Deuteronom 23 – NTLR & HOF

Nouă Traducere În Limba Română

Deuteronom 23:1-25

Reglementări privind curăția adunării

1Niciun om care este castrat prin zdrobire sau tăiere să nu intre în adunarea Domnului.

2Bastardul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar cei din a zecea generație a lui să nu intre în adunarea Domnului.

3Amonitul sau moabitul să nu intre niciodată în adunarea Domnului, nici chiar cei din a zecea generație a lor să nu intre în adunarea Domnului, 4fiindcă nu v‑au întâmpinat cu pâine și cu apă pe drum, la ieșirea voastră din Egipt și l‑au adus împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petorul Aram-Naharaimului4 NV Mesopotamiei., ca să te blesteme. 5Dar Domnul, Dumnezeul tău, n‑a vrut să‑l asculte pe Balaam. Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat pentru tine blestemul în binecuvântare, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, te iubește. 6Să nu cauți fericirea lor, și nici bunăstarea lor6 În ideea de a nu încheia tratate de alianță și prietenie., în toate zilele vieții tale, pentru totdeauna.

7Să nu‑l disprețuiești pe edomit, căci este rudă cu tine. Să nu‑l disprețuiești pe egiptean, pentru că ai fost străin în țara lui. 8A treia generație de copii care li se vor naște vor putea să intre în adunarea Domnului.

9Când vei ieși cu tabăra împotriva dușmanilor tăi, să te ferești de orice lucru rău. 10Dacă va fi la tine cineva care nu este curat, din cauza unei întâmplări din timpul nopții, să iasă din tabără și să rămână acolo. 11Seara să se spele în apă, iar după asfințitul soarelui să se reîntoarcă în tabără.

12Să ai un loc în afara taberei și acolo să ieși afară. 13Printre uneltele tale, să ai o lopată. Când vei ședea afară, să sapi cu ea, să te întorci și să‑ți acoperi fecalele. 14Căci Domnul, Dumnezeul tău, merge în mijlocul taberei tale ca să te ocrotească și să‑i dea pe dușmanii tăi în mâinile tale. Prin urmare, tabăra ta să fie sfântă, astfel încât El să nu vadă vreo goliciune în mijlocul tău și să se întoarcă de la tine.

Diferite reglementări

15Să nu‑l dai înapoi stăpânului său pe robul care se va refugia la tine. 16Să locuiască cu tine, în mijlocul tău, în locul pe care el îl va alege, într‑una din cetățile tale, acolo unde îi va plăcea. Să nu‑l asuprești.

17Să nu existe printre femeile din Israel nicio hierodulă17 Ebr.: qedeșah, care înseamnă sfântă, fiind vorba despre femeile care practicau prostituția cultică, asociată cu anumite culte ale fertilității din religiile vremii. și să nu existe printre fiii lui Israel niciunul care practică prostituția.17 Ebr.: qadeș, care înseamnă sfânt, fiind vorba despre bărbații care practicau prostituția cultică, asociată cu anumite culte ale fertilității din religiile vremii.

18Să nu aduci în Casa Domnului, Dumnezeul tău, câștigul unei prostituate18 Termenul ebraic folosit aici este diferit de cel din versetul precedent, referindu‑se la o prostituată obișnuită, care nu era în slujba vreunui templu sau cult al fertilității. sau prețul unui prostituat18 Lit.: câine, cuvânt asociat adesea cu impuritatea spirituală sau morală., ca împlinire a unui jurământ, căci și unul, și celălalt sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău.

19Să nu iei dobândă de la fratele19 Vezi nota de la 15:3. tău: nici pentru argint, nici pentru mâncare, pentru nimic care se împrumută cu dobândă. 20De la străin vei putea lua dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în orice realizare a mâinilor tale, în țara în care vei intra ca s‑o stăpânești.

21Dacă vei face un jurământ Domnului, Dumnezeul tău, să nu întârzii să‑l împlinești, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, cu siguranță te va întreba de el și vei fi vinovat de păcat. 22Dacă te vei feri să faci un jurământ, nu vei păcătui. 23Să păzești și să împlinești tot ce‑ți va ieși de pe buze, deoarece jurământul pe care l‑ai făcut Domnului, Dumnezeul tău, cu însăși gura ta, l‑ai rostit de bunăvoie.

24Dacă vei intra în podgoria semenului tău, vei avea voie să mănânci câți struguri dorești, până te vei sătura, dar să nu iei și în coșul tău. 25Dacă vei intra în holda semenului tău, vei avea voie să culegi cu mâna spice de grâu, dar nu vei avea voie să folosești secera în holda lui.

Hoffnung für Alle

5. Mose 23:1-26

1Niemand darf mit der Frau seines Vaters schlafen. Sonst entehrt er seinen Vater.

Wer darf sich beim Herrn versammeln?

