Închinarea în Cort
1Acum, chiar și primul legământ avea reguli pentru închinare1 Sau: slujbă. și pentru un Loc Sfânt pământesc. 2Căci a fost pregătit primul cort, în care erau sfeșnicul, masa și pâinile prezentării; acesta a fost numit „Locul Sfânt“. 3Însă după cea de‑a doua draperie era un cort numit „Locul Preasfânt“.3 Sau: Sfânta Sfintelor. 4El avea altarul de aur pentru tămâie și Chivotul Legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele Legământului. 5Deasupra erau heruvimii Slavei5 Sau: slavei. În literatura rabinică din vremea aceea termenii ebraici kabod (slavă) și șekinah erau folosiți pentru a‑L desemna pe Dumnezeu, atunci când Acesta Își manifesta Prezența într‑un loc anume., umbrind locul ispășirii5 Gr.: hilasterion. Termenul este întâlnit de două ori în NT (vezi și Rom. 3:25) și face trimitere la Capacul Ispășirii (vezi Ex. 25:17-22; termenul ebraic pentru Capacul Ispășirii poate fi tradus și cu Locul Ispășirii/Răscumpărării; Locul Milei; Locul Iertării– locul în care marele preot stropea cu sânge în Ziua Ispășirii în vederea iertării poporului de păcate).. Nu este vremea acum să vorbim în detaliu despre aceste lucruri.
6Așadar, după ce au fost pregătite astfel lucrurile acestea, preoții intrau mereu în primul cort pentru a‑și îndeplini slujbele, 7însă în al doilea intra numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aducea pentru el însuși și pentru păcatele din neștiință ale poporului. 8Prin aceasta, Duhul Sfânt arată că încă nu era dezvăluită calea către Locul Preasfânt, atât timp cât primul cort încă stătea în picioare. 9Aceasta este o ilustrație pentru vremea de acum, arătând că darurile și jertfele care sunt aduse nu pot desăvârși conștiința celui ce se închină.9 Sau: Acesta este un simbol pentru vremea de atunci, când darurile și jertfele care erau aduse nu au putut desăvârși conștiința închinătorului. 10Ele au de‑a face doar cu mâncărurile, băuturile și diferitele ritualuri de spălare; sunt reguli pentru trup, impuse până la vremea restaurării lucrurilor.
Sângele lui Cristos
11Dar când Cristos S‑a arătat ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit deja, trecând prin Cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creația aceasta, 12a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică. 13Căci dacă sângele caprelor și al boilor și stropirea celor întinați cu cenușa unei juninci sfințește în vederea curățirii trupului, 14cu cât mai mult sângele lui Cristos – Care, prin Duhul cel veșnic, S‑a dat pe Sine fără cusur lui Dumnezeu – ne va curăți conștiința de faptele moarte, pentru a ne închina14 Sau: pentru a sluji. Dumnezeului cel Viu!?
15Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui nou legământ15 În v. 15-20 se poate observa un joc de sensuri pe marginea aceluiași termen diatheke, care înseamnă atât legământ cât și testament. Din câte se pare autorul folosește intenționat acest joc de sensuri. Prin urmare, el trebuie citit în paralel în contextul de față, în funcție de uzanța contextuală testament-legământ, legământ-testament., sau testament, pentru ca, prin moartea care a avut loc pentru răscumpărarea abaterilor de sub primul testament, cei ce au fost chemați să primească promisiunea moștenirii veșnice.
16Căci unde este un testament, este nevoie să se dovedească moartea celui care l‑a făcut. 17Fiindcă un testament este valid numai după moarte, de vreme ce nu are nicio putere cât timp trăiește cel care l‑a făcut. 18Așadar, nici chiar primul testament n‑a fost consacrat fără sânge, 19pentru că, după ce fiecare poruncă a Legii le‑a fost spusă de Moise tuturor celor din popor, a luat sânge de viței și de capre, cu apă, lână cărămizie și isop, și a stropit sulul însuși și tot poporul, 20zicând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l‑a poruncit Dumnezeu.“20 Vezi Ex. 24:8. 21În același fel a stropit cu sânge Cortul și toate obiectele pentru slujbă. 22Potrivit Legii, aproape totul este curățit cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare.
23Prin urmare, de vreme ce a fost nevoie să fie curățite cu aceste jertfe copiile lucrurilor din ceruri, trebuia ca lucrurile cerești înseși să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. 24Căci Cristos n‑a intrat într‑un loc sfânt făcut de mâini omenești, – loc care este oglindirea celui adevărat –, ci El a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, în prezența lui Dumnezeu, 25și nu ca să Se jertfească pe Sine din nou și din nou, după felul în care marele preot intră în Locul Preasfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui, 26pentru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou și din nou de la întemeierea lumii. Însă El S‑a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârșitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui. 27Și după cum le este dat oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea urmează judecata, 28tot astfel și Cristos, fiind jertfit o dată pentru totdeauna pentru a purta păcatele multora, Se va arăta a doua oară celor care‑L așteaptă cu nerăbdare, nu în vederea păcatului, ci spre mântuire.
