1Domnul i‑a zis lui Moise: „Pleacă din locul acesta împreună cu poporul pe care l‑ai scos din țara Egiptului și suie‑te spre țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: «Seminței1 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. tale i‑o voi da.» 2Voi trimite un Înger înaintea ta și îi voi alunga pe canaaniți, pe amoriți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți. 3Suie‑te deci spre țara în care curge lapte și miere. Dar Eu nu mă voi sui împreună cu tine, ca să nu te mistui pe drum, căci ești un popor cu ceafa tare3 Cu sensul de a fi încăpățânat..“
4Când4 Versetele 4-11 sunt parantetice. Conversația lui Moise cu Dumnezeu continuă în v. 12. poporul a auzit aceste cuvinte aspre, a bocit și niciun om nu și‑a pus podoabele pe el. 5Căci Domnul îi zisese lui Moise: „Spune‑le fiilor lui Israel: «Voi sunteți un popor cu ceafa tare. Dacă M‑aș sui în mijlocul tău chiar și numai pentru o clipă, te‑aș mistui. Și acum, dă‑ți jos podoabele de pe tine ca să știu ce voi face cu tine.»“ 6Așadar, fiii lui Israel și‑au scos podoabele la muntele Horeb.
Cortul Întâlnirii
7Moise luase un cort și îl întinsese în afara taberei, la depărtare. El l‑a numit „cortul întâlnirii“7 Nu același cu Tabernaculul, care trebuia să ocupe un loc special în mijlocul taberei, ci o structură temporară până la finalizarea Tabernaculului.. Oricine‑L căuta pe Domnul, ieșea la „cortul întâlnirii“, în afara taberei. 8Când Moise ieșea afară la cort, tot poporul se ridica în picioare și fiecare stătea la intrarea cortului său, urmărindu‑l cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort. 9Când Moise intra în cort, stâlpul de nor cobora și se oprea la intrarea cortului, iar Domnul vorbea cu Moise. 10Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se ridica și se pleca cu fața la pământ, fiecare la intrarea cortului său. 11Domnul vorbea cu Moise față în față, așa cum vorbește un om cu prietenul său. Apoi Moise se întorcea în tabără. Însă tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu părăsea cortul.
Moise și slava Domnului
12Moise I‑a zis Domnului:
– Vezi, Tu îmi zici: „Condu poporul acesta!“, dar nu‑mi faci cunoscut pe cine vei trimite cu mine, deși mi‑ai zis: „Te cunosc pe nume și ai găsit bunăvoință înaintea Mea12-13, 16-17 Lit.: în ochii Mei.!“ 13Acum, Te rog, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, descoperă‑mi căile Tale ca să Te cunosc și să continui să găsesc bunăvoință înaintea Ta. Vezi că neamul acesta este poporul Tău.
14El i‑a răspuns:
– Însăși Prezența Mea va merge și îți voi da odihnă.
15Moise I‑a zis:
– Dacă nu va merge Însăși Prezența Ta, nu ne lua de aici! 16Cum se va ști atunci că eu și poporul Tău am găsit bunăvoință înaintea Ta? Oare nu când mergi Tu cu noi, astfel încât eu și poporul Tău să fim deosebiți de orice alt popor de pe fața pământului?
17Domnul i‑a răspuns lui Moise:
– Voi face și ceea ce tocmai ai cerut, căci ai găsit bunăvoință înaintea Mea și te cunosc pe nume.
18Moise I‑a zis:
– Te rog, arată‑mi slava Ta.
19El i‑a răspuns:
– Voi face să treacă prin fața ta toată bunătatea Mea și voi proclama înaintea ta Numele de „Domnul“. Eu Mă voi îndura de cel ce vreau să Mă îndur și voi avea milă de cel ce vreau să am milă.
20Apoi a zis:
– Fața însă nu Mi‑o poți vedea, căci omul nu poate să Mă vadă și să mai trăiască.
