Exodul 16 – NTLR & CCL

Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 16:1-36

Mana și prepelițele

1Întreaga comunitate a fiilor lui Israel a plecat din Elim și a ajuns în pustia Sin, care este între Elim și Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua după ieșirea lor din țara Egiptului. 2În pustie, întreaga comunitate a fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron. 3Fiii lui Israel le‑au zis: „O, de‑am fi fost omorâți de mâna Domnului în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne și mâncam pâine din belșug! Căci ne‑ați adus în pustia aceasta ca să faceți să moară de foame toată adunarea aceasta!“

4Atunci Domnul i‑a zis lui Moise: „Iată, voi face să plouă pâine din cer pentru voi. În fiecare zi poporul să iasă și să adune pâine pentru ziua aceea. Îi voi pune la încercare ca să văd dacă vor umbla sau nu potrivit cu legea4 În acest context, lege (ebr.: tora) face referire la instrucțiunile sau poruncile pe care Domnul i le dă poporului cu privire la mană (vezi v. 16, 19, 23, 28). Mea. 5În ziua a șasea să pregătească ce au adunat, într‑o cantitate dublă față de ce au adunat în fiecare zi.“

6Moise și Aaron le‑au zis tuturor fiilor lui Israel: „Diseară, veți ști că Domnul v‑a scos din țara Egiptului, 7iar dimineață veți vedea slava Domnului, pentru că El aude cârtirile voastre împotriva Lui. Căci ce suntem noi, ca să cârtiți împotriva noastră?“ 8Moise a zis: „Veți ști aceasta când Domnul vă va da carne seara, iar dimineața – pâine din belșug, pentru că Domnul v‑a auzit cârtirile pe care le‑ați rostit împotriva Lui. Ce suntem noi? Cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva Domnului.“

9După aceea, Moise i‑a zis lui Aaron: „Spune întregii comunități a fiilor lui Israel: «Apropiați‑vă de Domnul, căci El a auzit cârtirile voastre.»“ 10În timp ce Aaron vorbea întregii comunități a fiilor lui Israel, ei s‑au uitat înspre pustie și iată că slava Domnului s‑a arătat în nor. 11Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 12„Am auzit cârtirile fiilor lui Israel. De aceea spune‑le: «Între cele două seri12 Vezi nota de la 12:6. o să mâncați carne, iar dimineața – pâine din belșug. Atunci veți ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.»“

13Seara au venit niște prepelițe care au acoperit tabăra. Dimineața, în jurul taberei, se afla un strat de rouă. 14Când stratul de rouă s‑a ridicat, iată că pe fața pustiei au rămas niște boabe mici, ca boabele de gheață pe pământ. 15Când fiii lui Israel le‑au văzut, fiecare i‑a zis fratelui său: „Ce este aceasta?“ Căci nu știau ce este. Moise le‑a zis: „Este pâinea pe care Domnul v‑a dat‑o s‑o mâncați. 16Domnul a poruncit: «Fiecare din voi să adune cât îi trebuie pentru hrană și anume un omer16, 18, 32-33, 36 Un omer măsura a zecea parte dintr‑o efă; aproximativ 2,2 l (măsurile erau calculate în litri, atât pentru lichide, cât și pentru solide). de fiecare persoană, după numărul celor din cortul lui. Să adunați pentru fiecare persoană din cortul vostru.»“

17Fiii lui Israel au făcut astfel: unii au adunat mai mult, alții mai puțin. 18După ce au măsurat‑o cu omerul, au văzut că celui ce a adunat mai mult nu i‑a rămas în plus, iar cel ce a adunat mai puțin n‑a dus lipsă; fiecare om a adunat după nevoile lui. 19Moise le‑a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineața!“ 20Însă ei nu l‑au ascultat pe Moise. Unii au lăsat o parte din ea până dimineața, astfel că aceasta a făcut viermi și s‑a împuțit. Moise s‑a mâniat pe ei. 21În fiecare dimineață adunau după cum aveau nevoie. Când soarele era fierbinte, pâinea se topea. 22În ziua a șasea ei au adunat de două ori mai multă pâine, și anume doi omeri22 Vezi nota de la 16:16; aproximativ 4,4 l. de fiecare. Când toți conducătorii comunității au venit și l‑au înștiințat pe Moise, 23acesta le‑a zis: „Iată ce a spus Domnul: «Mâine este o zi de odihnă23 Termenul ebraic șabbaton. Spre deosebire de șabbat (Sabat, ziua de odihnă), șabbaton definește o perioadă cu semnificație specială și poate fi tradus cu sensul de zi solemnă, zi specială de odihnă. Când apare singur, termenul descrie ziua de Anul Nou (Lev. 23:24), ziua întâi și a opta din Sărbătoarea Corturilor (Lev. 23:29), perioada Anului Sabatic (Lev. 25:5) sau ziua de Sabat (Lev. 16:23). Când apare în forma de superlativ șabbat șabbaton, se referă la Ziua Ispășirii (Lev. 16:31; 23:32), perioada Anului Sabatic (Lev. 25:4) sau ziua de Sabat (Lev. 23:3)., un Sabat sfânt pentru Domnul. Coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și tot ce vă rămâne păstrați până dimineața.»“ 24Ei au păstrat‑o așa cum a poruncit Moise, și ea nu s‑a împuțit și n‑a făcut viermi. 25Moise a zis: „Mâncați‑o azi, pentru că azi este Sabatul Domnului; azi nu veți găsi pâine pe câmp. 26S‑o adunați timp de șase zile, căci în ziua a șaptea, ziua de Sabat, ea nu va fi.“

