri din cauza nelegiuirii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 19Dacă însă îl vei avertiza pe cel rău, iar el nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea lui cea rea, atunci acesta va muri din cauza nelegiuirii lui, iar tu îți vei scăpa sufletul.
20Dacă cel drept se va întoarce de la dreptatea lui și va săvârși nedreptate, voi pune înaintea lui o cursă și el va muri. Dacă nu l‑ai avertizat, atunci el va muri în păcatul lui și nu‑i vor fi amintite faptele drepte pe care le‑a făcut, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 21Dacă tu însă l‑ai avertizat pe cel drept să nu păcătuiască, și el nu a păcătuit, atunci sigur va trăi, căci a fost avertizat, iar tu îți vei scăpa sufletul.“
Muțenia lui Ezechiel
22Mâna Domnului a fost peste mine acolo și El mi‑a zis: „Ridică‑te, du‑te în vale și acolo îți voi vorbi!“ 23M‑am ridicat și m‑am dus în vale. Și iată că slava Domnului stătea acolo, întocmai ca slava pe care o văzusem la râul Chebar. Atunci m‑am aruncat cu fața la pământ.
24Duhul a intrat în mine și m‑a ridicat în picioare. El a vorbit cu mine și mi‑a zis: „Intră în casa ta și închide‑te înăuntru! 25Cât despre tine, fiul omului, vor pune peste tine funii și te vor lega ca să nu mai poți ieși în mijlocul lor. 26Voi face ca limba ta să se lipească de cerul gurii tale și vei fi mut, astfel încât nu vei mai putea să‑i mustri, căci sunt o Casă răzvrătită. 27Dar când îți voi vorbi, îți voi deschide gura, iar tu le vei spune: «Așa vorbește Stăpânul Domn!» Și cine va vrea să asculte, să asculte, iar cine va refuza să asculte, să nu asculte, căci sunt o Casă răzvrătită.“
1And he said to me, “Son of man, eat what is before you, eat this scroll; then go and speak to the people of Israel.” 2So I opened my mouth, and he gave me the scroll to eat.
3Then he said to me, “Son of man, eat this scroll I am giving you and fill your stomach with it.” So I ate it, and it tasted as sweet as honey in my mouth.
4He then said to me: “Son of man, go now to the people of Israel and speak my words to them. 5You are not being sent to a people of obscure speech and strange language, but to the people of Israel— 6not to many peoples of obscure speech and strange language, whose words you cannot understand. Surely if I had sent you to them, they would have listened to you. 7But the people of Israel are not willing to listen to you because they are not willing to listen to me, for all the Israelites are hardened and obstinate. 8But I will make you as unyielding and hardened as they are. 9I will make your forehead like the hardest stone, harder than flint. Do not be afraid of them or terrified by them, though they are a rebellious people.”
10And he said to me, “Son of man, listen carefully and take to heart all the words I speak to you. 11Go now to your people in exile and speak to them. Say to them, ‘This is what the Sovereign Lord says,’ whether they listen or fail to listen.”
12Then the Spirit lifted me up, and I heard behind me a loud rumbling sound as the glory of the Lord rose from the place where it was standing.3:12 Probable reading of the original Hebrew text; Masoretic Text sound—may the glory of the Lord be praised from his place 13It was the sound of the wings of the living creatures brushing against each other and the sound of the wheels beside them, a loud rumbling sound. 14The Spirit then lifted me up and took me away, and I went in bitterness and in the anger of my spirit, with the strong hand of the Lord on me. 15I came to the exiles who lived at Tel Aviv near the Kebar River. And there, where they were living, I sat among them for seven days—deeply distressed.
Ezekiel’s Task as Watchman
16At the end of seven days the word of the Lord came to me: 17“Son of man, I have made you a watchman for the people of Israel; so hear the word I speak and give them warning from me. 18When I say to a wicked person, ‘You will surely die,’ and you do not warn them or speak out to dissuade them from their evil ways in order to save their life, that wicked person will die for3:18 Or in; also in verses 19 and 20 their sin, and I will hold you accountable for their blood. 19But if you do warn the wicked person and they do not turn from their wickedness or from their evil ways, they will die for their sin; but you will have saved yourself.
20“Again, when a righteous person turns from their righteousness and does evil, and I put a stumbling block before them, they will die. Since you did not warn them, they will die for their sin. The righteous things that person did will not be remembered, and I will hold you accountable for their blood. 21But if you do warn the righteous person not to sin and they do not sin, they will surely live because they took warning, and you will have saved yourself.”
22The hand of the Lord was on me there, and he said to me, “Get up and go out to the plain, and there I will speak to you.” 23So I got up and went out to the plain. And the glory of the Lord was standing there, like the glory I had seen by the Kebar River, and I fell facedown.
24Then the Spirit came into me and raised me to my feet. He spoke to me and said: “Go, shut yourself inside your house. 25And you, son of man, they will tie with ropes; you will be bound so that you cannot go out among the people. 26I will make your tongue stick to the roof of your mouth so that you will be silent and unable to rebuke them, for they are a rebellious people. 27But when I speak to you, I will open your mouth and you shall say to them, ‘This is what the Sovereign Lord says.’ Whoever will listen let them listen, and whoever will refuse let them refuse; for they are a rebellious people.
