Deuteronom 4 – NTLR & TNCV

Nouă Traducere În Limba Română

Deuteronom 4:1-49

Îndemn la supunere față de Lege

1Acum, ascultă, Israel, hotărârile și judecățile pe care vă învăț. Împliniți‑le ca să trăiți și să intrați în stăpânirea țării pe care v‑o dă Domnul, Dumnezeul părinților voștri. 2Să nu adăugați nimic la cuvântul pe care vi‑l poruncesc eu și să nu desființați nimic din el. Dimpotrivă, să păziți poruncile Domnului, Dumnezeul vostru, așa cum vi le dau eu.

3Ochii voștri au văzut ceea ce Domnul a făcut din cauza lui Baal-Peor3 O formă de închinare regională înaintea lui Baal, zeul canaanit al fertilității.. Domnul, Dumnezeul tău, a nimicit din mijlocul tău toți bărbații care l‑au urmat pe Baal-Peor, 4însă voi, cei care ați stat alipiți de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteți cu toții vii astăzi.

5Iată că v‑am învățat hotărârile și judecățile așa cum mi‑a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara în care veți intra s‑o luați în stăpânire. 6Să le păziți și să le împliniți, fiindcă aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea ochilor popoarelor. Ele vor auzi despre toate aceste hotărâri și vor zice: «Într-adevăr neamul acesta mare este un popor înțelept și are discernământ!» 7Căci care neam este așa de măreț, încât să‑și aibă dumnezeii atât de aproape, cum Îl avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? 8Și care este neamul acela așa de măreț, încât să fi avut hotărâri și judecăți tot atât de drepte precum legea aceasta, pe care eu v‑o prezint astăzi?

9Numai ai grijă și veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău ca să nu uiți lucrurile pe care le‑ai văzut cu ochii tăi și ca ele să nu se depărteze de inima ta, în toate zilele vieții tale. Fă cunoscute aceste lucruri copiilor tăi și copiilor copiilor tăi. 10Adu‑ți aminte de ziua în care ai stat în prezența Domnului, Dumnezeul tău, la Horeb, atunci când Domnul mi‑a zis: «Strânge poporul la Mine ca să asculte cuvintele Mele și să învețe astfel, atât ei, cât și copiii lor, să se teamă de Mine în toate zilele pe care le vor trăi pe pământ.» 11Voi v‑ați apropiat și ați stat la poalele muntelui. Muntele ardea cu flăcări ce se înălțau până în inima cerurilor. Era întuneric, nori și negură deasă. 12Domnul v‑a vorbit din mijlocul focului. Voi ați auzit sunetul cuvintelor, dar nu ați văzut nicio înfățișare, ci ați auzit doar un glas. 13El v‑a vestit legământul Său, Cele Zece Porunci13 Lit.: Cele Zece Cuvinte., pe care v‑a poruncit să le urmați și pe care le‑a scris pe două table13 Probabil două exemplare ale aceluiași document, nu un singur document în două părți. În cf. cu practica orientală, fiecare parte implicată în tratat trebuia să dețină o copie a documentului [peste tot în carte]. de piatră. 14În vremea aceea, Domnul mi‑a poruncit să vă învăț hotărârile și judecățile pe care trebuie să le împliniți în țara pe care o veți stăpâni, după ce veți traversa Iordanul.

Idolatria este interzisă

15În ziua când Domnul, Dumnezeul vostru, v‑a vorbit la Horeb, din mijlocul focului, n‑ați văzut nicio înfățișare. De aceea, vegheați bine asupra sufletelor voastre, 16ca nu cumva să vă pervertiți și să vă faceți un chip cioplit, sau înfățișarea vreunui idol, sau asemănarea unui bărbat sau a unei femei, 17sau asemănarea unui animal care se târăște pe pământ, sau asemănarea unei păsări care zboară pe cer, 18sau asemănarea vreunei vietăți care se târăște pe pământ, sau asemănarea vreunui pește care se află în apele de sub pământ. 19Iar atunci când îți vei ridica ochii spre ceruri și vei vedea soarele, luna și stelele, întreaga oștire a cerurilor, să nu te lași amăgit să te închini înaintea lor și să le slujești, căci acestea sunt lucruri care au fost împărțite de Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor popoarelor de sub cerul întreg. 20Pe voi însă Domnul v‑a luat și v‑a scos din cuptorul de fier, din Egipt, ca să fiți poporul moștenirii Lui, cum sunteți astăzi.

