A opta urgie: lăcustele
1Apoi Domnul i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon, căci i‑am împietrit1 Lit.: i‑am făcut‑o grea; vezi nota de la Ex. 4:21. inima atât lui, cât și slujitorilor săi, ca să fac aceste semne ale Mele în mijlocul lor, 2iar voi să puteți istorisi în auzul copiilor și al nepoților voștri cât de aspru M‑am purtat cu egiptenii și ce semne am făcut în mijlocul lor și astfel să știți că Eu sunt Domnul.“
3Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smerești înaintea Mea? Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 4Căci, dacă refuzi să‑Mi lași poporul să plece, iată, voi aduce mâine lăcuste pe teritoriul tău. 5Ele vor acoperi întinderea5 Lit.: ochiul. țării și nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor devora tot ce v‑a mai rămas după grindină, vor devora orice copac care crește pe câmp și 6îți vor umple palatele, casele slujitorilor tăi și ale tuturor egiptenilor. Va fi ceva ce nici părinții, nici părinții părinților tăi n‑au văzut de când sunt ei pe pământ și până în ziua aceasta.»“ Apoi ei s‑au întors și au ieșit de la Faraon. 7Slujitorii lui Faraon i‑au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă‑i pe oamenii aceștia să plece ca să slujească Domnului, Dumnezeul lor. Încă nu înțelegi că Egiptul este ruinat?“ 8Moise și Aaron au fost aduși înapoi la Faraon și el le‑a zis:
– Duceți‑vă! Slujiți Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge?
9Moise i‑a răspuns:
– Vom merge cu tinerii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu turmele și cirezile noastre, pentru că avem de ținut o sărbătoare în cinstea Domnului.
10El le‑a zis:
– Așa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecați pe voi și pe copiii voștri! Băgați de seamă, căci știu că aveți de gând să faceți ceva rău10 Sau: Băgați de seamă, căci o s‑o pățiți.! 11Nu așa; duceți‑vă doar voi, bărbații, și slujiți Domnului, căci aceasta ați cerut.
Și au fost alungați dinaintea lui Faraon.
12După aceea, Domnul i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna peste țara Egiptului, ca să iasă lăcustele peste ea și să devoreze orice plantă din țara Egiptului, tot ce a mai rămas după grindină.“ 13Moise și‑a întins toiagul peste țara Egiptului, și Domnul a adus vântul de răsărit peste țară toată ziua aceea și toată noaptea. Când s‑a făcut dimineață, vântul de răsărit a adus lăcustele. 14Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s‑au așezat pe întreg teritoriul ei. Era un roi de lăcuste atât de numeros, cum n‑a mai fost vreodată și nu va mai fi. 15Ele au acoperit întreaga țară, și tot pământul s‑a înnegrit. Au devorat toate plantele din țară și tot rodul pomilor pe care l‑a lăsat grindina. În toată țara Egiptului n‑a mai rămas nimic verde, nici copaci și nici plante pe câmp. 16Faraon i‑a chemat repede pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, și împotriva voastră. 17Iartă‑mi păcatul și de data acesta și rugați‑vă Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“
18Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat Domnului. 19Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt foarte puternic care a luat lăcustele și le‑a aruncat în Marea Roșie19 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26.. Nicio lăcustă n‑a rămas pe întreg teritoriul Egiptului. 20Dar Domnul i‑a împietrit20 Vezi nota de la Ex. 4:21. inima lui Faraon și acesta nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece.
A noua urgie: întunericul
21Apoi Domnul i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer și va fi întuneric peste toată țara Egiptului, atât de întuneric, încât să‑l poți pipăi.“ 22Moise și‑a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. 23Nu se vedeau unii pe alții și timp de trei zile nu s‑a ridicat niciunul din locul în care era. Dar toți fiii lui Israel au avut lumină în locuințele lor.
24Faraon l‑a chemat pe Moise și i‑a zis:
– Duceți‑vă! Slujiți Domnului. Copiii voștri pot merge cu voi, însă turmele și cirezile voastre vor rămâne.
25Moise a răspuns:
– Ne vei da tu în mâini jertfe și arderi‑de‑tot, pe care să le aducem Domnului, Dumnezeul nostru? 26Și vitele noastre trebuie să meargă cu noi. Nicio copită nu va rămâne, căci din ele vom lua ca să‑I slujim Domnului, Dumnezeul nostru, și până vom ajunge acolo nu știm ce vom folosi ca să‑I slujim Domnului.
27Dar Domnul i‑a împietrit27 Vezi nota de la Ex. 4:21. inima lui Faraon și acesta n‑a vrut să‑i lase să plece.
28Apoi Faraon i‑a zis:
– Pleacă de la mine! Ferește‑te să‑mi mai vezi fața, pentru că, în ziua în care‑mi vei vedea fața, vei muri.