27În ziua a șaptea însă, unii oameni din popor au ieșit să adune pâine, dar n‑au găsit nimic. 28Domnul i‑a zis lui Moise: „Până când veți refuza să păziți poruncile și legile Mele? 29Vedeți că Domnul v‑a dat Sabatul; de aceea vă dă El în a șasea zi pâine pentru două zile. Orice om să rămână acolo unde este. Niciunul să nu iasă din locul său în ziua a șaptea.“ 30Și astfel, în ziua a șaptea poporul s‑a odihnit.

31Casa lui Israel i‑a pus numele „mană“31 Mana înseamnă Ce? (ebr.: Man?). Ea era ca sămânța de coriandru. Era albă, iar la gust era ca o turtă cu miere. 32Moise a zis: „Acesta este cuvântul pe care l‑a poruncit Domnul: «Puneți deoparte un omer plin de mană, ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre, pentru ca ei să vadă pâinea cu care v‑am hrănit în pustie, când v‑am scos din țara Egiptului.»“ 33Moise i‑a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază‑l înaintea Domnului ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre.“ 34Aaron l‑a pus înaintea Mărturiei34 Expresia descrie în mod specific locul în care era păstrată mana, dar ea trebuie înțeleasă în contextul Tablelor Legii, care aveau să fie revelate mai târziu. Expresia anticipă vremea când va fi construit Chivotul., ca să fie păstrat acolo, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. 35Fiii lui Israel au mâncat mană timp de patruzeci de ani, până când au ajuns într‑o țară locuită. Au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaan. (36Un omer este a zecea parte dintr‑o efă.)

Mawu a Mulungu mu Chichewa Chalero

Eksodo 16:1-36

Mana ndi Zinziri

1Pambuyo pake gulu lonse la Aisraeli linachoka ku Elimu, ndipo pa tsiku la khumi ndi chisanu mwezi wachiwiri chichokere mʼdziko la Igupto, anafika ku chipululu cha Sini chimene chinali pakati pa Elimu ndi Sinai. 2Mʼchipululumo gulu lonse linadandaulira Mose ndi Aaroni 3kuti, “Kukanakhala bwino Yehova akanatiphera mʼdziko la Igupto! Kumeneko timadya nyama ndi buledi mpaka kukhuta, koma inu mwabwera nafe ku chipululu kudzapha mpingo wonsewu ndi njala!”

4Ndipo Yehova anati kwa Mose, “Ine ndidzakupatsani buledi wogwa kuchokera kumwamba ngati mvula. Anthu azituluka tsiku lililonse kukatola buledi wokwanira tsiku limenelo. Ine ndidzawayesa mʼnjira imeneyi kuti ndione ngati adzatsatira malangizo anga. 5Pa tsiku lachisanu ndi chimodzi, pamene azidzakonza buledi amene abwera naye, adzapeza kuti ndi wokwanira masiku awiri.”

6Kotero Mose ndi Aaroni anati kwa Aisraeli onse, “Nthawi yamadzulo inu mudzadziwa kuti ndi Yehova amene anakutulutsani mʼdziko la Igupto. 7Ndipo mmawa mudzaona ulemerero wa Yehova pakuti wamva kudandaula kwanu. Kodi ife ndi yani kuti muzitidandaulira?” 8Mose anati, “Yehova adzakupatsani nyama madzulo aliwonse ndi buledi mmawa uliwonse kuti mukhute chifukwa Iye wamva madandawulo anu. Nanga ife ndi yani? Kudandaula kwanu simudandaulira ife, koma Yehova.”

9Kenaka Mose anawuza Aaroni kuti, “Uza gulu lonse la Aisraeli kuti, ‘Bwerani pamaso pa Yehova pakuti wamva kudandaula kwanu.’ ”

10Pamene Aaroni amayankhula ndi gulu lonse la Aisraeli, iwo anayangʼana ku chipululu, ndipo ulemerero wa Yehova umaoneka mu mtambo.