21Domnul S‑a mâniat pe mine din cauza voastră și a jurat că nu voi traversa Iordanul și nu voi intra în țara cea bună pe care Domnul, Dumnezeul tău, are să v‑o dea ca moștenire. 22Deci eu voi muri în țara aceasta și nu voi traversa Iordanul, dar voi îl veți traversa și veți lua în stăpânire țara aceea bună.

23Așadar, vegheați asupra voastră, ca să nu uitați legământul Domnului, Dumnezeul vostru, pe care El l‑a încheiat cu voi, și să nu vă faceți vreun chip cioplit sau vreo înfățișare, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți‑a poruncit să nu le faci. 24Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor și un Dumnezeu gelos.

25Când ți se vor naște copii și nepoți și vei îmbătrâni în țară, dacă vă veți perverti și vă veți face vreun chip cioplit sau vreo înfățișare, dacă veți face ce este rău în ochii Domnului, Dumnezeul vostru, ca să‑L mâniați, 26chem astăzi cerurile și pământul ca martori împotriva voastră, că veți fi nimiciți repede din țara pe care o veți lua în stăpânire după ce veți traversa Iordanul. Nu veți trăi multe zile, ci veți fi nimiciți. 27Domnul vă va împrăștia printre popoare și nu veți rămâne decât un mic număr de oameni între neamurile la care vă va duce Domnul. 28Acolo veți sluji unor dumnezei făcuți de mâna omului, din lemn și din piatră, care nu văd și nici nu aud, nu mănâncă și nici nu au miros. 29Dar dacă de acolo Îl vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă Îl vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău! 30În strâmtorarea ta, după ce ți se vor fi întâmplat toate aceste lucruri, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, și vei asculta de glasul Lui. 31Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu milostiv, Care nu te va părăsi și nu te va distruge. El nu va uita legământul pe care l‑a încheiat, prin jurământ, cu părinții tăi.

Nimeni nu este ca Domnul

32Întreabă despre zilele dintâi, care au fost înainte de tine, începând cu ziua în care Dumnezeu l‑a creat pe om pe pământ. Întreabă de la un capăt al cerurilor până la celălalt capăt al lor. S‑a întâmplat vreodată un lucru atât de mare ca acesta sau s‑a auzit vreodată așa ceva? 33A existat vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu33 Sau: glasul vreunui zeu., vorbindu‑i din mijlocul focului, cum l‑ai auzit tu, și să fi rămas în viață? 34A existat vreodată vreun dumnezeu care să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, prin semne și minuni, prin război, cu mână puternică, cu braț întins și cu fapte de temut, mărețe, așa cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt, înaintea ochilor tăi?

35Ție ți‑au fost arătate aceste lucruri ca să știi că Domnul este Dumnezeu și că nu este altul în afară de El. 36Din ceruri te‑a făcut să auzi glasul Lui, ca să te disciplineze. Pe pământ ți‑a arătat focul Lui cel mare, iar tu ai ascultat cuvintele Lui din mijlocul focului. 37Mai mult, fiindcă i‑a iubit pe părinții tăi, de aceea a ales sămânța37 Vezi nota de la 1:8. lor după ei. Apoi te‑a scos din Egipt prin prezența și puterea Lui cea mare. 38A izgonit dinaintea ta neamuri mai mari și mai puternice decât tine, ca să intri în țara pe care ți‑a dat‑o ca moștenire, după cum vezi astăzi.

39Să știi astăzi și să păstrezi în inimă faptul că Domnul este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ și că nu este altul. 40Păzește deci hotărârile și judecățile Lui, pe care ți le dau astăzi, ca să‑ți meargă bine atât ție, cât și urmașilor tăi, și astfel să trăiești multe zile în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți‑o dă pentru totdeauna.“

Cetăți de scăpare

41Atunci Moise a pus deoparte trei cetăți la răsărit de Iordan, 42ca să fugă acolo ucigașul care l‑a omorât fără voie pe semenul său, fără să‑l fi urât mai dinainte, și să se refugieze într‑una din aceste cetăți pentru a‑și salva viața. 43Aceste cetăți erau: Bețer, în regiunea de podiș a rubeniților, Ramot, în Ghiladul gadiților, și Golan, în Bașanul manasiților.