2Wenn sich die Israeliten beim Heiligtum des Herrn versammeln, darf niemand unter ihnen sein, der verletzte Hoden hat oder dessen Glied abgeschnitten ist. 3Einer, dessen Eltern nicht nach dem Gesetz verheiratet waren, muss der Gemeinde ebenfalls fernbleiben. Auch seine Nachkommen dürfen nicht dazugehören, selbst zehn Generationen später nicht.

4Für immer ausgeschlossen sind auch alle, die ammonitische oder moabitische Vorfahren haben, selbst wenn sie seit zehn Generationen in Israel leben. 5Denn diese Völker haben euch nicht herzlich aufgenommen; sie haben euch nicht mit Brot und Wasser versorgt, als ihr aus Ägypten kamt. Im Gegenteil: Sie haben Bileam, den Sohn von Beor, aus Petor in Mesopotamien geholt und ihm Geld gegeben, damit er euch verflucht. 6Aber der Herr, euer Gott, wollte nicht auf Bileam hören, sondern hat aus Liebe zu euch den Fluch in Segen verwandelt. 7Darum verbündet euch nicht mit diesen Völkern und setzt euch auch in Zukunft nie für sie ein!

8Die Edomiter aber sollt ihr nicht ablehnen. Sie sind euer Brudervolk. Stellt euch auch nicht gegen die Ägypter, denn ihr habt einmal in ihrem Land gelebt. 9Wer von ihnen in der dritten Generation bei euch wohnt, darf dazukommen, wenn ihr euch beim Heiligtum des Herrn versammelt.

Das Heerlager soll heilig sein

10Wenn ihr Krieg gegen eure Feinde führt, dann achtet darauf, dass es nichts in eurem Lager gibt, was euch in den Augen des Herrn unrein macht. 11Wenn ein Mann nachts im Schlaf einen Samenerguss hatte, ist er unrein und muss das Lager verlassen. Er darf es am nächsten Tag nicht betreten. 12Erst bei Sonnenuntergang kann er zurückkommen, wenn er sich vorher gewaschen hat.

13Außerhalb des Lagers sollt ihr einen Platz haben, wo ihr austreten könnt. 14Wenn jemand dort sein Geschäft erledigt, soll er vorher ein Loch graben und es danach wieder mit Erde füllen. Nehmt dazu in eurem Gepäck eine kleine Schaufel mit.

15Der Herr, euer Gott, ist mitten unter euch in eurem Lager. Er beschützt euch und gibt euch den Sieg über eure Feinde. Deshalb muss euer Lager heilig sein. Wenn der Herr dort etwas sieht, was er verabscheut, wendet er sich von euch ab.

Zuflucht für entflohene Sklaven

16Wenn ein entflohener Sklave aus dem Ausland bei euch Schutz sucht, dann liefert ihn nicht an seinen Herrn aus! 17Nehmt ihn bei euch auf! Er soll für sich entscheiden, in welcher Stadt er bleiben will. Lasst ihn dort wohnen, wo es ihm gefällt, und beutet ihn nicht aus!

Verbot der Tempelprostitution

18Keine Frau und kein Mann aus eurem Volk soll im Namen eines Gottes der Prostitution nachgehen. 19Was Frauen oder Männer damit verdient haben, darf niemals als Opfergabe in das Haus des Herrn, eures Gottes, gebracht werden, um ein Gelübde zu erfüllen. Denn so etwas verabscheut der Herr.

Nehmt keine Zinsen von Landsleuten!

20Wenn ihr jemandem aus eurem Volk Geld, Lebensmittel oder irgendetwas anderes leiht, dann nehmt keine Zinsen! 21Nur von Ausländern dürft ihr Zinsen verlangen, nicht von Israeliten. Wenn ihr euch daran haltet, wird der Herr, euer Gott, euch segnen und eure Arbeit gelingen lassen in dem Land, das ihr in Besitz nehmt.

Die Gelübde für den Herrn müssen erfüllt werden

22Wenn ihr dem Herrn, eurem Gott, etwas versprochen habt, dann haltet es auf jeden Fall ein! Er wird es mit Sicherheit von euch fordern! Verweigert ihr es ihm, so ladet ihr Schuld auf euch. 23Ihm gar nichts zu versprechen, ist keine Sünde. 24Doch wenn ihr freiwillig ein Gelübde abgelegt habt, dann müsst ihr es auf jeden Fall erfüllen. Was ihr versprochen habt, müsst ihr halten.

Verhalten in fremden Weinbergen und Feldern

25Wenn ihr an einem Weinberg vorbeikommt, dürft ihr dort so viele Trauben essen, wie ihr wollt, bis ihr satt seid. Ihr sollt aber nichts in ein Gefäß sammeln! 26In einem Getreidefeld könnt ihr mit der Hand Ähren pflücken. Ihr dürft aber keine Sichel benutzen!