11Yehova anati kwa Mose, 12“Ine ndamva kudandaula kwa Aisraeli. Awuze kuti, ‘Madzulo mudzadya nyama ndipo mmawa mudzakhuta buledi. Pamenepo mudzadziwa kuti ine ndine Yehova Mulungu wanu.’ ”

13Madzulo amenewo panatuluka zinziri zimene zinali ponseponse pa misasa yawo, ndipo mmawa panali mame kuzungulira misasa yawo. 14Mamewo atachoka, pa nthaka mʼchipululumo panaoneka tinthu tina topyapyala komanso totuwa ngati chipale. 15Aisraeli atationa anafunsana wina ndi mnzake nati, “Kodi timeneti nʼchiyani?” Popeza sanatidziwe.

Mose anawawuza kuti, “Uyu ndi buledi amene Yehova wakupatsani kuti mudye. 16Yehova walamula kuti, ‘Aliyense atole zomukwanira kudya, malita awiri pa munthu mmodzi molingana ndi chiwerengero cha anthu amene ali mu tenti yanu.’ ”

17Aisraeli anachita zonse anawawuza. Ena anatola zambiri ena zochepa. 18Ndipo iwo atayeza ndi muyeso wa malita awiri, iye amene anatola zambiri sizinamutsalireko ndipo amene anatola pangʼono sizinamuchepere. Aliyense anatola zomukwanira kudya.

19Ndipo Mose anawawuza kuti, “Wina aliyense asasunge mpaka mmawa.”

20Komabe ena sanamvere Mose, anasungako mpaka mmawa. Koma mmawa mwake tonse tinali mphutsi zokhazokha. Kotero Mose anawapsera mtima.

21Mmawa uliwonse aliyense amatola zimene amazifuna, ndipo dzuwa likatentha zimasungunuka. 22Tsiku lachisanu ndi chimodzi anatuta malita anayi munthu aliyense, ndipo atsogoleri a mpingo wonse anabwera kudzawuza Mose za zimenezi. 23Iye anawawuza kuti, “Izi ndi zimene Yehova analamula, ‘Mawa ndi tsiku lopumula, Sabata Loyera la Yehova, choncho wotchani ndi kuphika zimene mukufuna. Sungani zotsala mpaka mmawa.’ ”

24Choncho anasunga mpaka mmawa monga Mose anawalamulira, ndipo sananunkhe kapena kuchita mphutsi. 25Mose anati, “Idyani lero chifukwa lero ndi Sabata la Yehova. Lero simukapeza chilichonse kunjaku. 26Muzitola chakudya masiku asanu ndi limodzi koma tsiku la chisanu ndi chiwiri ndi la Sabata, simukapeza chilichonse kunjaku.”

27Komabe anthu ena anapita kuti akatole chakudya tsiku lachisanu ndi chiwiri, koma sanapeze kanthu. 28Ndipo Yehova anafunsa Mose nati, “Kodi inu muzipitirira kukana kusunga malamulo ndi malangizo anga mpaka liti? 29Taonani, popeza Yehova wakupatsani Sabata nʼchifukwa chake tsiku lachisanu ndi chimodzi amakupatsani chakudya cha masiku awiri. Aliyense azikhala pamene ali pa tsiku lachisanu ndi chiwiri, pasapezeke wotuluka kunja.” 30Kotero anthu anapuma tsiku lachisanu ndi chiwiri.

31Aisraeli anatchula chakudyacho Mana. Chakudyacho chinkaoneka ngati mbewu zamapira, zoyera. Ndipo chinkakoma ngati chothira uchi. 32Mose anati, “Chimene Yehova walamula ndi ichi: ‘Tengani muyeso wa malita awiri a mana ndi kusungira mibado imene ikubwera, kuti iwo adzaone chakudya chimene Ine ndinakupatsani kuti mudye mʼchipululu pamene ndinakutulutsani mʼdziko la Igupto.’ ”

33Choncho Mose anati kwa Aaroni, “Tenga mtsuko ndipo uyikemo malita awiri a mana. Ndipo uyike manawo pamaso pa Yehova kusungira mibado imene ikubwera.”

34Monga momwe Yehova analamulira Mose, Aaroni anayika mtsuko uja pafupi ndi bokosi la Chipangano kuti manawo asungike. 35Aisraeli anadya mana zaka 40, mpaka pamene anafika ku dziko kumene amati akakhazikeko. Iwo anadya mana mpaka pamene anafika mʼmalire a Kanaani.

36(Malita awiri amafanana ndi gawo lakhumi la efa).