Exodul 11 – NTLR & NVI-PT

Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 11:1-10

Vestirea celei de‑a zecea urgii

1Domnul îi zisese lui Moise: „Voi mai aduce încă o urgie peste Faraon și peste Egipt. După aceasta, el vă va lăsa să plecați de aici. Când vă va lăsa să plecați de aici, de fapt el vă va alunga de tot. 2Spune poporului ca orice om să ceară vecinului său și orice femeie să ceară vecinei ei lucruri de argint și de aur.“ 3Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoință înaintea3 Lit.: în ochii. egiptenilor. Mai mult, Moise a devenit un om foarte însemnat în țara Egiptului, atât în ochii slujitorilor lui Faraon, cât și în ochii poporului.

4Moise a zis:

– Așa vorbește Domnul: „La miezul nopții voi ieși în mijlocul Egiptului. 5Toți întâii născuți din țara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon care stă pe tron, până la întâiul născut al roabei care învârte la râșniță și până la toți întâii născuți ai vitelor. 6Apoi va fi un mare strigăt în toată țara Egiptului, așa cum n‑a mai fost și nu va mai fi. 7Dar între fiii lui Israel nici măcar un câine nu va lătra, nici la animale, nici la oameni, ca să știți ce deosebire face Domnul între Egipt și Israel.“ 8Atunci toți acești slujitori ai tăi vor veni la mine și se vor pleca până la pământ înaintea mea, zicând: „Ieși, tu și tot poporul care te urmează!“ După aceea voi ieși.

Și plin de mânie Moise a ieșit de la Faraon.

9Domnul i‑a zis lui Moise: „Faraon nu vă va asculta, pentru ca minunile Mele să se înmulțească în țara Egiptului.“ 10Moise și Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon, dar Domnul a împietrit10 Vezi nota de la Ex. 4:21. inima lui Faraon și acesta nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece din țara sa.

Nova Versão Internacional

Êxodo 11:1-10

O Anúncio da Décima Praga

1Disse então o Senhor a Moisés: “Enviarei ainda mais uma praga sobre o faraó e sobre o Egito. Somente depois desta ele os deixará sair daqui e até os expulsará totalmente. 2Diga ao povo, tanto aos homens como às mulheres, que peça aos seus vizinhos objetos de prata e de ouro”. 3O Senhor tornou os egípcios favoráveis ao povo, e o próprio Moisés era tido em alta estima no Egito pelos conselheiros do faraó e pelo povo.

4Disse, pois, Moisés ao faraó: “Assim diz o Senhor: ‘Por volta da meia-noite, passarei por todo o Egito. 5Todos os primogênitos do Egito morrerão, desde o filho mais velho do faraó, herdeiro do trono, até o filho mais velho da escrava que trabalha no moinho, e também todas as primeiras crias do gado. 6Haverá grande pranto em todo o Egito, como nunca houve antes nem jamais haverá. 7Entre os israelitas, porém, nem sequer um cão latirá contra homem ou animal’. Então vocês saberão que o Senhor faz distinção entre o Egito e Israel! 8Todos esses seus conselheiros virão a mim e se ajoelharão diante de mim, suplicando: ‘Saiam você e todo o povo que o segue!’ Só então eu sairei”. E, com grande ira, Moisés saiu da presença do faraó.

9O Senhor tinha dito a Moisés: “O faraó não dará ouvidos a vocês, a fim de que os meus prodígios se multipliquem no Egito”. 10Moisés e Arão realizaram todos esses prodígios diante do faraó, mas o Senhor lhe endureceu o coração, e ele não quis deixar os israelitas saírem do país.