A Adoração no Tabernáculo Terreno
1Ora, a primeira aliança tinha regras para a adoração e também um santuário terreno. 2Foi levantado um tabernáculo; na parte da frente, chamada Lugar Santo, estavam o candelabro, a mesa e os pães da Presença. 3Por trás do segundo véu havia a parte chamada Lugar Santíssimo9.3 Grego: Santo dos Santos., 4onde se encontravam o altar de ouro para o incenso e a arca da aliança, totalmente revestida de ouro. Nessa arca estavam o vaso de ouro contendo o maná, a vara de Arão que floresceu e as tábuas da aliança. 5Acima da arca estavam os querubins da Glória, que com sua sombra cobriam a tampa da arca9.5 Isto é, o propiciatório.. A respeito dessas coisas não cabe agora falar detalhadamente.
6Estando tudo assim preparado, os sacerdotes entravam regularmente no Lugar Santo do tabernáculo, para exercer o seu ministério. 7No entanto, somente o sumo sacerdote entrava no Lugar Santíssimo, apenas uma vez por ano, e nunca sem apresentar o sangue do sacrifício, que ele oferecia por si mesmo e pelos pecados que o povo havia cometido por ignorância. 8Dessa forma, o Espírito Santo estava mostrando que ainda não havia sido manifestado o caminho para o Lugar Santíssimo enquanto permanecia o primeiro tabernáculo. 9Isso é uma ilustração para os nossos dias, indicando que as ofertas e os sacrifícios oferecidos não podiam dar ao adorador uma consciência perfeitamente limpa. 10Eram apenas prescrições que tratavam de comida e bebida e de várias cerimônias de purificação com água; essas ordenanças exteriores foram impostas até o tempo da nova ordem.
O Sangue de Cristo
11Quando Cristo veio como sumo sacerdote dos benefícios agora presentes9.11 Muitos manuscritos dizem que estavam por vir., ele adentrou o maior e mais perfeito tabernáculo, não feito pelo homem, isto é, não pertencente a esta criação. 12Não por meio de sangue de bodes e novilhos, mas pelo seu próprio sangue, ele entrou no Lugar Santíssimo9.12 Várias traduções dizem Santuário., de uma vez por todas, e obteve eterna redenção. 13Ora, se o sangue de bodes e touros e as cinzas de uma novilha espalhadas sobre os que estão cerimonialmente impuros os santificam, de forma que se tornam exteriormente puros, 14quanto mais o sangue de Cristo, que pelo Espírito eterno se ofereceu de forma imaculada a Deus, purificará a nossa consciência de atos que levam à morte9.14 Ou de ritos inúteis, para que sirvamos ao Deus vivo!
15Por essa razão, Cristo é o mediador de uma nova aliança para que os que são chamados recebam a promessa da herança eterna, visto que ele morreu como resgate pelas transgressões cometidas sob a primeira aliança.
16No caso de um testamento9.16,17 O termo grego traduzido por testamento é traduzido por aliança nos outros versículos do capítulo., é necessário que se comprove a morte daquele que o fez; 17pois um testamento só é validado no caso de morte, uma vez que nunca vigora enquanto está vivo quem o fez. 18Por isso, nem a primeira aliança foi sancionada sem sangue. 19Quando Moisés terminou de proclamar todos os mandamentos da Lei a todo o povo, levou sangue de novilhos e de bodes, e também água, lã vermelha e ramos de hissopo, e aspergiu o próprio livro e todo o povo, dizendo: 20“Este é o sangue da aliança que Deus ordenou que vocês obedeçam”9.20 Êx 24.8. 21Da mesma forma, aspergiu com o sangue o tabernáculo e todos os utensílios das suas cerimônias. 22De fato, segundo a Lei, quase todas as coisas são purificadas com sangue, e sem derramamento de sangue não há perdão.
23Portanto, era necessário que as cópias das coisas que estão nos céus fossem purificadas com esses sacrifícios, mas as próprias coisas celestiais com sacrifícios superiores. 24Pois Cristo não entrou em santuário feito por homens, uma simples representação do verdadeiro; ele entrou nos céus, para agora se apresentar diante de Deus em nosso favor; 25não, porém, para se oferecer repetidas vezes, à semelhança do sumo sacerdote que entra no Lugar Santíssimo9.25 Várias traduções dizem Santuário. todos os anos, com sangue alheio. 26Se assim fosse, Cristo precisaria sofrer muitas vezes, desde o começo do mundo. Mas agora ele apareceu uma vez por todas no fim dos tempos, para aniquilar o pecado mediante o sacrifício de si mesmo. 27Da mesma forma, como o homem está destinado a morrer uma só vez e depois disso enfrentar o juízo, 28assim também Cristo foi oferecido em sacrifício uma única vez, para tirar os pecados de muitos; e aparecerá segunda vez, não para tirar o pecado, mas para trazer salvação aos que o aguardam.