29Moise i‑a răspuns:
– Să fie precum ai zis. Nu‑ți voi mai vedea fața.
A praga dos gafanhotos
1Dirigiu-se de novo o Senhor a Moisés: “Vai novamente fazer o teu pedido ao Faraó. No entanto, endurecerei o seu coração, assim como o dos seus acompanhantes, de forma a ter oportunidade de fazer mais maravilhas, demonstrando o meu poder, 2coisas que poderão contar aos vossos filhos e descendentes, descrevendo o que tem acontecido no Egito, para que saibam que sou o Senhor.”
3Moisés e Aarão pediram nova audiência ao Faraó: “O Senhor, o Deus dos hebreus, diz-te: ‘Até quando recusarás submeter-te a mim? Deixa ir o meu povo para que me adore. 4Se recusares, amanhã cobrirei toda a nação de um espesso bando de gafanhotos. 5Será de tal forma que nem se poderá ver a terra do chão e acabarão por destruir tudo o que ainda escapou da saraiva. 6Encherão o teu palácio, as casas dos teus ministros e todas as habitações do Egito. Nunca se há de ter visto uma coisa assim em toda a história do Egito, uma praga semelhante a esta.’ ” Depois de falar, Moisés virou-se e saiu.
7Desta vez a corte do Faraó chegou-se e disse-lhe: “Não estás a ver que nos vais destruindo completamente? Não te dás conta de que todo o Egito está em ruínas? Deixa essa gente ir servir o Senhor, o seu Deus!”
8Por isso, Moisés e Aarão foram de novo trazidos ao Faraó: “Está certo, vão lá e sirvam o Senhor, o vosso Deus. Digam-me então quem é que querem que vá.”
9“Todos devemos ir; nós e os nossos filhos e filhas, com os rebanhos e o gado”, respondeu Moisés. “Levaremos tudo connosco, porque todos nos devemos juntar numa santa peregrinação.”
10“Não! Não vou permitir que levem os pequeninos! Estão a ver como procuram o vosso próprio mal? Isso nunca! 11Vão vocês, os homens, e sirvam o Senhor, pois foi isso que me pediram.” E expulsaram-nos da presença do Faraó.
12O Senhor falou de novo a Moisés: “Levanta a tua mão sobre toda a terra do Egito para que venham os gafanhotos e cubram a terra, comendo tudo o que ainda ficou da saraiva.” 13Moisés ergueu a sua vara e o Senhor fez levantar um vento oriental que soprou durante todo o dia e toda a noite. Na manhã do dia seguinte o vento trouxe gafanhotos. 14Cobriram a terra duma ponta a outra, e era uma praga tal que nunca se viu coisa assim, nem depois se tornou a ver. 15Era uma massa tão densa que até cobriu o Sol e a terra ficou escura. Comeram a vegetação que ainda ficou da saraiva, sem deixar um bocadinho sequer à vista. Não se ficou a ver nem um pedaço de verde, nem de plantas nem de árvores por todo o Egito.
16Faraó mandou chamar urgentemente Moisés e Aarão: “Confesso que pequei de novo contra o Senhor, o vosso Deus, e contra vocês. 17Perdoem-me o meu pecado só mais esta vez e roguem ao Senhor, o vosso Deus, que leve daqui esta mortandade!”
18Moisés retirou-se e foi orar ao Senhor, 19que mandou um forte vento ocidental que empurrou os gafanhotos para o mar Vermelho, e deixou de se ver gafanhotos ali. 20Mas o Senhor endureceu mais uma vez o coração do Faraó e não deixou o povo sair.
A praga das trevas
21O Senhor disse a Moisés: “Levanta as mãos para os céus e uma grande escuridão descerá sobre o Egito; serão trevas densas de não se ver um palmo adiante.” 22Moisés obedeceu e caiu uma escuridão densíssima sobre a terra durante três dias. 23E todo esse tempo a população quase não se podia mover. No entanto, o povo de Israel tinha a luz habitual.
24O Faraó tornou a chamar Moisés: “Vão lá, adorem o Senhor, mas deixem ficar os rebanhos e o gado. Quanto às crianças, podem levá-las convosco.”
25“Não”, disse Moisés. “Temos de levar connosco o gado e os rebanhos para os sacrifícios e holocaustos ao Senhor, nosso Deus. 26Nem um só animal deixaremos aqui, pois precisamos deles para os sacrifícios a oferecer ao Senhor, nosso Deus. Só depois de lá chegarmos haveremos de escolher aqueles de que precisamos.”
27O Senhor endureceu ainda o coração do Faraó, que recusou que partissem.
28“Vai-te daqui, e livra-te de veres de novo a minha face!”, gritou para Moisés. “Se tornares a vir aqui, morres!”
29“Pois sim. Nunca mais te verei”, foi a resposta.
