1Cuvintele oratorului1-2, 12 Ebr.: qohelet, termen cu sens nesigur. Gr.: ekklesiastes, termen care arată înspre o persoană care vorbește în fața unei adunări (gr.: ekklesia; ebr.: qahal); sau conducător al adunării., fiul lui David, rege la Ierusalim.
Deșertăciunea existenței
2O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul.
O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!
3Ce câștig are omul din toată osteneala
pe care o depune sub soare?
4O generație trece și apoi altă generație vine,
dar pământul rămâne mereu în picioare.
5Soarele răsare și apune,
grăbindu‑se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
6Vântul se îndreaptă spre sud
și se întoarce spre nord.
Vântul se întoarce din nou, umblă
și revine la circuitul său.
7Toate râurile curg spre mare,
fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
doar ca să pornească iarăși de acolo.
8Toate lucrurile sunt obositoare,
cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
așa cum nici urechea nu se satură să asculte.
9Ce a fost va mai fi,
iar ce s‑a făcut se va mai face.
Nu este nimic nou sub soare!
10Este vreun lucru despre care cineva poate zice:
„Vezi lucrul acesta? Este nou!“?
Totuși, el exista demult,
încă din veacurile dinaintea noastră.
11Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult,11 Textul sugerează că poate fi vorba și despre lucrurile sau evenimentele de la început.
tot așa cum nici cei ce vor urma
nu se vor mai păstra în amintirea
celor ce vor veni după ei.
Deșertăciunea înțelepciunii
12Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13Mi‑am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce este înfăptuit sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu o dă fiilor omului ca să se îndeletnicească cu ea. 14Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.
15Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
iar ce lipsește nu poate fi numărat.
16I‑am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi‑am mărit și mi‑am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință.“ 17Mi‑am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi‑am dat seama că și aceasta este goană după vânt.
18Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare
și cu cât este mai multă cunoștință,
cu atât este mai multă mâhnire.
Tudo é ilusão
1O autor deste livro é Salomão, rei em Jerusalém, filho do rei David, conhecido como o pregador.
2Na minha opinião tudo é ilusão, pura ilusão; tudo é passageiro.
3O que é que uma pessoa ganha com todo o duro trabalho que tem? 4As gerações vão passando, umas após outras, mas a Terra permanece do mesmo jeito. 5O Sol nasce e põe-se, mas volta sempre ao lugar onde nasceu. 6O vento sopra, ora do sul, ora do norte, duma e doutra banda, circulando; o vento gira e vira sem parar. 7Os rios correm para o mar, mas este nunca chega a ficar cheio, e essa água retorna, por fim, aos rios, para correr novamente para o mar. 8Tudo é extremamente fastidioso e cansativo. Podemos ter visto e ouvido já muita coisa, mas nunca estaremos satisfeitos.
9A história não passa de uma mera repetição de factos. Não há nada que seja verdadeiramente novo; já tudo foi feito ou dito anteriormente. 10Haverá alguma coisa que se possa indicar como sendo realmente nova? Tudo já aconteceu nos séculos passados. 11Nós é que não temos lembrança dessas coisas. Com as gerações futuras acontecerá o mesmo; não se recordarão do que nós fizemos.
12Eu, o pregador, fui rei de Israel, vivendo em Jerusalém. 13Apliquei o coração a procurar entender todas as coisas e a fazer uso do saber, para explorar tudo o que é realizado debaixo dos céus. Que fardo pesado Deus colocou sobre os homens e que eles têm de suportar! 14Descobri que a sorte do ser humano, aquilo que ele faz debaixo do Sol é tudo ilusão. É como andar a correr atrás do vento. 15O que está mal não pode ser corrigido e também não vale a pena refletir sobre como as coisas poderiam ter sido doutra forma.
16Disse assim para comigo: “Afinal, sou mais instruído do que qualquer dos reis que me precederam em Jerusalém. Tenho uma melhor bagagem de sabedoria e de conhecimentos!” 17Esforcei-me muitíssimo para ser sábio e não ignorante e, no entanto, dou-me agora conta de que também isso foi como correr atrás do vento. 18Porque quanto maior era a minha sabedoria, maiores eram as minhas preocupações; aumentar os conhecimentos apenas traz consigo mais aflições.
