Alegoria viței și a celor doi vulturi
1Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 2„Fiul omului, rostește o fabulă, spune‑i o pildă Casei lui Israel! 3Spune‑i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Un vultur măreț, cu aripi mari, cu pene lungi, cu penaj bogat și divers colorat, a venit în Liban și, prinzând vârful unui cedru, 4i‑a rupt cea mai de sus rămurea, a dus‑o într‑o țară de negustori și a sădit‑o într‑o cetate de negoț.
5Apoi a luat sămânță din țară și a semănat‑o într‑un pământ roditor. A pus‑o lângă o apă mare și a sădit‑o ca pe o salcie. 6Sămânța a încolțit și s‑a făcut o viță întinsă, dar nu prea înaltă. Ramurile îi erau întoarse spre vultur, iar rădăcinile erau sub el. Astfel ea a ajuns o viță care a dat lăstari și a făcut mlădițe.
7Mai era însă un alt vultur măreț, cu aripi mari și cu penaj bogat. Și iată că vița aceasta și‑a îndreptat cu lăcomie rădăcinile spre el și și‑a întins mlădițele spre el ca să i se dea mai multă apă decât pe solul plantației pe care se afla. 8Ea fusese sădită pe un teren bun și lângă ape multe, ca să facă ramuri, să dea rod și să devină o viță minunată.’
9Prin urmare, spune‑le că așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Oare‑i va merge bine? Oare nu‑i vor fi smulse rădăcinile și nu‑i vor fi tăiate roadele?! I se vor veșteji toate frunzele, i se va usca butucul și nu va fi nevoie nici de braț puternic, nici de oameni mulți pentru ca rădăcinile să‑i fie îndepărtate! 10Iată că este sădită! Îi va merge bine oare? Când vântul de răsărit va sufla împotriva ei, oare nu se va usca ea de tot? Oare nu se va usca chiar pe terasa unde a încolțit?’»“
11Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 12„Întreabă această Casă răzvrătită: «Nu știți ce înseamnă aceste lucruri?» Apoi spune‑le: «Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, i‑a luat regele și prinții și i‑a dus cu el în Babilon. 13Apoi a luat un urmaș la împărăție și a încheiat cu el un legământ, punându‑l sub jurământ. Totodată i‑a luat și pe nobilii țării, 14ca să slăbească regatul, așa încât să nu se mai ridice, ci să păzească legământul, rămânându‑i loial. 15Dar regele s‑a răsculat împotriva lui și a trimis un mesager în Egipt, ca să‑i dea cai și un mare număr de oameni. Va reuși el oare? Cel ce a făcut aceste lucruri va scăpa el oare? Să rupă el legământul și să scape?
16Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că regele va muri în Babilon, acolo unde locuiește împăratul care l‑a făcut rege, al cărui jurământ l‑a disprețuit și al cărui legământ l‑a rupt. 17Faraon, cu armata sa cea mare și cu mulțimea sa cea numeroasă, nu‑l va ajuta în război, când se vor înălța rampe de asalt și se vor zidi întărituri pentru nimicirea multor vieți. 18Pentru că a disprețuit jurământul, rupând legământul, pentru că, deși a încheiat un legământ, a făcut totuși toate aceste lucruri, nu va scăpa!
19De aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că voi întoarce împotriva lui jurământul Meu pe care l‑a disprețuit și legământul Meu pe care l‑a rupt. 20Îmi voi arunca asupra lui plasa și va fi prins în lațul Meu; îl voi duce în Babilon și îl voi judeca acolo pentru necredincioșia arătată față de Mine. 21Toți fugarii din trupele lui vor cădea uciși de sabie, iar pe cei ce vor rămâne îi voi împrăștia în toate vânturile. Și veți ști astfel că Eu, Domnul, am vorbit.»
22Așa vorbește Stăpânul Domn: «Eu Însumi voi rupe o rămurea din vârful măreț al unui cedru și o voi sădi. Din vârful ramurilor lui voi rupe o mlădiță firavă pe care Eu Însumi o voi planta pe un munte înalt și măreț. 23O voi planta pe un munte înalt al lui Israel. Acesteia îi vor crește ramuri, va da roade și va deveni un cedru maiestuos. Păsări de tot felul se vor așeza în el și la umbra ramurilor lui vor locui tot felul de înaripate. 24Și toți copacii câmpiei vor ști că Eu, Domnul, pot să smeresc un copac înalt și pot să înalț un copac neînsemnat, pot să usuc un copac plin de viață și pot face să înflorească un copac uscat.»