Recapitularea Legii de la Horeb și a Decalogului

44Aceasta este Legea pe care Moise a așezat‑o înaintea fiilor lui Israel. 45Acestea sunt mărturiile, hotărârile și judecățile pe care Moise le‑a spus fiilor lui Israel după ce au ieșit din Egipt, 46dincolo de Iordan, în vale, față în față cu Bet‑Peor, în țara lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Heșbon și a fost învins de Moise și de fiii lui Israel după ieșirea lor din Egipt. 47Ei au luat în stăpânire țara lui și țara lui Og, regele Bașanului, cei doi regi amoriți, care erau la răsărit de Iordan: 48de la Aroer, care este pe malul uedului48 Vezi nota de la 2:13. Arnon, până la muntele Sirion48 Siriacă și 3:9. TM: Sion (nu același cu renumitul munte Sion, care se scrie diferit în limba ebraică [Țiyyon]). (acesta este Hermonul), 49precum și toată Araba49 Vezi nota de la 1:1. de dincolo de Iordan, de la răsărit până la Marea Arabei49 Marea Moartă., lângă poalele muntelui Pisga.

Thai New Contemporary Bible

เฉลยธรรมบัญญัติ 4:1-49

บัญชาให้เชื่อฟัง

1อิสราเอลเอ๋ย บัดนี้จงฟัง4:1 หรือเชื่อฟังกฎหมายและบทบัญญัติซึ่งข้าพเจ้าจะสอน จงปฏิบัติตามเพื่อท่านจะมีชีวิตอยู่และเข้าไปครอบครองดินแดนที่พระยาห์เวห์พระเจ้าของบรรพบุรุษของท่านกำลังยกให้ท่าน 2อย่าเพิ่มเติมหรือตัดทอนข้อความใดๆ ในบทบัญญัตินี้ แต่จงปฏิบัติตามพระบัญชาของพระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านซึ่งข้าพเจ้ามอบให้แก่ท่าน

3ท่านก็ได้เห็นกับตาแล้วถึงสิ่งที่องค์พระผู้เป็นเจ้าทรงกระทำที่บาอัลเปโอร์ พระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านทรงประหารทุกคนที่ติดตามพระบาอัลแห่งเปโอร์ 4แต่ทุกคนที่ยึดมั่นในพระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านยังมีชีวิตอยู่ตราบจนทุกวันนี้

5ดูเถิด ข้าพเจ้าได้สอนกฎหมายและบทบัญญัติตามที่พระยาห์เวห์พระเจ้าของข้าพเจ้าทรงบัญชาแก่ท่าน เพื่อท่านจะปฏิบัติตามในดินแดนที่ท่านจะเข้ายึดครอง 6จงปฏิบัติตามอย่างเคร่งครัด เพื่อแสดงให้ประชาชาติทั้งหลายเห็นถึงสติปัญญาและความเข้าใจของท่าน เมื่อพวกเขาได้ยินถึงกฎหมายเหล่านี้ พวกเขาจะกล่าวว่า “ชนชาติยิ่งใหญ่นี้มีปัญญาและมีความเข้าใจจริงๆ” 7ชาติใดเล่าที่ยิ่งใหญ่ขนาดมีพระเจ้าของพวกเขาอยู่ใกล้ชิดอย่างที่พระยาห์เวห์พระเจ้าของเราทรงอยู่ใกล้ชิดเราทุกครั้งที่เราทูลอธิษฐานต่อพระองค์? 8และมีชาติใดเล่าที่ยิ่งใหญ่ขนาดมีกฎหมายและบทบัญญัติอันชอบธรรมเหมือนบทบัญญัติซึ่งข้าพเจ้ามอบให้พวกท่านในวันนี้?