21Domnul a zis:
– Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. 22Când va trece slava Mea, te voi pune într‑o cavernă a stâncii și te voi acoperi cu palma Mea în timp ce voi trece. 23Apoi Îmi voi retrage palma și Mă vei vedea din spate. Fața Mea însă nu poate fi văzută.
1Disse mais o Senhor a Moisés: “Leva este povo, que trouxeste do Egito, para a terra que prometi a Abraão, a Isaque e a Jacob, porque lhes prometi: Darei esta terra aos vossos descendentes.
2Mandarei um anjo na vossa frente para expulsar de lá os cananeus, os amorreus, os hititas, os perizeus, os heveus e os jebuseus. 3É uma terra onde jorra leite e mel. Mas eu não viajarei convosco, porque vocês são obstinados e arriscar-me-ia a ter de vos destruir durante o caminho.”
4Quando o povo ouviu esta má notícia ficou acabrunhado e ninguém se arranjou nem pôs os seus adornos. 5Porque o Senhor mesmo dissera a Moisés que lhes transmitisse o seguinte: “Vocês são um povo obstinado e rebelde. Se eu ficasse um momento que fosse no vosso meio teria de vos exterminar. Tirem os adornos e enfeites até que eu decida o que farei convosco.” 6E foi assim que eles se despojaram dos seus atavios aos pés do monte Horebe.
A tenda do encontro com Deus
7Moisés passou a montar a tenda, “a tenda do encontro” como ele lhe chamou, fora do acampamento. E quem quisesse consultar o Senhor tinha de sair até lá.
8Todas as vezes que Moisés ia à tenda do encontro todo o povo se levantava e ficava de pé à entrada das tendas olhando para ele até entrar. 9De seguida, a coluna de nuvem descia e ficava em frente à entrada, enquanto o Senhor falava com Moisés. 10Todo o povo adorava, desde o limiar das suas tendas, e se inclinava profundamente quando via a nuvem descer. 11Ali o Senhor falava com Moisés face a face, tal como alguém fala com o seu amigo. Depois Moisés voltava para o acampamento, mas o jovem que o assistia, Josué, filho de Num, nunca se afastava do interior da tenda.
Moisés e a glória do Senhor
12Moisés disse ao Senhor: “Tu disseste-me: ‘Leva este povo para a terra prometida’, mas não disseste quem é que mandas comigo. Tu dizes: ‘Conheço-te pelo teu nome e achaste graça aos meus olhos.’ 13Ora, se realmente é assim, mostra-me e guia-me com clareza no caminho por onde queres que vá, para que possa ainda conhecer-te mais e continue a achar graça aos teus olhos. Não te esqueças que esta nação é o teu povo.”
14E o Senhor respondeu-lhe: “Eu próprio irei contigo e te darei descanso.”
15“Se não fores connosco não nos deixes afastarmo-nos um só passo deste sítio. 16Se não vieres connosco, quem ficará a saber que eu e o teu povo achámos graça aos teus olhos e que somos um povo separado, diferente de todos os outros povos da Terra?”
17E o Senhor disse-lhe: “Sim, farei o que me pediste, porque sem dúvida achaste graça perante mim, e és meu amigo.”
18Moisés então pediu para ver a glória de Deus. 19Mas o Senhor respondeu-lhe: “Farei passar diante de ti a minha bondade. Revelar-te-ei o significado do meu nome, o Senhor. Terei compaixão de quem eu quiser e serei misericordioso para com quem eu entender. 20Mas não poderás ver a glória do meu rosto, porque ninguém poderia vê-la e continuar a viver. 21Contudo, põe-te aqui, nesta rocha, junto a mim. 22Quando a minha glória passar, colocar-te-ei na fenda do rochedo e cobrir-te-ei com a minha mão, até eu ter passado. 23Depois de retirar a mão, ver-me-ás de costas, mas não a minha face.”
