Nouă Traducere În Limba Română

Eclesiastul 1

1Cuvintele oratorului[a], fiul lui David, rege la Ierusalim.

Deşertăciunea existenţei

„O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul,
    o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!

Ce câştig are omul din toată osteneala
    pe care o depune sub soare?
Un neam trece şi altul vine,
    dar pământul rămâne mereu în picioare.
Soarele răsare şi apune,
    grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
Vântul bate spre sud,
    apoi se întoarce spre nord,
se întoarce din nou, umblă mereu
    şi revine continuu la circuitul său.
Toate râurile curg spre mare,
    fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
    doar ca să pornească iarăşi de acolo.
Toate lucrurile sunt obositoare,
    cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
    aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.
Ce a fost va mai fi,
    iar ce s-a făcut se va mai face!
        Nu este nimic nou sub soare!
10 Dacă cineva zice:
    «Iată un lucru nou!»,
totuşi el exista demult,
    încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu ne mai amintim de cei de demult,
    tot aşa cum nici cei ce vor urma
        nu se vor mai păstra în amintirea
        celor ce vor veni după ei.“[b]

Deşertăciunea înţelepciunii

12 „Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13 M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea. 14 Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.

15 «Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
    iar ce lipseşte nu poate fi numărat.»

16 Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.» 17 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.

18 «Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare
    şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»“

Notas al pie

  1. Eclesiastul 1:1 Ebr.: Qohelet, termen cu sens nesigur; gr.: Ecclesiastul, termen care arată înspre o persoană care vorbeşte în faţa unei adunări (gr.: ecclesia; ebr.: qahal); sau: conducător al adunării; şi în vs. 2, 12
  2. Eclesiastul 1:11 Poate fi vorba şi despre lucruri sau fapte (vezi v. 10)

O Livro

Eclesiastes 1

Tudo é ilusão

1O autor deste livro é Salomão, rei em Jerusalém, filho do rei David, conhecido como o pregador.

Na minha opinião tudo é ilusão, pura ilusão; tudo é passageiro.

O que é que uma pessoa ganha com todo o duro trabalho que tem? As gerações vão passando, umas após outras, mas a Terra permanece do mesmo jeito. O Sol nasce e põe-se, mas volta sempre ao lugar onde nasceu. O vento sopra, ora do sul, ora do norte, duma e doutra banda, circulando; o vento gira e vira sem parar. Os rios correm para o mar, mas este nunca chega a ficar cheio, e essa água retorna, por fim, aos rios, para correr novamente para o mar. Tudo é extremamente fastidioso e cansativo. Podemos ter visto e ouvido já muita coisa, mas nunca estaremos satisfeitos.

A história não passa de uma mera repetição de factos. Não há nada que seja verdadeiramente novo; já tudo foi feito ou dito anteriormente. 10 Haverá alguma coisa que se possa indicar como sendo realmente nova? Tudo já aconteceu nos séculos passados. 11 Nós é que não temos lembrança dessas coisas. Com as gerações futuras acontecerá o mesmo; não se recordarão do que nós fizemos.

12 Eu, o pregador, fui rei de Israel, vivendo em Jerusalém. 13 Apliquei o coração a procurar entender todas as coisas e a fazer uso do saber, para explorar tudo o que é realizado debaixo dos céus. Que fardo pesado Deus colocou sobre os homens e que eles têm de suportar! 14 Descobri que a sorte do ser humano, aquilo que ele faz debaixo do Sol é tudo ilusão. É como andar a correr atrás do vento. 15 O que está mal não pode ser corrigido e também não vale a pena refletir sobre como as coisas poderiam ter sido doutra forma.

16 Disse assim para comigo: “Afinal, sou mais instruído do que qualquer dos reis que me precederam em Jerusalém. Tenho uma melhor bagagem de sabedoria e de conhecimentos!” 17 Esforcei-me muitíssimo para ser sábio e não ignorante e, no entanto, dou-me agora conta de que também isso foi como correr atrás do vento. 18 Porque quanto maior era a minha sabedoria, maiores eram as minhas preocupações; aumentar os conhecimentos apenas traz consigo mais aflições.