9แต่จงรักษาตัวรักษาใจของท่านให้ดีเพื่อท่านจะไม่หลงลืมสิ่งที่ท่านเห็นกับตา ไม่ปล่อยให้สิ่งเหล่านี้เลือนรางจากใจตราบชั่วชีวิต จงสอนลูกหลานสืบต่อกันไป 10จงรำลึกถึงวันที่ท่านยืนอยู่ต่อหน้าพระยาห์เวห์พระเจ้าของท่านทั้งหลายที่ภูเขาโฮเรบ เมื่อพระองค์ได้ตรัสกับข้าพเจ้าว่า “จงเรียกประชากรมาชุมนุมต่อหน้าเรา เพื่อฟังถ้อยคำของเรา เพื่อเขาจะเรียนรู้ที่จะยำเกรงเราตราบเท่าที่เขายังมีชีวิตอยู่บนแผ่นดินนี้ และเพื่อเขาจะสอนบัญญัติของเราแก่ลูกหลาน” 11ท่านทั้งหลายได้เข้ามาใกล้และยืนอยู่ที่เชิงเขาซึ่งมีไฟลุกโชติช่วงขึ้นสู่ท้องฟ้า รายรอบด้วยเมฆดำและความมืดทึบ 12แล้วองค์พระผู้เป็นเจ้าตรัสกับท่านจากเปลวไฟ ท่านได้ยินพระดำรัสแต่ไม่ได้เห็นรูปพรรณสัณฐานของพระองค์ มีแต่พระสุรเสียงเท่านั้น 13พระองค์ทรงประกาศพันธสัญญาของพระองค์ คือบัญญัติสิบประการซึ่งพระองค์ทรงบัญชาให้ท่านปฏิบัติตาม แล้วทรงจารึกบัญญัตินั้นไว้บนศิลาสองแผ่น 14ครั้งนั้นเององค์พระผู้เป็นเจ้าทรงบัญชาให้ข้าพเจ้าสอนกฎหมายและบทบัญญัติซึ่งท่านจะต้องปฏิบัติตามในดินแดนที่ท่านกำลังจะข้ามแม่น้ำจอร์แดนเข้าไปยึดครอง

ห้ามกราบไหว้รูปเคารพ

15พวกท่านไม่ได้เห็นรูปพรรณสัณฐานใดๆ ขององค์พระผู้เป็นเจ้าในวันที่พระองค์ตรัสกับท่านจากไฟที่ภูเขาโฮเรบ ฉะนั้นจงระวังตัวให้ดี 16เพื่อท่านจะไม่พินาศ โดยสร้างรูปจำลองของพระองค์ ไม่ว่าจะเป็นรูปเคารพในลักษณะใดๆ ก็ตาม ไม่ว่าจะมีลักษณะเหมือนผู้ชายหรือผู้หญิง 17เหมือนสัตว์ต่างๆ ในแผ่นดินหรือนกในอากาศ 18เหมือนสัตว์เลื้อยคลานหรือสัตว์น้ำ 19และเมื่อท่านเงยหน้าดูท้องฟ้าและเห็นดวงอาทิตย์ ดวงจันทร์ และดวงดาวอันเป็นวัตถุในท้องฟ้าทั้งปวง อย่าปล่อยใจไปกราบไหว้สิ่งเหล่านั้น และนมัสการสิ่งต่างๆ ที่พระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านทรงปล่อยให้ชนชาติอื่นๆ ทั้งปวงทั่วใต้ฟ้าปฏิบัติ 20แต่ส่วนท่าน องค์พระผู้เป็นเจ้าทรงนำออกมาจากเตาหลอมเหล็ก คือออกจากอียิปต์เพื่อเป็นประชากรในกรรมสิทธิ์ของพระองค์อย่างที่เป็นอยู่เดี๋ยวนี้

21องค์พระผู้เป็นเจ้าทรงพระพิโรธข้าพเจ้าเพราะพวกท่านและทรงสัญญาอย่างหนักแน่นว่า ข้าพเจ้าจะไม่ได้ข้ามแม่น้ำจอร์แดนเข้าสู่ดินแดนอันอุดมสมบูรณ์ซึ่งพระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านจะประทานให้เป็นกรรมสิทธิ์ของท่าน 22ข้าพเจ้าจะต้องตายในดินแดนฟากนี้ จะไม่ได้ข้ามแม่น้ำจอร์แดนไป ส่วนท่านจะข้ามไปยึดครองดินแดนอันอุดมสมบูรณ์นั้น 23จงระวัง อย่าลืมพันธสัญญาที่พระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านทรงกระทำไว้กับท่าน อย่าสร้างรูปเคารพเป็นรูปทรงใดๆ ให้กับตนตามที่พระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านทรงห้ามไว้ 24เพราะพระยาห์เวห์พระเจ้าของท่านทรงเป็นไฟอันเผาผลาญ เป็นพระเจ้าผู้ทรงหึงหวง