Eu, Domnul, am vorbit și așa voi face.“
Das Gleichnis vom Weinstock und den Adlern
1Da empfing ich wieder eine Botschaft vom Herrn. Er sprach zu mir: 2»Du Mensch, gib dem Volk Israel ein Rätsel auf, erzähl ihnen ein Gleichnis! 3Richte ihnen aus, was ich, Gott, der Herr, ihnen zu sagen habe: Ein großer Adler mit mächtigen Schwingen und dichtem, buntem Gefieder flog auf den Libanon. Dort riss er den Wipfel einer Zeder ab, 4brachte den obersten Zweig in ein Land, in dem es viele Kaufleute gab, und dort in eine Händlerstadt. 5Dann holte er einen Steckling aus dem Land Israel und flog damit zu einem fruchtbaren Feld, das an einem Fluss lag. Nahe am Wasser pflanzte der Adler den Steckling ein. 6Aus ihm sollte ein breit wuchernder, aber niedrig wachsender Weinstock werden. Seine Ranken sollte er dem Adler entgegenstrecken und seine Wurzeln tief in die Erde wachsen lassen. So wurde aus dem Steckling tatsächlich ein Weinstock, der kräftige Ranken und immer neue Triebe bildete.
7Doch dann kam ein anderer großer Adler mit weiten Schwingen und dichtem Gefieder. Und siehe da: Der Weinstock drehte seine Wurzeln diesem Adler zu und streckte ihm seine Ranken entgegen. Er hoffte, der Adler würde ihm Wasser geben – mehr als das Feld, in das er gepflanzt worden war. 8Dabei hatte er doch guten Boden und reichlich Wasser. Er hätte Zweige treiben und Früchte tragen können und wäre zu einem prächtigen Weinstock geworden.
9Ich, Gott, der Herr, frage euch Israeliten: Wird der Weinstock jetzt noch gedeihen? Wird man ihn nicht mitsamt den Wurzeln ausreißen und seine Trauben abpflücken, so dass alle grünen Triebe verdorren? Dazu braucht man nicht viel Kraft, und nicht viele Menschen müssen mit anpacken! 10Der fruchtbare Boden hilft dann auch nichts mehr! Der Weinstock wird dort vertrocknen, sobald der heiße Ostwind ihn trifft, ja, völlig verdorren wird er.«
11Weiter sprach der Herr zu mir: 12»Frag das widerspenstige Volk, ob sie dieses Gleichnis denn nicht verstehen. Dann erklär du es ihnen: Gemeint ist der babylonische König, der mit seinem Heer in Jerusalem einfiel. Er nahm den König von Juda und seine Beamten gefangen und verschleppte sie in sein Land. 13Mit einem Nachkommen der königlichen Familie schloss er ein Bündnis und ließ ihn die Treue schwören. Die mächtigen und einflussreichen Männer des Volkes nahm er gefangen, 14um das Land Juda mit dem neuen König klein und schwach zu halten. Er wollte verhindern, dass man einen Aufstand gegen ihn anzettelte und den Treueeid brach. 15Aber der König von Juda lehnte sich gegen den König von Babylonien auf und schickte Boten nach Ägypten, um von dort Pferde und Soldaten zu bekommen. Wird ihm das gelingen? Soll er ungestraft davonkommen? Nein! Er kann sich nicht über seinen Treueeid hinwegsetzen und dann ohne Strafe bleiben!
16Ich, Gott, der Herr, schwöre, so wahr ich lebe: Weil er seinen Schwur gebrochen hat, wird er in Babylon sterben, am Hof des Königs, der ihm die Herrschaft über Juda anvertraut hatte. 17Auch der Pharao aus Ägypten wird ihm nicht mit einem großen Heer zu Hilfe kommen, wenn die Babylonier einen Belagerungswall um Jerusalem aufschütten und Angriffsrampen bauen, um die vielen Menschen in der Stadt zu vernichten. 18Denn der König von Juda hat sein Versprechen nicht gehalten, obwohl er sich mit Handschlag dazu verpflichtet hatte. Er wird nicht mit dem Leben davonkommen. 19Ich, Gott, der Herr, schwöre, so wahr ich lebe: Weil er sich über den Bund hinwegsetzt, den er vor mir geschlossen hat, weil er den Eid bricht, den er in meinem Namen geschworen hat, darum lasse ich ihn die Folgen tragen. 20Ich werfe mein Netz über ihn, und er wird sich darin verfangen. Ich bringe ihn nach Babylon, und dort halte ich Gericht über ihn, weil er mir die Treue gebrochen hat. 21Auch wenn seine Soldaten versuchen zu fliehen, werden doch die meisten von ihnen durchs Schwert fallen, und die Überlebenden werden in alle Winde zerstreut. Dann erkennt ihr, dass ich euch nicht umsonst gewarnt habe.
22Aber nun verkünde ich, Gott, der Herr: Ich selbst werde einen zarten Zweig aus dem Wipfel einer hohen Zeder brechen und ihn auf einem Berg einpflanzen, der alles rundherum überragt. 23Ja, auf Israels erhabenstem Berg setze ich ihn in die Erde. Dort treibt er neue Zweige, trägt Früchte und wird zu einer prächtigen Zeder. Vögel aller Art werden in seinen Zweigen wohnen und dort Schatten finden. 24Dann werden alle Bäume in Israel erkennen, dass ich, der Herr, den hohen Baum niedrig mache, den niedrigen aber hoch. Ich lasse den grünen Baum verdorren, den dürren aber lasse ich grün werden. Ich, der Herr, habe es angekündigt und werde es auch so eintreffen lassen!«
