Daniel 12 – NTLR & CCB

Nouă Traducere În Limba Română

Daniel 12:1-13

Vremea sfârșitului

1În vremea aceea se va ridica Mihail, marea căpetenie, ocrotitorul poporului tău. Va fi o vreme de necaz, cum n‑a fost de la începutul neamurilor și până atunci. Dar în vremea aceea poporul tău va fi izbăvit, și anume oricine va fi găsit scris în Carte. 2Mulți dintre cei ce dorm în țărâna pământului se vor trezi, unii – pentru viață veșnică, iar alții – pentru rușine și veșnică repulsie. 3Înțelepții vor străluci ca strălucirea întinderii3 Cu referire la cer, firmament; vezi Gen. 1:6., iar cei ce au învățat dreptatea pe mulți vor străluci ca stelele, în vecii vecilor. 4Tu însă, Daniel, tăinuiește aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului. Atunci mulți vor alerga încoace și încolo și cunoștința va crește.

5Apoi eu, Daniel, m‑am uitat și iată că alți doi stăteau în picioare, unul de o parte a râului și altul de cealaltă parte a râului.

6Unul din ei l‑a întrebat pe bărbatul îmbrăcat în in,5-6 Vezi 10:4-5. care era deasupra apelor râului:

– Cât va mai fi până la împlinirea6 Sau: sfârșitul. acestor lucruri uimitoare?

7Bărbatul îmbrăcat în in, care era deasupra apelor râului, a ridicat mâna dreaptă și mâna stângă spre ceruri și l‑am auzit jurând pe Cel Veșnic Viu, astfel:

– Va mai fi o vreme, vremuri și o jumătate de vreme!7 Vezi nota de la 4:16; expresia ebraică este similară cu cea aramaică. Când se va sfârși zdrobirea puterii7 Sau: persecuția. poporului sfânt, atunci se vor împlini toate aceste lucruri.

8Eu am auzit, dar nu am înțeles, așa că am întrebat:

– Stăpâne, cum va fi sfârșitul acestor lucruri?

9El mi‑a răspuns:

– Du‑te, Daniel, căci cuvintele acestea sunt tăinuite și pecetluite până la vremea sfârșitului. 10Mulți se vor curăți, se vor albi și vor fi încercați, însă cei răi vor continua să fie răi; niciunul dintre cei răi nu va înțelege, însă cei înțelepți vor înțelege.

11De la vremea când jertfa continuă va fi îndepărtată și de la așezarea urâciunii pustiirii11 Vezi nota de la 9:27. vor fi o mie două sute nouăzeci de zile. 12Ferice de cel ce așteaptă și ajunge până la o mie trei sute treizeci și cinci de zile.

13Cât despre tine, du‑te, până când va veni sfârșitul. Te vei odihni și, în zilele de pe urmă, te vei scula pentru a‑ți primi partea de moștenire.“

Chinese Contemporary Bible (Simplified)

但以理书 12:1-13

末日

1“那时,守护你本国人民的天使长米迦勒必出现。将有一段灾难时期,是开国以来从未有过的。那时,你同胞中凡名字记在册子上的,必得拯救。 2许多长眠地下的人必醒过来,有些得到永生,有些蒙受羞辱,永远被憎恶。 3智者必发出光辉,如耀眼的穹苍;引导多人归向公义的人必如闪烁的星辰,直到永永远远。 4但以理啊,这些话要保密,要把这书封起来,直到末了。许多人必四处探究,因而知识必增多。”

5但以理观看,见另有两个人分别站在河的两岸。 6其中一人问身穿细麻衣、站在河水之上的人:“这奇异的事何时才应验呢?” 7我听见身穿细麻衣、站在河水之上的人向天举起双手,凭永活者起誓说:“再过三年半,等摧毁圣民的权势结束时,这一切事都要成就。” 8我听见这话,却不明白,就问他:“我主啊,这些事的结局会怎样呢?” 9他说:“但以理啊,你走吧,因为这些事要保密,要被封起来,一直到末了。 10许多人必被净化、洗涤、炼净。但恶人必依旧作恶,他们无人明白,只有智者能明白。 11从废除日常献的祭、设立带来毁灭的可憎之物算起,必经过一千二百九十天。 12能等候一千三百三十五天的人有福了! 13你要坚持到底。你必得到安息,到了末后的日子,你必起来承受你的产业。”