25ในอนาคตเมื่อท่านลงหลักปักฐานในดินแดนนั้นและมีลูกมีหลาน หากท่านเสื่อมทรามจนสร้างรูปเคารพใดๆ ซึ่งเป็นการกระทำที่ชั่วร้ายในสายพระเนตรของพระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านและยั่วยุพระพิโรธของพระองค์ 26วันนี้ข้าพเจ้าขอให้ฟ้าดินเป็นพยานว่าไม่ช้าท่านจะพินาศย่อยยับจากดินแดนซึ่งพวกท่านกำลังจะข้ามแม่น้ำจอร์แดนเข้าไปครอบครอง ท่านจะอยู่ที่นั่นได้ไม่นานและจะพินาศไปอย่างแน่นอน 27องค์พระผู้เป็นเจ้าจะทรงขับไล่ท่านให้กระจัดกระจายไปอยู่ท่ามกลางชนชาติต่างๆ ท่านจะเหลือรอดเพียงไม่กี่คนท่ามกลางประชาชาติเหล่านั้น 28ที่นั่นท่านจะนมัสการบรรดาเทพเจ้าที่มนุษย์สร้างขึ้นจากไม้และหิน ซึ่งมองก็ไม่เห็น ฟัง กิน หรือดมอะไรก็ไม่ได้ 29แต่หากท่านแสวงหาพระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านที่นั่น ท่านจะพบพระองค์หากท่านแสวงหาพระองค์อย่างสุดจิตสุดใจ 30เมื่อท่านทุกข์ลำเค็ญเพราะสิ่งทั้งปวงนี้เกิดขึ้นแก่ท่านในเวลาต่อมา ท่านจะหวนกลับมาหาพระยาห์เวห์พระเจ้าของท่านและเชื่อฟังพระองค์ 31เพราะพระยาห์เวห์พระเจ้าของพวกท่านทรงเป็นพระเจ้าผู้ทรงเมตตา พระองค์จะไม่ทรงทอดทิ้ง หรือทำลายท่าน หรือลืมพันธสัญญาที่ทรงให้ไว้กับบรรพบุรุษของท่านซึ่งพระองค์ทรงยืนยันกับพวกเขาโดยคำปฏิญาณ

พระยาห์เวห์ทรงเป็นพระเจ้า

32จงมองย้อนดูประวัติศาสตร์ตั้งแต่ครั้งพระเจ้าทรงสร้างมนุษย์ไว้ในโลก มองจากฟ้าข้างนี้ถึงฟ้าข้างโน้น เคยมีอะไรที่ยิ่งใหญ่อย่างนี้เกิดขึ้นมาก่อนหรือ? มีใครเคยได้ยินอะไรอย่างนี้ด้วยหรือ? 33มีคนชาติใดบ้างที่ยังมีชีวิตอยู่หลังจากได้ยินพระสุรเสียงของพระเจ้าตรัสออกมาจากไฟเหมือนที่ท่านได้ประสบมา? 34มีพระใดเล่าที่นำชนชาติหนึ่งออกมาจากอีกชนชาติหนึ่งมาเป็นของพระองค์เองโดยการทดสอบ โดยหมายสำคัญและการอัศจรรย์ โดยสงคราม โดยพระหัตถ์อันทรงฤทธิ์และพระกรที่เหยียดออก โดยพระราชกิจอันยิ่งใหญ่และน่าครั่นคร้าม เหมือนที่พระยาห์เวห์พระเจ้าของท่านได้ทรงกระทำเพื่อท่านในอียิปต์ต่อหน้าต่อตาท่าน?

35พระองค์ทรงสำแดงสิ่งเหล่านี้เพื่อให้พวกท่านรู้ว่าพระยาห์เวห์ทรงเป็นพระเจ้า นอกจากพระองค์แล้วไม่มีพระเจ้าอื่นใด 36จากฟ้าสวรรค์พระองค์ทรงให้ท่านได้ยินพระสุรเสียงเพื่อท่านจะอยู่ในโอวาท ในโลกพระองค์ทรงโปรดให้ท่านเห็นไฟมหึมาของพระองค์ และท่านได้ยินพระดำรัสจากไฟนั้น 37ทั้งนี้เพราะพระองค์ทรงรักบรรพบุรุษของท่านและทรงเลือกสรรวงศ์วานของเขาเหล่านั้น พระองค์จึงทรงนำท่านออกจากอียิปต์ด้วยพระองค์เองและด้วยฤทธานุภาพอันยิ่งใหญ่ของพระองค์ 38ทรงขับไล่ชนชาติต่างๆ ซึ่งยิ่งใหญ่และเข้มแข็งกว่าท่านมากนัก และประทานดินแดนของพวกเขาเหล่านั้นให้เป็นกรรมสิทธิ์ของท่านดังเช่นทุกวันนี้

39ในวันนี้จงรับรู้และจำใส่ใจว่าพระยาห์เวห์ทรงเป็นพระเจ้าทั้งในฟ้าสวรรค์เบื้องบนและแผ่นดินโลกเบื้องล่าง ไม่มีพระเจ้าอื่นใด 40จงปฏิบัติตามกฎหมายและพระบัญชาของพระองค์ซึ่งข้าพเจ้าแจ้งท่านในวันนี้ เพื่อท่านกับลูกหลานจะอยู่เย็นเป็นสุข และอาศัยอยู่ยาวนานในแผ่นดินซึ่งพระยาห์เวห์พระเจ้าของท่านประทานแก่ท่านตลอดไป

เมืองลี้ภัย

(กดว.35:6-34; ฉธบ.19:1-14; ยชว.20:1-9)

41จากนั้นโมเสสกำหนดเมืองสามเมืองทางฟากตะวันออกของแม่น้ำจอร์แดน 42สำหรับเป็นเมืองลี้ภัยของผู้ที่ฆ่าคนตายโดยไม่เจตนาและไม่ได้วางแผนการร้ายไว้ล่วงหน้า เขาจะได้หนีไปเมืองลี้ภัยเมืองใดเมืองหนึ่งเพื่อรักษาชีวิตของตนไว้ 43โดยให้เผ่ารูเบนลี้ภัยไปเมืองเบเซอร์บนที่ราบสูงในถิ่นกันดาร ให้เผ่ากาดไปเมืองราโมทในกิเลอาด และให้เผ่ามนัสเสห์ไปเมืองโกลานในบาชาน

บทนำสู่บทบัญญัติ

44ต่อไปนี้คือบทบัญญัติซึ่งโมเสสมอบให้ชนอิสราเอล 45เป็นข้อกำหนด กฎหมาย และบทบัญญัติซึ่งโมเสสให้ไว้เมื่อพวกเขาออกจากอียิปต์ 46และมาอยู่ที่หุบเขาใกล้เบธเปโอร์ ด้านตะวันออกของแม่น้ำจอร์แดน ในดินแดนซึ่งเคยเป็นของกษัตริย์สิโหนของชาวอาโมไรต์ผู้ครอบครองในเฮชโบน โมเสสและชนชาติอิสราเอลได้พิชิตเขาขณะออกมาจากอียิปต์ 47และยึดครองดินแดนของเขาและของกษัตริย์โอกแห่งบาชาน กษัตริย์ทั้งสองของชาวอาโมไรต์ทางฟากตะวันออกของแม่น้ำจอร์แดน 48ดินแดนนี้เริ่มจากอาโรเออร์ตรงริมโกรกธารอารโนนจดภูเขาสีรีออน4:48 ฉบับ Heb. ว่าสิยอน (คือเฮอร์โมน) 49รวมทั้งดินแดนอาราบาห์ทั้งหมดทางฟากตะวันออกของแม่น้ำจอร์แดนจนถึงทะเลตาย4:49 ภาษาฮีบรูว่าทะเลอาราบาห์แถบลาดเขาปิสกาห์